Cassation inadmissibility for re-arguing factual and evidentiary findings without substantiating statutory nullity grounds.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 241.389,62 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii efectuate potrivit contractului de lucrări nr. x din 16 iunie 2010, în baza căruia a fost emisă factura fiscală nr. x din data de 31 ianuarie 2013, precum şi la plata dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie, de la data scadenţei sumei datorate, până la plata efectivă.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 969, 977 şi următoarele, art. 1073, 1075-1078, 1081-1086, 1104, 1169, 1176 - 1178, 1204, 1470 şi următoarele C. civ., art. 50-52 Codul comercial.

Prin sentinţa civilă nr. 272 din 28 iunie 2019, Tribunalul Brăila a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - societate în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar Cabinet Individual Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâta C..

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 80.389,62 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, plus dobânda legală aferentă începând cu data de 8 februarie 2013, până la data plăţii efective, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie de la data de 8 februarie 2013 până la data plăţii efective.

A respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi reprezentând onorarii de avocat şi onorarii expert.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. şi pârâta C..

Prin decizia nr. 364/2019 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinţei nr. 272 din data de 28 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Brăila; a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva sentinţei nr. 272 din data de 28 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Brăila, pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâta C. la plata sumei de 241.389,62 RON reprezentând contravaloare lucrări construcţii şi la plata dobânzii legale de la data de 28 iulie 2015 şi până la data plăţii efective. A obligat pârâta la plata sumei de 8.680 RON reprezentând cheltuieli de judecată către S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B..

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 364/2019 din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

După prezentarea situaţiei de fapt incidente în speţă, recurenta-pârâtă a precizat că din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că C. a făcut dovada achitării sumei totale de 161.000 RON din suma de 241.389,62 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii la imobilul situat în Brăila, str. x, edificat de societatea intimată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că în cauză s-au încălcat prevederile art. 309 alin. (4) pct. 1, cu privire la posibilitatea utilizării probei testimoniale, arătând, totodată, că în cauză au fost încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la principiul egalităţii armelor şi dreptul la un proces echitabil.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin, 1 pct. 6 C. proc. civ., a considerat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, raportat la indicarea prevederilor art. 309 alin. (4) C. proc. civ. ca fiind inaplicabile în cauză, în condiţiile în care, la dosarul cauzei există dovada că la data încheierii contractului, pârâtei nu i-a fost prezentată nici o situaţie de lucrări, iar Devizul nr. x lucrări construcţii şi instalaţii, menţionat în acţiune, nu a fost însuşit de aceasta prin semnătură (semnătura de pe acest act nu aparţine pârâtei, astfel cum s-a statuat prin raportul de expertiză criminalistică nr. 245 din 30 august 2018 efectuat în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Brăila).

A precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic, legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic.

A mai considerat că în decizia recurată se trece sub tăcere, prin nemotivare, eliminarea probei cu expertiză criminalistică instrumentată la fond, fiind nerespectate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care stabileşte că, în considerentele hotărârii:

"se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

A susţinut că, în accepţiunea completului de judecată din apel, toate aceste încălcări penale nu au fost apreciate de natură a atrage necesitatea administrării probei testimoniale, conform prevederilor legale menţionate.

Ca atare, a apreciat că nu se justifică eliminarea unor probe instrumentate la fond, nici neluarea altor probe în considerare, recurenta-pârâtă fiind pusă în imposibilitate de a demonstra, cu acte, plăţile făcute, având în vedere faptul că a existat o înţelegere tacită între aceasta şi patronul societăţii de a face plăţile în prezenţa martorilor.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât, în motivarea hotărârii recurate, la fila x paragraful 3 se precizează:

"întrucât plata este un act juridic, s-a invocat faptul că dovada plăţii se putea face peste suma de 250 RON numai cu înscrisuri, în speţă neregăsindu-se niciuna din excepţiile prevăzute de art. 1191 alin. (1) C. civ..".

A precizat că excepţiile se regăsesc în textul art. 1191 alin. (3) C. civ., care dispune:

"Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 RON, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată.

Nu se va primi niciodată o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 RON.

Părţile însă pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună în fapt.".

În opinia sa, instanţa de apel a confundat prevederile art. 1191 alin. (3) C. civ. cu prevederile art. 1191 alin. (1) C. civ., arătând că înţelegerea dintre părţi cu privire la admiterea administrării probei testimoniale poate fi raportată la întregul parcurs al derulării faptelor care au condus la introducerea acţiunii în instanţă de către lichidator.

Astfel, a considerat că necunoaşterea circumstanţelor care au stat la baza înţelegerii dintre dezvoltator şi beneficiar a condus la neadmiterea probei de către lichidator care, s-a referit doar la actele pe care le-a găsit în contabilitatea firmei.

A apreciat că, a lăsa în sarcina beneficiarului lucrării acoperirea neglijenţei administratorului societăţii în întocmirea dovezilor plăţii şi înregistrarea acestora în contabilitatea firmei dovedeşte rea-credinţă, mai ales după audierea martorilor la instanţa de fond.

Recurenta-pârâtă a menţionat că această critică vizează nu fondul problemei, ci modul în care instanţa de apel a avut în vedere o încadrare greşita în dreptul substanţial, în considerentele hotărârii şi consecinţele acestei abordări, în dezavantajul recurentei.

Solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei recurate şi, parţial a hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare după casare, să se constate ca valabilă plata efectuată, în conformitate cu probele instrumentate, cu consecinţa respingerii, în totalitate, a acţiunii intimatei-pârâte.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, arătând că dezvoltarea criticilor formulate nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate.

A solicitat, în subsidiar, respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 26 iunie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurenta-pârâtă C. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susţinând, în esenţă, că argumentele aduse în susţinerea recursului se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii, motive de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând excepţia netimbrării cererii de recurs invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge, întrucât cererea de recurs a fost legal timbrată, cu suma de 2967 RON, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar recurs.

Analizând excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge, având în vedere că decizia recurată a fost comunicată recurentei-pârâte la 29 decembrie 2019, iar recursul a fost declarat la 21 ianuarie 2020, astfel cum atestă data înscrisă pe dovada de comunicare a plicului poştal aflat la fila x din vol. I dosar recurs, prin urmare, cu respectarea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că pârâta C. a invocat formal în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel, în cadrul caracterului devolutiv al apelului, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

De altfel, întreaga construcţie a recursului pârâtei vizează exclusiv greşita stabilire a situaţiei de fapt, ceea ce nu poate face obiectul controlului în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziţii legale (ex: art. 309 C. proc. civ., art. 1191 C. civ., art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 CEDO etc.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Aşa fiind, motivele de nelegalitate instituite de pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ. au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 364/2019 din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării cererii de recurs şi excepţia tardivităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 364/2019 din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2020.