Collective labor agreement validity and res judicata effects in review proceedings for contradictory judgments

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, sub număr de dosar x/2020, A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A. Galaţi, cerere de revizuire a deciziei civile nr. 51 din 23 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În motivare, a arătat că această decizie este nelegală, instanţa încălcând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976/22.10.2018 pronunţate de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea B. S.A. privind anularea unor prevederi ale contractului colectiv de muncă aplicabil în anul 2018, inclusiv a art. 43 privind dreptul salariaţilor la salarii compensatorii.

Consideră că inexistenţa contractului colectiv de muncă la nivelul unităţii, motivată de lipsa consimţământului uneia dintre părţi, înseamnă în fapt nulitatea absolută a contractului, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de control judiciar a reţinut nevalabilitatea contractului colectiv de muncă la momentul concedierilor, respectiv că protocolul înregistrat la I.T.M. sub nr. x/30.01.2018, ca act adiţional la contractul colectiv de muncă nr. 257/2016 nu a produs niciun efect.

Or, nulitatea absolută a art. 43 privind salariile compensatorii, în temeiul actului adiţional înregistrat la I.T.M. Galaţi, a fost deja analizată de Tribunalul Galaţi pe cale principală în dosarul nr. x/2018.

Dacă efectele Protocolului încheiat de B. S.A. cu sindicatul reprezentativ la 08.11.2017 nu s-ar fi extins şi după data de 22.03.2019, acţiunea în anulare din dosarul nr. x/2018 ar fi fost respinsă ca lipsită de interes.

Motivarea hotărârii este incompatibilă cu opinia potrivit căreia prevederile protocolului ar trebui interpretate în sensul că prelungirea ar fi operat până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă doar în ipoteza ajungerii la un acord până la 06.01.2018.

Dacă instanţa ar fi apreciat că prevederile protocolului nu ar mai fi produs niciun efect ca urmare a neîncheierii unui alt contract colectiv până la 06.01.2018, acţiunea în anulare ar fi fost lipsită de obiect. Or, acest lucru nu s-a întâmplat.

Din modul de redactare a acţiunii rezultă că societatea însăşi recunoştea valoarea de act adiţional la contractul colectiv de muncă a protocolului, având ca efect prelungirea contractului nr. x/2016 şi pentru anul 2018, dar aprecia că prelungirea nu ar trebui să vizeze şi art. 21,43 şi 119, întrucât conţinutul acestora ar fi rămas în divergenţă la momentul finalizării negocierilor.

Instanţa nu ar mai putea la acest moment să constate ineficacitatea Protocolului pentru rămânerea în divergenţă la finalizarea negocierilor, căci ar contrazice sentinţa civilă nr. 976/22.10.2018, prin care instanţa a statuat definitiv că protocolul a produs efecte de prelungire a duratei contractului, inclusiv în privinţa art. 21, 43 şi 119.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 238/2020 din 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 51 din 23 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 238/2020 din 28 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine, în esenţă, că, în speţă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 51 din 23 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi a fost formulată în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procvedură civilă, hotărârea criticată încălcând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile definitive nr. 976 din 22 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2018, contravenind astfel principiului securităţii raporturilor juridice consacrat în cuprinsul art. 6 CEDO.

Se arată că prin hotărârea pronunţată în apel, instanţa a menţinut sentinţa Tribunalului Galaţi de respingere ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului A. de obligare a societăţii angajatoare la plata salariilor compensatorii pentru încetarea contractului de muncă din motive neimputabile salariaţilor, motivat de faptul că la momentul concedierii sale (01.10.2018) contractul colectiv de muncă în temeiul căruia era formulată acţiunea nu ar mai fi fost valabil, efectele acestuia încetând la 22.03.2018. Motivul pentru care instanţa de apel a considerat că efectele contractului colectiv de muncă nu s-ar fi prelungit şi după data de 22.03.2018 este acela că în cursul negocierilor purtate în intervalul 08.11.2017-06.01.2018 în vederea încheierii unui nou contract coletiv de muncă la nivel de unitate, părţile nu au ajuns la un acord cu privire la conţinutul art. 43 (privind salariile compensatorii).

În cuprinsul apelului formulat, recurentul din prezenta cauză a susţinut că problema valabilei prelungiri a contractului în anul 2018 (inclusiv după 22 martie) motivată de lipsa acordului părţilor privind conţinutul art. 43 din contract nu poate fi analizată în acest cadru procesual, deoarece această problemă a fost dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2018. În acest dosar B. S.A. a formulat o acţiune privind constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în art. 21, art. 43 şi art. 119 din contractul coletiv de muncă pe anul 2018. În esenţă, societatea a invocat ineficacitatea/neaplicarea pentru anul 2018 a prevederilor art. 21, an. 43, art. 119 din CCM nr. 257/2016, întrucât în urma negocierilor purtate pentru încheierea unui nou contract coletiv de muncă pe anul 2018 părţile nu au convenit cu privire la menţinerea sub aceeaşi formă sau modificarea dispoziţiilor cuprinse în art. 21, art. 43, art. 119 din CCM nr. 257/2016.

Se arată că prin sentinţa civilă nr. 976 din 22 octombrie 2018 Tribunalul Galaţi a respins ca neîntemeiată acţiunea societăţii, iar hotărârea a rămas definitivă prin neapelare, impunându-se cu autoritate de lucru judecat şi în prezenta cauză.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Galaţi a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire motivat de faptul că A. nu ar fi invocat "explicit excepţia autorităţii de lucru judecat", ci "principalul aspect criticat prin motivele de apel în cadrul dosarului x/2019 l-a constituit imposibilitatea instanţei de a se pronunţa cu privire la existenţa contractului colectiv de muncă la nivel de unitate la momentul concedierii, în condiţiile în care chestiunea a fost deja tranşată prin sentinţa civilă nr. 9767/2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018".

Or, în apel, principala critică ce se aduce hotărârii primei instanţe este nesocotirea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976 din 22 octombrie 2018 a Tribunalului Galaţi, aspect dezbătut pe larg în cuprinsul căii de atac şi întemeiat expres în drept pe dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind efectul pozitiv al lucrului judecat.

Precizează că autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976 din 22 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost invocată în faţa instanţei de apel nu în sens procedural, ci ca o apărare de fond, fiind evocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, în aprecierea Curţii de Apel Galaţi, învestite cu soluţionarea cererii de revizuire, "instanţa de apel a analizat argumentele invocate prin apel, a concluzionat că încetarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 257/2016 s-a produs la 22.03.2018, respingând implicit aspectele referitoare la efectele sentinţei civile nr. 976/2018 a Tribunalului Galaţi".

Altfel spus, când o instanţă de judecată nu analizează deloc autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive invocate într-un dosar, dar statuează exact contar acesteia, se consideră că implicit că a respins şi apărarea privind efectele acestei hotărâri definitive în cauză.

Astfel, în opinia recurentului, viziunea instanţei învestite cu soluţionarea cererii de revizuire nu corespunde nici exigenţelor art. 22 alin. (6) coroborat cu art. 6 alin. (1) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., norme care instituie obligaţia ca instanţa să analizeze şi să se pronunţe cu privire la toate cererile şi apărările formulate de părţile implicate în procedura judiciară, fiind necesar a arăta în cuprinsul hotărârii "atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Or, apreciază recurentul, a pretinde că simpla constatare a nevalabilităţii contractului colectiv de muncă la momentul concedierii sale, fără nicio referire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976/2018 a Tribunalului Galaţi, ar reprezenta o analiză efectivă a apărării, aptă de a înlătura posibilitatea de a obţine revizuirea hătărârii nu înseamnă decât respectarea aparentă a unor drepturi teoretice, iluzorii.

Astfel cum a arătat şi în cererea de revizuire, inexistenţa contractului colectiv de muncă la nivelul unităţii motivată de lipsa consimţământului uneia dintre părţi înseamnă, în fapt, nulitatea absolută a contractului. Ca atare, în prezenta cauză (dosar nr. x/2019), instanţa de apel a constatat pe cale de excepţie nulitatea absolută a contractului invocată pe cale principală de către angajatoare şi în dosarul nr. x/2018 (cerere respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 976/22.10.2019) pentru aceleaşi considerente.

Mai arată că nulitatea absolută a prevederilor art. 43 (privind salariile compensatorii) din contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2018 (inclusiv la momentul concedierilor colective) în temeiul actului adiţional înregistrat la I.T.M. Galaţi a fost deja analizată de Tribunalul Galaţi pe cale principală în dosarul nr. x/2018.

Aspectul asupra căruia s-a pronunţat instanţa în dosarul nr. x/2018 a fost eficacitatea art. 43 din CCM, privind salariile compensatorii pe parcursul anului 2018, inclusiv după 22.03.2018, iar hotărârea instanţei a fost de respingere ca neîntemeiată a acţiunii privind anularea acestor prevederi, confirmând astfel eficacitatea Protocolului şi prelungirea producerii efectului CCM la nivelul S.C. B. S.A.. Galaţi pentru anul 2017 în baza Protocolului încheiat de societate cu sindicatul reprezentativ.

Sentinţa civilă nr. 976/22.10.2018 a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac. Ca atare, în considerarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pârâta B. S.A. nu mai poate pune în discuţie eficacitatea Protocolului înregistrat la I.T.M. Galaţi ca act adiţional la CCM nr. 257/2016. asupra căreia Tribunalul Galaţi s-a pronunţat deja prin sentinţa nr. 976/22.10.2018.

Totodată, susţine că instanţa nu ar mai putea la acest moment să constate ineficacitatea Protocolului pentru rămânerea în divergenţă la finalizarea negocierilor, întrucât ar contrazice sentinţa civilă nr. 976/22.10.2018, prin care instanţa a statuat definitiv că Protocolul a produs efecte de prelungire a duratei CCM, inclusiv în privinţa art. 21, 43 şi 119, iar res judicata pro veritate habetur.

Prin urmare, a considera în prezenta cauză că la momentul concedierii recurentului nu era în vigoare contractul colectiv de muncă invocat ca temei al pretenţiilor sale, ar însemna, în opinia sa, să se lipsească de orice efect sentinţa civilă nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galaţi.

În speţă, sentinţa civilă nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galaţi a creat pentru salariaţii pârâtei speranţa legitimă că era incident la momentul concedierii colective art. 43 din contractul colectiv de muncă privind dreptul lor la salarii compensatorii pentru încetarea contractului de muncă din motive neimputabile lor. În aceste condiţii, au întreprins demersuri, ce au presupus cheltuieli pentru recunoaşterea acestor drepturi de către instanţa de judecată.

În ciuda faptului că a invocat aceste aspecte şi în faţa instanţei de apel, dar şi a celei de revizuire, apreciază că instanţei de apel nu a analizat problema autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galaţi, iar instanţa de revizuire a apreciat suficient că instanţa de apel a reţinut că nu exista contract colectiv de muncă la momentul negocierii, chiar dacă nu a făcut nicio referire la hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat revizuentul a invocat-o.

Or, condiţia de admisibilitate a cererii de revizuire privind neanalizarea autorităţii de lucru judecat de către instanţa a cărei hotărâre se atacă trebuie verificată prin raportate la principiile procesului civil - dreptul de a fi efectiv ascultat, analizarea efectivă a apărărilor şi arătarea motivelor pentru care se admit şi cele pentru care se înlătură cererile şi apărările părţilor.

Aşa fiind, recurentul consideră că decizia civilă nr. 238/2020 din 28 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului vizează dispoziţia de respingere a cererii de revizuire, faţă de împrejurarea că instanţa de revizuire a considerat eronat că, în al doilea proces, în faza procesuală a apelului, instanţa ar fi analizat autoritatea de lucru judecat.

Se constată ca fiind nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea poate fi cerută atunci când:

"prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., conform căruia casarea unei decizii poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reţine că invocarea acestuia presupune tocmai ignorarea autorităţii de lucru judecat, iar nu greşita sa valorificare. De aceea, criticile nu pot fi integrate acestui motiv de casare, aşa încât criticile recurentului vor fi analizate tot din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Demersul judiciar al recurentului A. în etapa căii de atac a revizuirii a fost fundamentat pe existenţa unor hotărâri potrivnice, sub motiv că decizia civilă nr. 51 din 23 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2019 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976 din 22 octombrie 2018 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Este de subliniat că instituirea ipotezei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Totodată, cum corect s-a reţinut şi prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este condiţionată de împrejurarea ca, excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în cel de-al doilea proces, sau dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei, întrucât soluţia contrară ar fi de natură să nesocotească autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de a doua hotărâre.

Prin urmare, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Se impune precizarea faptului că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre aceste hotărâri considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, în caz afirmativ procedând la anularea ultimei hotărâri.

S-a constatat că principalul aspect criticat prin motivele de apel în cadrul dosarului x/2019 l-a constituit imposibilitatea instanţei de a se pronunţa cu privire la existenţa contractului colectiv de muncă la nivel de unitate la data concedierii, în condiţiile în care chestiunea a fost deja tranşată prin sentinţa civilă nr. 976/2018 pronunţată în dosarul x/2018

În acest context, s-a reţinut în cadrul revizuirii că instanţa de apel a analizat argumentele invocate prin apel, a concluzionat că încetarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 257/2016 s-a produs la 22.03.2018, respingând implicit aspectele referitoare la efectele sentinţei civile nr. 976/2018 a Tribunalului Galaţi.

Din conţinutul cererii de recurs, se observă că recurentul aduce critici hotărârii date în apel, împotriva cărei a declarat revizuirea, din perspectiva unei analize insuficiente a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, fiind relevate pe larg argumente privitoare sub acest aspect, chestiune ce nu poate fi luată în examinare în condiţiile în care obiectul recursului îl constituie hotărârea dată în revizuire, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementând faptul că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Dispoziţia de respingere a revizuirii, împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, este motivată pe neîndeplinirea cerinţei de admisibilitate impuse de legiuitor, reţinându-se, în mod corect, că în cel de-al doilea proces, ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Galaţi, a fost analizată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976 din 22 octombrie 2018 a Tribunalului Galaţi, aceasta fiind formulată ca motiv în cadrul apelului promovat de recurent, chestiune supusă dezbaterii şi în privinţa căreia instanţa de apel s-a pronunţat.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

În acest context, contrar susţinerii recurentului, în mod corect s-a constatat neîntrunirea exigenţelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerentele deciziei civile nr. 51 din 23 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2019, atacată cu revizuire, fiind arătate argumentele pentru care nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat, în sensul că prin sentinţa civilă nr. 976 din 22 octombrie 2018 a Tribunalului Galaţi nu a fost analizată natura şi valabilitatea protocolului încheiat la demararea negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, care să fi avut efect decisiv asupra soluţiei.

S-a reţinut că prin sentinţa 976/2019, Tribunalul Galaţi a respins ca neîntemeiată cererea prin care s-a solicitat constatarea nulităţii art. 21, art. 43 şi art. 119 din contractul colectiv de muncă pe anul 2018, nulitate care a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 132 din legea 62/2011. Instanţa a analizat incidenţa cazului de nulitate invocat, respectiv nerespectarea dispoziţiilor art. 132 din legea 62/2011, în ceea ce priveşte negocierea şi semnarea contractului, reţinând că natura şi valabilitatea protocolului nu fac obiectul cauzei, iar înregistrarea acestuia de către ITM poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ. Tribunalul a sesizat că, în realitate, societatea ar invoca ineficacitatea/neaplicarea pentru anul 2018 a prevederilor dispoziţiilor art. 21, 43 şi 119 din contract, dar, întrucât nu a precizat acest aspect, instanţa nu s-a considerat învestită să se pronunţe, rămânând în cadrul procesual stabilit de părţi în ceea ce priveşte obiectul şi cauza deduse judecăţii. Aşadar, nici în considerentele sentinţei nr. 976/2018, nici în dispozitiv, Tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la valabilitatea dispoziţiilor art. 43 din contractul colectiv de muncă al B. S.A. pe anul 2017 şi în anul 2018.

Chiar dacă intenţia angajatorului prin promovarea acţiunii în dosarul x/2018 era de a se constata că articolul care prevede plata unor salarii compensatorii în caz de concediere nu este aplicabil în anul 2018, acţiunea a avut ca obiect constatarea nulităţii şi a fost respinsă pentru că motivul invocat nu a fost întemeiat.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că simpla nemulţumire a recurentului-revizuent A. cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pe care recurentul îl aduce în discuţie.

În acelaşi context, art. 22 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", astfel că orice măsură luată în cadrul procesului trebuie să fie în deplină consonanţă cu legea şi să se întemeieze pe aceasta.

Aşadar, potrivit considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin decizia recurată s-a reţinut corect neîntrunirea cerinţelor procedurale reglementate expres de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentului în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei S.C. B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentului-reclamant A. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. B. S.A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 238/2020 din 28 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. B. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2020.