Cassation inadmissible due to statutory exclusion of appeal for social security disputes
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision and rendering it final. The dispute involved a claimant seeking the recalculation of his social security pension pursuant to specific pension legislation, which was initially rejected at first instance for failure to complete a mandatory pre-trial procedure; the lower appellate court subsequently dismissed the claimant’s appeal on the merits. The decisive legal basis for the cassation was the statutory exclusion of social security disputes from cassation appeal under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which renders appellate decisions in such matters final at the time of pronouncement in accordance with the constitutional principle of the legality of legal remedies.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Cassation inadmissible due to statutory exclusion of appeal for social security disputes: Prin cererea înregistrată la 11 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2019, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, contestaţie prin care a solicitat instanţei să dispună recalcularea pensiei în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Legea 263/2010, ca urmare a prevederilor deciziei nr. 19 din 17.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2019, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, contestaţie prin care a solicitat instanţei să dispună recalcularea pensiei în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Legea 263/2010, ca urmare a prevederilor deciziei nr. 19 din 17.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1334 din 5 iunie 2019, Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova prin întâmpinare şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, pentru lipsa procedurii prealabile.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, care, prin decizia nr. 472 din 12 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei nr. 472 din 12 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, susţinând că, ignorând înscrisurile aflate la dosar, instanţa a respins apelul în mod nelegal.
Intimata-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII PRAHOVA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII PRAHOVA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.
Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Se constată că, în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 472 din 12 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
În cauză, prin acţiunea promovată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Prahova, recalcularea pensiei în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Legea 263/2010.
Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.
Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de asigurări sociale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 472 din 12 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 472 din 12 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2020.