Nullity of cassation appeal for failure to substantiate illegality regarding prescription of late-payment interest

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş la 06.12.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Târgu Mureş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să accepte şi să înregistreze în evidenţele contabile facturile nr. x/19.04.2018 (parţial) şi nr. y/19.04.2018, emise de reclamantă, precum şi la plata către aceasta a sumei de 282.561,79 RON, reprezentând dobânzi de întârziere aferente perioadei martie - decembrie 2012 şi ianuarie - decembrie 2013, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat prevederile din Legea nr. 94/1992, art. 2.517, art. 2.537, art. 2.538 C. civ., Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 155/2014.

Prin sentinţa nr. 28/24.05.2019, Tribunalul Specializat Mureş a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 282.561,79 RON, reprezentând dobânzi de întârziere; a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acceptarea şi înregistrarea în contabilitate a facturilor fiscale nr. x/19.04.2018 şi nr. y/19.04.2018.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 272/A/11.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei din apel, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În motivare, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a arătat că în mod eronat au reţinut instanţele de fond că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

Astfel, a subliniat că, dat fiind faptul că sunt vizate facturi emise în anul 2012 şi în anul 2013, ipotetic vorbind, dreptul la acţiune s-a născut în anul 2012, respectiv 2013, însă ceea ce nu a reţinut instanţa de fond, este că, în urma invocării de către Municipiul Târgu-Mureş a aplicării dispoziţiilor art. 21 şi 22 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 90/2007, la 15.11.2013, a stornat aceste facturi vizând penalităţi/dobânzi de întârziere, prin facturile de stornare nr. x şi nr. x, depuse la dosar.

Or, facturile fiind stornate, dreptul său la acţiune nu era născut în perioada 15.11.2013 - 27.02.2015.

Potrivit recurentei, obligaţia de plată a sumelor cuprinse în aceste facturi şi dreptul la acţiune corelativ au renăscut, eventual, începând cu data de 27.02.2015, când prin raportul nr. x.114/27.02.2015, Curtea de Conturi a dispus repunerea în contabilitatea reclamantei a veniturilor cuvenite bugetului şi recuperarea acestor sume, ca fiind datorate de către intimat.

Aşadar, raportat la data emiterii raportului de control al Curţii de Conturi - 27.02.2015, facturile emise pentru perioada martie - decembrie 2012 şi ianuarie - mai 2013 nu sunt prescrise, încadrându-se în termenul general de prescripţie de trei ani, cu precizarea că, începând cu 27.02.2015 până la comunicarea deciziei definitive nr. 1323/R/21.12.2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş (înregistrată în evidenţele sale sub nr. x/16.02.2018), orice demers în vederea recuperării sumelor a fost comunicat intimatului, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, prescripţia a fost întreruptă, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

A precizat recurenta că se poate aprecia şi că dreptul la acţiune s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în soluţionarea acţiunii prin care a contestat şi a solicitat anularea măsurii luate de Curtea de Conturi a României, respectiv la data de 21.12.2017.

În acest sens, a subliniat că, urmare a menţinerii de către instanţele de judecată a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, în vederea aducerii la îndeplinire a acestora, a emis din nou facturile stornate la data de 19.04.2018 şi le-a comunicat intimatului la 27.04.2018.

Prin urmare, nici raportat la această dată nu se poate reţine că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

A conchis recurenta că, raportat la aceste aspecte, raţionamentul instanţei de fond apare ca fiind eronat, atât timp cât nu se poate raporta naşterea dreptului la acţiune la o dată la care facturile nu mai existau în evidenţele operatorului, fiind stornate.

De asemenea, a evocat dispoziţiile art. 2.537 şi art. 2.538 C. civ., care reglementează întreruperea prescripţiei şi a subliniat că, în speţă, cursul prescripţiei a fost întrerupt, pe de o parte prin recunoaşterea creanţei, prin procesul-verbal de conciliere încheiat de părţi la 01.10.2018, iar pe de altă parte, prin notificările emise în perioada 27.02.2015 - 19.04.2018, prin care a fost pus în întârziere intimatul.

În continuare, a reiterat situaţia de fapt şi a subliniat că recuperarea sumei de 282.561,79 RON este o măsură dispusă de Curtea de Conturi a României, pe care este obligată să o aducă la îndeplinire, fiind verificată în acest sens de organele de control, dar şi că prin decizia nr. 4/2015/2/11.01.2019, Curtea de Conturi a României a prelungit termenul pentru realizarea măsurilor dispuse prin decizia nr. 4/27.03.2015.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii, pentru lipsa motivelor de nelegalitate iar pe fond, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Recurenta a răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor motive de recurs dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea că dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate, cu referire la motivele expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Mai precis, în măsura în care recursul se fundamentează pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acest control se poate realiza numai în măsura indicării normelor drept material încălcate, indicate de recurentă, în operaţiunea de interpretare şi aplicare a legii.

În speţă, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece susţinerile puse în discuţie relevă doar nemulţumirea părţii cu privire la respingerea pretenţiilor sale solicitate cu titlu de dobândă ca fiind prescrise, antamând aspecte indisolubil legate de situaţia de fapt şi aprecierea probelor.

Sub aparenţa greşitei reţineri a prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune în ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 282.561,79 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta face trimitere la modul în care au fost interpretate probele, reclamând greşita evaluare a înscrisurilor, cu referire la facturile stornate în 15.11.2013 şi remise la 19.04.2018, la raportul Curţii de Conturi din 27.02.2015, la adresele nr. x din 14.09.2015, nr. 217.563/VIII/C din 11.11.2015, nr. 204.053/VIII/C din 28.02.2018 şi nr. 207.980 din 27.04.2018, propunând instanţei de recurs să considere fie un nou moment de început al prescripţiei, fie să considere ca efective situaţii de fapt de natură a întrerupe cursul prescripţiei.

Toate argumentele expuse în cadrul acestui recurs urmăresc, în realitate, doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt, recurenta reluând în totalitate susţinerile din faţa instanţelor anterioare, cu ignorarea considerentelor din decizia recurată şi fără a arăta greşelile imputate instanţei de apel cu privire la dispoziţia de respingere a apelului pentru a se putea exercita controlul judiciar, astfel că intervine sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie, astfel încât în recurs nu poate fi reconsiderată starea de fapt lămurită de instanţa de fond.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocată doar formal.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 272/A/11.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2020.