Appeal dismissed; state asset authority's damages claim for failure to increase share capital after privatization upheld

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18.09.2018 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri în valoare de 2.414.764 RON, reprezentând contravaloarea acţiunilor ce reveneau de drept A.A.A.S. pentru suprafeţele de 3.530,3 mp teren pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria x nr. x şi de 18.664 mp din terenul pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria x nr. x/31.04.2004 (parţial) şi care ulterior au fost înstrăinate de societate, fără ca aceasta sa procedeze la majorarea capitalului social cu un număr de acţiuni corespunzător, care revin de drept A.A.A.S., în temeiul art. 12 din Legea nr. 137/2002.

În drept acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., Legea nr. 137/2002 şi dispoziţiile legale conexe.

Prin sentinţa nr. 114/15.04.2019, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că A.A.A.S., în calitate de administrator al acţiunilor deţinute de stat la societăţile comerciale, are mandat pentru a exercita drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, în procedura specială prin care i-au fost conferite acestea, însă nu are calitate procesuală activă într-o acţiune civilă de drept comun.

Împotriva acestei sentinţe, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 663/18.09.2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 12 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 51/1998, pe lângă administrarea activelor statului, A.A.A.S. este îndreptăţită să-şi valorifice aceste acţiuni, astfel că acţiunea de faţă, prin care se pretind despăgubiri pentru neemiterea de acţiuni, face parte din exercitarea drepturilor ce decurg din administrarea şi valorificarea acţiunilor statului şi îi conferă A.A.A.S. calitate procesuală în promovarea acţiunii.

De asemenea, a reţinut că, deşi intimata, prin întâmpinare, a susţinut că acţiunea este promovată ca urmare a vânzării unor terenuri de către pârâtă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă cu claritate că se solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, ca urmare a faptului că nu a emis acţiunile corespunzătoare creşterii capitalului social cu valoarea terenurilor dobândite în proprietate.

Împotriva deciziei din apel, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că instanţa de apel a încălcat normele juridice care consfinţesc principiul disponibilităţii procesului civil şi limitele rolului activ al judecătorului, respectiv dispoziţiile art. 9 alin. (2) coroborate cu art. 22 alin. (4) şi (6), art. 14 alin. (6) şi art. 205 C. proc. civ., din interpretarea sistematică a cărora rezultă limitele intervenţiei judecătorului în exercitarea rolului activ, respectiv obligaţia de a da calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, cumulată cu obligaţia de a pune în discuţia părţilor calificarea juridică exactă a acţiunii.

În speţă, din motivele expuse de A.A.A.S. în susţinerea demersului său judiciar reiese că scopul (causa petendi) urmărit prin promovarea acţiunii constă în acoperirea pretinsului prejudiciu produs în patrimoniul Statului Român prin înstrăinarea terenurilor pentru care au fost emise certificate de atestare a dreptului de proprietate, ce ar face imposibilă "executarea obligaţiei legale de a înregistra majorarea de drept a capitalului social şi emiterea acţiunilor corespunzătoare suplimentare", iar cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi) constă în atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru săvârşirea unei pretinse fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, constând în înstrăinarea terenurilor pentru care au fost emise certificatele de atestare a dreptului de proprietate.

Or, instanţa de apel a schimbat prin decizia recurată împrejurările şi motivele speciale care au determinat reclamanta să acţioneze şi a intervenit în mod nepermis asupra cauzei acţiunii, reţinând că "deşi intimata, prin întâmpinare, susţine că acţiunea este promovată ca urmare a vânzării unor terenuri de către pârâtă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă cu claritate că se solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei ca urmare a faptului că nu a emis acţiunile corespunzătoare creşterii capitalului social cu valoarea terenurilor dobândite în proprietate şi a imposibilităţii de a valorifica respectivele acţiuni."

Aşadar, instanţa de apel a apreciat asupra calităţii procesuale active a reclamantei prin raportare la altă faptă pretins ilicită, respectiv la omisiunea/refuzul de a emite acţiunile corespunzătoare valorii terenurilor înstrăinate, deşi a reţinut că A.A.A.S. a susţinut în mod explicit că fapta ilicită producătoare de prejudicii în patrimoniul Statului Român ar consta în vânzarea terenurilor de către societate, încălcând astfel dispoziţiile art. 22 alin. (4), coroborate cu art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul pune în discuţie exclusiv calificarea juridică a acţiunii, această operaţiune având ca premise faptele şi actele deduse judecăţii de reclamant, care reprezintă elemente ale acţiunii civile ce pot fi modificate exclusiv de parte, cu respectarea rigorilor procesului civil.

Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că "(..,)acţiunea, deşi întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, C. civ., este promovată în virtutea exercitării drepturilor ce decurg din pretinsa calitate de acţionar a statului la societatea pârâtă".

Astfel, în faza apelului, după închiderea dezbaterilor, în procesul de deliberare asupra cauzei şi fără a pune în discuţia părţilor temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, instanţa de judecată a recalificat acţiunea, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, consfinţit de dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. şi a dreptului la apărare al părţii, reglementat de art. 13 alin. (3) C. proc. civ.

A mai susţinut recurenta că decizia recurată este nelegală şi din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d), e) şi h) din O.U.G. nr. 51/1998 şi O.U.G. nr. 23/2004.

În acest sens, a arătat că, în contra celor reţinute de instanţa de prim control judiciar, faţă de situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, obiectul acţiunii civile cu care a fost sesizată instanţa şi atribuţiile A.A.A.S. privind administrarea acţiunilor aparţinând statului român la societăţile comerciale aflate în portofoliul său, reclamanta nu deţine calitate procesuală activă în cererea dedusă judecăţii.

Sub un prim aspect, a susţinut că reclamanta nu a demonstrat identitatea dintre persoana sa şi titularul dreptului afirmat, conform dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, a arătat că A.A.A.S. a invocat în susţinerea legitimării sale procesuale active calitatea de administrator al participaţiilor Statului român, pretinzând că mandatul său decurge din lege, respectiv din dispoziţiile art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 şi art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004.

În opinia recurentei, aceste dispoziţii legale confirmă însă limitarea sferei atribuţiilor/acţiunilor ce pot fi exercitate/promovate de A.A.A.S. în numele Statului Român, numai la acelea ce privesc administrarea acţiunilor al căror proprietar este Statul.

În acest context, a evocat dispoziţiile art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 şi art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, care reglementează principalele atribuţii ale A.A.A.S., subliniind că aceasta, în calitate de instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu atribuţii speciale privind administrarea participaţiilor Statului Român, în calitate de acţionar/asociat la societăţile comerciale aflate în portofoliul său, poate promova exclusiv acţiunile judiciare vizând îndeplinirea acestor atribuţii.

Sub un al treilea aspect, a arătat că dreptul dedus judecăţii de A.A.A.S. este unul de creanţă, vizând despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu cauzat Statului Român prin vânzarea terenurilor.

Aşa fiind, contrar celor reţinute de instanţa de apel, dreptul dedus judecăţii nu poate fi circumscris exercitării drepturilor ce decurg din administrarea şi valorificarea acţiunilor statului.

Potrivit recurentei, nicio dispoziţie legală dintre cele invocate de A.A.A.S. şi de instanţa de apel nu consfinţeşte dreptul reclamantei de a promova acţiuni în justiţie pentru acoperirea pretinsului prejudiciu cauzat Statului Român ca urmare a înstrăinării terenurilor ce fac obiectul certificatelor de atestare a dreptului de proprietate şi cu privire la care nu poate opera o majorare a capitalului social şi nici nu pot fi emise acţiuni suplimentare.

De altfel, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, cererea A.A.A.S. de înregistrare a menţiunii privind majorarea capitalului social al societăţii în favoarea Statului Român, cu valoarea terenurilor rămase în proprietatea acesteia, a fost respinsă prin hotărârea nr. 228/23.10.2018 a Tribunalului Dolj, dispunându-se radierea menţiunii din registrul comerţului.

Prin urmare, A.A.A.S. nu este titular al dreptului dedus judecăţii şi nici mandatar al Statului Român pentru exercitarea acestui drept în numele şi pe seama acestuia din urmă, întrucât calitatea/mandatul de administrator vizează exclusiv participaţiile deţinute de Statul Român la societăţile aflate în portofoliul reclamantei.

Sub un al patrulea aspect, a susţinut că A.A.A.S. nu deţine legitimare procesuală activă în cadrul acţiunii în despăgubiri promovate în numele Statului român în temeiul dreptului comun, de vreme ce, potrivit art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, Statul Român, ca subiect de drepturi şi obligaţii, este reprezentat în faţa organelor de justiţie, precum şi în orice alte situaţii în care participă nemijlocit în nume propriu în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ, de către Ministerul Finanţelor Publice.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

La 09.01.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 23.09.2020, a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând ca în considerentele ce urmează să dezvolte răspunsul dat motivelor pe care acesta a fost întemeiat.

Astfel, sub un prim aspect, recurenta a arătat că instanţa de apel a schimbat nejustificat cauza acţiunii principale, fundamentată, potrivit celor deplin lămurite, pe dreptul la despăgubire pretins de A.A.A.S. ca urmare a înstrăinării de către S.C. A. S.A. a terenurilor pentru care s-au emis certificate de atestare a dreptului de proprietate.

Cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (4), art. 14 şi art. 20 C. proc. civ., instanţa de apel a considerat că pretenia reclamantei este fundamentată în fapt pe încălcarea, de către pârâtă, a obligaţiei legale de a emite acţiunile corespunzătoare majorării capitalului social, care ar fi trebuit să opereze prin emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care pârâte, ulterior le-a înstrăinat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că temeiul juridic al acţiunii, ca manifestare procesuală a dreptului material, constă, aşa cum, de altfel, chiar recurenta subliniază, nu doar în enunţarea temeiului de drept, ci şi prin evaluarea, concordant intenţiei părţii raportat la conţinutul cererii, a motivelor de fapt arătate în actul de sesizare.

Răspunderea civilă solicitată în cauză, întemeiată juridic pe temei delictual, a fost explicată de reclamanta A.A.A.S. în chiar petitul cererii, în care se arată că despăgubirile reprezintă "contravaloarea acţiunilor ce reveneau de drept A.A.A.S. pentru suprafeţele de 3.530,3 mp teren pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria x nr. x şi de 18.664 mp din terenul pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria x nr. x/31.04.2004 (parţial) şi care ulterior au fost înstrăinate de societate, fără ca aceasta sa procedeze la majorarea capitalului social cu un număr de acţiuni corespunzător", fiind astfel detaliată causa petendi, care a oferit instanţei criteriile de analiză a dreptului afirmat.

De altfel, prin răspunsul la întâmpinare şi prin precizările depuse la dosarul primei instanţe, A.A.A.S. reiterează, combătând excepţia de fond a lipsei calităţii sale procesuale, că pârâta avea obligaţia de a emite acţiuni corespunzătoare valorii terenurilor ce revin acesteia ca aport social, acţiuni pe care reclamanta le administrează în numele statului, în baza unui mandat legal, pe care pârâta nu le-a emis, încălcând norme ale dreptului pozitiv.

Acestea fiind premisele acţiunii, împrejurarea că terenurile în discuţie au fost vândute, a reprezentat, în configurarea pretenţiei reclamantei, un aspect cu caracter circumstanţial, iar nu însuşi fundamentul acţiunii în justiţie.

Instanţa de recurs arată că pe aceste temeiuri, în limitele judecăţii statuate în apel, determinate de criticile şi apărările invocate, nu s-a impus necesitatea unei rediscutări a fundamentului cererii de chemare în judecată, iar curtea de apel nu a realizat o reconfigurare a cererii de chemare în judecată, cum pretinde recurenta. Se mai impune şi precizarea că nu se poate imputa instanţei de apel lipsa dezbaterilor, o dată, pentru că, în realitate, în apel niciuna dintre părţi, prin aspectele invocate nu a solicitat instanţei acest lucru, a doua oară, întrucât cauza cererii de chemare în judecată nu a făcut obiectul unei reinterpretări în calea de atac.

Astfel este lipsit de fundamentul acel motiv de recurs prin care se invocă încălcarea, în apel a unor norme de procedură care atrag nulitatea actului de procedură criticat.

O a doua critică deduce instanţei de recurs verificarea modului de aplicare a legii de către instanţa de apel cu prilejul analizei condiţiei calităţii procesuale active a reclamantei A.A.A.S.

După redarea sintetică a deciziei prin particularizarea aspectelor reţinute de instanţa de apel cu privire la calitatea procesuală a reclamantei, recurenta S.C. A. S.A. a arătat că, potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală presupune identitatea între părţile litigiului şi părţile raportului juridic substanţial, fiind esenţial necesar ca reclamanta să probeze că este titular al raportului juridic dedus judecăţii.

Din această perspectivă, Înalta Curte arată că reclamanta a dedus judecăţii un raport juridic de drept justificat pe temei delictual, determinat de încălcarea unei obligaţii cu conţinut legal de către pârâtă, mai departe, existenţa sau inexistenţa dreptului, reprezentând o chestiune de fond, deci, de temeinicie.

A mai susţinut recurenta că, deşi reclamanta îşi legitimează calitatea pe baza unui mandat legat, întemeiat pe dispoziţiile art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 şi art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, dispoziţiile evocate nu demonstrează, cum greşit a apreciat instanţa de apel, calitatea procesuală a reclamantei.

S-a arătat că atribuţiile A.A.A.S. sunt delimitate de art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 şi art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, de unde se deduce că mandatul autorităţii este delimitat la administrarea participaţiilor Statului român, acolo unde acesta deţine calitatea de acţionar, or, în cauză, tocmai această premisă nu este întrunită. Acţiunea promovată de reclamantă nu vizează administrarea participaţiilor statului în S.C. A. S.A., de aceea pretinsul prejudiciu, fundamentat în acest caz pe răspunderea civilă delictuală, poate fi solicitat de Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca subiect de drept a cărui reprezentare procesuală este stabilită prin lege, conform art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009.

Nici acest motive de recurs nu este fondat.

Într-adevăr, în acţiunea promovată în cauză, prejudiciul a cărui reparaţie este urmărită vizează pretinsa încălcare de către S.C. A. S.A. a obligaţiilor aferente majorării capitalului social cu valoarea corespunzătoare a terenurilor pentru care s-au emis certificate de atestare a drepturilor de proprietate, urmate de emiterea de noi acţiuni care trebuia să intre în portofoliul Statului român, acţiuni pentru care, în conformitate cu 12 din O.U.G. nr. 51/1998 şi art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, A.A.A.S. are un drept legal de administrare. În acest sens, A.A.A.S. a promovat cererea de chemare în judecată, arătând explicit că despăgubirea solicitată reprezintă echivalentul prejudiciului produs statului prin această omisiune.

Din acest punct de vedere art. 223 alin. (1) C. civ. stabileşte că în raporturile de drept civil în care se prezintă nemijlocit, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.

Conform art. 4 din O.U.G. nr. 88/1997, în exercitarea competenţelor şi atribuţiilor în legătură cu procesul de privatizare, statul acţionează prin Guvern, Agenţia Română de Dezvoltare şi instituţiile publice implicate. Aşadar, în domeniul privatizării, statul acţionează la nivel instituţional prin organisme determinate de legea specială.

În acest sens, instituţia publică implicată este Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), ale cărei atribuţii sunt stabilite prin O.U.G. nr. 51/1998 şi O.U.G. nr. 23/2004.

Potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998, A.A.A.S. are, printre altele, în competenţă preluarea fără plată a unor acţiuni/părţi sociale deţinute de stat, precum şi exercitarea tuturor drepturilor şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar/asociat a statului, iar conform art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, A.A.A.S. monitorizează modul în care sunt respectate clauzele din contractele de privatizare, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale.

Din acest punct de vedere, A.A.A.S. este instituţia de specialitate a administraţiei publice centrale care, în numele statului, are controlul, supravegherea şi urmărirea societăţilor comerciale în ceea ce priveşte gradul de realizare a obligaţii stabilite de lege şi prin contractele încheiate în domeniul privatizării.

Aceasta nu semnifică implicarea A.A.A.S. doar în administrarea acţiunilor pe care statul le are în portofoliu, ci include dreptul la orice acţiune contractuală sau extracontractuală care, în conexiune cu procesul de privatizare, presupune conservarea unui drept al statului.

În acest sens, imputându-se pârâtei încălcarea obligaţiilor statuate de art. 12 din Legea nr. 137/2002, A.A.A.S., ca instituţie publică implicată, valorifică un drept conferit al statului prin legile din domeniul privatizării.

Din acest punct de vedere, acţiunea se exercită de autoritatea publică implicată în privatizare, reclamanta A.A.A.S., care are legitimare procesuală activă, iar dezlegările date acestei chestiuni de drept în apel, sunt corecte.

Sub un alt aspect, recurenta a invocat hotărârea civilă nr. 228/23.10.2018 pronunţată de Tribunalul Dolj prin care a fost desfiinţată rezoluţia directorului Registrului Comerţului, cu nr. 31.08.2018, privind înregistrarea cererii A.A.A.S. a menţiunilor privind majorarea capitalului social al S.C. A. S.A., definitivă prin neapelare.

Instanţa de recurs arată că nici evocarea acestui înscris nu se repercutează asupra calităţii procesuale a A.A.A.S. în cauză, în sensul solicitat de recurentă. Împrejurarea că s-a respins cererea de menţionare a majorării capitalului societăţii pârâte cu valoarea terenurilor pentru care s-au emis cerificare de atestare a drepturilor de proprietate asupra unor terenuri nu infirmă legitimarea A.A.A.S. de a solicita, ca instituţie publică implicată în controlul privatizării, prin acţiune separată, daunele determinate tocmai de neefectuarea acestei operaţiuni, conform art. 12 din Legea nr. 137/2002.

În fine, ultimul aspect prezentat de pârâtă în suţinerea recursului declarat este determinat de cauza cererii de chemare în judecată, fundamentul pretenţiei, reiterând că acesta s-a bazat pe răspunderea civilă delictuală determinată de faptul, pretins ilicit, de a fi vândut terenurile pentru care s-au emis certificatele de atestare a proprietăţii seria x nr. x seria x nr. x/31.04.2004 şi că nicio dispoziţie legală nu recunoaşte, în aceste limite, dreptul A.A.A.S. de a promova acţiuni.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că în considerentele precedente, analizând primul motiv de casare, a răspuns criticilor referitoare la stabilirea fundamentului juridic al pretenţiei, iar aceste aspecte nu vor fi reluate.

În plus, în măsura în care recurenta consideră că această critică reprezintă un argument suplimentar al demonstrării lipsei calităţii procesuale active a A.A.A.S., instanţa de recurs reafirmă că A.A.A.S., ca instituţie publică implicată acţionează pentru valorificarea un drept conferit al statului prin legile din domeniul privatizării, inclusiv pentru drepturi care rezultă din neîndeplinirea, de către societăţile implicate a obligaţiilor prevăzute de lege în acest domeniu. Cum fundamentul acţiunii îl reprezintă, astfel cum rezultă explicit din cererea de chemare în judecată, încălcarea obligaţiilor pozitive stabilite în sarcina pârâtei prin art. 12 din Legea nr. 137/2002, titularul acţiunii a cerut instanţei de judecată să angajeze răspunderea socială pentru pagubele determinate de această împrejurare.

Astfel, găsind nefondate criticile deduse instanţei de recurs prin motivele de casare, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, constatând că decizia din apel a fost dată cu interpretarea si aplicarea corectă a normelor de drept material şi procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 663/18.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2020.