Annulment of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality under Civil Procedure Code Article 488(1)

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 23 octombrie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat:

- obligarea pârâtei B. S.A. la eliberare unei adeverinţe care să conţină sporul pentru munca prestată în timpul nopţii şi obligarea la plata despăgubirilor reprezentând daune materiale şi daune morale;

- obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la emiterea unei noi decizii prin care să i se recalculeze pensia, cu aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani şi valorificarea veniturilor menţionate în adeverinţa nr. x/23.02.2012.

Prin sentinţa civilă nr. 4090 din 17 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă, a respins acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Împotriva sentinţei civile nr. 4090 din 17 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a declarat apel, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 140 din 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul formulat de apelantul reclamant A., ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 140 din 11 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale la 18 ianuarie 2019, sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 3098 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins contestaţia în anulare ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, contestatorul-reclamant A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale la 20 iunie 2019, sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 3643 din 06 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 3098 din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Şi împotriva acestei ultime decizii, contestatorul-reclamant A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale la 11 septembrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A..

Împotriva încheierii din 26 noiembrie 2019, contestatorul-reclamant A. a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul arată că nu s-a prezentat la judecarea cauzei întrucât este dezamăgit de indolenţa şi de abuzurile comise de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti.

Totodată, autorul recursului prezintă situaţia de fapt şi de drept anterioară acestui moment procesual, făcând trimitere la diverse documente existente la dosarele formate în urma acţiunilor/căilor de atac promovate începând cu anul 2014.

Nu în ultimul rând, recurentul solicită obligarea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti să includă în calculul drepturilor băneşti cuvenite atât cei doi ani de armată, cât şi orele suplimentare evidenţiate în adeverinţa nr. x din 23 februarie 2012, precum şi obligarea aceleiaşi entităţi să valorifice în favoarea recurentului toată perioada de la 10 martie 1972 şi până la 01 septembrie 1990, în grupa I de muncă, întrucât, în toată această perioadă a încasat 7% spor de condiţii grele plus 75 de RON pe lună pentru condiţii nocive de muncă, conform Legii nr. 57/1977.

Prin adresa emisă la 16 ianuarie 2020, Înalta Curte i-a solicitat recurentului să menţioneze dacă este de acord ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru, conform art. 493 C. proc. civ.

Faţa de adresa mai sus menţionată, recurentul a transmis o scrisoare, înregistrată la 23 ianuarie 2020, din care acesta lasă să se înţeleagă că rămâne la latitudinea instanţei dacă recursul se va judeca în completul de filtru sau nu (respectiv, în şedinţă publică).

În plus, recurentul reiterează solicitarea de a se respecta legea (menţionând, în acest sens, mai multe acte normative invocate şi în etapele procesuale anterioare), făcând trimitere la diverse înscrisuri existente în dosarele aferente litigiilor declanşate începând cu anul 2014.

Cererea de recurs a fost comunicată la 21 ianuarie 2020 atât intimatei B. S.A., cât şi intimatei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti .

Intimata B. S.A. a transmis la 28 ianuarie 2020, prin poştă, întâmpinare, însoţită de împuternicire avocaţială, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea ca inform a recursului, solicitând, totodată, sancţionarea recurentului pentru abuz procesual, prin aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 108' alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. În susţinerea afirmaţiilor/solicitărilor sale, intimata invocă şi depune, totodată, ca practică, decizia nr. 328/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Întâmpinarea depusă de intimata B. S.A. a fost comunicată recurentului-contestator la 05 februarie 2020, care nu a depus răspuns la întâmpinare

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul a înţeles să depună mai multe precizări şi înscrisuri la dosarul cauzei, solicitând admiterea recursului şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că, în cuprinsul cererii de recurs, nu au fost dezvoltate motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în cele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul fiind nemotivat.

Astfel, nu se poate considera că afirmaţiile recurentului-contestator din cuprinsul cererii de recurs, cantonate asupra prezentării parcursului litigios al dosarului şi asupra probelor administrate, precum şi asupra expunerii a o serii de impresii şi critici la adresa judecătorilor care au soluţionat cererea de chemare în judecată în ciclurile procesuale anterioare, reprezintă o motivare a căii de atac împotriva hotărârii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă în soluţionarea incidentului procesual şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul recurentului-contestator nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-contestator nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Totodată, instanţa supremă reţine că aplicarea unei amenzi judiciare este o măsură care se dispune în situaţii excepţionale, în care se dovedeşte reaua-credinţă la introducerea acţiunii, indiferent de soluţia de respingere a căii de atac. Or, faţă de dispoziţiile art. 12 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că recurentul a exercitat o cale de atac prevăzută de lege dar şi faptul că pârâta nu a făcut dovada relei-credinţe a recurentului, instanţa apreciază că nu se impune aplicarea unei amenzi judiciare, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2020.