Recourse against arbitration annulment declared null for lack of valid cassation grounds; appellant ordered to pay legal costs
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court annulled the appeal, leaving the lower court's civil judgment in force, which had dismissed the defendant's action to annul an arbitral award and ordered the defendant to pay 5,200 RON in legal costs. The dispute centered on whether the court of appeal erred by refusing to analyze the defendant's claims that the arbitral tribunal violated mandatory legal provisions regarding the binding force of the contract and incorrectly awarded contractual penalties not stipulated in the agreement. The High Court of Cassation and Justice held that the appeal was null and void because the appellant failed to formulate valid grounds for cassation as required by the Code of Civil Procedure; instead of alleging errors in the application of law, the appellant merely reargued factual issues and questioned the lower court's assessment of the evidence, which constitutes a review of merits beyond the scope of an extraordinary appeal limited to verifying legality.
Legislator headnote
AI generatedart. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 1270 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 485 C. proc. civ; Recourse against arbitration annulment declared null for lack of valid cassation grounds; appellant ordered to pay legal costs: The dispute centered on whether the court of appeal erred by refusing to analyze the defendant's claims that the arbitral tribunal violated mandatory legal provisions regarding the binding force of the contract and incorrectly awarded contractual penalties not stipulated in the agreement. The High Court of Cassation and Justice held that the appeal was null and void because the appellant failed to formulate valid grounds for cassation as required by the Code of Civil Procedure; instead of alleging errors in the application of law, the appellant merely reargued factual issues and questioned the lower court's assessment of the evidence, which constitutes a review of merits beyond the scope of an extraordinary appeal limited to verifying legality.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for ordering the appellant to pay the respondent's legal costs of 5200 RON as part of the final decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2020
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 23 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. Barcelona-Sucursala Bucureşti la plata sumei de 247.596,10 RON cu titlu de obligaţii contractuale, sumei de 198.300,90 RON cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate pentru un număr de 534 zile, respectiv de la 7.04.2017 la 23.10.2018 (data introducerii cererii arbitrale), sumei de 371,35 RON pe zi cu titlu de penalităţi de întârziere contractuale, calculate de la data introducerii cererii arbitrale şi până la data plăţii efective a debitului principal menţionat la pct. 1, cu cheltuieli de arbitrare.
La 3 aprilie 2019, reclamantul a depus o precizare prin care indică suma totală solicitată în cadrul petitului 3 din cererea de arbitrare, ca fiind 66.100 RON.
Prin încheierea din 12 martie 2019, tribunalul arbitral a respins, ca inadmisibilă, excepţia de conexare a dosarului nr. x/2018 cu dosarul nr. x/2017, reţinând că aceasta este de competenţa tribunalului învestit cu acest din urmă dosar.
Prin încheierea din 18 aprilie 2019, tribunalul arbitral a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei privind suspendarea dosarului nr. x/2018.
Prin sentinţa arbitrală nr. 39 din 12 iunie 2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis acţiunea arbitrală şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 247.569,10 RON debit, cu titlu de obligaţii contractuale restante, 198.300,90 RON - penalităţi de întârziere calculate pe perioada 7.04.2017-22.10.2018, 66.100 RON - penalităţi de întârziere calculate pe perioada 23.10.2018-18.04.2019, precum şi la plata de penalităţi de întârziere contractuale, calculate în continuare de la 19.04.2019 şi până la data plăţii efective a debitului principal, 33.473,31 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 12 iulie 2019, sub nr. x/2019, B. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti a solicitat anularea sentinţei arbitrale nr. 39 din 12.06.2019, precum şi a încheierilor din 12.03.2019 şi 18.04.2019, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi trimiterea cauzei către tribunalul arbitral în vederea conexării cererii introductive la dosarul arbitral nr. x/2017 sau în vederea rejudecării cererii introductive.
În drept, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 85 din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 39 din 12.06.2019 şi a încheierilor din 12.03.2019 şi 18.04.2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Totodată, a fost obligată petenta B. S.A. Barcelona-Sucursala Bucureşti să plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 4000 RON, reprezentând onorariu de avocat; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de obligare a petentei la plata cheltuielilor de deplasare.
Împotriva acestei decizii, la 17 ianuarie 2020, a declarat recurs pârâta B. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
După prezentarea contextului în care s-a născut litigiul, recurenta a dezvoltat motivele de recurs.
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că, prin decizia atacată, instanţa a refuzat să analizeze criticile ce vizau respectarea de către tribunalul arbitral a principiului forţei obligatorii a contractului.
Astfel, menţionează recurenta faptul că ultimele două critici din cererea în anulare, care erau grefate tocmai pe ignorarea de către tribunalul arbitral a prevederilor imperative ale art. 1270 C. civ. (motiv de acţiune în anulare - art. 608 alin. (1) lit. h) nu au mai fost analizate de către curtea de apel, sub pretextul că nu ar reprezenta un motiv de acţiune în anulare.
Mai departe, recurenta învederează că textul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. îndrituieşte partea să promoveze o acţiune în anulare ori de câte ori consideră că tribunalul arbitral a încălcat norme imperative ale legii, fără să facă o distincţie între normele de drept material şi drept procesual. Arată recurenta că a invocat încălcarea art. 1270 C. civ., aspect care nu implică readministrarea probatoriului, ci doar o dezbatere juridică, respectiv dacă în situaţia dată, recurenta avea sau nu o obligaţie exigibilă faţă de A. S.R.L.
Concluzionează recurenta că în reglementarea C. proc. civ., acţiunea în anulare nu este un mijloc de verificare exclusiv a legalităţii hotărârilor arbitrale, ci dimpotrivă, acţiunea în anulare este reglementată ca un mijloc procesual sui generis, iar situaţiile în care se poate promova sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a exista analogii sau trimiteri la alte căi de atac din procedura contencioasă în faţa instanţelor judecătoreşti.
Prin urmare, recurenta consideră că limitările invocate de curtea de apel cu privire la modul de soluţionare a acţiunii în anulare sunt vădit nefondate şi chiar artificiale, instanţa încălcând dispoziţiile art. 8, art. 14 alin. (5) şi art. 22 alin. (2) şi (7) C. proc. civ.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate, recurenta susţine că sentinţa arbitrală, menţinută prin decizia recurată, încalcă principiul forţei obligatorii a contractului, prevăzut de art. 1270 C. civ., astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Din acest punct de vedere, recurenta apreciază că în mod eronat s-a reţinut în sentinţa arbitrală că suma pretinsă prin acţiunea introductivă ar fi fost exigibilă, contrar art. 15.8 din contract, raportat la art. 1270 C. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că cererea arbitrală formulată de A. S.R.L. este nefondată, întrucât lucrările ce au făcut obiectul contractului trebuiau finalizate în termenul stabilit prin contract, or intimata-reclamantă nu a respectat acest termen de finalizare a lucrărilor, astfel încât recurenta deţine o creanţă faţă de A. S.R.L. în cuantum de 1.012.140,99 RON, aceasta reprezentând întocmai contravaloarea penalităţilor de întârziere calculate ca urmare a nerespectării termenului de finalizare a lucrărilor de către A..
Un alt aspect relevant în cauză, care, în opinia recurentei, a fost ignorat cu desăvârşire de către tribunalul arbitral, şi implicit de curtea de apel, se referă la faptul că această creanţă a B. împotriva A. s-a născut înainte de data semnării procesului-verbal de recepţie finală cu beneficiarul CFR şi a fost comunicată părţii adverse prin adresa nr. x/27.01.2015, astfel că nu se poate reţine că pretenţiile recurentei au un caracter pro causa, ele fiind obiectivate cu mult înainte de demararea dosarului arbitral nr. x/2018.
Concluzionează recurenta că, la data introducerii cererii arbitrale, pretentiile intimatei-reclamante cu privire la restituirea garanţiilor suplimentare erau paralizate prin efectul clauzei inserate în clauza 15.8 din contract, aspect din care rezultă faptul că pretenţiile intimatei-reclamante deduse judecăţii în dosarul x/2018 nu aveau un caracter cert, lichid şi exigibil.
O altă critică adusă sentinţei arbitrale este aceea că tribunalul arbitral a încălcat dispoziţiile art. 1270 C. civ., acordând penalităţi de întârziere care nu erau reglementate în contract.
Menţionează recurenta că intimatul-reclamant şi-a întemeiat pretenţiile pe art. 19.2 din contract, însă instanţa tribunalului arbitral a aplicat greşit respectiva clauză, întrucât, pe de o parte, respectiva clauză nu se aplică în cazul obligaţiei de restituire a sumelor reţinute, iar pe de altă parte, în cazul în care ar fi fost reţinută aplicarea respectivei clauze, perioada reţinută de tribunalul arbitral a fost calculată greşit.
Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante, la 17.02.2020 (dosar recurs).
La 19 martie 2020, peste termenul legal, intimatul-reclamant A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a invocat următoarele excepţii:
- excepţia netimbrării recursului, în conformitate cu art. 26 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;
- excepţia nulităţii recursului, întrucât nu a fost motivat în termen şi nu a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 şi 490 C. proc. civ.
- excepţia tardivităţii recursului, faţă de dispoziţiile art. 485 C. proc. civ.
- excepţia inadmisibilităţii recursului, în privinţa motivelor care vizează hotărârea arbitrală (secţiunea a III-a din cererea de recurs).
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 27.03.2020, care nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
La 9 noiembrie 2020, intimatul-reclamant A. S.R.L. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a învederat instanţei că nu mai susţine excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului, ci solicită admiterea excepţiei nulităţii recursului şi în subsidiar, a inadmisibilităţii parţiale a recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5200 RON, reprezentând onorariu avocaţial, conform dovezilor ataşate.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, constată următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa ia act de faptul că, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, intimatul-reclamant a renunţat la susţinerea excepţiilor netimbrării şi tardivităţii recursului, astfel că nu va mai proceda la analiza lor. Totodată, faţă de formularea criticii privind inadmisibilitatea parţială a recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, instanţa supremă o califică drept apărare de fond, urmând a fi analizată în cadrul unei eventuale cercetări pe fond a recursului.
Se reţine că, deşi recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în cuprinsul recursului a invocat şi nesocotirea de către instanţă a dispoziţiilor art. 8, art. 14 alin. (5) şi art. 22 alin. (2) şi (7) precum şi a art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., dispoziţii de procedură, astfel încât, din acest punct de vedere, criticile vor fi reîncadrate în dispoziţiile pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Din analiza cererii de recurs, instanţa supremă constată, însă, că motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. au fost invocate doar formal, întrucât recurenta-pârâtă nu a dezvoltat adevărate critici de nelegalitate a sentinţei atacate ci doar critici de netemeinicie.
Astfel, prin motivele invocate, recurenta-pârâtă urmăreşte reanalizarea situaţiei de fapt prin readministrarea probatoriului, pentru a se stabili, aşa cum susţine chiar recurenta, dacă în situaţia dată, recurenta avea sau nu o obligaţie exigibilă faţă de A. S.R.L. Or, stabilirea situaţiei de fapt intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză, respectiv contractul dintre părţi şi restul înscrisurilor depuse în probaţiune.
Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuţie evaluarea probelor administrate în cauză.
Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Simpla nemulţumire la părţii cu privire la soluţia pronunţată, nestructurată din punct de vedere juridic, nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, se reţine că, deşi recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., aceasta nu precizează de ce dispoziţiile art. 1270 C. civ. sunt norme imperative şi în cel fel au fost încălcate aceste dispoziţii de către instanţa de fond.
În ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, instanţa supremă constată că acestea privesc critici de netemeinicie cu privire la sentinţa arbitrală, recurenta neformulând critici de nelegalitate cu privire la decizia instanţei de fond. Astfel, devine incident principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ. şi principiul unicităţii căii de atac, prevăzut de art. 460 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, iar o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac. Prin urmare, criticile întemeiate pe acest motiv nu pot fi primite.
Pe de altă parte, se constată că recurenta nu invocă adevărate critici de nelegalitate ci reiterează aceleaşi susţineri ca şi în cadrul întâmpinării şi acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale, susţineri cu privire la netemeinicia acţiunii introductive a intimatei-reclamante şi la greşita interpretare a prevederilor contractului dintre părţi.
Fiind antamate exclusiv aspecte factuale ale cauzei, rezultă că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.
Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 85 din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la la plata către intimatul-reclamant A. S.R.L. S.R.L. a sumei de 5200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 85 din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2020.