Timeliness of extraordinary appeal barred by statutory deadline despite subsequent publication of binding legal interpretation

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. (F.N.G.C.Î.M.M. S.A. - I.F.N.) l-a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. (F.R.C. S.A.), solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.600.000 RON şi a dobânzii legale aferente aceasteia, calculată de la 2 decembrie 2014 până la data plăţii efective a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3590 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1224 din 25 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.N.G.C.Î.M.M. S.A. - IFN, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu titlu prealabil, în debutul memoriului depus la dosar, recurentul-reclamant, în baza art. 186 C. proc. civ., a solicitat repunerea în termenul de recurs, arătând că nu a exercitat calea extraordinară de atac întrucât, prin răspunsul la întâmpinare depus în apel, şi-a precizat cuantumul pretenţiilor ca fiind în sumă de 960.000 RON, iar prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018, instanţa supremă a statuat, cu caracter obligatoriu, conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., că efectele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale se produc numai cu privire la hotărârile pronunţate în litigiile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, începute după publicarea deciziei în Minitorul Oficial, respectiv după 20 iulie 2017.

Prin urmare, a conchis recurentul, nu a exercitat în termenul instituit de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. calea extraordinară de atac de reformare împotriva deciziei civile nr. 1224 din 25 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întrucât aceasta ar fi urmat să fie respinsă ca inadmisibilă, în considerarea deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme.

De asemenea, a arătat că împiedicarea instituită de această hotărâre a încetat odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 836 din 1 octombrie 2018 a deciziei nr. 454 din 4 iulie 2018 a Curţii Constituţionale, care a stabilit că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a se pronunţa asupra efectelor deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 sau să dea dezlegări obligatorii, care să contravină acesteia. Astfel, faţă de caracterul general obligatoriu al deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constitutionale, a apreciat că sunt supuse recursului şi hotărârile pronunţate de instanţele de apel după 20 iulie 2017, în cererile evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, aşa cum este cazul dedus judecăţii.

În continuare, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este susceptibilă de a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul a susţinut că decizia atacată în speţă a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 85/2006.

Detaliind, a arătat că, în baza convenţiei de contragarantare nr. x/2012, a formulat către pârâtă cererea de executare nr. x ianuarie 2014 a contragaranţiei aferente notificării de includere în plafonul de garantare nr. x din 10 iulie 2012 şi confirmării notificării de includere în plafonul de garantare x_CTG din 23 iulie 2012, beneficiar al finanţării fiind A. S.R.L.

De asemenea, a precizat că, prin adresa din 3 decembrie 2014, pârâtul F.R.C. S.A. i-a comunicat decizia de anulare a contragaranţiei acordate în favoarea A. S.R.L., motivând această hotărâre pe împrejurarea că, "în urma verificării documentaţiei transmise şi a corespondenţei purtate cu dvs., nu a reieşit că beneficiarul achitase datoriile către furnizori, cu care figura în situaţiile financiare anuale încheiate la 31.12.2011, în sumă de 1.788.622 RON (furnizori restanţi peste 90 zile) şi, prin urmare, îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 3 pct. 1 şi pct. 12 al Legii nr. 85/2006 pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă, fiind întreprindere în dificultate."

În continuare, autorul prezentului demers judiciar a susţinut că soluţia instanţei de prim control judiciar se fondează pe interpretarea eronată a acestui răspuns al pârâtului, în considerarea căruia a apreciat că acesta nu putea acorda contragaranţia, întrucât beneficiarul era o întreprindere în dificultate.

În opinia recurentului, motivul anulării contragaranţiei, invocat de pârât prin adresa din 3 decembrie 2014, nu a fost starea de dificultate în care s-ar fi aflat beneficiarul A. S.R.L., aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, ci starea de insovenţă prezumată a acestuia, concluzia fiind susţinută de invocarea în adresă a prevederilor Legii nr. 85/2006.

A mai arătat recurentul că, atât prevederile convenţiei de contragarantare nr. 1/2012, cât şi cele ale Normei nr. 1/2012 relevă atribuţiile pe care i le-a acordat pârâtul în cadrul mandatului pentru acordarea garanţiilor contragarantate, respectiv să verifice, în numele acestuia şi pentru el, încadrarea I.M.M-ului în criteriile de eligibilitate şi condiţiile de contragarantare prevăzute de Norma nr. 1/2012.

Din acesată perspectivă a subliniat că art. 4.1 din convenţia de contragerantare nr. 1/2012 stabileşte clar limitele mandatului.

Detaliind, recurentul a precizat că, atât din cuprinsul convenţiei de contragarantare, cât şi din cel al normei incidente, rezultă fără echivoc că verificarea criteriului referitor la starea de insolvenţă a avut în vedere exclusiv declanşarea procedurii de insolvenţă şi nu insolvenţa prezumată, iar extrasul R.E.C.O.M. şi rezultatul consultării B.P.I. confirmă că, la data acordării garanţiei contragarantate pentru A. S.R.L., nu era declanşată procedura insolvenţei acestui beneficiar.

A mai menţionat recurentul că, potrivit art. 2.1 lit. f) paragraful (iii) din Norma nr. 1/2012, o întreprindere este în dificultate atunci când întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a face obiectul procedurii de insolvenţă.

Totodată, interpretând coroborat dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, forma în vigoare la data acordării garanţiei, a conchis că, pentru ca o societate să fie în dificultate, împotriva acesteia trebuie să fi fost deschisă procedura insolvenţei printr-o hotărâre a judecătorului sindic.

Din perspectiva celor arătate, a susţinut că a respectat atât prevederile mandatului acordat prin convenţia de contragarantare nr. 1/2012, cît şi pe cele ale Normei nr. 1/2012, beneficiarul fiind eligibil la momentul acordării finanţării, iar contragaranţia notificată fiind confirmată de pârâtul F.R.C. S.A., astfel că nu se justifică refuzul acestuia de a executa obligaţiile ce îi incumbă.

În susţinerea acestei concluzii, recurentul a evocat prevederile art. 3.1 şi art. 6.4 alin. (2) din Convenţia de contragarantare nr. 1/2012 şi criteriile de verificare prevăzute în Anexa C. 7 la convenţie.

Astfel, a arătat că pot fi contragarantate garanţiile acordate în beneficiul I.M.M.-urilor care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute în Norme şi că, în sensul convenţiei, contragarantarea reprezintă angajamentul contractual expres, irevocabil şi necondiţionat prin care F.R.C. S.A. preia o parte din riscul de credit asumat de garant la acordarea de garanţii pentru I.M.M.-uri.

A mai ţinut să sublinieze recurentul că, faţă de data acordării contragaranţiei, 23 iulie 2012, atât înregistrarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei A. S.R.L. la 2 octombrie 2012, cât şi admiterea acesteia la 11 noiembrie 2012, sunt ulterioare.

Pentru toate considerentele arătate, recurentul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului F.R.C. S.A. la 29 noiembrie 2018, care, la 28 decembrie 2018, a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată la 16 ianuarie 2019 recurentului, care, prin răspunsul depus la 29 ianuarie 2018, a combătut apărările intimatului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul-reclamant a depus, la dosar, un punct de vedere prin care a susţinut admiterea cererii de repunere în termen şi admiterea recursului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, constată următoarele:

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac, conform căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, astfel încât părţile trebuie să le respecte atât în privinţa duratei, cât şi în privinţa momentului de la care acestea se calculează.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1224 din 25 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N.

Din actele dosarului, a rezultat că decizia atacată a fost comunicată recurentului-reclamant la 12 iunie 2018, potrivit dovezii de înmânare aflată la dosarului de apel, iar calea extraordinară de atac a fost declarată la 30 octombrie 2018, astfel cum atestă data înscrisă pe plicul în care a fost expediată cererea de recurs, aflat la dosarului de recurs.

Potrivit art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel" iar dispoziţiile art. 186 alin. (1) C. proc. civ. dispun în sensul că, "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Or, motivele invocate de recurenta-reclamantă, privind iminenţa respingerii recursului ca inadmisibil, nu pot fi subsumate sintagmei motive temeinic justificate, din cuprinsul legii. Se reţine, totodată, că existenţa unor motive temeinic justificate nu constituie singura condiţie necesară pentru a se acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca motivele temeinic justificate să intervină înăuntrul termenului legal.

Potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ., "Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: 2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte", iar art. 182 alin. (1) din acelaşi cod dispune că "termenul care se socoteşte pe zile (...) se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zilei în care partea poate îndeplini actul de procedură".

Se reţine, totodată, că, potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., forma în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, "dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".

În speţă, termenul a început să curgă la 13 iunie 2018 şi s-a împlinit la 13 iulie 2018, astfel că, motivul temeinic invocat, cauza de împiedicare, constând în publicarea deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018, a survenit ulterior împlinirii termenului de recurs, deci, în realitate, nu a constituit impediment la declararea căii extraordinare de atac.

Potrivit art. 12 alin. (1) C. proc. civ. "drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi", iar potrivit art. 10 alin. (1) din acelaşi Cod, "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător."

Or, neexercitarea dreptului procesual, în speţă formularea cererii de recurs, în termenul imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 185 alin. (1) şi 493 alin. (5) din acelaşi cod, va respinge cererea de repunere în termen, formulată de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N., ca nefondată şi, în consecinţă, va admite excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. şi va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1224 din 25 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen, formulată de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N., ca nefondată. Admite excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1224 din 25 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca tardiv formulat.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2020.