Appeal annulled and prior judgment left in force over inadmissible factual challenge to rejection of fraudulent misrepresentation claim.

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 06 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., anularea actului juridic intitulat "Promisiune bilaterală de vânzare cumpărare" încheiat în data de 02 decembrie 2013 între reclamantă şi pârâta B., în partea privitoare la promisiunea de a vinde pârâţilor spaţiul amplasat la parterul imobilului x, jud. Constanţa, format din două camere cu grup sanitar şi centrală termică proprie şi terenul aferent atât apartamentului nr. x, amplasat la etajul 1 al Vilei x, cât şi cel aferent spaţiului existent la parterul Vilei x, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1179 alin. (1) pct. 2, art. 1204, art. 1206 alin. (1), art. 1214 din C. civ.

Prin sentinţa civila nr. 610 din 12 aprilie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a Civila a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. şi a obligat reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării actului juridic atacat, în partea privitoare la promisiunea de a vinde pârâţilor spaţiul amplasat la parterul Vilei x, format din două camere cu grup sanitar şi centrală termică proprie şi terenul aferent atât apartamentului nr. x, cât şi cel aferent spaţiului existent la parterul Vilei x.

Prin încheierea din 27 februarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de administrare a probei cu expertiza grafoscopică.

Prin decizia civilă nr. 178 din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul formulat de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C., ca nefondat, a obligat apelanta la plata către intimaţi a cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 RON, onorariu de avocat şi a respins cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de transport în sumă de 1250 RON, ca nefondată.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În motivarea recursului, după expunerea istoricului litigiului, recurenta critică soluţia instanţei de apel din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1204 şi art. 1214 din C. civ., raportat la dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., întrucât aceasta a reţinut că, în speţă, criticile aduse instanţei de fond nu pot fi primite, motivat de faptul că, "în acord cu opinia instanţei de fond, nu a fost dovedită vicierea consimţământului prin inserarea în act a unui apartament ca fiind vândut, deşi acesta nu făcea obiectul vânzării".

Autoarea recursului a prezentat anumite noţiuni teoretice, de ordin general, referitoare la încheierea valabilă a oricărui contract, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească consimţământul părţilor pentru a fi valabil exprimat, precum şi unele aspecte teoretice privitoare la vicierea consimţământului prin dol.

S-a mai arată că, în situaţia în care s-ar fi procedat la o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale la cazul concret dedus judecăţii, în raport de probatoriul administrat în cauza, s-ar fi constatat că, în speţă, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, întrucât consimţământul exprimat de reprezentantul legal al recurentei la momentul semnării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 02 decembrie 2013 a fost viciat prin dol.

Recurenta subliniază că înscrisul intitulat Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a fost prezentat reprezentantului legal al acesteia în forma preconstituită de intimata B., fiind considerată edificatoare inclusiv poziţia intimatei, exprimată prin răspunsurile la întrebările nr. 26 şi 27 din interogatoriul administrat în cauză.

Astfel, autoarea recursului consideră că, în pofida celor reţinute de instanţa de apel, inserarea în promisiunea de vânzare a altor bunuri decât cele convenite iniţial cu intimata-pârâtă B. a fost una premeditată, aceasta din urmă profitând de starea emoţională în care se afla reprezentantul recurentei.

Tot în pofida celor reţinute în cuprinsul hotărârii atacate, se mai arată că semnarea Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare în forma prezentată este consecinţa directă a mijloacelor viclene ale pârâtei folosite cu scopul de a determina asumarea unei obligaţii de vânzare asupra altor bunuri decât cel ce a format obiectul convenţiei reale a părţilor.

Pe de altă parte, se mai susţine că, în raport de momentul şi locul în care înscrisul a cărui anulare se solicită a fost semnat (pe holul unui spital), obligaţia de înstrăinare a spaţiului amplasat la parterul Vilei x şi a terenului aferent nu poate fi apreciată ca fiind asumată în mod conştient şi voit, aspect omis a fi analizat de instanţa de apel.

Tot ca un aspect contrar celor expuse în cuprinsul hotărârii recurate, autoarea recursului mai precizează că momentul şi modalitatea în care a fost semnat înscrisul de care se face vorbire prezintă o importantă relevanţă în analiza întrunirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se reţine incidenţa dolului ca viciu de consimţământ, cu atât mai mult cu cât discuţiile purtate anterior între părţi, la care a făcut referire instanţa de apel, nu au vizat asumarea vreunei obligaţii noi, de vânzare a altor bunuri decât cel ce a format obiectul înţelegerii iniţiale.

Recurenta mai susţine că instanţa de apel, încălcând dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 1214 C. civ., a ignorat aspectele rezultate din probatoriul administrat în cauză, respectiv condiţiile concrete în care a intervenit semnarea înscrisului contestat, starea emoţională a reprezentantului recurentei şi presiunile exercitate de intimata-pârâtă pentru semnarea acestuia, dând eficienţă probatorie exclusiv poziţiei exprimată de pârâtă cu ocazia administrării interogatoriului.

Faţă de aspectele susţinute, recurenta apreciază că, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 din C. proc. civ., a făcut dovada faptului că reprezentantul său legal a avut convingerea fermă că nu face altceva decât să recunoască obligaţia de vânzare a apartamentului nr. x, amplasat la etajul 1 al Vilei x, obligaţie asumată încă din anul 2006.

În susţinerea faptului ca voinţa reală a reprezentantului recurentei la perfectarea Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a vizat exclusiv obligaţia de vânzare a apartamentului nr. x al Vilei x, iar nu spaţiul de la parterul acestui imobil, recurenta menţionează şi unele aspecte, pe care instanţa de apel nu le-a analizat, respectiv:

- spaţiul amplasat la parterul Vilei x nu s-a aflat niciodată în folosinţa pârâţilor, spre deosebire de apartamentul nr. x, care s-a aflat în posesia lor din anul 2006, plătindu-se, încă de la acel moment, preţul convenit, în cuantum de 68.000 euro; sub acest aspect, recurenta precizează că au fost semnate declaraţii unilaterale de recunoaştere a obligaţiei de a vinde numai pentru apartamentul nr. x, amplasat la etajul 1 al Vilei x şi a încasării preţului convenit al acestuia, în cuantum de 68.000 euro, declaraţii a căror valoare probantă nu a fost contestată de intimaţi, fiind utilizate chiar de aceştia, ca şi dovezi, în dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa;

- în spaţiul aflat la parterul Vilei x se află amplasată centrala termică ce deserveşte întregul imobil, astfel că nu s-ar fi putut conveni asupra înstrăinării acestuia;

- în spaţiul aflat la parterul Vilei x nu se află niciun grup sanitar, astfel cum, în mod eronat, a fost menţionat în cuprinsul Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 02 decembrie 2013;

- terenul aferent atât apartamentului nr. x, cât şi spaţiului amplasat la parterul Vilei x, în privinţa căruia, în cuprinsul Promisiunii nici nu a fost menţionată suprafaţa totală, nu se află în proprietatea societăţii recurente, fiind deţinut în folosinţă în temeiul Convenţiei de superficie încheiate la data de 01 octombrie 2013 cu proprietarul său, Biroul de Turism pentru Tineret S.A.

Faţă de cele învederate, recurenta a susţinut că, în pofida celor reţinute în cuprinsul hotărârii recurate, în speţă, a făcut dovada că nu şi-a exprimat în mod liber, conştient, neîndoielnic, voinţa la încheierea Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare în ceea ce priveşte spaţiul amplasat la parterul Vilei x şi terenul aferent, perfectarea actului în această formă, fiind rezultatul manoperelor dolosive ale pârâtei.

Susţinând faptul că a făcut o astfel de dovadă, recurenta consideră că, în mod greşit, interpretând şi aplicând dispoziţiile art. 1214 din C. civ. cu referire la dispoziţiile art. 249 şi art. 329 din C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat ca fiind corecte aspectele reţinute de instanţa de fond, în sensul că nu s-ar fi făcut dovada incidenţei dolului, ca viciu de consimţământ.

Totodată, recurenta mai precizează că îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a precizat prin intermediul unui document, intitulat Note scrise, că este de acord ca recursul să fie soluţionat de completul de filtru, în situaţia în care acesta este admisibil .

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor în data de 26 noiembrie 2019, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare.

La 12 decembrie 2019, în termenul legal de 30 de zile, intimaţii-pârâţi B. şi C. au transmis prin poştă, întâmpinare (conform înscrisurilor aflate la dosar recurs), prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând respingerea căii de atac formulate.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante în data de 20 decembrie 2019, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Intimaţii-pârâţi şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului şi totodată, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta invocă greşita aplicare a unor prevederi legale, argumentele aduse în susţinerea căii extraordinare de atac formulate vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, nefiind astfel posibilă încadrarea acestor critici în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, faţă de critica privind greşita aplicare a prevederilor art. 1204 şi art. 1214 din C. civ., raportat la dispoziţiile art. 22, art. 249 şi art. 329 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale la cazul concret dedus judecăţii, în raport de probatoriul administrat în cauză, autoarea recursului nu a arătat modalitatea în care instanţa de apel a încălcat prevederile legale mai sus amintite ci criticile au fost exclusiv concentrate pe aspecte privind interpretarea probatoriului de către instanţa de apel.

Instanţa supremă reaminteşte faptul că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere asupra dispunerii şi administrării probelor, din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Instanţa supremă reţine că, deşi recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu vizează chestiuni de nelegalitate, ci doar aprecierea probatoriului administrat (înscrisuri, interogatoriu), accentul fiind pus fie pe anumite înscrisuri, fie pe aprecierea anumitor împrejurări/situaţii de fapt (cum ar fi, diverse discuţii purtate între părţi anterior momentului semnării înscrisului contestat, pretinse presiuni exercitate de intimata-pârâtă pentru semnarea actului contestat, locul semnării respectivului înscris, invocarea unei stări emoţionale a reprezentantului recurentei datorate unei situaţii de viaţă care a coincis cu perfectarea actului) ori, în calea extraordinară de atac a recursului criticile aduse nu trebuie să vizeze chestiuni de temeinicie, de apreciere a unor împrejurări/situaţii de fapt, ci doar aspecte de nelegalitate.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 488 alin. (2) şi art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va admite excepţia nulităţii, invocată în cauză şi anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D.. şi administrator special E., împotriva deciziei civile nr. 178 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 2300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi C. şi B..

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D.. şi administrator special E., împotriva deciziei civile nr. 178 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 2300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2020.