Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2225/2020 AI generated

Cassation appeal against civil liability of de facto administrators in insolvency proceedings declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 2225/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving in force the appellate decision that held two former de facto administrators jointly and severally liable to satisfy the bankrupt company's passive liabilities of approximately 312,500 RON from their personal assets. The dispute concerned a liability action brought by the judicial liquidator against the statutory and de facto administrators for causing the company's insolvency, which had been dismissed against the statutory administrator but upheld against the two de facto administrators by the court of appeal. Relying on the principle of the legality of judicial remedies, the court determined that the appeal was barred because the proceedings were governed by the special procedural rules of the Insolvency Law, which designated the court of appeal's decision as final and definitive, explicitly excluding the possibility of a cassation appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 484 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ; Cassation appeal against civil liability of de facto administrators in insolvency proceedings declared inadmissible: Prin memoriul de recurs, recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, teza a II-a, art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, susţinând că, prin aceste prevederi, se încalcă dispoziţiile art. 16 şi art. 21 din Constituţie privitoare la egalitatea în drepturi, interzicerea discriminării şi accesul liber la justiţie, motiv pentru care solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

Keywords

AI generated
insolvency judicial liquidator action for liability principle of legality civil dispute procedural rules

Cited Legislation

AI generated
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, susţinând că, prin aceste prevederi, se încalcă dispoziţiile art.
art. 484 alin. (2) C. proc. civ
88/2019 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 484 alin. (2) C. proc. civ., până la soluţionarea recursului.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.
art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
civ., recurenţii au susţinut că hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, întrucât, în mod greşit, instanţa a apreciat că starea de insolvenţă a intimatei B.
art. 493 alin. (6) C. proc. civ
Recurenţii nu au menţionat dacă sunt de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care va fi admis în principiu.
art. 493 C. proc. civ
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
(1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:
art. 457 C. proc. civ
Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 88/2019
şi D., care a fost respins prin decizia civilă nr. 88/2019 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub dosar asociat nr. x/2014, pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Cabinet Individual de Insolvenţă A., desemnat lichidator judiciar al debitoarei falite B. S.R.L., a chemat în judecată atât pe administratorul statutar al debitoarei, C., cât şi pe administratorii de fapt ai acesteia, D. şi E., solicitând obligarea acestora la acoperirea pasivului societăţii debitoare, în cuantum de 312.499,06 RON, cu averea personală.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 138 lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 1480 din 02.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Maramureş, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de către reclamanta C.I.I. A. - lichidator judiciar al debitoarei falite B. S.R.L. împotriva pârâţilor C., E. şi D. şi au fost obligaţi pârâţii E. şi D., în solidar, în calitate de foşti administratori ai societăţii falite B. S.R.L., să suporte, din averea personală, partea din pasivul societăţii falite, până la concurenţa sumei de 312.499,06 RON; s-a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul C..

Împotriva sentinţei civile nr. 1480 din 02.10.2018, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat apel pârâţii E. şi D., care a fost respins prin decizia civilă nr. 88/2019 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Împotriva deciziei evocate, pârâţii E. şi D. au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, teza a II-a, art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, susţinând că, prin aceste prevederi, se încalcă dispoziţiile art. 16 şi art. 21 din Constituţie privitoare la egalitatea în drepturi, interzicerea discriminării şi accesul liber la justiţie, motiv pentru care solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

De asemenea, recurenţii au solicitat suspendarea hotărârii atacate, respectiv a deciziei civile nr. 88/2019 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 484 alin. (2) C. proc. civ., până la soluţionarea recursului.

Pe fond, recurenţii au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, întrucât, în mod greşit, instanţa a apreciat că starea de insolvenţă a intimatei B. S.R.L. a fost cauzată de recurenţi prin faptul că nu au ţinut o contabilitate în conformitate cu dispoziţiile legale şi că au făcut să dispară documentele societăţii, folosind bunurile acesteia în interes propriu.

Recurenţii au susţinut că nu mai aveau nicio calitate în cadrul societăţii B. S.R.L., precizând că, deşi au fondat societatea, în anul 2011 au decis cesionarea părţilor sociale, motiv pentru care au dat un anunţ într-un ziar local, făcând cunoscut şi faptul că societatea are datorii.

Astfel, recurenţii au cedat părţile sociale deţinute în cadrul societăţii în favoarea lui C., acesta fiind administratorul societăţii şi unicul asociat începând cu 19.05.2011, motiv pentru care consideră că nu sunt responsabili de starea de insolvenţă a societăţii.

Recurenţii au aratat că, din adresa ANAF depusă la dosar, rezultă că, până la momentul cesiunii de părţi sociale, societatea înregistra obligaţii fiscale de 48.913 RON, din care a fost achitată suma de 14.708 RON, iar după data de 19.05.2011, dată de la care C. a preluat societatea, obligaţiile fiscale au ajuns la 256.335 RON.

Cu privire la recurenta D., s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că aceasta a fost administrator al societăţii. Au precizat recurenţii că rezultă clar din informaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului Maramureş, că aceasta nu a fost niciodată administrator, nici de drept, nici de fapt, al societăţii B. S.R.L.

Recurenţii nu au menţionat dacă sunt de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care va fi admis în principiu.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor C. şi B. S.R.L., la 26 iunie 2019 .

La 4 iulie 2019, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului şi a solicitat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, precum şi respingerea cererii de suspendare a hotărârii atacate.

Recurenţii nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.2, a fost admisă cererea formulată de petenţii E. şi D., fiind dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit art. 129 din Constituţie.

Aşa fiind, instanţa supremă are în vedere că la originea prezentului litigiu se află cererea înregistrată sub dosar asociat nr. x/2014, pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care reclamanta C.I.I. A., desemnat lichidator judiciar al debitoarei falite B. S.R.L., a chemat în judecată atât pe administratorul statutar al debitoarei, C., cât şi pe administratorii de fapt ai acesteia, D. şi E., solicitând obligarea acestora la acoperirea pasivului societăţii debitoare, în cuantum de 312.499,06 RON, cu averea personală, în temeiul art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006, "principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 138 (...)".

Aşadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenţei.

Fiind de competenţa judecătorului sindic, acţiunea este guvernată inclusiv de dispoziţiile procedurale speciale ale Legii nr. 85/2006, astfel încât vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel" şi cele prevăzute de art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, în conformitate cu care, "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive", în forma în vigoare de la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei B. S.R.L., respectiv 15 septembrie 2014.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2), teza finală, din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Nu în ultimul rând, instanţa supremă are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs" şi că, în baza alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Reţinând incidenţa criteriului materiei, din coroborarea dispoziţiilor evocate, rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă, fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de de intimata-reclamantă B. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă A. prin întâmpinare şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 88/2019 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă B. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă A..

Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 88/2019 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2020.