Flood damage claim time-barred; insurer's win upheld as appeal inadmissible.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia II-a civilă, sub nr. x/2019, la 15 februarie 2019, reclamantul A., a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei S.C. B. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 206.400 RON (2.064.000.000 RON vechi), reprezentând: suma de 42.000 RON pentru achiziţionarea parchetului în cele 4 camere, mobila de bucătărie şi 4 covoare intrate în putrefacţie, ca urmare a fapte ilicite (inundaţie provocată intenţionat de către aşa-zişii asiguraţi ai aşa-zisei societăţi de asigurare); suma de 14.000 iei pentru lucrarea de înlocuire a parchetului şi aducerea situaţiei la normal; suma de 150.400 RON reprezentând câştigul pe care în condiţii obişnuite l-ar fi realizat prin închirierea apartamentului cu 4 camere în zonă centrală, pe perioada anilor 2013-2019, perioadă în care şi Asociaţia de Proprietari a calculat dobânzi de 0,2%/zi pentru neplata sumelor neachitate şi astfel a ajuns la o datorie către aceasta de peste 75.000 RON (dovadă listele de plată).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 şi următoarele C. civ.

Prin sentinţa nr. 181/2019 din 16 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca urmare a admiterii excepţiei de mai sus.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 184/2020 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 181/2019 din 16 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.A., a anulat sentinţa şi rejudecând procesul, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a respins acţiunea ca prescrisă.

La 29 iulie 2020, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 184/2020 din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei recurate, cu consecinţa obligării pârâtei la plata despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel în mod greşit a respins acţiunea ca prescrisă, reţinând data de 14.12.2015 ca moment al încetării omisiunii de a-l informa despre obligaţia de suportare a despăgubirilor achitate către făptuitorii evenimentului din data de 05.10.2012 de către pârâtă. Cum procedura de regularizare necesară acţiunii de chemare în judecată promovată de către S.C. B. S.A. la data de 14.12.2015 a durat până la jumătatea lunii februarie 2016 (dovadă actele din dosarul nr. x/2015), iar momentul înştiinţării cu respectiva cerere de chemare în judecată a mea a fost la data de 24 februarie 2016, în condiţiile în care recurentul a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor a doua zi (25.02.2016), dovadă fiind Referatul emis de secţia 1 Poliţie Craiova, consideră că este evident că acţiunea a fost formulată în termenul legal prevăzut de lege (15.02.2019).

În drept, a invocat dispoziţiile art. 2528 alin. (1) din C. civ. conform cărora:

"Păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea".

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial conform dovezii existente la dosarul de fond.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speţă, se constată că recurentul nu a indicat vreunul din motivele de casare, iar argumentele invocate în cererea de recurs vizează nemulţumirea sa faţă de aspectele factuale reţinute de instanţa de apel cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, critici ce vizează aspecte de netemeinicie şi care nu pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din analiza motivelor expuse de recurentul-reclamant nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 184/2020 din 10 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar conform art. 452 din acelaşi cod "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Intimata-pârâtă a solicitat suma de 4950 RON reprezentând onorariu avocaţial conform dovezii existente la dosarul de fond, arătând faptul că potrivit contractului încheiat cu asiguratorul s-a stabilit un singur onorariu în dosar pentru toate fazele procesuale.

Analizând actele dosarului, cheltuielile de judecată au fost solicitate în faza judecăţii în primă instanţă, constatându-se că prin sentinţa nr. 266/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de pârâta S.C. B. S.A. de completare a dispozitivului sentinţei nr. 181/2019 din 16 septembrie 2019 a aceleiaşi instanţe, în sensul că a fost obligat reclamantul A. la plata sumei de 1000 RON către pârâtă.

În ceea ce priveşte cuantumul acestor cheltuieli, tribunalul a reţinut că pârâta a plătit avocatului ales suma de 5950 RON, cu OP, însă a apreciat că această sumă este disproporţionată faţă de complexitatea cauzei, munca desfăşurată de avocat, ţinând cont că acţiunea s-a soluţionat la primul termen de judecată, pe excepţie şi nu pe fondul cauzei, motiv pentru care a redus aceste cheltuieli la suma de 1000 RON.

În consecinţă, Înalta Curte învestită cu capătul accesoriu de cerere privind cheltuielile de judecată nu va avea în vedere documentul depus în dosarul de fond, care deja a fost analizat de tribunal, pentru a se pronunţa asupra cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 184/2020 din 10 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2021.