Bank guarantee restitution claim perempted for late appeal despite counterclaim dismissal

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15.02.2017, reclamantele A. S.R.L., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanţei să dispună:

I. Obligarea pârâtei la restituirea către B. a sumei de 150.000 de euro, reprezentând contravaloarea scrisorii de garanţie executate de D. în mod prematur şi eronat în data de 08.12.2015;

II. Alternativ, dacă va fi respins primul capăt de cerere, să fie obligată pârâta să plătească B. suma de 150.000 euro cu titlu de despăgubiri, ca urmare a încălcării de către pârâtă a prevederilor art. 3.7 din contractul privind drepturile asupra gazului;

III. Alternativ, în ipoteza în care vor fi respinse primele două capete de cerere, să fie obligată pârâta la plata către B. a sumei de 150.000 euro, cu titlu de despăgubiri suferite direct de către B. ca urmare a acţiunii pârâtei de a încasa prematur şi eronat garanţia, inducând în eroare banca emiţătoare cu privire la neîndeplinirea de către A. a prevederilor art. 3.7 din contractul privind drepturile asupra gazului.

IV. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23.05.2017, pârâta D. S.A. a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a învederat următoarele:

I. Pe calea întâmpinării solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamante ca neîntemeiată.

II. Pe calea cererii reconvenţionale solicită instanţei să dispună obligarea reclamantelor la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului privind drepturile asupra gazului din 09.12.2014, pentru o perioadă de 3 ani.

III. Solicită obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 2207 din 11 iulie 2018, a respins ca neîntemeiate cererea principală şi cererea reconvenţională.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele, şi pârâta.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1999 A din 29 noiembrie 2019, a respins ca nefondate ambele apeluri şi ca neîntemeiată cererea apelantei-pârâte privind cheltuielile de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 1999 A din 29 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantele A. S.R.L., B., C. au formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. pct. 8 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea recursului, casarea parţială a deciziei recurate, în ceea ce priveşte acţiunea principală (nu în privinţa cererii reconvenţionale) şi prin rejudecarea dosarului, obligarea intimatei la restituirea sumei de 150.000 de euro, reprezentând contravaloare scrisorii de garanţie, executată de D. şi menţinerea hotărârii instanţei de apel şi respectiv a hotărârii instanţei de fond cu privire la respingerea cererii reconvenţionale, formulată de D.; totodată au solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată rezultate ca urmare a prezentului proces.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 28 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin punctul de vedere asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recurenta - reclamantă B. a solicitat repunerea recursului în termenul procedural.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia tardivităţii, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a anula recursul, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel…". Din dispoziţiile citate mai sus rezultă că pentru exerciţiul căii extraordinare de atac a recursului s-a instituit un termen legal de 30 zile, care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia, partea îndreptăţită se poate adresa instanţei.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Prin edictarea acestei dispoziţii legale - art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părţii în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedeşte existenţa unei "unor motive temeinic justificate" şi care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligaţiei legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

În speţă a fost atacată cu recurs decizia civilă nr. 1999 A din 29 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, decizie ce a fost comunicată reclamantelor la data de 30 decembrie 2019 conform dosar apel, iar recursul a fost înregistrat la 31 ianuarie 2020, peste termenul stabilit imperativ de dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, cum decizia a fost comunicată recurentelor la 30 decembrie 2019 (luna decembrie având 31 de zile), ultima zi de declarare a căii de atac este 30 ianuarie 2020 (într-o zi de joi), calculată pe zile libere, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Solicitarea recurentei-reclamante B. de repunere în termenul de recurs, motivat de faptul că a intrat în posesia plicurilor în data de 3 ianuarie 2020, când proprietarul le-a înmânat plicurile, nu reprezintă un motiv justificat pentru ca cererea de recurs să fie repusă în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Astfel încât, "intrarea în posesia plicurilor la data de 3 ianuarie 2020", nu reprezintă un motiv temeinic justificat din perspectiva dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi admisă cererea de repunere în termenul de recurs.

Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că recurenta - reclamantă B. atât la soluţionarea apelului cât şi la momentul formulării cererii recurs a fost asistată de un avocat ales, iar acesta nu poate invoca necunoaşterea legii, cu atât mai mult cu cât de la data de 3 ianuarie 2020 şi până la data de 30 ianuarie 2020 exista suficient timp pentru înregistrarea cererii de recurs.

Or, când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de reclamanta B. nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile legale, că partea nu a dovedit existenţa unor motive temeinic justificate care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale citate, să respingă cererea de repunere în termen şi să dispună anularea recursului declarat de declarat de reclamantele A. S.R.L., B., C. împotriva deciziei civile nr. 1999 A din 29 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Anulează ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantele A. S.R.L., B., C. împotriva deciziei civile nr. 1999 A din 29 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2020.