Consumer loan fees quashed and remanded; currency-risk and acceleration clauses upheld.

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. şi D. S.A. Bucureşti, solicitând instanţei, ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună: constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de acordare a creditului cuprinsă în art. 5 pct. 1 lit.

b) din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 104349 din 26 februarie 2008 şi eliminarea acesteia; obligarea pârâtei D. S.A. la restituirea sumei de 7.226,62 RON echivalentul a 3.205,28 CHF la cursul BNR de la data de 26 februarie 2008 când a fost achitată de către reclamanţi cu titlu de comision de acordare a creditului precum şi la plata dobânzii legale aferente în valoare de 5.360,55 RON, calculată până la 15 iunie 2015 şi în continuare până la plata efectivă; constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare lunar de 0,15% a creditului cuprinsă în art. 5 pct. 1 lit.

c) din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 104349 din 26 februarie 2008 şi eliminarea acesteia; obligarea pârâtei D. S.A. la restituirea sumei de 676,56 RON echivalentul a 240,40 CHF la cursul BNR de la data plăţii, 25 martie 2009 reprezentând contravaloarea comisionului de administrare lunar de 0,15% a creditului pentru luna martie 2009 şi la plata dobânzii legale aferente în valoare de 401,02 RON calculată până la data de 15 iunie 2015 şi în continuare până la plata efectivă; obligarea pârâtei C. la restituirea sumei de 50.246,56 RON echivalentul a 14.691,39 CHF la cursul BNR de la data plăţilor, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare lunar de 0,15% a creditului pentru perioada 27 aprilie 2009 - 25 septembrie 2012 inclusiv şi perioada 25 octombrie 2013 - 25 mai 2015 inclusiv şi până la pronunţarea hotărârii definitive şi la plata dobânzii legale aferente în valoare de 13.328,66 RON calculată până la 15 iunie 2015 şi în continuare până la plata efectivă; constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor privind scadenţa anticipată din cuprinsul art. 8.14 şi 8.15 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 104349 din 26 februarie 2008 şi eliminarea acestora; constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor privind efectuarea plăţilor în moneda creditului prin suportarea riscului valutar de către consumatori,a diferenţelor de curs valutar cuprinse în art. 6.1 şi art. 6.1.3 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 104349 din 26 februarie 2008;

îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv 2,2546 RON, calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului în valoarea în RON de la data încheierii contractului pe întreaga valabilitate a contractului; obligarea pârâtei D. S.A. la restituirea sumei de 1.797,22 RON achitată în plus de către reclamanţi ca urmare a suportării clauzei de risc valutar pentru perioada 25 septembrie 2008 - 30 martie 2009 la cursul de schimb BNR de la data fiecărei tranzacţii şi la plata dobânzii legale aferente în valoare de 1.104,97 RON calculată până la 15 iunie 2015 şi în continuare până la plata efectivă; obligarea pârâtei C. la restituirea sumei de 80.416,64 RON achitată în plus de către reclamanţi ca urmare a suportării clauzei de risc valutar pentru perioada 31 martie 2009 - 15 iunie 2015 la cursul de schimb BNR de la data fiecărei tranzacţii şi până la pronunţarea hotărârii definitive, precum şi la plata dobânzii legale aferente în valoare de 16.055,24 RON calculată până la data de 15 iunie 2015 şi în continuare până la plata efectivă; obligarea pârâtei C. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei să emită un nou grafic de rambursare a creditului conform sentinţei ce urmează a fi pronunţată sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 de RON/zi de întârziere până la executarea acestei obligaţii; denominarea în moneda naţională a plăţilor, pe întreaga valabilitate a contractului, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.

Au solicitat şi obligarea pârâtelor în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în conformitate cu prevederile art. 451 şi urm. din C. proc. civ.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 7129 din 15 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată. formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. - prin mandatar D. S.A. şi D. S.A. Bucureşti, ca neîntemeiată şi a respins cererea formulată de pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă au declarat apel reclamanţii A. şi B..

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 301 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 7129 din 15 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. - prin mandatar D. S.A. şi D. S.A. Bucureşti ca nefondat şi a obligat apelanţii la plata către intimata D. S.A. a sumei de 2.160 RON cheltuieli de judecată în apel.

E. Considerentele instanţei de apel.

Pentru a pronunţa respectiva decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă următoarele:

Sentinţa apelată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia, fiind analizate în mod concret şi detaliat prevederile contractuale denunţate de către reclamanţi ca fiind abuzive prin raportare la dispoziţiile legale invocate în materia protecţiei consumatorilor.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută la art. 5. 1 lit. b), aceasta instituie un comision de acordare de 3.205,28 CHF, reprezentând 2% din valoarea totală a creditului.

Curtea a reţinut că nu se poate aprecia asupra caracterului abuziv al unei clauze prin prisma preţului pe care consumatorul îl achită pentru serviciul respectiv.

În acest sens sunt prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, conform cărora evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. Nu sunt întrunite condiţiile pentru a se putea reţine existenţa unui dezechilibru semnificativ în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Referitor la clauza care prevede comisionul de administrare, conform art. 5.1 lit. c) din contract, apelanţii-reclamanţi s-au obligat la plata unui comision de administrare lunar de 0.15% plătibil începând cu scadenţa a 13-a.

Curtea a apreciat că există o contraprestaţie a băncii pentru perceperea acestui comision, chiar dacă nu este definită în mod expres în contract.

Nu este îndeplinită în cauză condiţia existenţei unui dezechilibru semnificativ cu privire la această clauză şi nici condiţia relei-credinţe a băncii, care nu se poate prezuma şi pe de altă parte, presupune a se verifica dacă banca a acţionat în mod corect şi echitabil faţă de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare.

Curtea a constatat că nu există nicio circumstanţă contractuală sau exterioară acestuia care să fie de natură a conduce la concluzia că în fapt comisionul de acordare sau cel de administrare nu ar fi altceva decât o dobândă mascată sau că ar fi mărit în mod artificial costul creditului, astfel încât nu se poate considera că intimatele-pârâte nu ar fi acţionat în mod corect şi echitabil faţă de reclamanţi.

A fost apreciată ca nefondată şi critica referitoare la constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor privind scadenţa anticipată din cuprinsul art. 8.14 şi 8.15 din contractul de credit.

În condiţiile în care părţile au convenit care sunt cazurile pentru care se poate declara scadenţa anticipată a creditului, în condiţiile în care pentru bancă nu are caracter esenţial numai plata sumei împrumutate şi a dobânzii, dar şi a altor obligaţii asumate prin contract, instanţa nu poate interveni în raporturile contractuale ale părţilor pentru a limita aplicabilitatea clauzei la motivele dorite de consumator.

S-a constatat că în ceea ce privesc clauzele privind efectuarea plăţilor în moneda creditului cuprinse în art. 6.1 şi art. 6.1.3 din contractul de credit nu au caracter abuziv. Aceste clauze reprezintă o transpunere a principiului nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 şi art. 1584 C. civ. de la 1864.

Art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE prevede că dispoziţiile acesteia nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispoziţiile ori principiile din convenţiile internaţionale la care statele membre sunt părţi.

Curtea a reţinut în privinţa clauzele contractuale referitoare la riscul valutar, acestea sunt excluse de la controlul caracterului abuziv, întrucât transpun dispoziţii legale care deşi sunt de natură supletivă, sunt aplicabile ope legis în lipsa unui acord diferit între părţi.

În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia, iar acest principiu se aplică şi în cazul concret al contractului de credit, atât timp cât acordarea creditului în moneda străină este permisă conform reglementărilor legale şi câtă vreme împrumutatul are obligaţia de a restitui lucruri de aceeaşi cantitate şi calitate.

S-a reţinut că sunt nefondate şi criticile referitoare la modalitatea de soluţionare a capătului de cerere referitor la îngheţarea cursului CHF - LEU la momentul încheierii contractului de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, denominarea în moneda naţională a plăţilor, restituirea sumelor de bani percepute în plus şi obligarea băncii la emiterea unui nou grafic de rambursare.

Îngheţarea cursului de schimb de la data încheierii contractului şi denominarea plăţilor, nu poate fi admisă întrucât reprezintă o modificare a condiţiilor contractuale, pe care instanţa nu o poate dispune în lipsa unui acord între părţi, aspect pe care CJUE l-a reţinut în jurisprudenţa sa.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material: art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod greşit instanţa a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare şi comisionul de administrare din cuprinsul contractului de credit încheiat între părţi.

Clauza privind comisionul de administrare, precum şi cea privind comisionul de acordare nu arată care sunt serviciile prestate şi cum se calculează valoarea acestora. Mai mult, pentru comisionul de acordare, consumatorii achită o sumă de bani pentru a primi o altă sumă de bani, ceea ce nu poate reprezenta o contraprestaţie.

Este relevant în analiza acestor clauze tocmai existenţa sau lipsa unei contraprestaţii din partea băncii în favoarea consumatorului, în schimbul perceperii comisionului de administrare, alta decât acordarea creditului, pentru care se percepe în mod evident dobânda contractuală.

Clauzele privind scadenţa anticipată din cuprinsul art. 8.14 şi 8.15 din contractul de credit sunt abuzive întrucât oferă pârâtelor dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul.

Prin aceste clauze, riscul contractual este disproporţionat, iar riscul pe care consumatorul trebuie să-l suporte este semnificativ mai mare decât riscul pe care trebuie să îl suporte banca.

În mod greşit au fost respinse capetele de cerere privind riscul valutar, denominarea în moneda naţională a plăţilor şi îngheţarea cursului de schimb valutar.

În realitate, pârâtele - bănci au dat dovadă de rea-credinţă întrucât aveau cunoştinţă despre eventuala creştere a valorii francului elveţian în perioada următoare încheierii contractului.

Banca era obligată să efectueze mai multe studii de piaţă referitor la moneda de creditare şi astfel a ştiut despre hypervalorizarea CHF-ului.

Condiţia dezechilibrului semnificativ contrar principiului bunei-credinţe se apreciază în funcţie de plasarea consumatorului de către profesionist într-o situaţie juridică inferioară decât cea prevăzută în legislaţia internă şi nu prin compararea efectivă a contraprestaţiilor părţilor rezultând din clauzele contractuale analizate.

În doctrină, referitor la principiul nominalismului s-a arătat că acesta presupune o egalitate cantitativă, în sensul că debitorul obligaţiei de restituire rezultate dintr-un contract de împrumut de consumaţie având ca obiect o sumă de bani va fi eliberat prin plata sumei numerice prevăzute în convenţie, indiferent de fluctuaţiile monedei convenite.

Se solicită casarea deciziei recurate.

G. Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitatea invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile referitoare la comisionul de acordare şi comisionul de administrare sunt fondate, în cauză fiind întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, lege care asigură transpunerea în dreptul intern a dispoziţiilor Directivei 93/13/CEE.

"O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

În ce priveşte caracterul negociat al clauzei privind comisionul de acordare credit, precum şi comisionul de administrare, Înalta Curte reţine că acestea nu au fost negociate de părţile în litigiu, ci au avut un caracter preformulat.

Referitor la condiţia lipsei negocierii directe ale clauzelor, instanţa reţine că opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul lor abuziv, întrucât art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu impune condiţia inexistenţei unei opţiuni pentru alt comerciant care vinde produse sau prestează servicii similare. Ceea ce sancţionează legea este că, în măsura în care consumatorul doreşte să beneficieze de produsele sau serviciile unui comerciant, trebuie să accepte condiţiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauze prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunţe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Legea presupune că o clauză standard preformulată nu a fost negociată direct cu consumatorul, impunând profesionistului sarcina de a prezenta probe în sensul unei negocieri pretinse de acesta. Împrejurarea că recurenţilor-reclamanţi le-au fost prezentate în etapa precontractuală datele esenţiale ale ofertei băncii nu poate fi interpretată în sensul existenţei unei negocieri, ci doar în sensul că acestora le-au fost aduse la cunoştinţă condiţiile contractuale practicate de bancă.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria acestuia să prezinte probe în acest sens. Ceea ce impune legea este ca profesionistul să probeze că a existat o negociere reală şi efectivă a clauzei supusă discuţiei, împrejurarea că anumite clauze ar fi fost negociate neimplicând în mod necesar că şi celelalte clauze au fost tratate în acelaşi mod.

Art. 4 alin. (6) din lege nu se referă doar la exprimarea clară şi uşor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această menţiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situaţia în care această clauză să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi fundamentelor relative la conţinutul clauzelor şi efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Nu instanţa trebuie să stabilească considerentele pentru care banca a perceput comisioanele, ci aceste considerente trebuie să rezulte clar din clauzele contractuale şi nu din deducţiile părţilor sau judecătorului.

Comisionul de acordare nu a fost definit şi în realitate, s-a omis a fi specificate orice elemente care ar fi justificat raţiunea stabilirii sale, fie şi într-o manieră generică, deşi caracterul transparent al clauzelor contractuale impunea o definire riguroasă a oricăror comisioane şi cheltuieli stabilite în sarcina consumatorului, particularizată în raport de contextul în care părţile au încheiat contractul şi de toate elementele care erau de natură a influenţa existenţa şi conţinutul unor clauze contractuale.

Potrivit jurisprudenţei CJUE, lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestaţiile exacte ale băncii nu poate echivala de plano cu inexistenţa unor astfel de contraprestaţii, deoarece enumerarea serviciilor pe care banca le prestează în schimbul unor comisioane nu este obligatorie în orice condiţii şi lipsa acestei enumerări nu loveşte de nulitate respectiva clauză cu privire la perceperea comisionului, însă, în mod evident, indiferent de menţionarea lor expresă, toate comisioanele percepute de bancă trebuie să aibă corespondent în realitate.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că existenţa unui eventual dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziţii, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei pierderi în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzută de normele naţionale.

Potrivit hotărârii Curţii pronunţate în cauzele conexate C-224/19 şi C-259/19, CY împotriva Caixa Bank S.A. şi, respectiv LG, PK împotriva Banca Bilbao Vizcaya Argentaria S.A., la 16 iulie 2020:

"Articolul 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract de împrumut încheiat între un consumator şi o instituţie financiară, care impune consumatorului plata unui comision de acordare, poate crea în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în pofida cerinţei de bună-credinţă, atunci când instituţia financiară nu demonstrează că acest comision corespunde unor servicii furnizate şi unor cheltuieli pe care le-a efectuat, aspect a cărui verificare revine instanţei de trimitere".

Cu toate că această hotărâre vizează comisionul de acordare, Înalta Curte apreciază că acelaşi raţionament este valabil şi în privinţa comisionului de administrare.

Aşadar, instanţa de apel trebuia să verifice care sunt serviciile furnizate de bancă în schimbul comisionului de acordare, precum şi a comisionului de administrare.

Faptul că orice bancă desfăşoară activităţi de acordare de credite şi monitorizare a situaţiei creditului reprezintă firescul activităţii bancare, iar băncile pârâte nu au arătat de ce pentru creditul acordat, alături de dobândă, care reprezintă tocmai preţul pentru acordarea creditului, a perceput şi comisioane: comisionul de acordare şi comisionul de administrare.

Faptul că acest comision de administrare trebuie suportat de consumator nu face decât să conducă la concluzia că aceste clauze creează, contrar bunei-credinţe, un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor în defavoarea consumatorului care nu a avut posibilitatea de a cunoaşte ce servicii presta banca lunar în schimbul acestui comision.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază criticile referitoare la clauzele privind comisionul de acordare şi comisionul de administrare ca fiind întemeiate, în cauză fiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată în parte, în ceea ce priveşte respectivele clauze.

Critica priveşte caracterul abuziv al clauzelor privind scadenţa anticipată din cuprinsul art. 814 şi 8.15 din contractul de credit nu pot fi primite. Aceasta deoarece respectivele clauze urmează a produce efecte numai în măsura în care va fi îndeplinită condiţia culpei consumatorului. Prin contract au fost stipulate cazurile pentru care se poate declara scadenţa anticipată a creditului, astfel că nu se poate reţine că banca prin voinţa ei unilaterală ar putea declara creditul scadent fără ca reclamanţii-recurenţi să aibă posibilitatea de a se apăra.

Pe de altă parte, s-a reţinut în mod corect faptul că instanţa nu poate interveni în raporturile contractuale ale părţilor pentru a limita aplicabilitatea respectivelor clauze la motivele dorite de consumatori.

Nu pot fi primite nici criticile privind riscul valutar, denominarea în moneda naţională a plăţilor şi îngheţarea cursului de schimb valutar, acestea fiind nefondate.

Faţă de conţinutul clauzelor cuprinse în contractul de credit şi reţinând principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1.578 C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului, obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, iar dacă se întâmplă o sporire sau o scădere a preţului monedelor înainte de epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii.

Recurenţii-reclamanţi au accesat un împrumut în franci elveţieni şi aveau obligaţia de restituire a ratelor în valuta contractuală. Valuta se poate aprecia sau deprecia în raport de moneda naţională, iar clauzele sunt multiple şi greu predictibile.

Simplul fapt că pârâtele-bănci sunt profesionişti în domeniul financiar - bancar nu implică în mod necesar cunoaşterea de către acestea a modului cum va evolua cursul valutar, mai ales că perioada contractuală este una îndelungată.

Potrivit alin. (2) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000 dispoziţiile alin. (1) lit. a), p) şi t) nu sunt aplicabile în cazul tranzacţiilor cu valori mobiliare, instrumentelor financiare şi altor produse sau servicii, în cazul în care preţul este legat de fluctuaţiile cotaţiei bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate de schimb pe piaţa financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla. Legea nu încadrează în clauzele abuzive exemplificativ arătate în anexa Legii nr. 193/2000, clauzele referitoare la prestaţiile raportate la rata de schimb pe piaţa financiară, pe care vânzătorul nu le poate controla.

Referitor la cererea privind stabilizarea cursului CHF la cursul acestei monede din data încheierii contractului, în jurisprudenţa CJUE s-a reţinut că Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanţei naţionale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive, cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător şi consumator, să completeze respectivul contract modificând conţinutul acestei clauze - Cauza C-618/10 Banca Espaniol de Credito.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-81/19, potrivit căreia:

"Articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE A Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante în lipsa unui acord diferit în această privinţă, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive".

Curtea a reţinut în considerentele acestei hotărâri faptul că, pe de o parte, împrejurarea că se poate deroga de la o dispoziţie de drept naţional supletivă este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte verificarea aspectului dacă o clauză contractuală care reflectă o asemenea dispoziţie este exclusă, în temeiul art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13, din domeniul de aplicare al acestei directive.

Pe de altă parte, faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispoziţiile vizate la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are nici un efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive. Astfel, conform art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13, lipsa unei negocieri individuale este o condiţie legală de declanşarea verificării caracterului abuziv al unei clauze care nu poate interveni în cazul în care clauza contractuală nu intră în domeniul său de aplicare.

Faţă de aceste considerente, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată în parte, cauza urmând a fi trimisă pentru rejudecarea apelului formulat de reclamanţii-consumatori în privinţa clauzelor prevăzute de art. 5.1 lit. b) şi lit. c) privind comisionul de acordare şi comisionul de administrare din contractul de credit.

Se vor menţine celelalte dispoziţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 301/2018 din 8 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului formulat de reclamanţii A. şi B. în privinţa clauzelor prevăzute de art. 5.1 lit. b) şi lit. c) privind comisionul de acordare şi comisionul de administrare din contractul de credit.

Menţine celelalte dispoziţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 5 noiembrie 2020.