Wheat Quality Breach: Contractual Interpretation of Simultaneous Performance and Pre-Delivery Individualization of Goods

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei Societatea B. S.R.L. la plata sumei de 540.000 RON, cu titlu de daune interese rezultate în urma neexecutării contractelor de vânzare-cumpărare grâu nr. x/17.05.2017 şi y/18.05.2017, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă prin sentinţa nr. 145/2018 din 23.10.2018, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a fost obligată pârâta către reclamantă la suma de 540.000 RON, cu titlu de daune interese, cât şi la 9.005 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărârii, a formulat apel pârâta B. S.R.L..

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă prin decizia civilă nr. 326 din 9 mai 2019 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 145/2018 din 23.10.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs B. S.R.L. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta - pârâtă a susţinut, în esenţă, că prin hotărârea recurată au fost încălcate normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (dreptul la apărare), hotărârea este nemotivată şi au fost încălcate şi aplicate greşit a normele de drept material cuprinse în dispoziţiile art. 1270, 1555, 1556 şi art. 1678 C. civ. respectiv în Cap.l din Manualul de gradare pentru seminţele de consum, aprobat prin Ordinul MADR nr. 228/2017, coroborat cu standardele SR BN ISO 24333 Cereale şi produse din cereale. Eşantionare din 2009.

Recurenta susţine că decizia este nelegală întrucât nu cuprinde motivarea în drept a soluţiei pronunţate, aspect ce rezultă din faptul că, în cuprinsul acesteia, nu se regăseşte nici o trimitere la dispoziţiile legale pe care se întemeiază iar soluţia instanţei încalcă dispoziţiile legale aplicabile.

Totodată, nelegalitatea deciziei necurate decurge şi din lipsa pronunţării instanţei de apel cu privire la argumentele şi mijloacele de probă privind nereprezentativitatea analizelor de laborator şi a modalităţii de realizare a probelor de analiză a grâului formulate de recurentă prin cererea de apel, astfel cum au fost detaliate şi susţinute prin răspunsul la întâmpinare şi prin concluziile scrise depuse la dosarul instanţei de apel. Toate aceste critici au fost ignorate cu desăvârşire la soluţionarea apelului.

Faţă de această împrejurare, în acord cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. decizia se impune a fi casată iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de apel, pe de o parte, fiind încălcat dreptul la apărare ocrotit prin art. 24 din Constituţia României şi prin art. 13 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar pe de altă parte, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. privind obligativitatea motivării hotărârii, aspect ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta consideră că motivele de drept pe care se întemeiază hotărârea lipsesc cu desăvârşire, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 fiind pe deplin incident.

Prin motivele de apel formulate, a fost invocată netemeinicia hotărârii primei instanţe faţă de neefectuarea recepţiei calitative a mărfii şi a nereprezentativităţii probelor efectuate de intimata reclamantă raportat la modul în care s-a realizat prelevarea eşantioanelor de probă.

Legat de criticile privind încălcarea procedurii de eşantionare a probelor, intimata reclamantă a solicitat prin notele de şedinţă depuse la termenul din 4 aprilie 2019 înlăturarea acestora ca inadmisibile raportat la art. 478 şi 479 C. proc. civ.

Cu privire la această solicitare, în cadrul dezbaterilor finale de la termenul din data de 9 mai 2019, precum şi în concluziile scrise depuse cu acea ocazie, recurenta a solicitat respingerea acestei solicitări, învederând totodată instanţei de apel că hotărârea primei instanţe a fost apelată în întregime iar nu doar cu privire la anumite soluţii din dispozitiv, în acest sens, raportat la dispoziţiile art. 477 alin. (3) C. proc. civ., devoluţiunea a operat cu privire la întreaga cauză.

Deşi toate aceste critici au fost formulate cu respectarea tuturor dispoziţiilor procesuale, inclusiv a dispoziţiilor art. 478 şi 479 C. proc. civ., iar devoluţiunea a operat cu privire la întreaga cauză conform art. 477 C. proc. civ., instanţa de apel le-a ignorat cu desăvârşire la soluţionarea cauzei, deşi sunt chestiuni ce ţin de esenţa problemei analizate şi anume calitatea mărfii şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale, cea mai importantă consecinţă fiind aceea a nedovedirii necorespondenţei calitative a mărfii şi a inexistenţei oricărui temei pentru atragerea răspunderii contractuale a recurentei pârâte.

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că hotărârea instanţei de apel se întemeiază, în principal, pe neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către pârâta INC, raportat la necorespondenţa calitativă a grâului conform criteriilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare grâu nr. x/17.05.2017 şi y/18.05.2017. Pentru a decide astfel, instanţa de apel a procedat la interpretarea dispoziţiilor contractuale, fără însă a le analiza şi prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, indicate prin motivele de apel, prin răspunsul la întâmpinare şi prin concluziile finale.

Recurenta susţine că instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor prevăzute de cap. I din manualul de gradare pentru seminţele de consum aprobat prin Ordinul MADR nr. 228/2017 deşi aceste dispoziţii sunt aplicabile în speţă întrucât privesc reprezentativitatea analizelor de calitate a seminţelor de consum, aspect ce prezintă însăşi esenţa problemei analizate.

In opinia recurentei, decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1270, art. 1555, art. 1556 şi art. 1678 C. civ.

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului şi a reţinut în mod greşit că apelanta pârâtă nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de livrare a mărfii în condiţiile convenite de părţi privind cantitatea, calitatea şi termenul de livrare, fapt ce a atras, în opinia instanţei, activarea clauzei penale prevăzute la art. 12.1 din contractele de vânzare-cumpărare.

Interpretând dispoziţiile art. 4.4 din contract rezultă cu claritate faptul că determinările calitative urmau a fi realizate, fie la descărcarea din mijloacele de transport deci prin pregătirea eşantioanelor de probă din marfa încărcată în mijlocul de transport, fie ulterior acestui moment, după descărcarea mărfii în spaţiile de depozitare din Constanţa.

Nici dispoziţiile art. 8.1, menţionate de instanţa de apel, nu vizează modalitatea de efectuare la controlului calitativ, ci modalitatea de plată a facturii. Or, în speţă, prin cererea de chemare în judecată nu s-a invocat chestiunea plaţii şi a condiţiilor necesar a fi îndeplinite pentru efectuarea plăţii, aceste aspecte excedând cadrului procesual stabilit de intimata reclamantă.

Dispoziţiile art. 8.1 din contractele de vânzare-cumpărare nu au fost incidente în raporturile dintre părţi întrucât nu s-a ajuns la momentul la care factura urma a fi emisă, ceea ce exclude în mod firesc şi incidenţa dispoziţiilor privind documentele necesar a fi ataşate în vederea plăţii facturii. Ceea ce este important este faptul că prevederile art. 8.1 nu instituie o obligaţie de sine stătătoare a vânzătorului de a individualiza marfa propusă spre vânzare, anterior încărcării în mijloacele de transport, ci reglementează exclusiv modalitatea de plată a preţului.

O interpretare contrară, ca cea îmbrăţişată de instanţa de apel, în sensul existenţei a două momente distincte de efectuare a recepţiei calitative este absolut nefundamentată, neexistând nicio dispoziţie contractuală care să reglementeze o astfel de procedură. Rezultă, aşadar din dispoziţiile contractuale menţionate, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că vânzătoarea avea obligaţia de a individualiza marfa la momentul efectuării transportului, neexistând o obligaţie suplimentară de a realiza o individualizare a mărfii anterioară acestui moment şi nicidecum doua proceduri distincte de efectuare a analizelor calitative.

Individualizarea bunurilor, ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare analizate în prezenta speţă, se realizează prin predarea mărfii de către vânzător şi preluarea acesteia de către cumpărător, prin trenul pus, la dispoziţie în gara agreată. In condiţiile în care intimata reclamantă a refuzat continuarea contractului, invocând pretinse nereguli calitative însă nedovedite conform contractului şi a legii, individualizarea mărfii nu a mai fost posibilă tocmai ca urmare a comportamentului incoerent al acesteia iar recepţia calitativă nu s-a realizat.

Atât determinările cantitative, cat si determinările cantitative se realizau ulterior individualizării mărfii prin predarea acesteia de către vânzător si preluarea de către cumpărător. Pentru a putea analiza conformitatea sau, după caz, neconformitatea mărfii era necesar ca înainte să se realizeze individualizarea acesteia, fapt ce nu s-a întâmplat din culpa exclusivă a intimatei reclamante. Rezultă în acest context, că individualizarea mărfii şi separarea acesteia într-un lot care să permită o eşantionare corectă este esenţială.

In cazul în care, aşa cum reţine instanţa de apel, intimata reclamantă ar fi avut dubii cu privire la capacitatea pârâtei de executare conformă a contractului şi ar fi dorit o confirmare prealabilă a calităţii mărfii, dublată de încă un control calitativ, la destinaţie, soluţia corectă şi legală era de a propune o modificare a contractului în acest sens iar nu de a proceda la modificarea unilaterală a acestuia şi imputarea în sarcina pârâtei a unor obligaţii neprevăzute contractual. Acest lucru conduce în cele din urmă la adăugarea unor obligaţii în sarcina vânzătorului, neasumate contractual şi la încălcarea vădită a forţei obligatorii a contractului.

Decizia recurată nesocoteşte şi dispoziţiile art. 1555 şi 1556 C. civ., privind ordinea executării obligaţiilor şi invocarea excepţiei de neexecutare, deşi aceste dispoziţii au fost invocate şi sunt pe deplin aplicabile.

In ce priveşte ordinea executării obligaţiilor regula instituită de art. 1555 C. civ. este aceea a simultaneităţii, regula care se regăseşte şi în contractele de vânzare-cumpărare invocate ca temei în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 5 şi 6 din contract, livrarea urma a se realiza în perioada iulie- august 2017, iar transportul urma a fi asigurat de cumpărător, prin trenul pus la dispoziţie de acesta la gara Orţisoara-Cărpiniş.

Rezultă, aşadar că, obligaţiei de livrare a mărfii ce a fost stabilită în sarcina recurentei pârâte INC îi corespunde obligaţia de preluare a mărfii în sarcina intimatei reclamante.

Faţă de modalitatea de livrare a mărfii stabilită de părţi prin contractele de vânzare-cumpărare, este evident că cele două obligaţii corelative ale părţilor nu puteau fi executate decât simultan, neputând fi concepută îndeplinirea obligaţiei de livrare de către vânzător în condiţiile în care cumpărătorul nu a pus la dispoziţia acestuia mijlocul de transport necesar efectuării livrării.

Decizia recurată a fost pronunţată cu ignorarea şi încălcarea dispoziţiilor legale, fiind absolut necesar ca instanţa de apel să stabilească obligaţiile corelative ale părţilor, fiecare dintre obligaţiile părţilor fiind cauza juridică a obligaţiei corelative, dar şi momentul îndeplinirii acestor obligaţii pentru a putea statua cu privire la o eventuală încălcare sau neîndeplinire a acestor obligaţii.

Or, instanţa de apel, cu nesocotirea vădită a dispoziţiilor art. 1555 şi 1556 C. civ., nu a analizat şi nu a observat că există o interdependenţă între obligaţiile părţilor iar regula simultaneităţii este aplicabilă. Nu a observat nici că executarea obligaţiei de livrare a mărfii nu a mai fost posibilă tocmai ca urmare a refuzului nejustificat al cumpărătoarei de a continua executarea contractului.

Dimpotrivă, instanţa de apel nu doar că a dat curs cererii reclamantei de a se solicita vânzătoarei executarea în avans a tuturor obligaţiilor contractuale dar a stabilit în sarcina vânzătoarei, recurenta pârâtă, obligaţii suplimentare ce nu au fost agreate contractual.

In ce priveşte excepţia de neexecutare, aceasta este definită ca fiind un mijloc de apărare, consecinţa directă a principiului interdependenţei obligaţiilor reciproce a părţilor în contractele sintagmatice, în virtutea căruia oricare dintre părţile unui astfel de contract poate refuza executarea propriei obligaţii asumate, câtă vreme cealaltă parte contractantă nu îşi execută obligaţia corelativă ce-i incumbă.

Pe cale de: consecinţă, susţine recurenta, decizia recurată este nelegală din perspectiva dispoziţiilor legate menţionate, având în vedere că neîndeplinirea obligaţiei de livrare a mărfii invocată de intimata reclamantă prin cererea de chemare în judecată, nu-i poate fi imputată întrucât motivul nerealizării acesteia este tocmai neîndeplinirea obligaţiei de către intimata reclamantă de executare a contractului şi de punere la dispoziţie a trenului cu care urma să se realizeze transportul.

Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2020 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părţilor.

Prin încheierea din data de 14 mai 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 326 din 9 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a încetării efectelor stării de urgenţă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia susţine că instanţa de apel, prin lipsa pronunţării cu privire la argumentele şi mijloacele de probă privind nereprezentativitatea analizelor de laborator şi a modalităţii de realizare a probelor de analiză a grâului formulate de recurentă prin cererea de apel, a încălcat dreptul la apărare ocrotit prin art. 24 din Constituţia României şi prin art. 13 C. proc. civ., sunt nefondate.

Dreptul părţilor la apărare este drept fundamental consacrat prin art. 24 din Constituţie şi reglementat de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ.

Principiul respectării dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţi dau expresie întregului complex de garanţii şi drepturi procesuale instituite de lege spre a servi părţilor la apărarea intereselor lor legitime, precum şi dreptul lor de a participa la dezbateri şi de a pune concluzii în legătură cu problemele dezbătute, dreptul de a exercita căile de atac, etc.

Înalte Curte reţine că aspectele invocate de recurentă nu fundamentează încălcarea dreptului la apărare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanţa de apel, pronunţând decizia ce formează obiectul recursului, a răspuns motivelor invocate de pârâtă, expunând pe larg argumentele de fapt şi de drept pentru care a reţinut că acţiunea este întemeiată, precum şi motivele pentru care argumentele prezentate de apelanta-pârâtă sunt nefondate, astfel încât sentinţa respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se apreciază că argumentele de fapt şi de drept reţinute în considerentele deciziei demonstrează că instanţa de apel a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi pe parcursul procesului raportat la materialul probator administrat în cauză şi la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Este de reţinut, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul recursului.

Înalta Curte constată că modalitatea de administrare a probatoriului în cauză nu a condus la încălcarea dreptului la apărare în ansamblul dreptului la un proces echitabil, utilitatea şi relevanţa probelor fiind analizată în raport de ansamblul probatoriului, a argumentelor avansate în acest litigiu şi ţinând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiţiei în cauza de faţă.

De altfel, instanţa de apel este suverană în aprecierea pertinenţei şi utilităţii probelor solicitate de părţi, acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

Din perspectiva punctului 6 al art. 488 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta a susţinut că motivele de drept pe care se întemeiază hotărârea recurată lipsesc cu desăvârşire.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. - ceea ce în speţă nu se regăseşte.

Simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta-pârâtă şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, împrejurarea că recurenta-pârâtă este nemulţumită de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270, art. 1555, art. 1556 şi art. 1678 C. civ.

Înalta Curte face precizarea că prin intermediul acestui motiv de recurs este permisă remedierea oricărei nelegalităţi numai din punct de vedere al aplicării dreptului substanţial, fără a putea fi reanalizat pe fond litigiul dintre părţi, în virtutea caracterului nedevolutiv al recursului.

Este adevărat că, potrivit art. 1270 C. civ., convenţiile dintre părţi reprezintă legea părţilor, însă contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel prin interpretarea dată contractelor nu a denaturat clauzele clare şi precise ale acestora şi a respectat voinţa părţilor exprimată în mod clar şi neîndoielnic.

Interpretând convenţiile după voinţa concordantă a părţilor şi prin raportare la ansamblul contractelor, instanţa de apel a constatat, în mod corect, că faţă de dispoziţiile art. 8.1 din contractele de vânzare cumpărare, vânzătorul are obligaţia de a individualiza marfa propusă spre vânzare urmând ca aceasta să facă obiectul analizei cantitative şi calitative necesare întocmirii certificatului de analiza şi control prevăzut de clauza respectivă.

Totodată, nu pot fi reţinute criticile privind nerespectarea art. 1555 şi 1556 C. civ. referitoare la ordinea executării obligaţiilor şi excepţia de neexecutare, întrucât instanţa de apel în urma analizei clauzelor contractuale convenite de părţi a prezentat ordinea de derulare a contractelor şi a constatat în mod corect că, potrivit prevederilor art. 8.1 din contractele nr. x din 17.05.2017 şi 523 din 18.05.2017, o primă analiză calitativă a mărfii trebuia efectuată de către vânzător, anterior achitării avansului de 80% pentru ca intimata cumpărătoare să aibă garanţia că apelantul vânzător este în măsură să livreze marfa corespunzătoare calitativ.

Art. 1678 C. civ. prevede că atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat, proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.

În acord cu reţinerile instanţei de apel, în cauză se constată că, marfa propusă spre livrare a fost individualizată de vânzătoare, respectiv de pârâtă, dar aceasta nu a corespuns din punct de vedere calitativ, aşa cum a rezultat din analizele efectuate de C. S.A. şi, în consecinţă, nu au fost prezentate buletine de analiză privind respectarea condiţiilor calitative a mărfii pentru ca ulterior să fie emise facturi de avans.

Întreaga argumentare privind modalitatea de efectuare la controlului calitativ, a determinărilor cantitative a mărfii sau cele cu privire la interpretarea eronată a art. 4.4 din contracte privind determinările calitative, sau art. 5 şi 6 din contracte, privind livrarea mărfii, nu pot fi reţinute.

Prin expunerea acestor critici recurenta tinde la o devoluare a fondului, aspecte incompatibile cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce priveşte fondul cauzei, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 326 din 9 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2020.