Subsequent purchaser's contractual warranty claim against original contractor fails for lack of standing; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive

1. Prin înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la data de 29 noiembrie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate că lucrările executate de pârâtă potrivit contractului de execuţie lucrări nr. x din 9 februarie 2007, constând în corp A clădiri (finalizat) cu regim de înălţime S+P+3E şi corp B (nefinalizat), cu regim de înălţime S+P+6E, prezintă vicii ascunse ce intră sub incidenţa obligaţiei de garanţie pentru vicii ascunse a pârâtei, în calitate de antreprenor şi executant al lucrării, conform art. 30 din Legea nr. 10/1995, şi să oblige pârâta să îi achite contravaloarea lucrărilor de remediere a viciilor ascunse sau a lucrărilor necesare pentru înlăturarea consecinţelor acestor vicii, costuri pe care le-a evaluat provizoriu la suma de 600.000 RON, precum şi la predarea cărţii tehnice a construcţiei în temeiul art. 40 din contractul de execuţie lucrări nr. x din 9 februarie 2007. A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 600.000 RON, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata integrală, în conformitate cu prevederile art. 1489 C. civ., cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995, art. 1282 C. civ., contractul de execuţii nr. x/2007.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1526 din 27 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L., invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. şi a fost respinsă, în integralitate, cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

3. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de proprietar/subdobânditor al unui imobil construcţie, îşi fundamentează demersul juridic promovat împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. pe prevederile contractului de execuţie de lucrări nr. x din 9 februarie 2007 încheiat de pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de executant şi S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar al construcţiei dobândite de reclamantă, precum şi pe prevederile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, arătând în mod explicit că înţelege să promoveze o acţiune contractuală directă întemeiată pe contractul de execuţie de lucrări nr. x din 9 februarie 2007.

4. Pârâta a ridicat problema admisibilităţii şi calităţii procesuale active a reclamantei într-un astfel de demers contra pârâtei, în calitatea sa de executant.

5. Instanţa de fond a constatat justificată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în condiţiile principiului relativităţii efectelor contractelor, prevăzute de art. 973 C. civ. de la 1864, principiu care se opune ca acordul de voinţă al părţilor să producă efecte faţă de alte persoane decât părţile contractante, cu operarea distincţiei între terţi, ca succesori ai părţii contractante şi terţii care nu au participat, nici direct, nici prin reprezentare la încheierea contractului, fiind cu totul străini de contract.

6. Reclamanta a susţinut că prin contractele de vânzare succesive ale imobilului construcţie s-a transmis, ca accesoriu al bunului vândut, dreptul la acţiunea în garanţii pentru vicii ascunse contra executantului lucrării, faţă de care operează şi obligaţia de răspundere reglementată de art. 30 din Legea nr. 10/1995.

7. Contractul de execuţie de lucrări, nr. 147 din 9 februarie 2007, fiind un contract de antrepriză nu poate produce efecte decât între părţile contractante, iar reclamanta nu este parte semnatară a acestui contract, a arătat instanţa de fond, după cum reclamantei nu i se poate reţine nici calitatea de succesor cu titlu particular al vânzătorului iniţial, S.C. C. S.R.L., întrucât dreptul de proprietate asupra construcţiei dobândit prin vânzare nu are legătură cu drepturile născute din raportul de antrepriză, inclusiv cele în legătură cu garanţia antreprenorului pentru vicii ascunse.

O astfel de garanţie nu ar fi exclusă, a mai arătat instanţa de fond, în măsura în care antreprenorul şi-ar asuma în mod expres transmiterea obligaţiei de garanţii către cumpărătorul construcţiei, de la beneficiarul contractului, ceea ce nu este cazul în speţă.

8. Pe temei contractual, a reţinut tribunalul, antreprenorul nu este obligat să răspundă faţă de toţi subdobânditorii succesivi ai imobilului construit, ci numai faţă de clientul său.

9. Art. 30 din Legea nr. 10/1995, a apreciat prima instanţă, nu instituie o formă suplimentară de răspundere, scopul reglementării fiind acela de a asigura cerinţele standard pentru calitatea în construcţii şi un termen maximal (10 ani de la recepţia lucrării) al obligaţiei de garanţie, distinct de dreptul material la acţiune al celui ce invocă viciile ascunse ale lucrării.

10. Ceea ce s-a transmis prin contractele de vânzare succesive încheiate cu privire la imobilul construit este garanţia pentru viciile ascunse, proprie vânzătorului bunului şi prevăzute de art. 1352 C. civ. de la 1864 şi care ar putea justifica o verificare a calităţii de succesor cu titlu particular al reclamantei faţă de vânzătorul iniţial S.C. C. S.R.L., în contextul analizării şi apărărilor formulate de pârâtă cu privire la clauza din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 9 iunie 2016, încheiat între S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.A., a căror nulitate absolută o invocă pârâta, dar şi al clauzelor de răspundere prevăzute în contractul dintre S.C. D. S.A. şi S.C. A. S.R.L..

11. Nu în ultimul rând, a arătat instanţa de fond, trebuie avut în vedere că reclamanta urmăreşte remedierea pretinselor vicii ale construcţiei achiziţionate, iar doctrina admite posibilitatea remedierii viciilor pe calea unei acţiuni de către sau în contul vânzătorului, susţinând că acţiunile redhibitorii şi estimatorii prevăzute la îndemâna cumpărătorului nu sunt exclusive, o astfel de acţiune fiind o acţiune contractuală.

- Alăturarea unei noi acţiuni contractuale, întemeiată însă pe un alt contract decât cel în care cumpărătorul este parte, nu este justificată de nici un text legal, a apreciat tribunalul, iar aplicarea principiilor relativităţii şi opozabilităţii contractului nu conduce la o astfel de soluţie.

12. Instanţa de fond a apreciat că nu este exclusă o acţiune a proprietarului actual al construcţiei împotriva executantului lucrării, în baza răspunderii acestuia pentru calitatea în construcţii, conform Legii nr. 10/1995, însă nu pe temeiul răspunderii contractuale derivate din contractul de execuţie de lucrări, ci pe temeiul răspunderii civile delictuale şi justificată de calitatea pârâtului de executant, conform art. 30 din Legea nr. 10/1995.

13. Art. 1352 C. civ. de la 1864 - nu poate fi interpretat în sensul în care "accesoriile" lucrului vândut includ şi obligaţia de garanţie a celui ce a executat bunul, derivată dintr-un contract de antrepriză, întrucât noţiunea de "accesorii" în sensul textului legal cuprinde tot ceea ce este necesar folosirii bunului cumpărat conform naturii şi destinaţiei sale.

14. Aceleaşi considerente privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei au fost reţinute de către instanţa de fond şi cu privire la capătul de cerere care vizează predarea cărţii tehnice a imobilului, întrucât temeiul de drept invocat de către reclamantă este tot contractul de antrepriză, cu regim la nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art. 40 din contract.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

15. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. E. S.R.L. (fostă A.), precum şi a încheierii din data de 20 septembrie 2017, solicitând anularea în totalitate a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, întrucât aceasta, în mod greşit a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

16. În motivarea apelului reclamantei a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată atât cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, cât şi cu interpretarea greşită a legii.

17. Apelanta reclamantă a susţinut, în principal, că, dobândind calitatea de ultim cumpărător al imobilului construit a dobândit şi dreptul de a cere executarea garanţiei datorată de pârâtă - antreprenor pentru viciile ascunse ale lucrării.

18. Dreptul apelantei de a formula acţiunea împotriva pârâtei este o acţiune directă în răspundere, de natură contractuală, arătându-şi fundamentul în cuprinsul art. 1325 C. civ. de la 1864, dar şi în noţiunea de grup de contracte.

Această acţiune directă, a arătat apelanta-reclamantă, chiar dacă nu este reglementată expres în vechiul ori în noul C. civ., îşi are fundamentul în art. 1325 C. civ.

- Acţiunea directă împotriva antreprenorului este una de natură contractuală, având ca fundament juridic atât legea, cât şi contractul de antrepriză, dreptul la acţiune directă născându-se din dreptul la garanţia pentru viciile ascunse a lucrării executate transmisă pe linie succesivă până la ultimul dobânditor.

19. În drept, art. 480 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., art. 466 şi următoarele C. proc. civ., art. 30 din Legea nr. 10/1995, art. 1325, art. 1352-1353 C. civ. de la 1864, art. 1282, art. 1673 Noul C. civ., contractul de execuţie nr. x/2007.

D. Hotărârea instanţei de apel.

20. Prin decizia civilă nr. 647 din 4 decembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1526 din 27 septembrie 2017 şi a încheierii civile din 20 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj.

21. Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că la data de 9 februarie 2007 s-a încheiat contractul de execuţie lucrări nr. x din 9 februarie 2007 între S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., având ca obiect executarea şi finalizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente obiectivului "F.", în condiţiile precizate în contract.

La data de 25 aprilie 2007 s-a eliberat autorizaţia de construire nr. 541 pe numele S.C. C. S.R.L. pentru executarea lucrărilor de construire a obiectivului G., pârâta intimată începând lucrările conform contractului.

În data de 10 decembrie 2014, S.C. C. S.R.L. a intrat în procedura falimentului, conform sentinţei civile nr. 3274 din 10 decembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Specializat Cluj.

În data de 21 aprilie 2016, în urma licitaţiei organizată de lichidatorul H. SPRL, S.C. D. S.A. a adjudecat imobilul construcţie executat de pârâta S.C. B. S.R.L., iar la data de 9 iunie 2016 a fost încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare prin care S.C. D. S.A. a devenit proprietar asupra construcţiilor situate în Cluj-Napoca, judeţul Cluj.

În data de 20 octombrie 2016 S.C. D. S.A. a vândut imobilul reclamantei A. S.R.L., solicitate ai cărei asociaţi sunt în cotă de 95% D. S.A. şi 5% I., acesta fiind şi administratorul societăţii.

22. Instanţa de apel a apreciat că susţinerea apelantei reclamante, în sensul că acţiunea contractuală în garanţie i-a fost cesionată acesteia de beneficiar, este greşită.

Astfel, a arătat instanţa de prim control judiciar, părţile contractului de antrepriză nr. x/2007 au stabilit că "executantul va despăgubi beneficiarul împotriva tuturor reclamanţilor, acţiunilor în justiţie, daunelor interese, costurilor, taxelor şi cheltuielilor, indiferent de natura lor, rezultând din sau în legătură cu executarea lucrărilor pentru care responsabilitatea revine executantului".

23. Atât apelul, cât şi acţiunea contractuală formulată de reclamantă, sunt fundamentate în mare parte pe unele teorii susţinute de doctrina franciză: teoria cesiunii, teoria accesoriului şi teoria grupului de contracte.

24. Contractul de antrepriză şi Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii nu conferă însă reclamantei dreptul la acţiunea în răspundere contractuală, a apreciat instanţa de apel, întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 şi dispoziţiile similare din contractul de antrepriză nu constituie temei de drept pentru angajarea răspunderii contractuale a antreprenorului de către orice subdobânditori succesivi ai imobilului construit, persoane străine de convenţie.

25. În mod corect şi legal tribunalul a stabilit că apelanta reclamantă nu are calitatea procesuală activă deoarece nu a participat la încheierea contractului de antrepriză nr. x/2007 pe ale cărui clauze îşi fundamentează acţiunea.

- Garanţia pentru vicii ascunse născută în temeiul contractului de antrepriză nr. x/2007 şi a Legii nr. 10/1995 este una specială care conferă beneficiarului construcţiei o acţiune personală împotriva intimatei pârâte-antreprenor, care nu poate face obiectul transcrierii prin vânzare, a considerat instanţa de apel.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

26. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. E. S.R.L. (fostă A.), solicitând casarea deciziei, în temeiul art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 947 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, întrucât aceasta, în mod greşit a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, în temeiul art. 497 C. proc. civ., fiind îndeplinite condiţiile art. 480 alin. (3), urmând a fi casată şi hotărârea instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

27. Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de apel pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că motivarea hotărârii este una foarte succintă şi mult prea vagă, netratând deloc problema supusă judecăţii, în esenţă a acţiunii directe de natură contractuală, instanţa de apel limitându-se doar la o arăta că toată construcţia juridică a reclamantei cu privire la acţiunea directă de natură contractuală se întemeiază pe teorii din dreptul francez.

28. Consideră recurenta-reclamantă că problema determinării calităţii procesuale active, precum şi a problemei de fond nu poate fi soluţionată fără a intra în judecarea fondului cererii.

29. A arătat recurenta-reclamantă că prin încheierea din 20 iulie 2017 instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii primului petit din acţiune, apreciind că acesta nu se circumscrie art. 35 C. proc. civ. cu privire la acţiunea în constatare, întrucât reclamanta are la dispoziţie acţiunea în realizarea dreptului, acţiune pe care reclamanta a şi formulat-o, de altfel, în petitul doi al acţiunii.

Or, consideră recurenta-reclamantă, discuţia legată de inadmisibilitate ar fi avut o oarecare eficienţă doar dacă acţiunea era formulată excesiv pe primul capăt de cerere, fără a exista solicitarea din petitul doi, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei acţiuni.

30. Cât priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, recurenta-reclamantă a susţinut că aceasta a fost greşită, acţiunea formulată de către aceasta împotriva pârâtei antreprenor fiind una directă, de natură contractuală, întrucât discutăm de un grup eterogen de contracte care au perpetuat transmiterea unei garanţii pentru viciile ascunse ale unei cădiri, fundamentul şi temeiul juridic fiind art. 1325 C. civ. de la 1864 şi grupurile de contracte.

31. Argumentele recurentei-reclamante reiau în general cele afirmate şi prin motivele de apel.

F. Apărările intimatei-pârâte.

32. Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

33. Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a susţinut că cererea de chemare în judecată este una "în constatarea unui drept şi nu trebuie să fie în mod obligatoriu specificat art. 35 Noul C. proc. civ. ca să reiasă acest lucru", că a formulat o acţiune directă pentru că nu este parte în contract, caz în care ar fi formulat o acţiune derivată din contract, precum şi că acţiunea pe care a formulat-o este "una directă, de natură contractuală, întrucât discutăm de un grup eterogen de contracte care au perpetuat transmiterea unei garanţii pentru viciile ascunse ale unei clădiri", fundamentul şi temeiul juridic fiind art. 1325 din vechiul C. civ. de la 1864 şi grupurile de contracte, discutăm de o garanţie derivată dintr-un contract, "invocată de o parte a lanţului contractual care nu este parte în contractul din care derivă garanţia", şi concluzionează în sensul că legea permite formularea unei acţiuni în răspundere contractuală, deoarece răspunderea antreprenorului nu poate fi derivată decât din contractul de antrepriză, chiar şi faţă de un terţ dobânditor al bunului.

G. Considerentele instanţei de recurs.

34. În acord cu instanţele de fond şi de apel, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe un contract de antrepriză, nr. 147 din 9 februarie 2007, încheiat între S.C. B. S.R.L., în calitate de executant şi S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, pentru executarea şi finalizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente obiectivului "F. I", Cluj-Napoca, contract faţă de care recurenta-reclamantă S.C. E. S.R.L. (fostă A.) este terţ, nefiind parte în contract.

Aşadar, în speţă sunt incidente prevederile C. civ. de la 1864, contractul de execuţie lucrări fiind încheiat sub imperiul acestuia.

Prin petitul cererii de chemare în judecată recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că lucrările executate de către pârâta intimată B. S.R.L. în temeiul contractului de execuţie lucrări, nr. 147 din 9 februarie 2007, prezintă vicii ascunse ce intră sub incidenţa obligaţiei de garanţie pentru vicii ascunse a pârâtei, în calitate de antreprenor şi executant al lucrării, conform art. 30 din Legea nr. 10/1995 şi să fie obligată pârâta să achite reclamantei contravaloarea lucrărilor de remediere a viciilor ascunse sau a lucrărilor necesare pentru înlăturarea consecinţelor acestor vicii (dacă viciile nu pot fi remediate), precum şi să predea cartea tehnică a construcţiei, în temeiul art. 40 din contractul nr. x/2007, şi obligaţiile acesteia la plata dobânzii legale, în conformitate cu art. 1489 Noul C. civ.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1282 Noul C. civ., art. 30 din Legea nr. 10/1995 şi pe contractul de execuţie nr. x/2007.

Deşi în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a menţionat expres că "… având în vedere momentul încheierii contractului de execuţie lucrări, 9 februarie 2007, sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. civ. în ceea ce priveşte raportul juridic de execuţie a lucrărilor şi deci şi răspunderii pentru viciile ascunse a lucrării executate" (pg. 5, dosar tribunalul Specializat Cluj), îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 1282 din Noul C. civ., apreciind, contrar celor susţinute mai sus, că în dispoziţiile art. 1282 Noul C. civ. rezidă fundamentul pentru "acţiunile directe din lanţurile de contracte care au ca obiect comun transmiterea aceluiaşi bun, în care se încadrează şi acţiunea ascendentă în garanţie pentru viciile ascunse". (pg. 6, dosar Tribunalul Specializat Cluj).

Pe cale de consecinţă, a susţinut recurenta-reclamantă, dreptul său de a formula acţiunea în "vicii ascunse împotriva pârâtei este o acţiune directă în răspundere, de natură contractuală, fundamentată pe ideea şi naţiunea de grup (lanţ) de contracte". (pg. 6, dosar Tribunalul Specializat Cluj).

Susţinerile recurentei/reclamante efectuate în fondul cauzei, cât şi în apel şi în recurs sunt confuze şi contradictorii.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă susţine că cererea de chemare în judecată este "una în constatarea unui drept şi nu trebuie să fie în mod obligatoriu specificat art. 35 Noul C. proc. civ. ca să reiasă acest lucru" (pg. 6, dosar Curtea de Apel Cluj), menţionează prin motivele de apel că acţiunea pe care a formulat-o "este una directă, de natură contractuală (…). Fundamentul juridic este art. 1325 C. civ. de la 1864 şi grupurile de contracte" (pg. 14, dosar Curtea de Apel Cluj).

Şi prin motivele de recurs sunt reluate aceleaşi susţineri, recurenta reclamantă insistând asupra faptului că acţiunea formulată este una directă, de antrenare a răspunderii antreprenorului, în temeiul prevederilor contractului nr. x din 9 februarie 2007, dreptul la intentarea acestei acţiuni în răspundere directă, contractuală, fiindu-i transmis (deşi este terţ faţă de contractul nr. x/2007) în calitatea sa de subdobânditor al imobilului în litigiu, prin încheierea actului de vânzare-cumpărare cu D. S.A., la data de 20 octombrie 2016.

La rândul său, D. S.A. a dobândit imobilul, urmare a licitaţiei din data de 21 aprilie 2016 organizată de lichidatorul judiciar al S.C. C. S.R.L., beneficiarul contractual care, la data de 10 decembrie 2014 a intrat în procedura falimentului, conform sentinţei civile nr. 3274 din 10 decembrie 2014, din dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Specializat Cluj.

Urmare a licitaţiei din data de 21 aprilie 2016, la data de 9 iunie 2016 a fost încheiat şi contractul autentificat de vânzare-cumpărare prin care D. S.A. a devenit proprietarul construcţiilor adjudecate şi pe care, ulterior, le-a înstrăinat către A. S.R.L., societate ai cărei asociaţi sunt în cote de 95% D. S.A. şi 5% I., acesta fiind şi administratorul statutar al D. S.A..

În raport de cele reţinute, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de către recurenta-reclamantă, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. sunt nefondate pentru considerentele ce succed.

Hotărârea instanţei de prim control judiciar este criticată întrucât validează întrutotul hotărârea instanţei de fond, fără a face referiri proprii la problema dedusă judecăţii.

Înalta Curte, în acord cu practica constantă a instanţelor judecătoreşti motivele şi cu practica CEDO, aminteşte că obligaţia motivării hotărârii nu presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument. Întinderea obligaţiei de a motiva poate varia în funcţie de natura hotărârii şi trebuie stabilită în lumina circumstanţelor cauzei.

Astfel, instanţa de apel va respinge apelul dacă va constata că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi a interpretat sau aplicat corect legea faţă de situaţia reţinută.

În speţă, hotărârea pronunţată de către Curtea de Apel Cluj conduce la concluzia că instanţa de prim control judiciar şi-a însuşit în mod real motivele pe care tribunalul şi-a întemeiat soluţia şi că nu a identificat vreun argument nou pentru a respinge această motivare.

În acest sens s-a pronunţat constant Instanţa Supremă, arătând că "Instanţa de apel este în drept să-şi însuşească pur şi simplu faptele şi motivele din sentinţa apelată, când înaintea sa nu se produc fapte noi şi nu se invocă mijloace noi de apărare" (Cas. I, 24 februarie 1897; Cas. I, dec. Nr. 302/1926 ş.a).

Ori, este evident că în faţa instanţei de apel, cât şi în recurs, reclamanta nu a adus argumente noi, altele decât cele invocate în faţa instanţei de fond care a soluţionat litigiul prin admiterea unor excepţii procesuale, care făceau inutilă cercetarea fondului cauzei, în tot sau în parte (art. 248 alin. (1) C. proc. civ.).

Acţiunea recurentei-reclamante a fost respinsă de către tribunal, în integralitate, prin sentinţa civilă nr. 1526 din 27 septembrie 2017, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Faţă de această subliniere a tribunalului, "în integralitate", apare lipsită de relevanţă respingerea prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 20 septembrie 2017, încheiere care face parte integrantă din decizia civilă nr. 1526 din 27 septembrie 2017, a primului capăt de cerere, ca inadmisibil, în condiţiile în care acţiunea civilă este uniformă.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: are capacitate procesuală, în condiţiile legii; are calitate procesuală; formulează o pretenţie şi justifică un interes.

În situaţia în care se invocă, în acelaşi timp, mai multe excepţii procesuale, în lipsa unei reglementări expuse, instanţa trebuie să deducă ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale din caracterul şi efectele produse de diferitele excepţii.

În acest sens, excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost apreciată de către instanţa de fond în mod corect ca fiind o excepţie de fond, dirimantă (peremtorie) care tinde la împiedicarea judecăţii pe fond şi a dat prioritate acestei excepţii, respingând acţiunea recurentei-reclamante "în integralitate", ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Aceasta înseamnă că pentru a se ajunge la constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept trebuie, cu precădere, a se stabili dacă există identitate între părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii (art. 36 C. proc. civ.).

Instanţa de apel s-a pronunţat în consecinţă pe baza celor soluţionate de către instanţa de fond. Recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de apel, de menţinere a hotărârii pronunţate de către tribunal, apreciind că are calitatea de a introduce o astfel de acţiune directă, în răspundere contractuală, în temeiul unui contract în care nu este parte, susţinând că motivarea instanţei de apel este una foarte succintă.

Art. 36 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond", ceea ce înseamnă că, de regulă, justificarea calităţii procesuale nu coincide cu analiza temeiniciei poziţiei afirmate de către parte.

Cu alte cuvinte, calitatea procesuală, în speţă calitatea procesuală activă, presupune justificarea participării reclamantei ca parte în procesul civil.

Cum, în cazul pendinte, legitimarea procesuală activă este justificată de către reclamant pe un contract încheiat între alte părţi, în mod corect instanţa de apel s-a limitat la a verifica corectitudinea celor constatate de către instanţa de fond cu privire doar la acest aspect, fără a intra în analiza drepturilor afirmate de către reclamantă, acestea constituind o chestiune de fond.

Cele două instanţe, de fond şi apel, au constatat, în mod legal, lipsa identităţii dintre părţile procesului şi subiectele raportului juridic, respectiv a lipsei identităţii dintre recurenta-reclamantă şi părţile raportului juridic întemeiat pe contractul de executare lucrări şi antrepriză, nr. 147/2007, contract faţă de care aceasta este terţ şi nu parte semnatară, dând astfel eficienţă principiului relativităţii efectelor contractului prevăzut de către art. 973 C. civ. de la 1864, res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodasse potest.

Instanţa de fond a arătat în mod clar, fără echivoc, faptul că nu este exclusă o acţiune a proprietarului actual al construcţiei împotriva executantului lucrării, în baza răspunderii acestuia pentru calitatea în construcţii, conform legii nr. 10/1995, însă nu pe temeiul răspunderii contractuale derivate din contractul de execuţie lucrări, ci pe temeiul răspunderii civile delictuale şi justificată de calitatea pârâtului, conform art. 30 din Legea nr. 10/1995.

Această motivare a fost menţinută ca atare şi de către instanţa de apel.

De altfel, aşa cum rezultă din susţinerile reclamantei, prin reprezentantul său, în faţa instanţei de fond, nu există nici un fel de speţă având ca obiect o astfel de acţiune directă împotriva antreprenorului exercitată de un terţ, susţinere reiterată şi în apel, precum şi în recurs de către recurenta-reclamantă.

După cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel, atât acţiunea formulată, cât şi motivele de apel sunt fundamentate în mare parte pe unele teorii susţinute în doctrina franceză: teoria cesiunii, teoria accesoriului şi teoria grupului de contracte, fără a-şi găsi reglementare în prevederile legii române.

Aceleaşi afirmaţii sunt reluate de către recurenta-reclamantă şi în cadrul recursului, fiind interesante sub aspectul unui studiu de drept comparat, dar inadmisibile în raport cu prevederile legii române care în art. 1 alin. (1) din C. civ. prevede ca izvoare de drept civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului şi în art. 5 din C. civ. prevede aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene şi nu a dreptului vreunui stat membru al UE sau a opiniilor doctrinare.

Prin urmare, în raport de considerentele ce preced, Înalta Curte, constatând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu se subsumează criticilor de nelegalitate aduse de către recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (5), (6), (8) C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. E. S.R.L. (fostă S.C. A. SRL) împotriva deciziei civile nr. 647 din 4 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 5 noiembrie 2020.