Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2182/2020 AI generated

Challenging abusive clauses in CHF mortgage credit contracts: appeals dismissed, lower court decision upholding partial nullity of interest and commission clauses.

Case Number Decizia nr. 2182/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed all appeals, definitively upholding the Court of Appeal’s partial admission of the borrowers’ claims against the banks. The dispute concerned the abusiveness of clauses in a Swiss Franc-denominated mortgage credit contract, specifically variable interest rate definitions, penalty interest, and banking commissions. The Court held that the clause imposing exclusive currency risk on borrowers was not abusive because it fell outside the scope of Directive 93/13/EEC under the monetary nominalism principle and the exception for financial market fluctuations; however, it confirmed the abusiveness of clauses allowing the bank to unilaterally determine the reference index for variable interest and to modify the early repayment commission, based on the lack of individual negotiation and significant imbalance under Romanian Law No. 193/2000. The Court rejected arguments that standard pre-formulated clauses were negotiated, affirming that the burden of proof for negotiation lies with the professional, and clarified that the mere inclusion of a clause in a standard contract does not shield it from the abuse assessment if it violates the clarity and good faith requirements.

Legislator headnote

AI generated

art. 1578 C. civ, art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010; Challenging abusive clauses in CHF mortgage credit contracts: appeals dismissed, lower court decision upholding partial nullity of interest and commission clauses: Prin decizia nr. 744/A-COM din 22 noiembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte cererea modificatoare şi a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul din 18 mai 2007: clauze privind dobânda (art. 4.1 partea a II-a privind indicele de referinţă stabilit de bancă, 4.2, 4.3), dobânda penalizatoare (4.9), clauze privind comisionul de rambursare anticipată în ce priveşte posibilitatea băncii de a-l modifica (4.11 lit. d); a dispus restituirea sumelor achitate în plus în temeiul clauzelor constatate nule; a respins în rest cererea.

Keywords

AI generated
banking law nullity of contract interest rate partial claim mortgage bank market abuse

Cited Legislation

AI generated
art. 1578 C. civ
Faţă de principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 C. civ.
art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000
Nu s-a dovedit inserarea respectivei clauze cu rea credinţă, iar legea nu declară de plano astfel de clauze ca fiind abuzive, natura abuzivă fiind relevată în concret, în cazul fiecărui contract şi a fiecărui consumator, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000
Dobânda contractuală este parte semnificativă din preţul contractului, astfel că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000
Cu privire la legalitatea clauzei privind dobânda penalizatoare, recurenta-pârâtă arată că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 3 alin.
art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010
De asemenea, acesta este prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, lege care asigură transpunerea în dreptul intern a dispoziţiilor Directivei 93/13/CEE:
art. 4 din Legea nr. 193/2000
x 10961 din 18 mai 2007 de la art. 4 din contract, constând în dobânda variabilă aşa cum este stabilită la art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, declinată în favoarea Tribunalului Argeş, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A., S.C. C. S.A. - Agenţia Găvana, D. - prin reprezentant E., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtelor la anularea clauzelor abuzive din contractul de credit ipotecar nr. x 10961 din 18 mai 2007 de la art. 4 din contract, constând în dobânda variabilă aşa cum este stabilită la art. 4.1, a clauzelor de la art. 4.11 constând în comision de acordare credit de 1,00 % din valoarea creditului, comisionul de evaluare a garanţiei în sumă de 360 RON; comisionul de rambursare anticipată de 2,50% calculat la suma plătită anticipat care poate fi modificat oricând de către bancă, pe întreaga perioadă de creditare, comisionul de administrare lunară a creditului în cuantum de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului, dispoziţiile art. 4.3 şi 4.4 din contract; obligarea pârâtelor la anularea clauzelor abuzive din actul adiţional nr. x din 19 ianuarie 2010 la contractul de credit x 10961 din 18 mai 2007 - condiţii speciale constând în art. 2 - valoarea dobânzilor şi a comisioanelor bancare, art. 2.2 marja fixă este de 8 p.p.; art. 2.3, dobânda penalizatoare se calculează pentru fiecare zi de întârziere prin adăugarea a 15 p.p. la rata dobânzii curente plătită lunar de împrumutat; art. 3.3 din condiţii speciale de creditare care prevăd că "(...) suma totală plătită de către împrumutat, respectiv costul total al creditului, pot varia în funcţie de, printre altele, operaţiunile efectuate de către împrumutat în conformitate cu prevederile acestui contract ori respectarea prevederilor contractuale de către împrumutat sau de variaţia RD"; obligarea pârâtelor la anularea clauzelor abuzive din actul adiţional nr. x din 27 iunie 2012 la contractul de credit x 10961 din 18 mai 2007 - condiţii speciale constând în art. 2 - valoarea dobânzilor şi a comisioanelor bancare, art. 2.2 marja fixă este de 6,40%; art. 2.3 dobânda anuală efectivă la data semnării contractului are valoarea de 7.9853%; art. 2.4 dobânda penalizatoare se calculează pentru fiecare zi de întârziere prin adăugarea a 2% peste valoarea ratei dobânzii curente plătită lunar de împrumutat; obligarea pârâtelor la anularea clauzelor abuzive din actul adiţional nr. x din 1 octombrie 2014 la contractul de credit x 10961 din 18 mai 2007 - condiţii speciale constând în art. 2 - valoarea dobânzilor şi a comisioanelor bancare, art. 2.2 marja fixă este de 6,40%; art. 2.3 dobânda anuală efectivă la data semnării contractului are valoarea de 6.7373%; art. 2.4 dobânda penalizatoare se calculează pentru fiecare zi de întârziere prin adăugarea a 2% peste valoarea ratei dobânzii curente plătită lunar de împrumutat, a comisioanelor percepute de creditor de la pct. 2.5 din contract precum şi alte costuri percepute de creditor evidenţiate la pct. 2.6 din contract; obligarea pârâtelor la modificarea convenţiilor de credit în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive; obligarea pârâtelor la restituirea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor abuzive de la data încheierii convenţiei până la data înlăturării acestor clauze din convenţii, sume ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei până la data plăţii efective şi dobânda legală de la data sesizării instanţei până la data plăţii efective şi menţinerea dobânzii fixe prevăzută în contractele de credit mai sus arătate.

Ulterior, reclamanţii au formulat cerere de modificare a acţiunii în care au arătat că au încheiat cu pârâta S.C. C. S.A. - Agenţia Găvana, contractul de credit nr. x din 18 mai 2007, prin care le-a fost acordată suma de 64.000 CHF. La momentul contractării creditului, valoarea unui CHF era de 1,9770 RON, ajungându-se în prezent la 4,086 RON, de două ori mai mult decât valoarea cu care au contractat, astfel că rata către bancă a devenit destul de împovărătoare pentru reclamanţi.

Valoarea dobânzii de la 4,60% în primul an a crescut foarte mult, iar comisioanele de administrare, acordare credit şi cele arătate în acţiune sunt împovărătoare şi abuzive. Fiind vorba de un contract cadru, de adeziune, clauzele inserate atât la condiţiile generale cât şi la cele speciale nu au fost negociate în mod direct cu reclamanţii din prezenta cauză, râmânându-le doar posibilitatea de a semna acest contract de credit.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 465 din 19 februarie 2017, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată; a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze: art. III, pct. 2, 3, 7 din condiţiile generale, respectiv art. 2, pct. 2.1, 2.2, 2.3 din condiţiile speciale la contractul de credit x 10961 din 18 mai 2007 (actul adiţional nr. x din 19 ianuarie 2010), referitoare la rata anuală a dobânzii, marja fixă şi dobânda penalizatoare; art. III pct. 8 din condiţiile generale, referitor la comisionul de acordare credit; art. III pct. 9, 10, 11, din condiţiile generale, respectiv art. 2 pct. 2.5.2, 2.5.4 din condiţiile speciale, referitoare la comisionul de administrare credit, comisionul de rambursare anticipată, comisionul de administrare cont; a obligat pârâtele să restituie către reclamanţi următoarele sume: 14.686,49 CHF (la cursul BNR din ziua plăţii), reprezentând diferenţa de dobândă, 640 CHF (la cursul BNR din ziua plăţii), reprezentând comision acordare credit; 41,87 CHF (la cursul BNR din ziua plăţii), reprezentând comision de administrare cont; 2009,86 CHF (la cursul BNR din ziua plăţii), reprezentând comision administrare credit, 7397,43 RON, reprezentând dobânda legală aferentă comisionului de acordare credit, a celui de administrare credit şi a diferenţei de dobândă; a îngheţat cursul de schimb valutar CHF-LEU, la valoarea în RON de la data semnării contractului, respectiv 18 mai 2007, pe toată perioada derulării acestuia şi obligă pârâtele să restituie reclamanţilor suma de 45.779,35 RON, percepută la un alt curs decât cel de la data acordării împrumutului; a respins celelalte solicitări, referitoare la celelalte comisioane bancare; a obligat aceleaşi pârâte să plătească reclamanţilor, în solidar, suma de 3970,4 RON, cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva sentinţei Tribunalului Argeş a formulat apel pârâta C. S.A. Bucureşti, solicitând admiterea apelului, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia nr. 744/A-COM din 22 noiembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte cererea modificatoare şi a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul din 18 mai 2007: clauze privind dobânda (art. 4.1 partea a II-a privind indicele de referinţă stabilit de bancă, 4.2, 4.3), dobânda penalizatoare (4.9), clauze privind comisionul de rambursare anticipată în ce priveşte posibilitatea băncii de a-l modifica (4.11 lit. d); a dispus restituirea sumelor achitate în plus în temeiul clauzelor constatate nule; a respins în rest cererea.

E. Considerentele instanţei de apel.

Referitor la clauza privitoare la riscul valutar s-a reţinut că, potrivit art. 5.5 din contract, rambursarea ratelor lunare se va face în valuta în care s-a acordat creditul. Faţă de principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului, obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, iar dacă se întâmplă o sporire sau o scădere a preţului monetar înainte de epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii.

CJUE a reţinut că Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanţei naţionale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător şi consumator, să completeze respectivul contract modificând conţinutul acestei clauze (C-618/10 Banca Espaniol de Credito).

Cu privire la clauza referitoare la dobânda variabilă şi dobânda penalizatoare, respectiv la posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda, Curtea a reţinut că raportat la clauza conţinută la art. 4.1 partea a II-a privind indicele de referinţă stabilit de bancă, 4.2, 4.3 din contractul de credit - condiţii generale, nu rezultă îndeplinirea cerinţelor art. 9 indice 3 lit. g) pct. 3 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului, potrivit cărora:

"formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia".

Pentru perioada cuprinsă între al doilea an de creditare şi data când s-au adus primele modificări contractului (19 ianuarie 2010) Banca a stabilit un criteriu subiectiv anume indicele de referinţă al băncii, pentru care nu se poate constata posibilitatea intimatului de a cunoaşte modul concret de formare şi care a produs consecinţa unui dezechilibru între prestaţiile părţilor, ţinând seama de concluziile raportului de expertiză.

În ce priveşte perioada ulterioară datei de 19 ianuarie 2010, Curtea a constatat că aspectele referitoare la caracterul neclar, nedeterminat al clauzei nu mai sunt incidente, lipsind din formulare noţiunea referitoare la indicele de referinţă stabilit de bancă, ceea ce atrăgea determinarea cuantumului la dispoziţia băncii.

Asupra clauzei privind comisionul de administrare, menţionat în art. 4.11 lit. b) din contract, Curtea a constatat că în contract nu se prevede justificarea acestui comision de administrare lunar, aplicat la valoarea creditului (1.00 %), însă, pe de o parte această clauză este clară, iar pe de altă parte este justificată de prestaţiile pe care banca trebuie să le realizeze în vederea administrării creditului.

Faptul că în contract nu s-au prevăzut aceste contraprestaţii, ceea ce a determinat lipsa de informare corespunzătoare a reclamanţilor cu privire la acest comision, nu are relevanţă din perspectiva constatării clauzei ca fiind abuzivă, pe de o parte, în contextul în care cuantumul acestui comision este arătat în mod cert, fiind determinabil în raport de soldul creditului, iar pe de altă parte, faţă de faptul că neindicarea în contract a contraprestaţiilor nu reprezintă cauza dezechilibrului care s-ar fi creat între prestaţiile părţilor.

Asupra clauzei din contract ce prevede în favoarea băncii comision de administrare a creditului, Curtea a reţinut că, în contractul de credit s-a stabilit că se va plăti de către client un comision de administrare lunară a creditului de 0,10 %, aplicat la valoarea soldului creditului.

În actul adiţional nr. x din 19 ianuarie 2010 - condiţii speciale, nu s-a prevăzut un comision de administrare a creditului, ci un comision de administrare a contului curent în valoare de 1,5 RON/lună.

Curtea a reţinut cu privire la comisionul de administrare a creditului că acesta face parte din costul total al creditului pentru consumator.

Nu s-a dovedit inserarea respectivei clauze cu rea credinţă, iar legea nu declară de plano astfel de clauze ca fiind abuzive, natura abuzivă fiind relevată în concret, în cazul fiecărui contract şi a fiecărui consumator, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000.

Perceperea comisionului de administrare nu creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Pentru stabilirea naturii abuzive a unei clauze, legea are în vedere existenţa unui dezechilibru semnificativ, iar nu o oarecare creştere a preţului total pe care consumatorul trebuie să îl plătească pentru prestaţia creditorului.

În ce priveşte comisionul de rambursare anticipată a creditului, s-a reţinut că potrivit art. 1it. b) şi d) - condiţiile generale ale contractului de credit, atunci când clientul face rambursări anticipate parţiale sau totale, acesta va datora băncii un comision de rambursare anticipată de 2,5% din suma plătită anticipat, care poate fi modificat oricând de bancă, pe întreaga perioadă de creditare.

În contextul în care clauza nu a produs efecte până în prezent, iar prin Actul adiţional nr. x din 1 octombrie 2014, acest comision nu a mai fost convenit de părţi, nu se poate vorbi despre un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor pentru a se reţine caracterul abuziv al acestei clauze.

F.Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâta.

Reclamanţii A. şi B. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la clauza privind riscul valutar, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că o astfel de clauză ţine de prestaţia esenţială a consumatorului şi nu poate fi considerată ca abuzivă, decât dacă nu este exprimată în mod clar şi inteligibil în contractul de credit.

Clauza de efectuare a plăţilor în moneda creditului cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutat, nu a fost negociată direct cu reclamanţii, având un caracter prestabilit, fără ca aceştia să aibă posibilitatea de a influenţa natura clauzelor din acest punct de vedere.

Potrivit dispoziţiilor art. 966-970 C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului, părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe parcursul executării acestuia, neputându-se înlătura această obligaţie.

S-a reţinut în mod greşit că stabilirea cursului de schimb valutar la un anumit nivel, reprezintă o soluţie aleatorie, fără suport legal, înlăturând cu totul dispoziţia instanţei de fond care îngheţase cursul de schimb valutar CHF-LEU la valoarea în RON la data semnării contractului.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că ulterior datei de 19 ianuarie 2010, aspectele referitoare la caracterul neclar, nedeterminat al clauzei privind dobânda variabilă şi dobânda penalizatoare nu mai sunt incidente, lipsind din formulare noţiunea referitoare la indicele de referinţă stabilit de bancă.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză a reieşit că dobânda plătită la credit este cu mult peste ratele achitate de reclamanţi.

Expertiza efectuată a arătat că pârâta C. S.A. trebuie să plătească pe lângă dobânda percepută în plus şi comisioanele arătate de reclamanţi şi o dobândă remuneratorie calculată la diferenţa de dobândă plătită în plus, aferentă comisionului de acordare credit şi a celui de administrare credit.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii pronunţate în apel şi, pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi modificată potrivit celor arătate în dispozitivul hotărârii de la instanţa de fond cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, pârâta C. S.A. a fuzionat cu F. S.A., astfel că F. S.A. a preluat calitatea procesuală a C. S.A. prin efectul fuziunii prin absorbţie.

F. S.A. critică decizia pronunţată de Curtea de Apel sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Clauza privind dobânda variabilă nu este abuzivă întrucât nu este îndeplinită cerinţa caracterului nenegociat al acesteia. În contract s-a prevăzut în mod clar periodicitatea modificării dobânzii de referinţă variabilă, element esenţial într-un contract de credit. Intimaţii nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor impuse de legea specială pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate, motiv pentru care acţiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.

Dobânda contractuală este parte semnificativă din preţul contractului, astfel că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Cu privire la legalitatea clauzei privind dobânda penalizatoare, recurenta-pârâtă arată că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora "clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi".

Clauza referitoare la dobânda penalizatoare produce efecte doar în situaţia în care împrumutatul nu plăteşte ratele de credit la scadenţele convenite, deci atunci când se află în culpă.

Cu privire la comisionul de rambursare anticipată se arată că acesta este reglementat în cuprinsul art. 93 lit. c) din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. De asemenea, acesta este prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010. Clauza care stipulează comisionul de rambursare anticipată nu este abuzivă.

Solicitarea reclamanţilor privind obligarea băncii la restituirea sumelor plătite încalcă principiul libertăţii contractuale şi principiul forţei obligatorii a contractului întrucât aceste sume de bani au fost încasate în temeiul unui contract de credit valabil încheiat între părţi.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În cauză au declarat recurs în calitate de pârâte G. S.A. şi D., criticând decizia sub următoarele motive de nelegalitate.

Clauzele ce reglementează comisioanele şi dobânda nu pot face obiectul cercetării caracterului abuziv, întrucât acesta reprezintă preţul contractului. Consumatorul nu poate profita de calitatea sa de consumator pentru a obţine diminuarea preţului la achitarea căruia s-a obligat.

Clauzele contractuale referitoare la comisioane exprimă în mod clar şi neechivoc, componentele de cost/preţ individualizate distinct unele de altele. Acestea sunt formulate într-un limbaj clar şi inteligibil, nefiind posibilă cercetarea pretinsului lor caracter abuziv.

Comisioanele şi dobânzile intră în sfera noţiunii de "preţ al contractului de credit" de vreme ce reprezintă contraprestaţii lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.

În cauză nu se poate reţine caracterul nenegociat al clauzelor. Astfel, debitorii nu a formulat în nici un moment o cerere de modificare a clauzelor contestate, pe care banca să o ignore, nici în perioada precontractuală de la data punerii la dispoziţie a ofertei de creditare şi până la data semnării contractului de credit şi nici pe parcursul derulării contractului.

Consumatorii nu s-au prevalat de dreptul de a solicita lămuriri sau de a formula o eventuală contraofertă, apreciind oferta băncii ca fiind mulţumitoare şi potrivită pentru nevoile acestora. Aşa fiind, aceştia nu au avut obiecţiuni cu privire la clauzele contractuale.

În ceea ce priveşte existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în jurisprudenţa CJUE s-a reţinut că aprecierea existenţei unui astfel de dezechilibru nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparaţie între valoarea totală a operaţiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, şi costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte.

Între obligaţiile asumate de părţi în temeiul contractului de credit nu s-a creat un dezechilibru semnificativ ca urmare a clauzelor contestate de către debitori.

Legiuitorul alătură criteriului dezechilibrului semnificativ pe cel al bunei-credinţe. Creditoarea a procedat la reglementarea clauzelor contractuale cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, astfel încât nu poate fi pusă sub semnul îndoielii buna-credinţă a sa.

Cu privire la clauzele ce reglementează dobânda din Contractul de credit nr. x 10961 din 18 mai 2007, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că acestea sunt clauze abuzive. Modificarea dobânzii în funcţie de costurile resurselor băncii corespunde întru totul prevederilor legale aplicabile în momentul încheierii contractului de credit, astfel încât nu se poate reţine caracterul abuziv al clauzei. Modificările intervenite pe piaţa financiară reprezintă un motiv întemeiat care dă dreptul creditoarei de a modifica unilateral dobânda.

În ceea ce priveşte clauza ce reglementează dobânda penalizatoare în mod greşit s-a reţinut caracterul abuziv al acesteia. Dobânda penalizatoare a fost percepută şi calculată în cazul în care împrumutatul întârzie plata sumelor de bani restante. Perceperea unei penalităţi pentru întârzierea la plată nu este exclusă de O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului care, la art. 117 alin. (2) face referire la penalităţile stipulate în contract.

Cu privire la caracterul presupus abuziv al clauzei care instituie comisionul de rambursare anticipată se arată că, în prezent, perceperea acestui comision este expres reglementată de O.U.G. nr. 50/2010. Raţiunea instituirii acestui comision constă în faptul că rambursarea anticipată reprezintă practic o renunţare la beneficiul termenului de plată.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare a cererii de apel şi, pe cale de consecinţă, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B..

G. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de reclamanţii A. şi B., aceştia critică decizia recurată referitor la clauza privitoare la riscul valutar. Aceste critici sunt nefondate şi nu pot fi primite.

Faţă de conţinutul clauzelor cuprinse în contractul de credit şi reţinând principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului, obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, iar dacă se întâmplă o sporire sau o scădere a preţului monedelor înainte de epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii.

Recurenţii-reclamanţi au accesat un împrumut în franci elveţieni şi aveau obligaţia de restituire a ratelor în valută contractuală. Valuta se poate aprecia sau deprecia în raport de moneda naţională, iar cauzele sunt multiple şi greu predictibile. Simplul fapt că pârâtele-bănci sunt profesionişti în domeniul financiar-bancar nu implică în mod necesar cunoaşterea de către acestea a modului cum va evolua cursul valutar, mai ales că perioada contractuală este una îndelungată.

Potrivit alin. (2) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000 dispoziţiile alin. (1) lit. a), p) şi t) nu sunt aplicabile în cazul tranzacţiilor cu valori mobiliare, instrumentelor financiare şi altor produse sau servicii, în cazul în care preţul este legat de fluctuaţiile cotaţiei bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate de schimb pe piaţa financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla. Legea nu încadrează în clauzele abuzive exemplificativ arătate în anexa Legii nr. 193/2000, clauzele referitoare la prestaţiile raportate la rata de schimb pe piaţa financiară, pe care vânzătorul nu le poate controla.

Referitor la cererea privind stabilizarea cursului CHF la cursul acestei monede din data încheierii contractului, în jurisprudenţa CJUE s-a reţinut că Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanţei naţionale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive, cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător şi consumator, să completeze respectivul contract modificând conţinutul acestei clauze - Cauza C-618/10 Banca Espaniol de Credito.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-81/19, potrivit căreia:

"Articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante în lipsa unui acord diferit în această privinţă, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

Curtea a reţinut în considerentele acestei hotărâri faptul că, pe de o parte, împrejurarea că se poate deroga de la o dispoziţie de drept naţional supletivă este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte verificarea aspectului dacă o clauză contractuală care reflectă o asemenea dispoziţie este exclusă, în temeiul art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13, din domeniul de aplicare al acestei directive.

Pe de altă parte, faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispoziţiile vizate la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are nici un efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive. Astfel, conform art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13, lipsa unei negocieri individuale este o condiţie legală de declanşarea verificării caracterului abuziv al unei clauze care nu poate interveni în cazul în care clauza contractuală nu intră în domeniul său de aplicare.

În ceea ce priveşte clauza privind dobânda variabilă şi dobânda penalizatoare, respectiv posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda, criticile aduse deciziei sunt neîntemeiate. Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că ulterior datei de 19 ianuarie 2010, dată la care s-au adus modificări contractului de credit prin act adiţional, aspectele referitoare la caracterul neclar, nedeterminat al clauzei nu mai sunt incidente, lipsind din formulare noţiunea referitoare la indicele de referinţă stabilit de bancă, ceea ce atrage determinarea cuantumului la dispoziţia băncii. Prin actele adiţionale semnate de părţi nu a mai fost lăsată această dobândă la latitudinea exclusivă a băncii pentru a se putea reţine caracterul abuziv al clauzelor.

Criticile referitoare la expertiza efectuată în cauză, respectiv la concluziile acesteia care nu ar fi fost reţinute de instanţa de apel nu sunt critici de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei recurate, astfel că acestea nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi nu pot face obiectul analizei Înaltei Curţi în recurs.

De asemenea, în ceea ce privesc comisioanele, recurenţii-reclamanţi nu arată decât faptul că acestea au fost percepute abuziv făcându-se trimitere tot la raportul de expertiză efectuat în cauză şi nu există critici de nelegalitate referitoare la soluţia pronunţată de instanţa de apel referitor la comisioane.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi este nefondat şi acesta urmează a fi respins.

În ceea ce priveşte recursurile declarate de F. S.A., G. S.A. şi D., reţinând că acestea vizează critici comune privind nelegalitatea deciziei instanţei de apel, Înalta Curte urmează a răspunde acestora prin următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, lege care asigură transpunerea în dreptul intern a dispoziţiilor Directivei 93/13/CEE:

"O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

În ce priveşte caracterul nenegociat al clauzelor contestate de consumatori şi al căror caracter abuziv a fost constatat de instanţa de apel, Înalta Curte reţine că acestea nu au fost negociate de părţile în litigiu, ci au avut un caracter preformulat.

Referitor la condiţia lipsei negocierii directe a clauzelor, instanţa reţine că opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contactul nu înlătură caracterul lor abuziv, întrucât art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu impune condiţia inexistenţei unei opţiuni pentru alt comerciant care vinde produse sau prestează servicii similare. Ceea ce sancţionează legea este că, în măsura în care consumatorul doreşte să beneficieze de produsele sau serviciile unui comerciant, trebuie să accepte condiţiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunţe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Legea presupune că o clauză standard preformulată nu a fost negociată direct cu consumatorul, impunând profesionistului sarcina de a prezenta probe în sensul unei negocieri pretinse de acesta. Împrejurarea că recurenţilor-reclamanţi le-au fost prezentate în etapa precontractuală datele esenţiale ale ofertei băncii nu poate fi interpretată în sensul existenţei unei negocieri, ci doar în sensul că acestora le-au fost aduse la cunoştinţă condiţiile contractuale practicate de bancă.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria acestuia să prezinte probe în acest sens. Ceea ce impune legea este ca profesionistul să probeze că a existat o negociere reală şi efectivă a clauzei supusă discuţiei, împrejurarea că anumite clauze ar fi fost negociate neimplicând în mod necesar că şi celelalte clauze au fost tratate în acelaşi mod.

Art. 4 alin. (6) din lege nu se referă doar la exprimarea clară şi uşor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, precum că altfel ar fi fost de prisos a se face această menţiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situaţia în care această clauză să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi fundamentelor relative la conţinutul clauzelor şi efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că existenţa unui eventual dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziţii, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzută de normele naţionale.

Critica privind faptul că acele clauze care reglementează comisioanele şi dobânda nu poate face obiectul cercetării caracterului abuziv, întrucât acestea reprezintă preţ al contractului este nefondată faţă de prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. Nu se pot reţine criticile referitoare la comisioane în general astfel cum sunt prezentate de recurentele bănci, câtă vreme instanţa de apel a constatat că în ce privesc clauzele privind comisionul de administrare, menţionat în art. 4.11 lit. b) şi comisionul de administrare a creditului, acestea nu sunt clauze abuzive.

Referitor la clauza privind dobânda variabilă şi dobânda penalizatoare, respectiv la posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda, instanţa de apel a făcut o analiză exhaustivă a acesteia, în diferite etape ale derulării efectelor contractului de credit şi reţinând încheierea actelor adiţionale care au fost semnate de părţi şi prin care au fost modificate clauzele contractuale.

S-a reţinut în mod corect faptul că în privinţa regulilor stricte cu privire la prezentarea modului de calcul al dobânzii, încunoştinţarea cocontractantului despre orice modificare şi raportarea la un indice de referinţă sau la rata dobânzii de referinţă BNR în funcţie de valuta creditului, aceste criterii nu au fost îndeplinite în cauză, pentru perioada cuprinsă între data încheierii contractului şi data încheierii Actului adiţional nr. x la contractul de credit.

Ulterior însă, aspectele referitoare la caracterul neclar, nedeterminat al clauzei nu mai sunt incidente, lipsind din formulare noţiunea referitoare la indicele de referinţă stabilit de bancă, ceea ce atrăgea determinarea cuantumului la dispoziţia băncii.

De asemenea, s-a reţinut în mod corect că stabilirea dobânzii penalizatoare în funcţie de dobânda variabilă - dobândă majorată cu 3 p.p. pe an peste dobânda curentă calculată în funcţie de indicele de referinţă stabilit de bancă, impune reţinerea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 4.9 din contractul de credit - condiţii generale, însă doar până la modificarea acesteia prin Actul adiţional nr. x din 19 ianuarie 2010.

Referitor la caracterul abuziv al comisionului de rambursare anticipată, instanţa de apel a reţinut în mod corect acest caracter abuziv numai în ceea ce priveşte posibilitatea băncii de a-l modifica - art. 4.11 lit. d).

Aşa fiind, criticile aduse deciziei cu privire la acest comision sunt nefondate. Aceasta cu atât mai mult cu cât respectiva clauză nu a produs efecte, iar prin Actul adiţional nr. x din 1 octombrie 2014, acest comision nu a mai fost convenit de părţi.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate, şi pe cale de consecinţă, recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi şi de băncile pârâte urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii A., B. şi pârâtele F. S.A. (fostă C. SA), S.C. D. şi G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 744/A-COM din 22 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 5 noiembrie 2020.