Abusive character of unilateral interest-rate modification clauses and unproven loan fees in consumer credit contracts

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 3 iunie 2014, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. şi TT. au chemat în judecată pe pârâta S.C. UU. S.A., solicitând: constatarea ca abuzivă a modului de calcul al dobânzii în lipsa marjei de calcul şi stabilirea urmată de inserarea în contract a acestei noţiuni de marjă (obligatorie conform legii) în sensul stabilirii marjei de calcul a băncii, prin formula dobânda după primul an de creditare, respectiv dobânda iniţială minus indicele de referinţă la data semnării; recalcularea dobânzilor percepute de bancă în comparaţie cu dobânda stabilită în mod egal prin marja fixă plus indice de referinţă în sensul stabilirii eventualului excedent de dobândă cu consecinţa restituirii dobânzilor excedente, în cazul constatării nulităţii absolute a modului de calcul iniţial; constatarea nulităţii absolute şi în subsidiar restituirea integrală a sumelor plătite cu titlu de comision de administrare lunară stabilit la soldul creditului; constatarea nulităţii absolute şi în subsidiar restituirea integrală a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare plătit la momentul acordării creditului. Se solicită, de asemenea, plata dobânzilor legale pentru toate sumele a căror restituire se va dispune precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare din 22 aprilie 2018, reclamanţii au arătat că înţeleg să atace doar clauzele contractuale privind variaţia dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare şi politica de creditare a băncii, comisionul de acordare şi comisionul de administrare din contractele de credit încheiate între părţi, iar nu şi actele adiţionale.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3807 din 14 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti a luat act de renunţarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulate de W. şi X.; a respins excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes ca neîntemeiate; a fost admis primul capăt de cerere având ca obiect nulitatea următoarelor clauze contractuale:

1. Contractul de Credit nr. x 55544910494, art. 4.7; 2. Contractul de Credit nr. x din data de 24.08.2007, art. 3.2 si Contractul de Credit nr. x din data de 05.08.2008, art. 3.3.;3. Contractul de Credit nr. x din data 04.07.2008, art. 3.7.;4. Contractul de Credit nr. x din data de 27.08.2007, art. 3.3 şi Contractul de Credit nr. x 35542982410 din data 08.02.2007, art. 4.3.;5. Contractul de Credit nr. x din data de 09.10.2008, art. 3.7;6. Contractul de Credit nr. x din data de 09/10/2008., art. 4.7;7. Contractul de Credit nr. x, art. 3.3 si Contractul de Credit nr. x 17042465855 din 08.09.2006, art. 4.3;8. Contractul de Credit nr. x din data 18.09.2008, art. 3.7.;9. Contractul de Credit nr. x din data 11.04.2007, art. 3.3.;10 Contractul de Credit nr. x din data 29.11.2006, art. 3.3;11. Contractul de Credit nr. x din 16.04.2007, art. 3.3.;12 Contractul de Credit nr. x din datal9/06/2008, art. 4.7;13. Contractul de Credit nr. x din data 02.07.2008, art. 3.7.;14. contractul de credit nr. x din data de 23.06.2008, art. 3.7;15.contractul de credit nr. x din data de 14.12.2007, art. 3.3;16. contractul de credit nr. x din data de 22.07.2008, art. 3.7;17. contractul de credit nr. x din data de 01.02.2007, art. 3.3;18. contractul de credit nr. x din data de 13.05.2008, art. 3.7.;19.contractul de credit nr. x din data de 22.02.2008, art. 3.3;20.contractul de credit nr. x din data de 19.09.2008, art. 4.7;21. Contract de credit nr. x, art. 4.3;22. Contract de credit nr: x, art. 4.3;23. Contract de credit Nr. x/08.08.2008, art. 4.7;24. Contract de credit nr. x din data de 20.09.2007, art. 3.3.; 25. Contractul de Credit nr. x, art. 3.3.; a constatat nulitatea absolută parţială a acestor clauze contractuale, în ceea ce priveşte modificarea ratei dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare şi/sau politica de credite a băncii; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâta.

Apelanţii-reclamanţi F., G., BB., CC., QQ., RR., Q., R., P., H., I., SS., LL., M., N., A., B., C., S., T., MM., NN., K., J., II., V., U., D., E. au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

1. Constatarea ca abuziv al modului de calcul al dobânzii în lipsa marjei de calcul şi stabilirea urmată de inserarea în contract a acestei noţiuni de marjă (obligatorie conform legii) în sensul stabilirii marjei de calcul a băncii, prin formula dobândă după primul an de creditare, respectiv dobânda iniţială - (minus) indicele de referinţă la data semnării;

2. Recalcularea dobânzilor percepute de bancă în comparaţie cu dobânda stabilită în mod egal prin marja fixă plus indice de referinţă în sensul stabilirii eventualului excedent de dobândă cu consecinţa restituirii dobânzilor excedente, în cazul constatării nulităţii absolute a modului de calcul iniţial;

3. Constatarea nulităţii absolute şi în subsidiar restituirea integrală a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare plătit la momentul acordării creditului;

4. Constatarea nulităţii absolute şi în subsidiar restituirea integrală a sumelor plătite cu titlu de comision de administrare lunară stabilit de soldul creditului;

5. Plata dobânzilor legale pentru toate sumele a căror restituire se va dispune de către instanţa de apel.

Pârâta UU. a solicitat admiterea apelului şi a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii tuturor pretenţiilor deduse judecăţii ca neîntemeiate, inclusiv capătul de cerere nr. x din acţiunea introductivă şi faţă de care instanţa a apreciat că modificarea ratei dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare şi/sau de politica de creditare a băncii constituie o clauză abuzivă.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 882 din 17 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., Q., R., S., T., U., V., BB. şi CC., II., LL., MM., NN., QQ., RR., SS., împotriva sentinţei civile nr. 3807/14.12.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

A admis excepţia lipsei de interes a apelului formulat de către apelanta-pârâtă în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi W. şi X.; a respins apelul în contradictoriu cu aceşti intimaţi ca lipsit de interes; a admis apelul formulat de către apelanta-pârâtă S.C. UU. S.A., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins în integralitate cererea de chemare în judecată formulată de către M., N., S., T., U., V. şi II.; a menţinut în rest sentinţa apelată; a obligat intimaţii M., N., S., T., U., V. şi II. la plata în mod proporţional către apelanta-pârâtă a sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel: 500 RON M., 500 RON N., 500 RON S., 500 RON T., 500 RON U., 500 RON V. şi 1000 RON II..

E.Considerentele instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Referitor la apelul declarat de reclamanţi, s-a reţinut că tribunalul nu putea analiza o cerere de restituire ca urmare a nulităţii parţiale a unor clauze decât cu ignorarea limitelor învestirii, cât timp restituirea s-a solicitat ca urmare a constatării abuzive al modului de calcul în lipsa marjei fixe la care se adaugă indicele de referinţă.

Legislaţia nu permite intervenţia instanţei de judecată în acordul de voinţă al părţilor, judecătorul fiind abilitat doar să constate nulitatea unei clauze, să o lipsească de efecte, nu şi să îi modifice conţinutul.

După cum rezultă din convenţiile supuse analizei în concret, comisioanele sunt stipulate în mod clar, rezultând la o simplă citire modul în care sunt percepute şi efectele asupra obligaţiilor de plată.

Nu există o obligaţie legală în sensul includerii în contract a definirii tuturor comisioanelor, nici a motivelor pentru care acestea sunt percepute, mai ales în situaţia în care concluziile privind scopul şi contraprestaţia se impun cu evidenţă, cum este cazul în speţă. Simplul fapt că aceste comisioane nu ar fi fost definite ca atare prin convenţia de credit, aceasta nu poate echivala cu existenţa unui dezechilibru, având în vedere uşurinţa înţelegerii scopului perceperii lor, neexistând obligaţia unor informaţii suplimentare.

Referitor la apelul declarat de pârâtă, s-a reţinut că demersul procesual în contradictoriu cu W. şi X. nu relevă un folos practic pentru apelantă câtă vreme tribunalul a luat act de renunţarea la judecata cererii acestora.

În cauză prezintă relevanţă dacă a existat posibilitatea concretă a consumatorului de a influenţa vreuna din clauzele contractului.

Apelanta-pârâtă nu a făcut dovada faptului că reclamanţii au avut şi alte opţiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deşi sarcina probei îi revenea.

Ceea ce a constatat tribunalul este faptul că în ce priveşte dobânda, clauza contractuală permitea o modificare discreţionară. Nici o clauză a contractului nu relevă ce poate reprezenta evoluţia pieţei financiare sau politica de creditare a apelantei, consecinţele concrete ale acestor noţiuni asupra obligaţiilor părţii adverse, care să permită consumatorului să determine funcţionarea concretă a mecanismului de modificare a dobânzii aniversare revizuibile, astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din evoluţia indicilor.

În speţă condiţia dezechilibrului există, cât timp variaţia plasează consumatorul într-o situaţie de vulnerabilitate juridică în condiţiile majorării dobânzii, necunoscând modalitatea în care obligaţiile sale vor evolua în funcţie de decizia băncii.

Cât priveşte reaua-credinţă, apelanta-pârâtă nu se putea aştepta în mod rezonabil ca un client să accepte o asemenea clauză, care permite modificarea dobânzii fără nici o motivaţie pertinentă, expres precizată, în urma unei negocieri individuale.

Contractul încheiat de M. şi N. care conţinea o dobândă iniţială de 5,5% pentru primul an, a fost modificat prin act adiţional încheiat la 27 octombrie 2009, fiind stabilită dobânda după formula Libor +marja băncii.

În situaţia reclamanţilor S. şi T., contractul de credit conţinea o dobândă iniţială de 4,6% pentru primul an şi a fost modificat prin act adiţional la 22 iulie 2009, dobânda fiind stabilită după formula Libor + marja băncii.

Contractul încheiat de U. şi V., conţinând o dobândă iniţială de 6,7% pentru primul an a fost modificat prin act adiţional la 13 ianuarie 2010, fiind stabilită dobânda după formula Euribor + marja băncii.

În situaţia reclamantului II. contractul conţinea o dobândă iniţială de 5,5% pentru primul an şi a fost modificat prin act adiţional încheiat la 30 decembrie 2009, dobânda fiind stabilită după formula Euribor + marja băncii.

F.Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâta.

Reclamanţii QQ., RR., Q., R., A., S., T., MM., NN. şi II. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că reclamanţii nu au solicitat şi restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de dobândă excedentară. Se solicită ca instanţa de recurs să dispună restituirea excedentului de dobândă, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Potrivit practicii CJUE, clauzele unui contract bancar care se referă la preţul contractului trebuie redactate într-un mod clar şi inteligibil, astfel încât consumatorul să poată prevedea consecinţele economice ale contractului semnat.

În mod eronat, instanţa de apel a reţinut referitor la comisionul de acordare şi cel de administrare că respectivele clauze nu sunt abuzive, contrare legii deoarece comisioanele respective sunt stipulate în mod clar, rezultând la o simplă citire modul în care sunt percepute şi efectele asupra obligaţiilor de plată. Pârâta nu a pus la dispoziţia consumatorilor forma scrisă a convenţiei cu suficient timp înainte de semnarea acesteia, pentru ca aceştia să poată negocia şi modifica conţinutul acestora. Respectivele clauze nu au fost negociate.

Potrivit jurisprudenţei CJUE, un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor de care beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzute de normele naţionale.

Instanţa are dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil. Clauza privind comisionul de administrare creează un dezechilibru financiar în defavoarea consumatorului. Acest comision are un cuantum fix şi se raportează la valoarea creditului iniţial, chiar dacă pe parcursul timpului, o parte din credit este restituită. Comisionul nu are un echivalent într-o contraprestaţie a băncii, astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic.

Referitor la recurenţii S., T. şi II. în mod greşit instanţa de apel a schimbat hotărârea instanţei de fond şi a respins în totalitate cererea de chemare în judecată.

Nu poate fi primită motivarea instanţei potrivit căreia nu a existat vreun dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorilor.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel în sensul reanalizării tuturor capetelor de cerere formulate în cadrul cererii de chemare în judecată.

Pârâta S.C. UU. S.A. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Lipsa caracterului negociat al unei clauze contractuale nu presupune că aceasta nu a fost negociată în concret, ci presupune că nu a existat, obiectiv vorbind, posibilitatea unei astfel de negocieri, având în vedere specificul pe care negocierea îl presupune, prin ipoteza, în cazul contractelor preformulate. Legiuitorul nu a considerat ca fiind abuzivă orice clauză contractuală inserată într-un contract preformulat.

Prin faptul că oferta de contract de credit a fost cea mai potrivită pentru consumatori şi că aceştia au acceptat-o fără rezerve nu poate echivala unei culpe a băncii în dovedirea negocierii.

Condiţia privind producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţei bunei credinţe, nu este îndeplinită.

Împrejurarea că variabilitatea dobânzii contractuale este influenţată de criterii obiective, precum evoluţia indicatorilor pieţei financiar-bancare, coroborată cu faptul că împrumutaţii au acceptat semnarea unui contract de credit cu dobânda variabilă şi cu împrejurarea că modificarea ratei dobânzii era adusă la cunoştinţa împrumutatului, determină imposibilitatea constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale de stabilire a dobânzii variabile în funcţie de indicatorii pieţei financiar-bancare.

Legea nu obligă profesionistul să includă în contractele de credit explicaţii detaliate privind mecanismul de formare a dobânzii.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate în parte şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel, în sensul admiterii în tot a apelului pârâtei, cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

G. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la recursul declarat de reclamanţi:

Criticile referitoare la restituirea dobânzilor excedente sunt nefondate şi nu pot fi primite.

Chiar dacă instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzei care permite băncii modificarea ratei dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare şi/sau politica de credite a băncii, legislaţia nu permite instanţei să intervină în acordul de voinţă al părţilor şi să stabilească o altă modalitate de calcul a ratei dobânzii. Instanţa de judecată are abilitatea doar să analizeze şi să constate nulitatea unei clauze, lipsind-o în acest mod de efecte, însă în nici un caz să modifice conţinutul sau să stabilească un alt conţinut al clauzei.

Instanţa de apel a procedat în mod corect şi nu a dispus restituirea sumei reprezentând excedentul de dobândă, ci doar înlăturarea respectivei clauze.

Criticile referitoare la comisionul de acordare şi cel de administrare sunt fondate, în cauză fiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, lege care asigură transpunerea în dreptul intern a dispoziţiilor Directivei 93/13/CEE:

"O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

În ce priveşte caracterul nenegociat al clauzei privind comisionul de acordare credit, precum şi comisionul de administrare, Înalta Curte reţine că acestea nu au fost negociate de părţile în litigiu, ci au avut un caracter preformulat.

Referitor la condiţia lipsei negocierii directe ale clauzelor, instanţa reţine şi că opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul lor abuziv, întrucât art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu impune condiţia inexistenţei unei opţiuni pentru alt comerciant care vinde produse sau prestează servicii similare. Ceea ce sancţionează legea este că, în măsura în care consumatorul doreşte să beneficieze de produsele sau serviciile unui comerciant, trebuie să accepte condiţiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunţe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Legea presupune că o clauză standard preformulată nu a fost negociată direct cu consumatorul, impunând profesionistului sarcina de a prezenta probe în sensul unei negocieri pretinse de acesta. Împrejurarea că recurenţilor-reclamanţi le-au fost prezentate în etapa precontractuală datele esenţiale ale ofertei băncii nu poate fi interpretată în sensul existenţei unei negocieri, ci doar în sensul că acestora le-au fost aduse la cunoştinţă condiţiile contractuale practicate de bancă.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria acestuia să prezinte probe în acest sens. Ceea ce impune legea este ca profesionistul să probeze că a existat o negociere reală şi efectivă a clauzei supusă discuţiei, împrejurarea că anumite clauze ar fi fost negociate neimplicând în mod necesar ca şi celelalte clauze au fost tratate în acelaşi mod.

Art. 4 alin. (6) din lege nu se referă doar la exprimarea clară şi uşor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această menţiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situaţia în care această clauză să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi fundamentelor relative la conţinutul clauzelor şi efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Nu instanţa trebuie să stabilească considerentele pentru care banca a perceput comisioanele, ci aceste considerente trebuie să rezulte clar din clauzele contractuale şi nu din deducţiile părţilor sau ale judecătorului.

Comisionul de acordare nu a fost definit, iar banca pârâtă susţine că în realitate este vorba despre comisionul de procesare. În realitate, s-a omis a fi specificate orice elemente care ar fi justificat raţiunea stabilirii sale, fie şi într-o manieră generică, deşi caracterul transparent al clauzelor contractuale impunea o definire riguroasă a oricăror comisioane şi cheltuieli stabilite în sarcina consumatorului, particularizată în raport de contextul în care părţile au încheiat contractul şi de toate elementele care erau de natură a influenţa existenţa şi conţinutul unor clauze contractuale.

Potrivit jurisprudenţei CJUE, lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestaţiile exacte ale băncii nu poate echivala de plano cu inexistenţa unor astfel de contraprestaţii, deoarece enumerarea serviciilor pe care banca le prestează în schimbul unor comisioane nu este obligatorie în orice condiţii şi lipsa acestei enumerări nu loveşte de nulitate respectiva clauză cu privire la perceperea comisionului, însă în mod evident, indiferent de menţionarea lor expresă, toate comisioanele percepute de bancă trebuie să aibă corespondent în realitate.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că existenţa unui eventual dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziţii, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzută de normele naţionale.

Potrivit hotărârii Curţii pronunţate în cauzele conexate C-224/19 şi C-259/19, CY împotriva Caixa Bank S.A. şi, respectiv LG, PK împotriva Banca Bilbao Vizcaya Argentaria S.A., la 16 iulie 2020:

"Articolul 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract de împrumut încheiat între un consumator şi o instituţie financiară, care impune consumatorului plata unui comision de acordare, poate crea în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în pofida cerinţei de bună-credinţă, atunci când instituţia financiară nu demonstrează că acest comision corespunde unor servicii furnizate şi unor cheltuieli pe care le-a efectuat, aspect a cărui verificare revine instanţei de trimitere".

Aşadar, instanţa de apel trebuia să verifice care sunt serviciile furnizate de bancă în schimbul comisionului de acordare sau, aşa cum spune pârâta în cauză, comisionul de procesare, precum şi comisionul de administrare.

Faptul că orice bancă desfăşoară activităţi de acordare de credite şi monitorizare a situaţiei creditului reprezintă firescul activităţii bancare, iar pârâta nu a arătat de ce pentru creditul acordat, alături de dobândă, care reprezintă tocmai preţul pentru acordarea creditului, a perceput şi comisioane: comisionul de acordare şi comisionul de administrare, acesta din urmă calculat la soldul total al creditului, deşi pe parcursul derulării contractului, parte din credit este achitat.

Faptul că acest comision de administrare trebuie suportat de consumator nu face decât să conducă la concluzia că aceste clauze creează, contrar bunei-credinţe, un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor în defavoarea consumatorilor care nu au avut posibilitatea de a cunoaşte ce servicii presta banca lunar în schimbul acestui comision.

Faţă de aceste considerente, recursul declarat de reclamanţi urmează a fi admis, iar hotărârea recurată va fi casată şi va fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţi în ceea ce priveşte comisionul de acordare şi comisionul de administrare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii VV., T. şi II. relativ la respingerea cererii privind constatarea nulităţii clauzei privind modificarea ratei dobânzii, Înalta Curte apreciază că aceste critici nu pot fi primite, faţă de caracteristicile concrete ale fiecărei convenţii de credit încheiate.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că, atât timp cât de la încheierea contractului şi până la modificarea sa, la solicitarea intimaţilor şi excluderea posibilităţii băncii de a modifica dobânda variabilă, aceste clauze nu au produs nici un efect sau a produs efecte doar pentru o perioadă extrem de scurtă şi, ulterior, dobânda a fost modificată prin act adiţional.

Aşa fiind, respectivele critici sunt nefondate şi nu pot fi primite.

La dosarul cauzei au fost depuse cereri de renunţare la judecată formulate de reclamanţii J. şi K.. Având în vedere faptul că aceste cereri nu sunt depuse la dosar în formă autentificată, nefiind posibilă identificarea respectivilor reclamanţi şi, pe de altă parte, în cauză neexistând acordul pârâtei, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 406, respectiv 408-409 C. proc. civ. şi ca atare, nu se poate lua act de renunţarea la judecată astfel cum a fost formulată de către cei doi reclamanţi-intimaţi.

Referitor la recursul declarat de S.C. UU. S.A., Înalta Curte apreciază criticile ca fiind nefondate.

Calificarea expresă a dobânzii ca fiind variabilă nu este de natură a permite băncii să modifice rata dobânzii decât prin raportare la un mecanism care să fi fost stipulat în contract, care să conţină criterii clare şi previzibile şi care să permită consumatorilor să determine întinderea obligaţiilor lor.

Din modul de redactare a clauzei se deduce că este vorba despre un drept pe care banca şi-l rezervă, drept care nu a fost rezervat şi consumatorilor. Acest mod de redactare a clauzei face imposibilă verificarea modalităţii în care banca poate uza de dreptul pe care şi l-a rezervat, pentru simplul motiv că domeniul de aplicabilitate al acestei clauze nu este precis delimitat. Nu este vorba, în această situaţie, de prezenţa unor criterii care ar fi putut fi înţelese de către consumatorul mediu, ci în realitate, de absenţa totală a unor asemenea criterii a căror aplicare să poată fi urmărită de consumator.

Ca parte a preţului contractului, dobânda nu ar putea să fie cenzurată de către instanţă. Rolul instanţei de judecată nu poate fi acela de a verifica dacă un preţ stabilit în cuprinsul unei convenţii este corect, justificat, echitabil, faţă de natura şi întinderea prestaţiei pe care preţul are menirea să o recompenseze. Preţul este stabilit prin corecta funcţionare a legilor şi de către părţile din contract, prin negociere.

Clauza care dă posibilitatea băncii să modifice rata dobânzii este ilicită din cauză că nu conţine criterii bine individualizate care să permită consumatorului obişnuit să verifice întrunirea condiţiilor de aplicare a clauzei şi modul de aplicare efectivă a clauzei de către bancă.

Potrivit alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator, ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Caracterul întemeiat al motivului pentru care banca ar avea dreptul să modifice rata dobânzii nu poate fi analizat în lipsa vreunui criteriu indicat în mod explicit în contract. Clauza contestată face trimitere la "evoluţia pieţei financiare şi/sau politica de credite a băncii". Prin consacrarea dreptului băncii de a modifica unilateral condiţiile de rambursare, fără ca îndeplinirea sau nu a ipotezei în care această modificare ar putea fi operată să poată fi analizată de consumatori, a fost introdus în contract un dezechilibru semnificativ al poziţiilor celor două părţi. Limitele şi întinderea obligaţiilor uneia din părţi sunt bine delimitate, în timp ce întinderea obligaţiilor celeilalte părţi poate fi modificată de cocontractant în ipoteze nedescrise în contract, cu consecinţa creării unei stări de captivitate a consumatorilor, a căror situaţie contractuală poate fi modificată oricând şi fără vreo justificare de bancă, pe toată perioada de derulare a convenţiei. Acest dezechilibru se datorează posibilităţii băncii de a schimba în mod unilateral condiţiile de rambursare în lipsa unor criterii expres individualizate în cuprinsul contractului. Aplicabilitatea clauzei este lăsată exclusiv la aprecierea băncii, fără posibilitatea vreunei cenzuri din partea consumatorilor, ceea ce indică în mod clar un dezechilibru semnificativ al poziţiilor celor două părţi.

Banca, în calitate de profesionist a profitat de starea de inferioritate în care se găseau consumatorii pentru a-şi rezerva prerogativa de modificare a costurilor contractului, în perioada de derulare a acestuia, în lipsa unor criterii bine individualizate şi verificările de consumatori, autorităţile publice competente în domeniul protecţiei consumatorului sau de instanţă.

O asemenea clauză nu este firească într-un contract comutativ, în care drepturile şi obligaţiile părţilor sunt cunoscute încă de la încheierea contractului, iar inserarea ei în mod unilateral, fără a li se recunoaşte şi consumatorilor dreptul de a modifica costurile contractului a fost făcută contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Aşa fiind, criticile aduse de pârâta S.C. UU. S.A. deciziei recurate sunt nefondate.

Faţă de aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de recurenţii-reclamanţi urmează a fi admis, va fi casată în parte decizia recurată şi se va trimite cauza instanţei de apel spre rejudecarea apelului declarat de apelanţii-reclamanţi, în ceea ce priveşte comisionul de acordare şi comisionul de administrare. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Reţinând că faţă de motivele de nelegalitate invocate de pârâta UU. S.A., în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de banca pârâtă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanţii A., QQ., RR., NN., MM., Q., R., S., T. şi II. împotriva deciziei civile nr. 882 din 17 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de apelanţii-reclamanţi A., QQ., RR., NN., MM., Q., R., S., T. şi II. împotriva sentinţei civile nr. 3807 din data de 14 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în ceea ce priveşte comisionul de acordare şi comisionul de administrare.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Respinge recursul declarat de pârâta UU. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 5 noiembrie 2020.