Dismissal of cassation appeal in defective delivery of steel parts dispute; contractual liability under Civil Code Art. 1531 and rejection of procedural challenges to factual findings and judicial offset.

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

A.Obiectul cererii de chemare în judecată.

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014 din 5 septembrie 2014, pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta A. a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor B. şi S.C. C. S.R.L., la plata, în solidar, a următoarelor sume:

-90.566,5 Euro, în RON la cursul de schimb valutar al BNR din ziua plăţii, reprezentând rest de plată din facturile emise de reclamantă către pârâta D.;

-dobânda legală aferentă sumei de 90.566,5 Euro, în RON la cursul de schimb valutar al BNR din ziua plăţii calculate de la data scadenţei lor şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune-interese; cheltuieli de judecată în valoare de 18.461,4 RON calculate astfel: 7.672 RON - taxă de timbru, 2.524,81 RON - onorariu expert contabil, 2.738,58 RON - onorariu de avocat, 5.526,01 RON - cheltuieli de deplasare la termene, masa şi administrative (1.205 euro la cursul de 1 euro = 4,5859 RON valabil la data de 20 iunie 2017).

2. Pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 96.018 Euro, respectiv 426.790,41 RON, sumă calculată la cursul Euro din data facturării (1 Euro =4,4449 RON) ce reprezintă prejudiciul creat şi la plata sumei de 3488,26 Euro, respectiv 15.294,99 RON, sumă calculată la cursul Euro/leu din 26 iunie 2014 (1 Euro = 4,3847 RON), sumă ce reprezintă dobânda legală stabilită la nivel BNR pentru raporturile juridice cu element extraneitate, respectiv 6%/an şi daune compensatorii şi penalizatoare calculate conform O.G. nr. 13/2011, până la plata integrală a sumelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

B.Hotărârea primei instanţe.

3. Prin sentinţa civilă nr. 813 din 2 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante reconvenţional, S.C. C. S.R.L..

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B..

S-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei, în RON la cursul BNR la data plăţii, sumele de 90.566,50 euro debit principal - contravaloare marfă şi 22.611,27 euro dobândă legală calculată până la data de 26.04.2017, dobândă ce va fi calculată în continuare până la data plăţii efective a debitului principal.

A fost admisă, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă-reconvenţional S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A., şi în consecinţă:

A fost obligată reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante reconvenţional, în RON la cursul BNR la data plăţii, sumele de 62.571,15 Euro debit principal-despăgubiri şi 3.488,26 Euro dobândă legală calculată până la data de 31 august 2016.

A fost respins restul pretenţiilor din cererea reconvenţională.

A compensat între părţi pretenţiile până la concurenţa celor mai mici pretenţii admise şi a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei A., în RON la cursul BNR la data plăţii, sumele de 27.995,45 euro contravaloare marfă şi 19.123,01 euro dobândă legală calculată până la data de 26 aprilie 2017, dobândă ce va fi calculată în continuare până la data plăţii efective a debitului principal.

S-au compensat între părţi cheltuielile de judecată.

4. Prin sentinţa civilă nr. 462 din 03.07.2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, s-au respins cererile de îndreptare şi completare a sentinţei civile nr. 813/28.07.2017 a Tribunalului Braşov formulate de pârâtele S.C. C. S.R.L. şi B., în contradictoriu cu reclamanta A..

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

5. Împotriva acestor sentinţe, au declarat apel, în termen legal, ambele părţi.

Prin apelul declarat de pârâta S.C. B. împotriva sentinţei civile nr. 462/03.07.2018 a Tribunalului Braşov, a solicitat anularea sa şi, rejudecând, să se admită cererea de completare a dispozitivului, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 3.000 euro, respectiv suma de 13.304,1 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat, achitat la data de 21.10.2014 prin virament bancar, respectiv la data de 24.11.2014 prin dispoziţia de încasare nr. 1.

În drept, s-au invocat dispoz. rt. 466 şi urm. C. proc. civ.

Prin apelul declarat de aceeaşi apelantă împotriva sentinţei civile nr. 813/28.07.2017 pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a solicitat schimbarea sa în parte, în sensul obligării reclamantei la plata aceleiaşi sume.

În drept, s-au invocat dispoz. rt. 466 şi urm. C. proc. civ.

Prin apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 813/28.07.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, s-a solicitat schimbarea în parte, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă şi a admiterii în tot a cererii reconvenţionale precizate.

Prin apelul declarat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 813/28.07.2017 s-a solicitat, în principal, modificarea, în parte, a sentinţei de fond atacate în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.; admiterii cererii principale în contradictoriu şi cu B.; obligării ambelor pârâte la plata sumelor solicitate prin acţiune, respectiv 90.566,50 euro contravaloare marfă şi suma de 22.611,2 euro, dobândă legală calculată până la data de 26.04.2017; respingerii în totalitate a cererii reconvenţionale formulate de pârâta reconvenţională D., cu consecinţa anulării compesaţiei judecătoreşti operate la fond; cenzurarea cheltuielilor de judecată (onorarii de avocat) solicitate de pârâte, cu păstrarea celorlalte dispoziţii ale sentinţei şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată din apel.

În subsidiar, a solicitat modificarea, în parte, a sentinţei atacate în sensul: respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., admiterii cererii principale în contradictoriu şi cu B., a obligării ambelor pârâte la plata sumelor solicitate prin acţiune respectiv 90.5(36,50 euro contravaloare marfă şi suma de 22.611,2 euro, dobândă legală calculată pană la data de 26.04.2017, admiterea, în parte, a cererii reconvenţionale formulate de pârâta reconvenţională D., însă doar pentru suma de 28.841,44 Euro (astfel cum a fost calculata de expertul E. prin Raportul de expertiza nr. x/06.10.2016) cu titlu de despăgubiri şi 7.279,95 Euro cu titlu de dobândă legală), compensarea obligaţii principale şi a dobânzilor calculate până la data de 28.07.2017,(când s-a operat compensarea judecătorească), cenzurarea cheltuielilor de judecată (onorarii de avocat) solicitate de pârâte, păstrarea|celorlalte dispoziţii ale sentinţei, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată din apel

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 466 şi urm. C. proc. civ. şi dispoziţiile de drept material invocate în cuprinsul acesteia.

Cererile de apel au fost legal timbrate.

6. În apărare, apelantele pârâte au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului formulat de apelanta reclamantă.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 205 şi urm. C. proc. civ.

În apărare, a formulat întâmpinări şi apelanta reclamantă, prin care a solicitat respingerea apelurilor declarate de apelantele pârâte .

7. În drept, au fost invocate dispoz. art. 201 alin. (1), art. 209, art. 468 şi urm C. proc. civ.

În apel, nu au fost propuse şi nu au fost administrate probe noi.

D.Hotărârea instanţei de apel.

7. Prin decizia civilă nr. 368 din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă:

A fost respins apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinţei civile nr. 813 pronunţate la data de 28.07.2017 de către Tribunalul Braşov, ca inadmisibil.

A fost admis apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinţei civile nr. 462 pronunţate la data de 03.07.2018 de către Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

A fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 813 pronunţate la data de 28.07.2017 de Tribunalul Braşov, formulate de pârâta B., iar pe cale de consecinţă:

Conform art. 453 alin. (1) şi 451 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pe reclamanta A. la plata către pârâta B. a sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat parţial.

A fost admis apelul declarat de apelanta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 813 pronunţate la data de 28.07.2017 de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

A fost obligată reclamanta-pârâtă A. la plata către pârâta reclamantă, C. S.R.L., a sumei de 11.875,78 Euro, reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal, calculată până la data de 31.08.2016.

A fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă A. împotriva aceleiaşi sentinţe civile, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

A fost înlăturată dispoziţia primei instanţe privind efectuarea compensaţiei judecătoreşti a pretenţiilor reciproce.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, a fost obligată apelanta pârâtă reclamantă la plata sumei de 1.707,12 RON cu titlu de diferenţă taxă judiciară de timbru aferentă judecăţii în fond a cererii reconvenţionale, respectiv a petitului accesoriu privind plata dobânzii legale.

Au fost compensate, în tot, cheltuielile de judecată avansate de apelanta reclamantă-pârâtă şi apelanta pârâtă reclamantă, S.C. C. S.R.L., având ca obiect onorariu de avocat.

A fost obligată apelanta reclamantă-pârâtă la plata către apelanta pârâta-reclamantă a sumei de 853,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă diferenţei de pretenţii accesorii admise în apel.

8. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Relativ la apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinţei civile nr. 813 pronunţate la data de 28.07.2017 de către Tribunalul Braşov, instanţa de apel a reţinut că acesta nu este admisibil, raportat la dispoz. 445 C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, intitulat marginal, în mod sugestiv "Obligativitatea procedurii", se stipulează aceea că "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444 C. proc. civ.."

Or, dată fiind obligativitatea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 442-444 C. proc. civ., procedură pe care, de altfel, apelanta pârâtă a urmat-o, formularea în mod direct a unei cereri de apel împotriva sentinţei atacate, nu este admisibilă, partea interesată având la îndemână o altă procedură prevăzută în mod expres de lege.

9. În ceea ce priveşte cererea de apel formulată de aceeaşi apelantă împotriva sentinţei civile nr. 462, pronunţate la data de 03.07.2018 de către Tribunalul Braşov, instanţa de apel a reţinut că este întemeiată.

Admiterea cererii de completare trebuia dispusă de prima instanţă, în condiţiile în care a omis să se pronunţe asupra cererii apelantei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, indiferent de caracterul întemeiat sau nu al unei astfel de cereri.

10. Pe fondul cererii, instanţa de apel a reţinut că cererea apelantei de obligare a apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, în raport cu soluţia ce se va pronunţa în cauză, conform celor de mai jos, este întemeiată, având în vedere dispoz. art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Din analiza contractului de asistenţă juridică încheiat între apelantă şi avocatul ales, rezultă stabilirea unui onorariu în valoare de 3.000 Euro, suma fiind încasată de avocatul titular al cabinetului de avocatură, conform Dispoziţiei de încasare nr. 1/24.11.2014 .

11. Instanţa de apel a considerat că încasarea onorariului de la apelantă de către avocatul titular al cabinetului de avocatură, în calitatea sa de persoană fizică, iar nu de către cabinetul de avocat însuşi, nu reprezintă în sine un motiv care să conducă la respingerea cererii supuse analizei de faţă, câtă vreme există identitate între persoana care a încasat onorariul şi titularul cabinetului de avocatură cu acelaşi nume. În situaţia în care avocatul titular nu va proceda la înregistrarea sumei în contabilitatea cabinetului de avocat, aceasta este pasibilă de răspunderea ce îi revine, conform legii, neputându-se prezuma, în acest moment, o eludare a dispoziţiilor legale sub acest aspect, aşa încât nu se poate dispune respingerea cererii pentru acest motiv.

12. Pe de altă parte, faţă de dispoz. art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a redus onorariul avocaţial solicitat de apelanta pârâtă B. la suma de 6.000 RON, având în vedere faptul că, deşi judecata cauzei a durat circa trei ani, datorită, în esenţă, întocmirii a două rapoarte de expertiză şi a obiecţiunilor formulate la acestea, munca depusă de avocat nu a fost una voluminoasă, cauza nepresupunând o complexitate ridicată, sub aspectul cazuisticii analizate, iar apărările efectuate pentru această parte au fost comune cu cele făcute pentru apelanta pârâtă-reclamantă S.C. C. S.R.L..

13. Referitor la cererea de apel formulată de apelanta reclamantă-pârâtă A..

S-a susţinut de către apelanta reclamantă-pârâtă faptul că prima instanţă a reţinut în mod greşit aceea că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare (livrare) piese de oţel doar cu D., iar nu cu ambele pârâte, în condiţiile în care contractul s-a încheiat în condiţiile acceptate de ambele părţi prin adresa din data de 06.12.2012, ora 10:08 pm.

14. Instanţa de apel a apreciat faptul că soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, fiind motivată într-o manieră clară, cu arătarea considerentelor care au condus la adoptarea soluţiei, de natură a înţelege raportul juridic obligaţional dintre părţile litigante, respectiv care sunt titularii acestui raport, iar pe cale de consecinţă, cui îi revine calitatea procesuală pasivă în cauza de faţă.

15. S-a reţinut, din punctul de vedere al primului motiv de apel invocat în cauză, că motivarea hotărârii nu trebuie să cuprindă o arătare exhaustivă a argumentelor care conduc instanţa la adoptarea unei soluţii, ci trebuie să arate considerentele de fapt şi de drept esenţiale, care au format convingerea instanţei, cărora li se circumscriu mai multe argumente prezentate de părţi, de natură a putea fi exercitat controlului judiciar de către instanţa superioară.

Or, din analiza considerentelor hotărârii atacate, rezultă în mod clar care au fost considerentele primei instanţe, sub aspectul raportului juridic desfăşurat între părţile litigante, respectiv care au fost considerentele pentru care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B..

16. Calificarea juridică de către prima instanţă a modului în care a avut loc încheierea contractului de vânzare-cumpărare piese de oţel dintre apelanta reclamantă şi apelanta pârâtă, nu înseamnă o motivare greşită a hotărârii, neîncadrându-se într-un astfel de motiv de apel, care prin el însuşi ar tinde la anularea hotărârii, ci vizează, astfel cum s-a menţionat, calificarea juridică a raporturilor dintre părţi, calificare care se încadrează în analiza devolutivă a soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.

17. Pe de altă parte, din punctul de vedere al celui de-al doilea motiv de apel invocat de apelanta reclamantă, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. (…)"

În cauză, după cum corect a reţinut prima instanţă, din analiza întregului material probator administrat, rezultă că titularul obligaţiei din raportul juridic obligaţional dedus judecăţii, din punctul de vedere al cererii principale, este apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L., deşi toate indicaţiile de producţie, facturare şi livrare a produselor au fost date de către apelanta B., prin directorul comercial F..

18. Relevante în adoptarea acestei soluţii, sunt două aspecte principale şi anume: în primul rând, cele două societăţi comerciale reprezintă subiecte de drept privat distincte, cu personalitate juridică proprie, una de drept român, iar cealaltă de drept francez. În al doilea rând, potrivit relaţiilor obţinute de la ONRC, depuse la dosarul cauzei de către apelanta reclamantă-pârâtă, rezultă că asociatul unic al apelantei pârâte reclamante S.C. C. S.R.L. din România, este chiar apelanta B., administratorul celei dintâi fiind numita G., cu care apelanta reclamantă-pârâtă a purtat corespondenţă în faza premergătoare formulării cererii ce face obiectul dosarului de faţă.

19. Or, în aceste condiţii în care B. este singurul asociat din cadrul societăţii apelante pârâte-reclamante cu răspundere limitată, precum şi faptul că este necontestat că între cele două societăţi comerciale există relaţii comerciale chiar cu privire la bunurile care au făcut obiectul contractului cu apelanta reclamantă-pârâtă, este lesne de înţeles de ce directorul comercial al apelantei B., F. a dat indicaţii clare cu privire la tot ce ţinea de producerea, livrarea şi facturarea produselor obiect al contractului.

20. S-a mai reţinut că însăşi apelanta reclamantă-pârâtă a arătat acest aspect în cererea introductivă de instanţă, acela că apelanta pârâtă reclamantă, S.C. C. S.R.L., a fost cea care a emis comenzile ferme de turnare a pieselor din oţel, la data de 11.03.2013, care, prin acceptare de către cea dintâi, în opinia instanţei, au condus la încheierea contractului de vânzare-cumpărare suspus analizei în cauza de faţă. Totodată, s-a mai reţinut că şi facturarea produselor livrate s-a făcut de către apelanta reclamantă tot pe numele apelantei pârâte, în mod corespunzător acceptării comenzilor transmise de către aceasta.

21. Prin urmare, instanţa de apel a considerat că, în cauză, relevanţă din punctul de vedere al încheierii contractului şi al titularului obligaţiei de plată a preţului, îl prezintă momentul acceptării comenzilor ferme emise de către apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L., de către apelanta reclamantă, prin comenzile menţionate, fiind stabilite toate condiţiile esenţiale pentru încheierea valabilă a contractului, condiţii negociate anterior de către apelanta pârâtă S.C. B. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă în cererea introductivă de instanţă îi revine apelantei pârâte S.C. C. S.R.L..

22. Faptul că apelanta S.C. B. a stabilit detaliile premergătoare încheierii contractului, deci, care privesc faza precontractuală, nu poate fi avută în vedere de către instanţă, din punctul de vedere analizat, această participare, justificată prin prisma calităţii sale de asociat unic în cadrul apelantei pârâte şi de cocontractant al acesteia, neputându-i conferi, astfel, calitate procesuală pasivă în cererea principală.

23. În ceea ce priveşte, reţinerea de prima instanţă a faptului că, între cele două părţi, s-a încheiat un contract în formă simplificată, iar nu un contract la distanţă, cum corect a susţinut apelanta reclamantă-pârâtă, prin acceptarea de către destinatarul ofertei, în speţă, a ofertei de a contracta, emisă sub forma comenzilor ferme, menţionate de către apelanta pârâtă-reclamantă, aceasta nu este de natură a schimba soluţia primei instanţe, de vreme ce priveşte, strict, o calificare a modului în care a fost încheiat contractul dintre cele două părţi, neesenţial, prin prisma considerentelor deja expuse.

24. Relativ la nemotivarea soluţiei pronunţate de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei D. în cererea reconvenţională, invocată de apelanta reclamantă, instanţa de apel a reţinut că, deşi prima instanţă nu a indicat în mod expres, în considerentele expuse, care dintre ele privesc soluţia adoptată relativ la excepţia menţionată, din analiza acestora, fila x paragraful 7, rezultă aceste considerente care au format convingerea sa. S-a reţinut, astfel, de către prima instanţă, în mod corect, aceea că "În condiţiile în care pârâta B. nu este parte în contractul în litigiu, iar din probele administrate în cauză rezultă fără niciun dubiu că loturile de 12 piese, respectiv 5 piese, au fost livrate cu defecte de reclamantă şi au fost remediate de pârâta S.C. C. S.R.L., este fără relevanţă juridică împrejurările că nu s-au facturat lucrările de reparaţii, sau că această din urmă pârâtă a apelat şi la serviciile pârâtei B. pentru operaţiunile de reparare, dat fiind că pârâtele pot oricând să se desocotească pentru aceste lucrări.

25. Instanţa de apel a reţinut că, deşi nu s-a indicat în mod expres de către prima instanţă că această motivare se referă şi la modul de soluţionare a excepţiei menţionate, deoarece sunt indicate în mod expres considerentele relevante pentru respingerea excepţiei, care au format convingerea primei instanţe, în sensul că pârâta C. S.R.L. este titularul dreptului din raportul juridic obligaţional dedus judecăţii prin cererea reconvenţională.

26. S-a mai reţinut că, în mod judicios, prima instanţă a respins această excepţie, câtă vreme, în cauză, prezintă relevanţă, în patrimoniul cui s-a resimţit prejudiciul produs prin executarea necorespunzătoare a contractului de către apelanta reclamantă, din punct de vedere juridic, iar nu faptic. Altfel spus, nu contează că, faptic, remedierea produselor cu defecte s-a făcut şi de către B., în patrimoniul acesteia, constatându-se de către expertul specialitatea contabilitate, E., existenţa unor cheltuieli avansate în scopul menţionat, câtă vreme cele două societăţi se pot desocoti ulterior. Dacă s-ar da relevanţă juridică criticii apelantei reclamante, s-ar putea ajunge la o atragere artificială în proces a unor persoane care, din punct de vedere juridic, nu ar justifica o astfel de calitate, numai prin prisma aflării acestora într-o relaţie contractuală cu partea care este titularul dreptului sau obligaţiei, după caz.

27. În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la cererea reconvenţională, instanţa de apel a reţinut următoarele:

28. principala semnificaţie a principiului forţei obligatorii a contractului - pacta sunt servanda, este aceea că părţile sunt obligate să execute întocmai toate prestaţiile la care s-au îndatorat prin contract. Executarea presupune, aşadar, că trebuie să aibă loc la termenele şi în condiţiile stabilite. Această latură a principiului forţei obligatorii a contractului a fost denumită de o parte a doctrinei de specialitate ca reprezentând "regula conformităţii executării contractului", ceea ce înseamnă că executarea obligaţiilor generate de contract trebuie să corespundă întocmai cu reperele stabilite contractual de părţi, adică sub aspectul calităţii, cantităţii, identităţii, locului, timpului şi modalităţii de executare a unei prestaţii contractuale. Conformitatea executării este un concept prin intermediul căruia se realizează mecanismul plăţii, în sensul că pentru ca plata să fie valabilă, este necesar ca obligaţia să fie executată întocmai, adică în conformitate cu contractul şi cu toate normele virtual aplicabile acestei executări.

29. În aceeaşi ordine de idei, noţiunea de "neexecutare" la care face referire art. 1531 C. civ., care reprezintă temeiul juridic al cererii reconvenţionale, are o accepţiune mai largă - lato sensu, aşa încât dreptul la daune interese ia naştere pentru orice fel de neexecutare, şi anume: totală, parţială, a unei obligaţii principale sau accesorii, esenţiale sau secundare etc.

Totodată, se are în vedere că şi o executare defectuoasă, cum este cazul în speţa de faţă, reprezintă tot o neexecutare lato sensu, aşa încât dă dreptul la daune interese, acest drept născându-se chiar şi pentru neexecutări "de mică însemnătate", după cum rezultă din analiza art. 1551 C. civ. care prevede în alin. (1):

"Creditorul nu are dreptul la rezoluţiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate (…)". Potrivit alin. (3), " Dacă reducerea prestaţiilor nu poate avea loc, creditorul nu are dreptul decât la daune interese".

30. Din analiza întregului probator, aspect, de altfel necontestat în cauză, rezultă că apelanta reclamantă şi-a îndeplinit mare parte din obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu apelanta pârâtă D., mai puţin în ceea ce priveşte livrarea a 24 de piese din oţel care au prezentat defecte majore, necesitând schimbarea lor, fapt care a condus la producerea lor din nou de către cea dintâi, pe cheltuiala sa, din fontă, precum şi în privinţa a 5 piese defecte care au fost acceptate de către cea din urmă, aceasta efectuând, însă, lucrări de remediere a lor.

31. Pentru a evita oprirea procesului de producţie, dintre cele 24 de piese din oţel menţionate, apelanta pârâtă D. e efectuat o serie de lucrări de remediere asupra a 12 piese, sens în care a apelat atât la B., cât şi la alte societăţi de profil din Franţa, ulterior, toate cele 24 de piese fiind livrate de către apelanta reclamantă-pârâtă conform indicaţiilor primite, cu o întârziere de circa două luni.

32. Or, prejudiciul reclamat de apelanta pârâtă-reclamantă constă tocmai în paguba suferită prin executarea defectuoasă a contractului de către apelanta reclamantă, care a condus atât la efectuarea lucrărilor de remediere a celor 12 piese din oţel, ulterior înlocuite, precum şi a celor 5 piese remediate şi acceptate, pentru care nu se contestă prejudiciul, precum şi la întârziere suferită în procesul de producţie, care a condus la livrarea cu întârziere a produsului final către clientul său final.

33. În cauză, niciuna dintre părţi nu a contestat situaţia de fapt, fiecare nuanţând, însă, conform propriului interes, chestiunile de drept apreciate ca fiind relevante.

34. Raportat la situaţia de fapt menţionată, instanţa de apel a reţinut că cererea reconvenţională este întemeiată, în condiţiile în care sunt întrunite condiţiile cumulative ale răspunderii civile contractuale, fapta ilicită constând în executarea defectuoasă şi cu întârziere a obligaţiei de livrare a celor 24 de piese din oţel, precum şi a celor 5 piese unicat, vinovăţia apelantei reclamante-pârâte se prezumă, câtă vreme nu s-a făcut dovada existenţei unei cauze exoneratoare, prejudiciul fiind cel expus mai sus, evaluat conform raportului de expertiză contabilă, întocmit pe baza raportului de expertiză specialitatea tehnologia construcţiei de maşini.

35. Instanţa de apel a mai reţinut că apărarea apelantei reclamante în sensul că apelanta pârâtă a efectuat lucrările de remediere a celor 12 piese cu defecte, pe propria răspundere este neîntemeiată, apreciindu-se că aceste măsuri luate de această parte au fost de natură de a preîntâmpina pagube mult mai importante decât cele existente, care s-ar fi produs în situaţia în care ar fi oprit procesul de producţie. Mai mult, nu i se poate imputa părţii faptul că a încercat continuarea activităţii sale specifice, chiar şi în condiţiile date, aşa încât să nu se ajungă la o pierdere majoră a beneficiului final.

36. Contrar criticii apelantei reclamante, faptul că, în situaţia în care există o neexecutare contractuală importantă a obligaţiilor contractuale, creditorul obligaţiei nu are obligaţia de a solicita rezoluţiunea contractului, iar numai în acest cadru, poate solicita şi daune interese. Acesta are opţiunea fie a solicitării rezoluţiunii, cu daune interese, după caz, fie a executării silite a contractului, cu despăgubiri, după caz.

37. Pârâtă nu avea obligaţia de a solicita rezoluţiunea contractului pentru a putea obţine daune interese, aceasta putând opta direct pentru daune interese, cum a şi făcut prin cererea reconvenţională, în condiţiile în care s-a negociat o executare corespunzătoare în natură a obligaţiei iniţial defectuoase, dar ulterioară scadenţei. Executarea corespunzătoare a obligaţiei asumate, dar tardivă, conform celor expuse, nu înlătură obligaţia apelantei reclamante de plată a daunelor interese produse prin executarea defectuoasă, tardivă.

38. Se creează o confuzie de către apelanta reclamantă când susţine faptul că, în condiţiile în care piesele cu defecte reprezentau un procent nesemnificativ din totalul comenzii, atât sub aspectul cantităţii, cât şi al valorii, prejudiciul solicitat de apelanta pârâtă este disproporţionat. Astfel, confuzia constă în aceea că nu există şi nu trebuie să existe o echivalenţă între valoarea, cantitatea obligaţiei neexecutate şi prejudiciul produs prin neexecutare, acestea reprezentând chestiuni diferite, fără o relaţie directă între ele. Altfel spus, cum este cazul în speţa de faţă, chiar dacă numărul pieselor defecte a fost relativ mic, raportat la obiectul contractului, prin nelivrarea lor corespunzătoare la termenul prevăzut în contract şi necesitatea existenţei lor pentru normala desfăşurare a activităţii, apelanta pârâtă a fost pusă în situaţia de a împiedica oprirea procesului de producţie, aspect considerat de aceasta deosebit de important atât din punctul de vedere al obiectului său de activitate, cât mai ales al personalului societăţii, procedând la efectuarea unor lucrări de remediere la cele 5 piese unicat şi la 12 dintre cele 24 de piese din oţel, fapt care a condus la avansarea de sume importante de bani.

39. În ceea ce priveşte susţinerea că prin livrarea celor 24 de piese, s-a acoperit obligaţia executată necorespunzător, instanţa de apel a avut în vedere că livrarea după două luni a pieselor corespunzătoare nu poate înlătura prejudiciul produs apelantei pârâte, tocmai prin această livrare întârziată, timp în care aceasta a făcut eforturi, altele, decât cele prevăzute în mod normal, pentru a-şi putea continua activitatea. Mai mult, livrarea corespunzătoare a produselor are corespondent în admiterea cererii principale, apelantei reclamante fiindu-i recunoscut dreptul la plata preţului bunurilor livrate.

40. Relativ la critica apelantei reclamante constând în aplicabilitatea dispoz. art. 1707 şi urm. C. civ. ceea ce ar fi condus la respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată în drept, s-a reţinut că nu este fondată, cererea în despăgubire formulată de apelanta pârâtă-reclamantă prin cererea reconvenţională, încadrându-se în răspunderea pentru viciile ascunse ale bunului vândut, respectiv o parte restrânsă a bunurilor vândute, această garanţie a vânzătorului prin înlocuirea bunului cu altul de acelaşi fel, însă lipsit de vicii, cum este cazul în speţă relativ la cele 24 de piese, respectiv prin înlăturarea viciului (repararea bunului) pe cheltuiala vânzătorului, în cazul celor 5 piese unicat, reprezentând o formă de executare în natură obligaţiei asumate, respectiv o aplicaţie a principiului pacta sunt servanda, conform celor reţinute mai sus. Executarea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate înseamnă o livrare a produselor obiect al contractului de vânzare-cumpărare, corespunzătoare din punct de vedere calitativ, în caz contrar, răspunderea vânzătorului, în speţă al apelantei reclamantei pentru viciile ascunse reprezentând o răspundere pentru executarea necorespunzătoare.

41. Deşi cererea reconvenţională nu a fost întemeiată în mod expres pe dispoziţiile legale menţionate, fiind indicat numai temeiul de drept general, dată fiind situaţia de fapt exhibată şi necontestată de niciuna dintre părţi, răspunderea a fost analizată şi prin prisma garanţiei vânzătorului pentru viciile ascunse ale pieselor vândute, în acest sens, relevantă fiind calitatea acestuia de profesionist, calitate în raport cu care se apreciază că, deşi nu se poate reţine că a fost de rea credinţă, acesta trebuia şi putea să cunoască viciile pieselor defecte, motiv pentru care cumpărătorul este îndreptăţit la daune interese, conform dreptului comun, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor.

42. În ceea ce priveşte stabilirea valorii prejudiciului reclamat de apelanta pârâtă reclamantă, instanţa de apel a avut în vedere că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, deşi nu a fost nuanţată în considerente.

S-a avut în vedere, în acest sens, raportat la criticile subsumate acestui motiv, formulate de apelanta reclamantă că expertiza tehnică în specialitatea tehnologia construcţiilor de maşini, cu obiectivele încuviinţate de prima instanţă, este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, proba tehnică putând fi solicitată de către părţi atunci când stabilirea prejudiciului nu poate avea loc în mod cert, pe baza datelor existente în cauză, fiind necesară o estimare obiectivă.

43. În condiţiile în care lucrările de remediere pentru cele 12 piese din oţel plus cele 5 piese unicat, s-au efectuat de către apelanta pârâtă reclamantă în colaborarea cu alte societăţi de profil, fie din ţară, fie din străinătate, în mod cert, evaluarea prejudiciului nu se putea face decât în mod estimativ, iar nu concret, cu atât mai mult cu cât aceste lucrări nu s-au reflectat în contabilitatea societăţilor, existând şi posibilitatea acestora de a se desocoti ulterior, prin alte modalităţi, acest lucru nefiind interzis de lege.

44. S-a reţinut că expertiza tehnică în specialitatea menţionată a fost în mod corect încuviinţată şi administrată de prima instanţă. Faţă de aceste considerente şi având în vedere faptul că, prin cererea de apel, partea menţionată nu a solicitat administrarea aceleiaşi probe cu obiectivele pe care le aprecia utile, deşi a formulat obiecţiuni în faţa primei instanţe, în acest sens, instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiată critica formulată în acest sens.

45. Relativ la proba cu expertiză contabilă, s-a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a avut în vedere metoda de evaluare efectuată de expertul tehnic judiciar contabil, prin raportare la prima expertiză menţionată.

46. Varianta privind costurile efective generate de operaţiunile de remediere şi repartizarea unei cote din costuri indirecte, nici nu a fost încuviinţată ca şi obiectiv de către prima instanţă, nefiind solicitată nici în apel, expertul tehnic contabil fiind cel care a apreciat ca utilă abordarea şi acestei variante. Însă, s-a apreciat că această metodă nu ţine seama de prejudiciul efectiv suferit de către apelanta pârâtă reclamantă, raportat la inexistenţa unei evidenţieri clare a acestuia din punct de vedere contabil, în mod corect, prima instanţă reţinând că această pârâtă şi B. pot oricând să se desocotească.

47. Relativ la critica privind efectuarea expertizei în specialitatea tehnologia construcţiilor de maşini în mod teoretic, iar nu prin studierea concretă a maşinilor utilizate pentru remedierea pieselor defecte, instanţa de apel a reţinut că există această posibilitate legală, în situaţia în care, în mod obiectiv, nu se poate proceda la o analiză concretă. Argumentul este reprezentat tocmai de înalta calificare tehnico-ştiinţifică pe care se prezumă că o deţine un expert tehnic judiciar, raportat la care acesta poate aprecia în mod obiectiv contravaloarea prejudiciului produs.

48. Mai mult, cele cinci piese remediate, în mod obiectiv nu puteau fi analizate practic câtă vreme au fost încorporate în ansambluri ce au fost livrate de către apelanta pârâtă-reclamantă clientului său, iar faptul că cele 12 piese au fost efectuate pe alte maşini decât cele aparţinând acestei părţi, nu este de natură să schimbe soluţia, neexistând nicio dispoziţie legală care să oblige partea să procedeze la remediere prin propria logistică, aceasta fiind lăsată la aprecierea sa. Or, aprecierea a fost în sensul apelării la alte societăţi partenere, inclusiv B..

49. În ceea ce priveşte evaluarea prejudiciului efectuată prin raportul de expertiză specialitatea tehnologia construcţiilor de maşini, solicitată de apelanta pârâtă-reclamantă prin cererea sa de apel, instanţa de apel a reţinut că acest obiectiv excede obiectivelor discutate în contradictoriu şi încuviinţate de prima instanţă. În cazul în care partea considera just un astfel de calcul, avea posibilitatea de a solicita obiectivul în faţa primei instanţe, în contradictoriu cu partea adversă, având, totodată, posibilitatea solicitării sale în instanţa de apel, ceea ce nu s-a întamplat. În aceste condiţii, s-a considerat că deşi expertul a efectuat un astfel de mod de calcul, fără a fi învestit cu un astfel de obiectiv, nu conduce instanţa la reţinerea sa, orice probă trebuind solicitată în termenele şi condiţiile prevăzute de lege şi, mai ales, discutată conform principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, ceea ce nu a fost cazul.

50. Relativ la motivul de apel constând în efectuarea compensaţiei de către prima instanţă, instanţa de apel l-a considerat întemeiat, sens în care a fost schimbată sentinţa atacată, având în vedere faptul că, în cauză, nu este vorba despre o compensaţie legală care ar fi putut fi efectuată fără formularea unei cereri reconvenţionale, ci despre o compensaţie judecătorească, atâta vreme cât creanţa are un caracter litigios.

Ca atare, nu s-a dat curs solicitării subsidiare din cererea de apel privind compensarea dobânzilor până la data pronunţării sentinţei atacate, 28.07.2017.

51. În ceea ce priveşte aplicarea dispoz. art. 478 C. proc. civ., la care a făcut referire apelanta pârâtă reclamantă, privind efectuarea calcului dobânzilor până la data de 28.07.2017, din analiza dispozitivului sentinţei atacate, paragraful 5, teza finală, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a dispus obligarea apelantei pârâte-reclamante la plata dobânzii legale calculate"până la data de 26.04.2017, dobândă ce va fi calculată în continuare până la data plăţii efective a debitului principal". Prin urmare, solicitarea apelantei reclamante-pârâte este găsită ca lipsită de interes.

52. Referitor la ultimul motiv de apel vizând analiza cheltuielilor de judecată şi a cuantumului lor, cu cenzurarea onorariului avocaţial, instanţa de apel l-a apreciat ca fiind lipsit de interes, din moment ce soluţia a fost aceea de compensare a lor în tot, dincolo de orice altă evaluare. Apelanta nu a justificat care este interesul practic urmărit prin acest motiv de apel, din moment ce compensarea cheltuielilor de judecată a fost totală, nesolicitând obligarea părţii adverse la plata vreunei cheltuieli de judecată.

53. Relativ la cererea de apel declarată de apelanta pârâtă reclamantă C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 813 pronunţată la data de 28.07.2017 de către Tribunalul Braşov, instanţa de apel a reţinut următoarele:

54. Relativ la cererea principală, instanţa de apel a apreciat că soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, în cauză fiind incidentă răspunderea contractuală a apelantei pârâte-reclamante pentru neplata diferenţei de preţ stabilită prin contractul încheiat cu apelanta reclamantă-pârâtă.

Este necontestat faptul că apelanta pârâtă reclamantă nu a achitat diferenţa de preţ în valoare de 90.566,50 Euro, aceasta tinzând la exonerarea sa de la plata acestei sume în contextul invocării excepţiei de neexecutare a contractului, apărare de fond valorificată prin cererea reconvenţională.

55. Faptul că admiterea cererii reconvenţionale nu poate conduce, prin ea însăşi, la respingerea cererii principale, având în vedere faptul că, din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că apelanta reclamantă-pârâtă şi-a îndeplinit în final obligaţia asumată şi executată iniţial necorespunzător şi tardiv, aspect necontestat, de altfel. Prin urmare, se impune obligarea sa la plata diferenţei de preţ menţionate.

Admiterea cererii reconvenţionale, are repercusiuni numai sub aspectul executării concrete a obligaţiilor reciproce de plată, în faza de executare, operând compensarea celor două creanţe certe, lichid şi exigibile reciproce.

56. Prin urmare, dată fiind lipsa oricărei critici concrete cu privire la soluţia pe cererea principală şi invocarea excepţiei de neexecutare a contractului în faţa primei instanţe, fără evidenţierea repercusiunilor concrete, legale asupra dobânzii legale solicitate de apelanta reclamantă-pârâtă, aceasta nu poate fi analizată din oficiu, instanţa fiind ţinută de limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a suspus judecăţii în faţa primei instanţe şi de ceea ce s-a apelat, în condiţiile art. 477 şi 478 C. proc. civ.

57. În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de apel a constatat faptul că solicitarea principală din cererea de apel a fost deja analizată, conform celor mai sus expuse, apreciindu-se întemeiat petitul subsidiar, care a fost admis de prima instanţă, cu excepţia dobânzii legale, contestate prin cererea de apel.

Sub acest din urmă aspect, instanţa de apel a reţinut că prin cererea reconvenţională formulată de apelanta pârâtă-reclamantă S.C. C. S.R.L., aceasta a solicitat obligarea apelantei reclamante-pârâte la plata debitului principal, în cuantum de 96.018 euro, respectiv 426.790,41 RON calculaţia la cursul euro din data facturării cu titlu de prejudiciu creat, la plata sumei de 3.488,26 euro, respectiv 15.294,99 RON, calculaţi la cursul din data de 26.06.2014, ce reprezintă dobândă legală stabilită la nivelul BNR pentru raporturile juridice cu element de extraneitate, respectiv 6% pe an, precum şi la daune compensatorii şi penalizatoare calculate conform O.G. nr. 13/2011 până la plata integrală a sumelor solicitate.

58. Prin urmare, s-a constatat, raportat la petitul al treilea al cererii reconvenţionale, că apelanta pârâtă-reclamantă a solicitat obligarea apelantei reclamante-pârâte la plata dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 13/2011, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului.

Or, în aceste condiţii, limitarea de către prima instanţă a dobânzilor legale la suma de 3.488,26 Euro nu este legală, contravenind principiului disponibilităţii, suma fiind calculată conform petitului doi al cererii reconvenţionale de către apelanta pârâtă-reclamantă, în mod estimativ, proba cu expertiză tehnică specialitatea contabilitate având ca obiectiv şi stabilirea dobânzii legale aferente, evaluate de expert la suma de 11.875,78 Euro, calculată până la data de 31.08.2016, astfel cum rezultă din Răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză contabilă .

59. Faptul că apelanta pârâtă-reclamantă nu a precizat pretenţiile în concret după efectuarea raportului de expertiză, respectiv depunerea răspunsului la obiecţiuni, nu este de natură a conduce instanţa la reţinerea unei alte soluţii, faţă de modul expres, în care a fost formulat petitul al treilea al cererii reconvenţionale, instanţa urmând să aibă în vedere şi modul în care a fost criticată soluţia sub acest aspect, apelanta solicitând obligarea părţii adverse numai la plata acestei sume, fără a solicita şi plata sa în continuare.

60. Însă, faţă de dispoz. art. 38 din O.G. nr. 80/2013, instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, în acord cu considerentele avute în vedere de prima instanţă, se impune achitarea diferenţei de taxă judiciară de timbru pentru acest petit, raportată la diferenţa dintre suma de 11.875,78 Euro stabilită de expert şi cea solicitată iniţial de către apelanta pârâtă-reclamantă (3.488,26 euro), motiv pentru care, faţă de dispoziţiile legale reţinute, a dispus obligarea acesteia din urmă la achitarea sumei de 1.707,12 RON cu acest titlu, aferentă judecăţii în prima instanţă a cererii reconvenţionale, respectiv a petitului privind plata dobânzii legale.

61. Având în vedere soluţia pronunţată în cauză cu privire la cererile de apel formulate de părţi şi culpa procesuală a fiecăreia, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a compensat, în tot, cheltuielile de judecată avansate de apelanta reclamantă-pârâtă şi apelanta pârâtă reclamantă S.C. C. S.R.L., cu titlu de onorariu de avocat .

62. Dată fiind soluţia pronunţată în apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă S.C. C. S.R.L. cu privire la petitul accesoriu din cererea reconvenţională, respectiv cu privire la dobânda legală, instanţa de apel a dispus obligarea apelantei reclamante-pârâte la plata către apelanta pârâta-reclamantă a sumei de 853,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă diferenţei de pretenţii accesorii admise în apel.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

63. Împotriva hotărârii instanţei de apel, a formulat recurs recurenta-reclamantă A.., aducându-i următoarele critici:

64. Cu privire la soluţia dată apelului formulat de apelanta-pârâtă reconvenţional S.C. C. S.R.L. a solicitat casarea deciziei recurate, deoarece aceasta conţine considerente străine de natura pricinii, fiind dată şi cu încălcarea normelor de drept privind soluţionarea cererilor, motive de recurs ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

65. În concret, recurenta-reclamantă a susţinut că, în faţa primei instanţe, la termenul din 10 martie 2015, pârâta reconvenţional S.C. C. S.R.L. a depus o cerere precizatoare prin care ar fi renunţat la capătul 3 din cererea reconvenţională depusă iniţial, capăt ce se referea la daune compensatorii şi penalizatoare calculate conform O.G. nr. 13/2001.

66. Cu privire la acest capăt 3 de cerere, respectiva pârâtă a formulat cerere de îndreptare eroare materială, care i-a fost respinsă prin sentinţa nr. 462 din 2018, dar cu toate acestea a formulat şi apel cu privire la acest capăt de cerere, deşi renunţase implicit la el.

Mai mult, instanţa de apel s-a pronunţat şi asupra acestui aspect deşi, în opinia recurentei-reclamante pârâta S.C. C. S.R.L. renunţase la acest capăt de cerere.

67. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile de drept material din C. civ. cu incidenţă în soluţionarea pe fond a cererii reconvenţionale formulate de pârâta S.C. C. S.R.L.

Astfel, în opinia recurentei-reclamante, prima instanţă a calificat raportul juridic dintre ea şi pârâta S.C. C. S.R.L. ca un contract de vânzare-cumpărare, aspect ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Ca atare, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1530, 1531 şi următoarele din C. civ. referitoare la regimul juridic aplicabil executării obligaţiilor.

68. Instanţa de apel a aplicat în mod greşit aceste dispoziţii legale cât timp, prin raportare la situaţia de fapt, reţinută corect de ambele instanţe, recurenta-reclamantă în calitate de vânzătoare, a livrat toate piesele comandate şi acceptate de ambele pârâte.

Prin urmare, nu există o executare defectuoasă, nici totală nici parţială, cât timp toate piesele comandate au fost livrate ambelor pârâte, la locul şi la termenul stabilit prin acord, conform cerinţelor art. 1516 din C. civ., neputându-se considera că ar fi îndeplinit în mod defectuos obligaţia contractuală de livrare.

69. Chiar dacă pârâta a invocat o pretinsă depăşire a termenului de livrare, aceasta nu a dovedit un prejudiciu cauzat de întârzierea în îndeplinirea acestei obligaţii şi nici nu a solicitat daune moratorii.

70. Instanţa de apel nu a făcut nicio referire la natura obligaţiei presupus a fi fost neexecutată şi nici la tipul de daună ce a fost solicitată de apelanta pârâtă-reclamantă S.C. C. S.R.L., dar nici nu a verificat tipul de răspundere civilă incidentă în speţă.

71. S-a mai arătat că instanţa de apel era ţinută de principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv de calificarea dată de această pârâtă obiectului cererii reconvenţionale, respectiv solicitarea de daune-interese compensatorii în cadrul răspunderii civile contractuale generale pentru îndeplinirea defectuoasă a unei obligaţii de livrare.

Instanţa de apel trebuia să verifice dacă situaţia de fapt dedusă judecăţii se supune regimului răspunderii de drept comun a neexecutării oricărei obligaţii dintr-un contract de vânzare-cumpărare, cum a fost invocat de pârâtă, sau unui alt regim cum este cel al răspunderii pentru vicii, iar în această din urmă situaţie trebuia să constate că pârâta şi-a întemeiat în drept, în mod greşit, cererea reconvenţională, astfel încât, rejudecând fondul cauzei, trebuia să respingă cererea de chemare în judecată.

72. Recurenta-reclamantă a mai susţinut că a executat obligaţia de livrare întocmai (cantitate, calitate a materialului, termen de predare etc.), singurul element care a fost necorespunzător fiind viciul de fabricaţie, constatat ulterior livrării, caz în care acest aspect trebuia să atragă, eventual, răspunderea pentru vicii şi nu pe cea de drept comun.

73. În mod greşit instanţa de apel a considerat că cererea reconvenţională ar fi fost implicit întemeiată şi pe dispoziţiile art. 1717 şi următoarele din C. civ., încălcând din nou principiul disponibilităţii, pentru că pârâta-recurentă S.C. C. S.R.L. nu a formulat o astfel de cerere.

Tot legat de acest aspect, s-a mai susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel ar fi reţinut că prima instanţă s-a pronunţat în legătură cu acest aspect.

74. În soluţionarea apelului, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1531 şi următoarele din C. civ.

Astfel, instanţa de apel a făcut grave erori cu privire la identificarea prejudiciului suferit de pârâta S.C. C. S.R.L., raportat la situaţia de fapt şi la prevederile legale aplicabile.

În opinia recurentei-reclamante consecinţa logică şi negativă, de natură patrimonială suferită de pârâtă prin pretinsa executare defectuoasă a obligaţiei de livrare putea să fie ori întreruperea procesului de producţie, ori o întârziere în livrarea produsului finit către clienţii acesteia.

75. În speţă pârâta a efectuat operaţiuni tehnologice asupra celor 12 piese în scopul evitării opririi procesului de producţie or, consecinţa negativă indicată de apelantă este oprirea procesului de producţie şi menţinerea fluxului tehnologic.

Aceasta înseamnă că acele cheltuieli şi costuri apărute în cursul activităţii de producţie, solicitate prin cererea reconvenţională nu pot reprezenta un prejudiciu, respectivele cheltuieli apărând ca urmare a deciziei de a continua procesul de producţie şi nu ca o consecinţă directă şi efectivă a pretinsei neîndepliniri a obligaţiei de livrare a produselor de către recurenta-reclamantă.

76. În altă ordine de idei s-a susţinut că pretinsa livrare cu întârziere către clienţii proprii ai pârâtei S.C. C. S.R.L. deşi a fost invocată nu a fost dovedită ca fiind cauzatoare de prejudicii.

În raport de aspectele de fapt din cauză, prejudiciul nu îndeplineşte cerinţele de a fi direct şi personal, astfel încât nu poate fi admisă recuperarea sa pe această cale.

În opinia recurentei-reclamante prejudiciul de 28.841,44 Euro a fost identificat în patrimoniul pârâtei S.C. B. şi nu al pârâtei S.C. C. S.R.L.

77. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 - 1536 din C. civ. cu privire la evaluarea prejudiciului în raport de cadrul procesual stabilit în primă instanţă şi situaţia de fapt.

Astfel, prin cererea reconvenţională pârâta S.C. C. S.R.L. a înţeles să evalueze prejudiciul prin referire la costurile şi cheltuielile pe care aceasta le-ar fi suportat prin livrarea pieselor cu defecte, indicând o factură şi o anexă ce cuprindea cheltuielile directe şi indirecte pretins a fi fost suportate de ea în urma livrării pieselor cu defecte.

78. S-a pretins că această pârâtă ar mai fi solicitat dovedirea prejudiciului prin două expertize, una contabilă şi una tehnică, cu anumite obiectiv, pe care ulterior, prin încheierea din 19 mai 2015 prima instanţă le-ar fi transformat în alt obiectiv, urmare a Notei de probatorii depuse de pârâtă.

Prin urmare, sub acest aspect, prima instanţă a încălcat din nou principiul disponibilităţii, admiţând o probă ce avea la bază o altă metodă de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care reclamanta pârâtă reconvenţional nu a solicitat această metodă prin cererea reconvenţională.

79. Recurenta-reclamantă a mai susţinut că, în ce priveşte calculul teoretic al prejudiciului, acesta putea fi folosit cel mult doar pentru 5 cinci piese care au avut defecte remediabile şi care au şi fost integrate în producţie de pârâtă, acestea nemaiputând fi examinate de experţii tehnici, însă cu privire la celelalte 24 de piese, câtă vreme acestea au fost păstrate de pârâtă era posibil un calcul al costurilor reale, iar nu unul teoretic. Ca atare, ambele instanţe de fond erau ţinute, în virtutea principiului disponibilităţii să dea prevalenţă evaluării pe baza costurilor reale şi nu pe baza unor calcule tehnologice teoretice.

80. S-a mai arătat că prin admiterea modalităţii de evaluare prin calcul teoretic instanţele de fond au încălcat prevederile art. 1531 alin. (2) C. civ., potrivit căruia trebuia calculată pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit.

În opinia recurentei-reclamante există o fractură logică în considerentele instanţei de apel cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1531 alin. (2) C. civ., în sensul că dacă prejudiciul este continuarea procesului de producţie în ipoteza unor piese cu defecte, înseamnă că există acelaşi prejudiciu şi în ipoteza livrării unor piese conforme.

Per a contrario, dacă prejudiciul este stoparea procesului de producţie, atunci înseamnă că menţinerea procesului de producţie nu este o pagubă ci ar putea însemna o încercare de limitare a prejudciului, or în acest caz, instanţa de apel trebuia să evalueze valoarea pierderii în cazul opririi producţiei la care să adauge şi acele cheltuieli pe care pârâta le-a făcut pentru evitarea sau micşorarea pagubei.

81. În orice caz felul în care au fost evaluate daunele-interese de ambele instanţe de fond nu respectă dispoziţiile legale privitoare la prejudiciu, prevăzute de articolele 1530 - 1531 C. civ., deci şi de instanţa de apel.

În opinia reclamantei-recurente nu sunt îndeplinite condiţiile pentru fi angajată răspunderea contractuală pentru cele 24 de piese având defecte, ci, cel mult doar pentru lotul de 5 piese defecte remediate de pârâte şi puse mai departe în operă, pentru care costul remedierii lor constituie un prejudiciu direct şi efectiv suferit.

Pârâta avea obligaţia de a încerca diminuarea daunelor şi de a nu contribui la creşterea prejudiciului, indiferent de scuza invocată, or, acest lucru trebuia făcut doar prin neincluderea pieselor în fluxul tehnologic al pârâtei S.C. C. S.R.L.

Ca atare, susţine recurenta-reclamantă, remedierile au fost făcute pe propria răspundere a pârâtei, costurile acestor remedieri apărând în directă legătură nu cu piesele defecte ci cu nişte costuri de organizare a muncii şi continuare a producţiei cauzate chiar de pârâtă.

82. Recurenta-reclamantă a mai arătat că şi cu privire la pretinsa faptă cauzatoare de prejudiciu, care ar fi livrarea de produse defectuoase, este o discuţie, pentru că raportul juridic stabilit între părţi era mai complex, având şi o componentă de producţie. Astfel, piesele de metal au fost turnate şi realizate conform instrucţiunilor de producţie date de pârâta S.C. B., fiind livrate apoi conform indicaţiilor acesteia iar pretinsele defecte de fabricaţie nu au fost stabilite cu caracter obligatoriu în nicio formă, amiabilă sau litigioasă, aceasta însemnând că nu s-a făcut niciunfel de probă cu privire la cauza pentru care cele 29 de piese au avut defecte, aceasta putând consta fie în indicaţiile de producţie date de pârâta S.C. C. S.R.L., fie de procesul de producţie al reclamantei.

83. S-a mai susţinut că şi cu privire la vinovăţie instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 1548 C. civ., prezumând existenţa vinovăţiei prin simpla neexecutare a obligaţiei, cât timp recurenta-reclamantă şi-a executat obligaţia contractuală, aceea de a livra piesele solicitate conform instrucţiunilor date de pârâte.

84. Totodată, s-a susţinut că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciu şi pretinsa faptă, deoarece pretinsul prejudiciu este constituit de neîntreruperea procesului de producţie, când în realitate, dimpotrivă prejudiciul ar fi trebuit să fie cauzat de stoparea procesului de producţie.

85. Recurenta-reclamantă a mai pretins că instanţa de apel nu a aplicat corect legea nici în ce priveşte acordarea de daune compensatorii în lipsa unei cereri de rezoluţiune a contractului.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că în speţă ar fi fost vorba de o neexecutare lato sensu, respectiv o neexecutare defectuoasă şi/sau tardivă a obligaţiei de livrare şi că aceasta ar fi fost de mică importanţă, drept pentru care nu se justifică o solicitare a rezoluţiunii contractului, or, în opinia recurentei-reclamante această interpretare a instanţei de apel este nelegală şi netemeinică deoarece în cauză avem de a face cu o obligaţie de livrare, deci cu o obligaţie de a face.

86. Ca atare, neexecutarea defectuoasă poate fi luată în considerare cel mult pentru cele 5 piese care au fost remediate şi acceptate de pârâtă, iar nu şi pentru celelalte 24 de piese, întrucât obligaţia de livrare a fost, într-un final, îndeplinită cu acceptul celorlalte părţi contractante.

S-a susţinut de către recurenta-reclamantă că în această situaţie instanţa de apel trebuia să constate doar o eventuală executare tardivă a unei obligaţii de a face, de natură a fi reparată doar prin daune moratorii, iar nu prin daune compensatorii, cum a solicitat pârâta.

87. Mai mult, în opinia recurentei-reclamante instanţa de apel a încălcat din nou principiul disponibilităţii atunci când a făcut o evaluare a şanselor de admitere a unei ipotetice acţiuni în rezoluţiune pentru o astfel de neexecutare.

S-a mai susţinut că instanţa de apel, în mod superficial şi fără vreo dovadă, a reţinut că oprirea procesului tehnologic ar fi produs o pagubă mai mare decât prejudiciul reprezentat de continuarea procesului de producţie, ceea ce îndepărtează soluţia de principiile obiectivităţii şi aflării adevărului. În acest sens, s-a mai susţinut că obligaţia asumată de reclamantă prin contract este aceea de a livra produsele turnate şi nu aceea de a asigura continuarea activităţii pârâtei, astfel încât doar neexecutarea acestei prime obligaţii era aptă să atragă răspunderea sa contractuală.

88. Hotărârea instanţei de apel este nelegală în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. în ceea ce priveşte acţiunea principală.

Momentul încheierii contractului este prevăzut în art. 1166, art. 1174 alin. (2), art. 1178 şi art. 1182 C. civ.. Instanţa de apel a reţinut că prezintă relevanţă din punctul de vedere al încheierii contractului momentul acceptării comenzilor ferme emise de pârâta S.C. C. S.R.L. de către reclamantă, însă această soluţie este greşită în raport de dispoziţiile legale arătate mai sus, dar şi în raport de dispoziţiile art. 1186 şi 1200 C. civ., conform cărora o ofertă este considerată acceptată, atunci când acceptarea este recepţionată de către ofertant, iar corespondenţa E-mail, purtată între reprezentantul societăţii din Franţa şi cel al reclamantei constituie dovada existenţei raportului juridic dintre reclamantă şi societatea din Franţa.

89. În ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâtei S.C. C. S.R.L. în cererea reconvenţională, hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii sau străine de cauză.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că, prin argumentaţia adusă, prima instanţă ar fi soluţionat şi această excepţie, deoarece prima instanţă avea obligaţia să dea o soluţie la toate cererile părţilor şi să motiveze fiecare aspect în parte însă aceasta a omis să facă acest lucru cu privire la excepţia aferentă cererii reconvenţionale, iar instanţa de apel avea obligaţia să constate acest lucru şi să dispună casarea sentinţei primei instanţe.

90. În ce priveşte soluţia dată pe fond de instanţa de apel acestei excepţii, recurenta-reclamantă a susţinut că aceasta e greşită deoarece părţile se află în contextul unei răspunderi civile contractuale, iar în lumina art. 1350 din C. civ., calitatea procesuală activă trebuie să o aibă creditoarea contractuală a obligaţiei neexecutate, aceea de livrare a pieselor, care nu este apelanta pârâtă-reclamantă S.C. C. S.R.L.

F. Apărările formulate de intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

91. La data de 14 august 2019 intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

G. Considerentele instanţei de recurs.

92. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

93. În ce priveşte critica referitoare la faptul că decizia recurată ar conţine considerente străine de natura pricinii, legat de împrejurarea că recurenta ar fi renunţat la capătul 3 din cererea reconvenţională, iar instanţele de fond nu au ţinut cont de această circumstanţă, aceasta nu poate fi reţinută.

94. În primul rând, recurenta-reclamantă nu a criticat acest aspect în faţa instanţei de apel, ci direct în faţa instanţei de recurs.

95. În al doilea rând, cererea precizatoare depusă de pârâta-reclamantă reconvenţional nu echivalează cu o renunţare la capătul 3 din cererea introductivă, astfel încât, în mod corect, instanţa de apel a analizat şi acest aspect în cuprinsul hotărârii pe care a pronunţat-o, cât timp, prin această cerere, pârâta-reclamantă reconvenţional a făcut precizări doar cu privire la primele două capete de cerere.

96. Ca atare, nu se poate considera ca instanţa de apel s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere care nu s-a cerut, mai ales că această critică s-ar încadra într-un motiv de revizuire, iar nu în unul de reformare a deciziei recurate.

97. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1530 şi art. 1531 C. civ.

98. Nu se poate reţine susţinerea recurentei-reclamante că aceasta a livrat la timp şi la locul stabilit prin convenţie toate piesele comandate, cât timp ambele instanţe de fond au reţinut o altă situaţie de fapt.

99. Susţinerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că nu ar fi existat o executare defectuoasă, nici totală nici parţială, nici o depăşire a termenului de livrare şi nici cele cu privire la faptul că nu s-ar fi dovedit existenţa vreunui prejudiciu, ţin de starea de fapt, deci de temeinicia deciziei recurate, astfel încât nu mai pot fi analizate în calea de atac, extraordinară a recursului.

100. Criticile formulate de recurenta-reclamantă arătate în paragrafele 70-72 din prezenta hotărâre nu pot fi reţinute, instanţa de apel arătând de ce în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1531 C. civ. şi de ce nu se impunea rezoluţiunea contractului.

101. De altfel, aceste susţineri ale recurentei-reclamante nu au fost formulate şi în apel, ci direct în recurs, astfel încât instanţa de apel nu a fost învestită cu analiza existenţei unei răspunderi legate de existenţa unui viciu de fabricaţie, în contrapondere cu răspunderea reglementată de dispoziţiile art. 1530 şi urm. C. civ.

102. În realitate, instanţa de apel a respectat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi a analizat, la pag. 18-21 din decizia recurată, condiţiile existenţei răspunderii civile contractuale generale pentru îndeplinirea defectuoasă a unei obligaţii de livrare, precum şi pe cele pentru acordarea de daune interese compensatorii.

103. Nici criticile privind neîndeplinirea condiţiilor cerute pentru atragerea răspunderii contractuale civile nu pot fi reţinute.

104. Astfel, în paragrafele 74-76 din prezenta hotărâre au fost prezentate susţinerile recurentei-reclamante cu privire la existenţa prejudiciului.

În realitate, toate aceste susţineri vizează starea de fapt, deci netemeinicia deciziei recurate, însă, aşa după cum s-a arătat şi mai sus, chestiunile legate de starea de fapt se tranşează în faţa instanţelor de fond, inclusiv în faţa instanţei de apel, iar nu în faţa instanţei de recurs, care nu poate analiza decât eventuala nelegalitate a deciziei recurate, or, sub acest aspect, criticile formulate de recurentă nu pot fi încadrate ca vizând nelegalitatea hotărârii instanţei de apel.

105. La fel stau lucrurile şi în ce priveşte criticile ce vizează evaluarea prejudiciului, recurenta-reclamantă făcând trimitere la probele administrate în cauză, respectiv expertizele tehnică şi contabilă.

Nu se poate vorbi în această situaţie de nerespectarea principiului disponibilităţii, care se referă la stabilirea cadrului procesual, iar nu la administrarea de probe, cu atât mai mult cu cât criticile se referă la o metodă de evaluarea a prejudiciului.

106. Tot astfel stau lucrurile şi în ce priveşte calculul teoretic al prejudiciului, raportat la posibilitatea de analiză practică a unor elemente care să conducă la calcularea acestui prejudiciu. Sub acest aspect, partea interesată putea să ceară instanţei de apel să aleagă metoda pe care o considera corectă, iar în faţa instanţei de recurs putea să critice eventuala nelegalitate a alegerii modului de calcul al prejudiciului, iar nu critici legate de oportunitatea folosirii unor anumite metode de calcul.

107. De asemenea, criticile ce privesc pretinsele considerente contradictorii referitoare la cauzarea prejudiciului prin continuarea producţiei sau prin stoparea acesteia, sunt chestiuni legate tot de starea de fapt, instanţa de apel arătând în mod clar că recurenta-reclamantă a livrat piese cu defecte, care au necesitat reparaţii, inclusiv alte intervenţii, pentru a nu pune în pericol continuarea producţiei, intervenţii ce au generat costuri suplimentare de producţie.

Totodată, întârzierile în livrarea produselor cât şi livrarea de piese necorespunzătoare calitativ au determinat întârzieri în livrarea unor produse fabricate de intimata-pârâtă către proprii beneficiari.

108. Tot de netemeinicie ţin şi criticile formulate cu privire la numărul de piese pentru care putea fi angajată răspunderea contractuală, precum şi cele privind pretinsa contribuţie a intimatei-pârâte la creşterea cuantumului prejudiciului, prin includerea pieselor defecte în fluxul tehnologic al liniei de producţie proprietatea acesteia.

109. La fel stau lucrurile şi în ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante referitoare la propria culpă a intimatei-pârâte, pe motiv că reclamanta-recurentă ar fi primit instrucţiunile de producţie de la societatea din Franţa, deci ar exista o culpă a acesteia, dar că din niciun fel de probă nu rezultă că pretinsele defecte de fabricaţie ar fi rezultat din cauza procesului de producţie pe care l-a folosit recurenta-reclamantă sau din cauza instrucţiunilor primite de la pârâta din Franţa.

110. Nu pot fi primite nici criticile referitoare la lipsa vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta pretinsă.

Astfel, recurenta-reclamantă pretinde că nu există vinovăţia sa, susţinând că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, cât timp a livrat piesele, însă, aceasta reprezintă o chestiune ce ţine de starea de fapt, iar instanţa de apel a reţinut o stare de fapt contrară celei reliefate de recurenta-reclamantă, respectiv aceea că recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, întocmai şi la timp.

111. Aceasta înseamnă că există vinovăţia sa, cât timp instanţa de apel a reţinut că piesele respective au fost livrate cu defecţiuni, dar şi cu întârziere, din culpa recurentei-reclamante, stare de fapt ce a fost reţinută în mod definitiv.

112. Există şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi pretinsa faptă (fapta cauzatoare de prejudiciu fiind aceea de livrare a unor produse defecte, dar şi cu întârziere), susţinerile recurentei-reclamante cu privire la neîntreruperea procesului de producţie, relativ la situaţia pretins cauzatoare de eventuale prejudicii, aceea de oprire a procesului de producţie, având doar un caracter speculativ, instanţele de fond, inclusiv instanţa de apel arătând că intimata-pârâtă a fost nevoită să efectueze cheltuieli suplimentare pentru continuarea procesului de producţie, tocmai din cauza livrării unor piese cu defecte şi cu întârziere, situaţie ce a condus, în plus faţă de cheltuielile de remediere a defecţiunilor, la livrarea cu întârziere a unor produse finite către proprii beneficiari.

113. Nu pot fi reţinute nici criticile cu privire la pretinsa neaplicare corectă a legii în ce priveşte acordarea de daune compensatorii, în lipsa unei cereri de rezoluţiune a contractului.

Astfel, recurenta-reclamantă a învederat faptul că în speţă aveam de-a face cu o obligaţie de livrare, deci cu o obligaţie de a face, obligaţie care nu poate fi privită ca una de mai mică importanţă.

114. Instanţa de apel a arătat că în speţă este vorba despre o neexecutare lato sensu, adică o executare defectuoasă cât şi tardivă a obligaţiei de livrare, dar în contextul contractului dintre părţi, aceasta este de mai mică importanţă, astfel încât intimata-pârâtă nu avea interesul să ceară rezoluţiunea contractului, aceasta neînsemnând că nu are dreptul la daune interese, aşa după cum rezultă din prevederile art. 1551 alin. (1) şi (3) C. civ.

115. Criticile recurentei-reclamante, în acest context, referitoare la faptul că ar fi trebuit acordate doar eventuale daune moratorii (pentru executarea tardivă a obligaţiei), iar nu daune compensatorii, precum şi cele referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, legat de faptul că eventualele prejudicii s-ar fi putut produce doar prin oprirea procesului tehnologic, iar nu prin continuarea acestuia, nu pot fi reţinute, deoarece ţin de starea de fapt reţinută de instanţa de apel, situaţie de fapt ce nu mai poate fi schimbată în calea de atac a recursului, instanţa de recurs putând doar analiza corecta aplicare a legii, la starea de fapt stabilită şi reţinută în apel, or, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente la starea de fapt reţinută.

116. Nu pot fi reţinute nici criticile ce privesc pretinsa nelegalitate a hotărârii instanţei de apel referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B., relativ la acţiunea principală.

117. Astfel, sub aparenţa unor critici de nelegalitate, ce vizează greşita aplicare a art. 1886 şi art. 1200 C. civ., cu privire la momentul de la care produc efecte oferta şi acceptarea, recurenta-reclamantă critică, în realitate, tot starea de fapt reţinută de instanţa de apel, aceasta arătând, pe larg, de ce S.C. B. nu are calitate procesuală pasivă, descriind situaţia de fapt, or, recurenta-reclamantă nu arată, în concret, de ce instanţa de apel nu ar fi aplicat în mod corect aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută, astfel încât nici instanţa de recurs nu poate analiza, în concret, aceste critici, constatând, totuşi, că, faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a aplicat în mod corect aceste dispoziţii legale.

118. Nu se poate reţine nici critica referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâtei S.C. C. S.R.L. în cererea reconvenţională, pe motiv că hotărârea instanţei de apel ar cuprinde motive contradictorii sau străine de cauză.

119. Astfel, nu este nimic contradictoriu în argumentaţia instanţei de apel, relativ la faptul că prima instanţă a soluţionat şi această excepţie, chiar dacă nu a motivat fiecare aspect în parte, apreciind că, prin motivarea făcută, a răspuns şi acestei excepţii.

120. Cât priveşte existenţa unor motive străine de natura cauzei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6) ultima teză C. proc. civ., pentru a fi reţinut un astfel de motiv de recurs, trebuie ca toate motivele să fie străine de natura cauzei, situaţie pe care nu o regăsim în speţa de faţă.

121. De asemenea, nu se poate reţine nici critica referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1350 C. civ., cu privire la soluţia dată pe fond de instanţa de apel excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-intimate S.C. C. S.R.L. pe motiv că nu aceasta era creditoarea obligaţiei contractuale de livrare a pieselor, deoarece şi această critică vizează, în realitate, netemeinicia deciziei recurate, cât timp instanţa de apel a reţinut o stare de fapt contrară, anume aceea că această intimată-pârâtă este creditoarea obligaţiei de livrare, iar în patrimoniul ei s-a produs prejudiciul cauzat de recurenta-reclamantă.

122. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 453 alin. (1)n C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în sumă de 3000 Euro către intimata-pârâtă S.C. B., şi în sumă de 14286 RON, către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.. împotriva deciziei civile nr. 368/2019 din 19 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în sumă de 3000 Euro către intimata-pârâtă S.C. B., şi în sumă de 14286 RON, către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 5 noiembrie 2020.