Contradictory reasoning on good faith and exclusion of statutory penal interest in unjust enrichment collection payment

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 4 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 58.827,21 USD, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestei sume de la data introducerii acţiunii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) şi art. 194 C. proc. civ., art. 1345 şi art. 1639 C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 152 din 27 martie 2018 a Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect "pretenţii". A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 58.827,21 USD, precum şi dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei 5991 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei sentinţe, după prezentarea situaţiei de fapt, prima instanţă a argumentat că regulile de plată specifice incasso se aplică în prezenta cauză, contrar susţinerilor pârâtei, reţinând incidenţa Publicaţiei 522 a Camerei de Comerţ şi Industrie de la Paris privind regulile uniforme pentru incaso şi faptul că această modalitate de plată a fost agreată de părţi.

Tribunalul a motivat că pârâta este în culpă pentru neefectuarea plăţii şi că aspectele legate de lipsurile calitative ale mărfii livrate nu au nicio relevanţă în soluţionarea cauzei, întrucât odată ce a primit marfa este obligată la plata preţului, procedura de notificare a neconcordanţelor calitative desfăşurându-se conform art. 15 din contract şi necondiţionat de plata preţului.

Prin urmare, tribunalul a reţinut că A. S.A. a efectuat o plată pentru pârâtă la data de 20.08.2015, fără a avea o obligaţie în acest sens.

A mai arătat prima instanţă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, prevăzute de art. 1354 C. civ., în sensul că a avut loc o mărire a patrimoniului pârâtei în detrimentul celui al reclamantei cu suma de 58.827,21 USD, reprezentând preţul mărfii plătite şi că pentru această mărire a patrimoniului pârâtei nu există o cauză legitimă, deoarece nu există niciun raport juridic între reclamantă şi pârâtă care să impună băncii efectuarea plăţii, iar reclamanta nu are la îndemână o acţiune personală pentru recuperarea prejudiciului suferit.

Prima instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1346 lit. c) C. civ., întrucât reclamanta nu a efectuat plata în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori cu intenţia de a gratifica.

Potrivit art. 1 alin. (3), art. 3 şi art. 4 din O.U.G. nr. 13/2011, a motivat tribunalul, debitoarea datorează şi dobânda legală penalizatoare, calculată la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR plus 6 puncte procentuale.

3. Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 151/A din 24 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a fost admis apelul formulat de către apelanta- pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1521 din 27 martie 2017 a Tribunalului Galaţi. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 58.827,21 USD. S-au înlăturat menţiunile contrare deciziei şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

A fost obligată intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2995,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

În considerentele acestei decizii, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale atunci când a concluzionat că în speţă se aplică Publicaţia 522 a Camerei de Comerţ şi Industrie de la Paris privind regulile uniforme pentru incaso şi că părţile au agreat tehnica de plată prin incasso documentar, precum şi că în mod corect a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

În ceea ce priveşte cuantumul restituirii, instanţa de apel a reţinut că această chestiune a fost motivată succint de prima instanţă, prin indicarea art. 1347 C. civ. şi a sumei datorate, concluzionând că acest motiv de apel nu este întemeiat.

Referitor la motivul de apel ce vizează obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, instanţa de apel a reţinut că, aşa cum reiese din situaţia de fapt, la data primirii plicului cu documente din partea băncii, pârâta nu avea certitudinea deschiderii procedurii incasso documentar, motiv pentru care aceasta beneficiază de prezumţia de bună-credinţă, conform art. 14 C. civ.

Dacă la data primirii documentelor de la unul din funcţionarii băncii nu se poate reţine în mod rezonabil că pârâta ar fi cunoscut că transferul bancar menţionat în contract presupune incasso documentar, de la data notificării ei de către bancă asupra restituirii sumei, nu se mai poate reţine acelaşi lucru, a motivat instanţa de apel.

Cum plata sumei de 588827,21 USD s-a făcut anterior notificării, înseamnă că la data plăţii şi implicit al sporirii patrimoniului pârâtei concomitent cu cel al diminuării patrimoniului reclamantei, apelanta beneficia încă de prezumţia de bună-credinţă, a conchis instanţa de apel.

Conform art. 1645 alin. (1) C. civ., dacă a fost de bună-credinţă, cel obligat la restituire dobândeşte fructele produse de bunul supus restituirii. În condiţiile în care pârâta a fost de bună-credinţă la data plăţii rezultă că atunci a dobândit fructele civile, respectiv dobânda produsă de banii care trebuie restituiţi.

Constatând că reclamanta este în culpă procesuală, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 451 şi art. 452 C. proc. civ., instanţa a obligat-o pe intimata reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2995,5 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

4. Împotriva deciziei civile nr. 151/A din 24 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, atât reclamanta A. S.A., cât şi pârâta B. S.R.L. au formulat cereri de recurs.

Recurenta-reclamantă A. S.A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de pârâta B. S.R.L., cu consecinţa menţinerii sentinţei apelate ca fiind temeinică şi legală.

Din considerentele deciziei recurate ce vizează obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, a susţinut recurenta-reclamantă, rezultă că instanţa de apel reţine faptul că de la data notificării de către bancă asupra restituirii sumei, nu se mai poate susţine că pârâta nu avea certitudinea deschiderii procedurii incasso documentar, cât şi a obligaţiei restituirii sumei de bani. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, după data notificării, pârâta nu mai beneficiază de prezumţia de bună-credinţă.

Faţă de cele arătate, a concluzionat recurenta-reclamantă, se exclud reciproc considerentele reţinute de instanţa de apel, iar acestea se reflectă în dispozitiv prin respingerea capătului de cerere privind dobânda legala.

În continuare, recurenta a apreciat că se impune aplicarea dobânzii legale, aşa cum instanţa de fond a admis, în baza art. 1 alin. (3), art. 3 şi art. 4 din O.G. nr. 13/2011, aceasta cuvenindu-se, dacă nu de la data introducerii cererii de chemare in judecată, după cum s-a solicitat, în raport cu art. 1522 C. civ., cel puţin de la data pronunţării hotărârii de către instanţa de apel.

Aceasta întrucât, susţine recurenta, din acest moment creanţa reclamantului dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil, iar în conformitate cu prevederile art. 1530 C. civ., creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada restituirii sumei achitate în numele său, consideră recurenta că este îndreptăţită şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi, în subsidiar, cel puţin de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plaţii efective.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate în ceea ce priveşte cererea de obligare a recurentei-pârâte la plata sumei de 58.827,21 USD şi, în consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod nelegal, atât prima instanţă cât şi cea de apel au încălcat principiul pacta sunt servanda şi au încălcat, respectiv au aplicat greşit dispoziţiile art. 1346, art. 1345 şi art. 1347 C. civ.

Subsumat motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că, deşi prin cererea de apel a făcut referire la incidenţa dispoziţiilor art. 1348 C. civ. şi art. 1346 alin. (1) lit. c) C. civ., în motivare, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la aplicarea art. 1348 C. civ. şi nici cu privire la cazul îmbogăţirii justificate, având în vedere că plata s-a efectuat de către A., pe riscul său.

A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului declarat de pârâta B. S.R.L., ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu s-a constatat că în sarcina recurentei-pârâte B. S.R.L. a fost stabilită obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2979 RON, iar aceasta nu s-a conformat obligaţiei legale de a timbra.

Prin încheierea din 17 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 23 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 151/A din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă. Totodată, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva aceleiaşi decizii şi a fixat termen la data de 3 noiembrie 2020, cu citarea părţilor.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul pârâtei B. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin încheierea din 23 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, 4 septembrie 2017, a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că a fost stabilită, în sarcina recurentei-pârâte obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.979 RON, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţie care i-a fost comunicată la 30 ianuarie 2019, aşa cum reiese din dovezile aflate la dosarul de recurs, iar până la termenul de judecată din 23 iunie 2020, recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestei dispoziţii de a achita taxa judiciară de timbru.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 197 C. proc. civ. şi faptul că nu operează nicio scutire legală de la obligaţia timbrării, instanţa a dat eficienţă acestor dispoziţii legale şi a procedat la admiterea excepţiei nulităţii recursul pârâtei.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic", iar, potrivit alin. (3) "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Aşa fiind, Înalta Curte a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., anulând recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. ca netimbrat.

Recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 58.827,21 USD, reprezentând prejudiciul suferit de aceasta, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestei sume de la data introducerii acţiunii.

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fiind obligată pârâta să plătească acesteia suma de 58.827,21 USD, precum şi dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii.

Instanţa de prim control judiciar a admis apelul pârâtei, schimbând în parte sentinţa tribunalului, cu consecinţa respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 58.827,21 USD, înlăturării menţiunilor contrare deciziei, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Recursul recurentei-reclamante a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că analiza recursului este limitată la criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la soluţia instanţei de apel prin care s-a respins capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă invocă existenţa contradictorialităţii între considerentele deciziei recurate, susţinând că instanţa de apel reţine faptul că de la data notificării de către bancă asupra restituirii sumei nu se mai poate susţine că pârâta nu avea certitudinea deschiderii procedurii incasso documentar, cât şi a obligaţiei restituirii sumei de bani, precum şi că după data notificării pârâta nu mai beneficiază de prezumţia de bună-credinţă, astfel că se exclud reciproc considerentele reţinute de instanţa de apel, iar acestea se reflectă în dispozitiv prin respingerea capătului de cerere privind dobânda legală.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei sunt fondate având în vedere că instanţa de apel nu a fost consecventă în analiza bunei-credinţe a pârâtei.

Cu privire la noţiunea de bună-credinţă, C. civ. prin art. 14 stipulează că, "(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. (2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară".

Verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel argumentează în sensul că, pe de o parte, de la data notificării asupra restituirii sumei pârâta nu este de bună-credinţă, iar, pe de altă parte, în prezentarea concluziilor arată că aceasta a fost de bună-credinţă, astfel că nu se poate stabili la ce moment pârâta a manifestat sau nu buna-credinţă.

De asemenea, Înalta Curte reţine că tribunalul a acordat dobânda legală, conform art. 1 alin. (3), art. 3 şi art. 4 din O.U.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, iar instanţa de apel fără a arăta motivele pentru care înlătură aplicarea acestui act normativ a arătat că, potrivit art. 1645 alin. (1) C. civ., "dacă a fost de bună credinţă, cel obligat la restituire dobândeşte fructele produse de bunul supus restituirii. Cum pârâta este apreciată ca fiind de bună credinţă la momentul plăţii atunci a dobândit fructele civile (dobânda) produsă de bunul (banii) care trebuie restituiţi".

Or, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă considerentele, in care se vor arata obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale partilor, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

În speţă, în condiţiile în care din considerentele hotărârii recurate nu se poate stabili un silogism juridic coerent, pe de o parte, iar, pe de altă parte instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care a înlăturat aplicarea O.U.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, făcând referire doar la dispoziţiile potrivit art. 1645 alin. (1) C. civ., Înalta Curte va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare pentru ca instanţa de apel să analizeze în mod efectiv şi corect dacă pârâta a manifestat sau nu bună-credinţă referitor la capătul accesoriu de cerere ce vizează plata dobânzii legale solicitate de reclamantă.

Având în vedere că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind existenţa unei motivări contradictorii în privinţa capătului de cerere referitor la dobânda legala, nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei A. S.A., cu consecinţa casării deciziei civile nr. 151/A din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 151/A din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 151/A din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2020.