Withdrawal of revision appeal in consumer credit dispute over abusive clauses
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took act of the appellant-reviser's renunciation of the appeal in revision, thereby terminating the proceedings without issuing a substantive judgment on the merits, leaving the lower court’s decision that rejected the revision request in force. The dispute concerned a consumer credit contract where the borrower challenged specific clauses as abusive, seeking their annulment or recalculation of interest rates and fees, after the first instance and appeal courts dismissed the claims and a subsequent revision request. The decisive legal basis was the application of Articles 404(2), 406(5)-(6), and 463(1) of the Civil Procedure Code, which recognized that a party may withdraw or renounce an appeal or extraordinary remedy at any time, including after the file has been transferred to a superior court, exercising the principle of party disposition.
Legislator headnote
AI generatedart. 969 din C. civ, art. 444 din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 404 alin. (2) C. proc. civ, art. 406 alin. (1) C. proc. civ; Withdrawal of revision appeal in consumer credit dispute over abusive clauses: La data de 3 octombrie 2017, reclamantul A. a depus la dosar cerere de completare a acţiunii, în sensul că a invocat şi aplicarea, pentru petitele principale a dispoziţiilor art. 966-968 din C. civ. de la 1864, respectiv lipsa cauzei licite şi morale a clauzelor privind comisioanele, iar, pentru petitul subsidiar a indicat şi aplicarea prevederilor art. 969 din C. civ. de la 1864.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, la 18 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda de la art. 3 lit. a) şi art. 3 lit. d) din Contractul de Credit nr. x/01.07.2008 încheiat între reclamant şi C. S.A. şi anularea sau înlăturarea acestora din contract. Totodată, a solicitat constatarea sau stabilirea unei dobânzi al cărui calcul să se raporteze la Euribor la 3 luni + 5,77 puncte procentuale/an, aplicabilă între perioada încheierii contractului şi data încheierii Actului Adiţional nr. 3/31.03.2015, constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 5 lit. a) comisionul de aranjament şi art. 5 lit. c) comisionul de gestiune din Contractul de credit, precum şi art. 3.4 şi 3.9 din secţiunea de Condiţii generale ale Convenţiei şi anularea/înlăturarea acestora din Contract. A mai solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 5 lit. a) comision de acordare şi art. 5 lit. d) comision de administrare garanţii din Actul adiţional nr. x la Contractul de credit, încheiat la 29.07.2009 cu C. S.A. şi anularea sau înlăturarea acestora din actul adiţional.
În subsidiar, a solicitat constatarea faptului că, în mod abuziv, C. S.A. a refuzat revizuirea dobânzii şi obligarea pârâtei B. S.A. să recalculeze dobânda aferentă, în conformitate cu art. 3 lit. d) din Contract privind revizuirea ratei dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, dobânda corectă urmând a fi determinată după formula Euribor la 3 luni + 5,77 puncte procentuale/an, aplicabilă pentru perioada dintre data încheierii Contractului şi data încheierii Actului Adiţional nr. 3/31.03.2015, obligarea pârâtei la emiterea noilor grafice de rambursare a creditului, pentru dobânda Euribor la 3 luni + 5,77 puncte procentuale/an şi cu eliminarea comisioanelor de aranjament şi de gestiune din contract, respectiv comisionul de acordare şi comisionul de administrare garanţii din Actul adiţional nr. x din 29.07.2009, precum şi obligarea pârâtei la restituirea diferenţei dintre cuantumul sumelor efectiv plătite de reclamant în baza Contractului şi cuantumul sumelor efectiv datorate conform capetelor de cerere nr. x, după caz, diferenţă la care să se adauge şi dobânda legală calculată de la momentul efectuării fiecărei plăţi nedatorate şi până la data restituirii efective.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000.
La data de 30.12.2015, pârâta C. S.A. a fost preluată de B. S.A., care a preluat toate drepturile şi obligaţiile contractuale ale C. S.A., inclusiv obligaţiile şi răspunderea aferentă, subrogându-se în calitate de creditor în toate contractele de creditare.
La data de 3 octombrie 2017, reclamantul A. a depus la dosar cerere de completare a acţiunii, în sensul că a invocat şi aplicarea, pentru petitele principale a dispoziţiilor art. 966-968 din C. civ. de la 1864, respectiv lipsa cauzei licite şi morale a clauzelor privind comisioanele, iar, pentru petitul subsidiar a indicat şi aplicarea prevederilor art. 969 din C. civ. de la 1864.
Prin sentinţa civilă nr. 622/PI din 12 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..
Reclamantul A. a formulat cerere de completare a sentinţei civile nr. 622/PI din 12 iunie 2018 pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, solicitând instanţei să se pronunţe asupra capetele de cerere nr. x din acţiunea introductivă privind comisioanele, coroborate cu completarea de acţiune din 03.10.2017, asupra capătului de cerere subsidiar nr. 5 privind refuzul băncii de a revizui dobânda, coroborat şi cu completarea de acţiune din 03.10.2017, privit strict prin prisma obligaţiei băncii de respectare a clauzelor contractuale, subliniind că de soluţia asupra capetelor de cerere menţionate mai sus se leagă şi soluţia asupra capetelor de cerere nr. 6-8.
În drept, au fost invocate prevederile art. 444 din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 849/PI din 18 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a fost respinsă cererea de completare a sentinţei civile nr. 622/PI din 12 iunie 2018a Tribunalului Timiş, în dosar nr. x/2017, formulată de reclamantul A..
Împotriva sentinţelor civile nr. 622 din 12 iunie 2018 şi nr. 849/PI din 18 septembrie 2018 pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, reclamantul A. a declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate, prin decizia civilă nr. 839/A din 11 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă la 4 februarie 2019, sub nr. x/2019, A. a solicitat retractarea deciziei civile nr. 839/A din 11 decembrie 2018, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 299 din 9 aprilie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 839/A din 11 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea hotărârii.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa a interpretat greşit legea în ce priveşte calificarea hotărârii atacate prin revizuire, dintr-o perspectivă strict formalistă care exclude din această categorie hotărârile de respingere a apelurilor.
Având în vedere efectul devolutiv al căii de atac, recurentul-revizuent consideră că de plano orice hotărâre de apel se pronunţă asupra fondului sau evocă fondul. Situaţia unei hotărâri pronunţată în recurs este diferită, pentru că recursul nu este cale de atac devolutivă.
În continuare, recurentul a susţinut că sunt întrunite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ. şi că în cauză instanţa de apel a lăsat nesoluţionate mai multe capete de cerere, referitoare la dobândă şi comisioanele plătite în temeiul Actului Adiţional nr. 2/29.07.2009, fiind dezvoltate pe larg argumentele prezentate în faţa instanţelor de fond.
Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece cererea revizuentului nu poate fi încadrată în motivul de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra unui lucru cerut.
Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor deoarece intimata nu răspunde motivelor de revizuire privind neanalizarea completă a raportului juridic dintre părţi, respectiv perioada de după încheierea Actului Adiţional nr. 2, căruia nu-i poate fi aplicată concluzia lipsei calităţii de consumator.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 11 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.
Prin încheierea din 12 mai 2020 s-a admis în principiu recursul şi s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, precum şi al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.
Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la data de 27 octombrie 2020, acesta fiind preschimbat din oficiu la 3 noiembrie 2020.
La 30 octombrie 2020, intimata B. S.A. a transmis, prin e-mail, la dosar declaraţia autentificată nr. x, prin care a arătat că recurentul a renunţat la toate litigiile de pe rolul instanţelor de judecată avute cu B., inclusiv la prezentul litigiu aflat pe rolul Înaltei Curţi, ca urmare a unei tranzacţii încheiate între părţi, astfel că a solicitat a se lua act de această renunţare.
Examinând cererea formulată de către recurentul revizuent A., Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 404 alin. (2) C. proc. civ., renunţarea se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac.
În conformitate cu art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă".
Potrivit art. 406 alin. (5) C. proc. civ., când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac instanţa va lua act de renunţare, iar potrivit alin. (6) teza a II-a al aceluiaşi articol, când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.
Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.
Manifestarea expresă de voinţă a părţii reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanţă sau în apel, renunţă la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori, dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.
În cauză, retragerea căii de atac exercitate s-a făcut după înaintarea şi înregistrarea dosarului la instanţa superioară, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (2), coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficienţă manifestării de voinţă exprimate de recurentul-revizuent privind renunţarea la judecata recursului, împrejurare care reprezintă o modalitate de manifestare a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, sub forma unui act procedural de dispoziţie.
În considerarea celor ce preced, având în vedere dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 299 din 9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2020.