Suspension of proceedings pending CJUE preliminary ruling on adaptation of abusive variable interest rate clauses in consumer credit contracts

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2016 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit nr. x din 15 septembrie 2006 şi în consecinţă: 1. Să constate nulitatea parţială a prevederilor art. 5 din contract şi nulitatea totală a prevederilor art. 7 din contract, art. 2.6. şi art. 2.10 lit. a) din condiţiile generale de creditare privind modalitatea de stabilire a cuantumului dobânzii, iar în consecinţă: 1.1. interpretarea contractului în sensul că dobânda curentă este formată din indicele de referinţă EURIBOR la 3 luni la care se adaugă marja fixă de 1,5 pp; 1.2. obligarea B. la emiterea unui nou grafic de rambursare ţinând cont de clauzele constatate ca fiind abuzive; 1.3. obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate în mod nelegal în temeiul acestor clauze din contract privitoare la modul de stabilire a dobânzii; 2. Să se constate nulitatea totală a prevederilor art. 9 lit. b) şi c) din contract şi respectiv art. 3.1., 3.6., 3.8. din condiţiile generale de creditare - privind comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare, iar, în consecinţă: 2.1. obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate în mod nelegal în temeiul clauzelor, respectiv suma de 380 euro cu titlu de comision de acordare şi suma de 2.420 Euro achitată cu titlu de comision de administrare pentru perioada 15 septembrie 2006 - 15 octombrie 2016 şi în continuare până la data punerii în executare a sentinţei ce se va pronunţa în cauză; 3. Obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale pentru fiecare debit datorat în parte, calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6170 din 30 octombrie 2017, Judecătoria Bacău a admis în parte acţiunea şi, pe cale de consecinţă a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 5300 din 15 septembrie 2006: art. 5, art. 7, art. 9 lit. b) şi c) şi a) următoarelor clauze din condiţiile generale de creditare - anexa la contractul de credit bancar nr. 5300 din 15 septembrie 2006: art. 3.1., 3.6 şi 3.8. A obligat pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 380 Euro, încasată cu titlu de comision de acordare credit, şi a sumei de 2.420 Euro achitată cu titlu de comision de administrare pentru perioada 15 septembrie 2006 - 15 octombrie 2016 şi a sumelor care vot fi achitate în continuare cu acest titlu până la data punerii în executare a hotărârii, precum şi la plata dobânzilor legale pentru fiecare debit în parte, calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal până la data plăţii efective. A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat. A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Totodată a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel A. şi B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 84 din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bacău s-au admis apelurile formulate de A. şi de B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 6170 din 30 octombrie pronunţată de Judecătoria Bacău. S-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: s-a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 7 din contract şi art. 5 teza I; s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 teza a II-a care prevede că "Dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile B. la care se adaugă 1,50 p.p."; s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor constatate abuziv, respectiv art. 5 teza a II-a, art. 9 lit. b) şi c) din contractul de credit nr. x din 15 septembrie 2006 şi art. 3.1, art. 3.6, art. 3.8 din condiţii generale de creditare; s-a dispus restituirea de către apelanta B. S.A. către apelanta A. a sumelor încasate pe parcursul derulării contractului în baza clauzei de la art. 5 teza a II-a, respectiv diferenţa dintre sumele încasate cu titlu de dobândă în baza art. 5 teza a II-a şi sumele solicitate de apelanta A. prin aplicarea formulei propuse respectiv EURIBOR la 3 luni la care se adaugă marja fixă de 1,5 pp; s-a obligat apelanta B. S.A. la plata către apelanta A. a dobânzii legale aferente sumelor de restituit de la data plăţii fiecărei sumei până la restituirea efectivă; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a fost obligată apelanta B. să achite apelantei A. cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 1.500 RON reprezentând onorariu de avocat; a fost obligată apelanta A. să achite apelantei B. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 20 RON reprezentând taxă judiciară de timbru proporţional cu pretenţiile admise prin calea de atac; s-au compensat cheltuielile de judecată şi în final a fost obligată apelanta B. să achite apelantei A. cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 1.480 RON.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs B. S.A., iar reclamanta A. a declarat recurs incident.

Prin decizia nr. 335/2019 din 10 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă au fost admise recursurile promovate de pârâta B. S.A. şi recursul incident declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 84 din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016.

A fost casată decizia civilă recurată şi reţinută cauza spre rejudecare, fixându-se termen la 7 octombrie 2019, pentru a se discuta suspendarea cauzei faţă de existenţa pe rolul C.J.UE. a cauzei Oros C - 269/19.

Prin încheierea din 7 octombrie 2019 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în baza art. 412 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea de către CJUE a cauzei Oros C-269/19.

Împotriva acestei încheieri, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi continuarea judecăţii.

În argumentarea memeoriul de recurs, recurenta susţine că încheierea atacată nu este motivată sub aspectul necesităţii luării măsurii de suspendare în raport cu pronunţarea pe care o va da CJUE în cauza C-269/19, având în vedere că întrebările cu care a fost învestită Curtea, nu au relevanţă în cauză, totodată arătând că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 267 din TFUE şi art. 412 C. proc. civ.

Tot în acest context, se susţine că hotărârea nu este motivată, în considerente nu s-au arătat argumentele, potrivit cărora, este necesară pronunţarea de către CJUE a unei hotărâri preliminare în temeiul articolului 267 din TFUE raportat la obiectul prezentei cauze şi că această motivare nu transpare nici din decizia de casare a hotărârii pronunţate în apel, având în vedere că în cauza Oros C-269/19 sunt mai multe întrebări, din care unele nu au nicio legătură cu speţa de faţă.

In cauză, se constată că intimata B. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 9 aprilie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 21 aprilie 2020, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 18 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 7 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi a acordat termen la data de 22 octombrie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, iar pretinsa nemotivare a hotărârii sub aspectul arătat nu constituie o critică ce ar putea fi circumscrisă motivului de casare invocat, ci celui prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că încheierea atacată nu este motivată sub aspectul necesităţii luării măsurii de suspendare în raport cu pronunţarea pe care o va da Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-269/19, având în vedere că întrebările cu care a fost învestită Curtea, nu au relevanţă în prezenta cauză, iar această motivare nu transpare nici din decizia de casare cu reţinere a hotărârii pronunţate în recurs.

Această susţinere este nefondată şi nu poate fi primită, având în vedere că în considerentele deciziei de casare s-a apreciat ca fiind utile cauzei răspunsul pe care CJUE îl va da în sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj, înregistrată ca fiind cauza Oros C-269/19, context în care, a fixat termen de judecată la 7 octombrie 2019, urmare a admiterii recursurilor, casarea deciziei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, precum şi pentru a se pune în discuţia părţilor suspendarea cauzei faţă de existenţa pe rolul CJUE a cauzei Oros C-269/19.

Astfel, Curtea de Apel Bacău, prin încheierea atacată a apreciat că în cauză se impune suspendarea cauzei, întrucât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, cu o întrebare preliminară, având următorul conţinut:

"Art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze care defineşte mecanismul de stabilire al ratei dobânzii variabile după formula " marjă fixă şi o dobândă de referinţă practicată de bancă ale cărei criterii nu sunt transparente" într-un contract de credit cu dobânda fixă limitată la primul an şi variabilă ulterior, conform formulei menţionate, permite instanţei naţionale să adapteze contractul prin stabilirea unui mod de calcul al dobânzii variabile în funcţie de indicatori de referinţă transparenţi (Libor/Euribor) şi de marja fixă a băncii, pornind de la datele de fapt ale contractului de credit, pentru a asigura o protecţie mai bună consumatorului.

Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze precum cea menţionată anterior, permite instanţei naţionale, pe cale jurisprudenţială, să stabilească o dobândă fixă, prin raportare la marja fixă stabilită pentru al doilea an de derulare a contractului sau la dobânda fixă din primul an.

Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE şi principiul efectivităţii trebuie interpretate în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze precum cea menţionată anterior, se opune ca instanţa naţională să trimită părţile la negocieri în vederea stabilirii noului nivel al dobânzii, fără stabilirea unor repere.

Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, care ar fi posibilele remedii pentru asigurarea protecţiei consumatorului, care să fie în acord cu prevederile art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE".

Din analiza deciziei de casare, Înalta Curte constată că prin recursul principal declarat de pârâta B. s-a criticat decizia atacată numai cu privire la constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor contractuale reglementate de art. 5 teza II, art. 9 lit. b) şi c) din Contractul de credit nr. x din 15 septembrie 2006 şi art. 3.1, art. 3.6 şi 3.8 din condiţiile generale de credit, restituirea diferenţei între dobânda încasată şi sumele datorate prin calcularea dobânzii la Euribor la 3 luni plus marja fixă de 1,5.

Prin recursul incident formulat de reclamanta A. s-a criticat decizia din apel arătându-se că s-a solicitat restituirea sumelor de bani încasate în temeiul clauzelor abuzive şi nu există vreo precizare, ci se solicită restituirea doar a diferenţei dintre dobânzile încasate şi cele calculate prin aplicarea unei formule de calcul dată de Euribor la 3 luni la care se adaugă marja fixă de 1,5 pp.

Aşa fiind, în raport de conţinutul întrebării preliminare, de criticile formulate de părţi prin recursurile declarate şi de dispoziţiile legale incidente speţei, nu poate fi reţinută critica susţinută de către recurentă referitoare la lipsa motivării din decizia de casare pronunţate în recurs cu privire la necesitatea suspendării cauzei de faţă până la pronunţarea unei hotărâri preliminare de către CJUE a unei hotărâri preliminare.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă se constată că recurenta a pus în discuţie aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 412 C. proc. civ., fiind dispusă în mod eronat, de instanţă, măsura suspendării cauzei, ca urmare a sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017.

Susţinerea recurentei, potrivit căreia, suspendarea cauzei este greşită, se constată a fi neîntemeiată, având în vedere că întrebarea preliminară formulată de către Curtea de Apel Cluj, viza modul de calcul al dobânzii variabile în funcţie de indicatori de referinţă transparenţi (Libor/Euribor) şi de marja fixă a băncii, pornind de la datele de fapt ale contractului de credit, pentru asigurarea unei protecţii mai bune a consumatorului, astfel că aspectele sesizate de Curtea de Apel Cluj prezintă relevanţă în speţa de faţă, câtă vreme se pune în discuţie legalitatea clauzelor contractuale a convenţiei încheiate între părţi, cu referire la dobândă şi la marja fixă a băncii.

Din analiza dispoziţiilor evocate, se observă că măsura suspendării reprezintă un incident în cursul desfăşurării acţiunii, constând în oprirea vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor, aceste prevederi reglementând un caz de suspendare de drept a judecăţii şi obligaţia instanţei de a suspenda judecata cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia ce urmează a se pronunţa în prezenta cauză depinde de soluţia ce se va da cu privire la sesizarea formulată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, aspect în considerarea căruia, constată că Curtea de Apel Bacău a suspendat în mod corect cauza în raport cu prevederile art. 412 pct. 7 C. proc. civ.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurenta-reclamantă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 7 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 7 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2020.