Moral damages appeal annulled for lacking valid cassation grounds, upholding lower court award
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the extraordinary appeal, thereby upholding the appellate court’s decision that awarded the plaintiff 30,000 RON in moral damages, after finding the appeal procedurally void. The dispute involved a civil action for compensation of moral damages following a personal injury, where the plaintiff appealed the appellate court's partial reduction of the claimed damages (from 50,000 Euro to 30,000 RON) by invoking a violation of substantive law. The Supreme Court ruled that the appellant failed to satisfy the requirements for a valid cassation appeal by merely expressing dissatisfaction with the quantum of damages without developing specific legal arguments demonstrating how the lower courts violated the substantive norms cited, thus confusing the assessment of the merits with the limited legality review permitted in this jurisdiction. The decisive legal basis was Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates the nullity of appeals whose grounds do not correspond to the exhaustive list of cassation grounds in Article 488, particularly where the appellant merely reasserts unreasonableness without identifying specific illegalities in the appellate reasoning.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Moral damages appeal annulled for lacking valid cassation grounds, upholding lower court award: Recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 123 din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Asigurarea Românească B. S.A. şi cu intervenientul forţat C., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 Euro (225.000 RON), echivalent în RON la cursul comunicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii reprezentând daune morale; cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 136/1995 şi ale Ordinului CSA nr. 14/2011.
Pârâta S.C. Asigurarea Românească B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte a acţiunii, întrucât reclamanta nu a probat un prejudiciu moral ce excede celui specific unei vătămări corporale, cât şi faptul că sumele ce vor fi acordate trebuie să corespundă practicii instanţelor judecătoreşti din România.
Prin sentinţa civilă nr. 1677 din 30 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Asigurarea Românească B. S.A. şi cu intervenientul forţat C.. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale şi a respins în rest pretenţiile formulate ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr. 123 din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1677 din 30 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale.
A fost obligată intimata la plata către stat a sumei de 427,5 RON, cu titlu de taxă timbru corespunzătoare pretenţiilor admise prin apel şi de care apelanta a fost scutită în apel.
Recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 123 din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În argumentarea cererii de recurs, susţine, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat asupra daunelor morale acordate, nesocotind dispoziţiile Ordinului CSA nr. 14/2011.
Regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite în plan fizic şi moral, având în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel nu s-a raportat la criteriul echităţii, precum nici la principiul proporţionalităţii când a stabilit cuantumul daunelor morale, principii consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.
Întrucât instanţa de apel nu a luat în considerare toate împrejurările la stabilirea prejudiciului moral, recurenta solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Intimata-pârâtă S.C. Asigurarea Românească B. S.A. nu a depus întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a reţinut că motivele de casare invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din 16 iunie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.
În speţă, se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Deşi a susţinut încălcarea dispoziţiilor Ordinului CSA nr. 14/2011, în motivarea recursului, reclamanta s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la soluţia de neacordare a daunelor morale în cuantumul solicitat, cu referire la criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale în raport de consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii şi solicitarea recurentei de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, susţinerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.
Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-reclamantă, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Fiind în eroare, astfel cum s-a arătat, asupra funcţiei căii extraordinare de atac a recursului - de a asigura exclusiv controlul de legalitate - recurenta deduce judecăţii aspecte care sunt lăsate de legiuitor exclusiv în competenţa instanţelor fondului, vizând administrarea probelor, evaluarea şi aprecierea asupra acestora şi, corelativ, determinarea situaţiei de fapt.
Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 a fost făcută doar formal.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 123 din 29 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 123 din 29 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2020.