Moral damages for traffic accident injury upheld after insurer's appeal on quantification illegality dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul forţat C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta S.C. B. S.A la plata către reclamant a sumei de 180.000 Euro, echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale aduse şi la plata sumei de 17.706 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, dovedite cu facturi, chitanţe, bonuri fiscale etc. A solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România şi, respectiv, pe prevederile art. 1280, art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1365, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1387, art. 1388, art. 1391, art. 2223, art. 2224, art. 2225, art. 2226 şi art. 2267 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 777 din 1 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.A. şi intervenientului forţat C., având ca obiect despăgubiri.

A obligat pârâta să plătească reclamantului daune morale în cuantum de 150.000 RON, suma de 17.706 RON cu titlu de daune materiale, precum şi suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, în limita pretenţiilor admise, reprezentând onorariu avocat conform chitanţei nr. x din 25 octombrie 2018.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta S.C. B. S.A., solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul diminuării daunelor materiale la suma de 9.617,98 RON şi reaprecierii cuantumului daunelor morale acordate reclamantului A. de instanţa de fond.

Prin decizia civilă nr. 3S7/A din 17 mai 2019 pronunţată în dosarul în nr. x/2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta apelantă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 777 din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a redus daunele materiale acordate de prima instanţă, de la suma de 17.706 RON, la suma de 11.617,98 RON şi a menţinut, în rest, sentinţa apelată.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat recurs, criticând soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca fiind nelegală.

Recurenta-pârâtă a invocat în susţinerea recursului formulat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

A arătat că instanţa de apel nu a ţinut seama de practica judiciară depusă şi nu a făcut o analiză teoretică corectă a criteriilor orientative generale şi speciale în funcţie de care se stabileşte întinderea prejudiciului moral, aceste criterii nefiind aplicate efectiv şi neregăsindu-se în justificarea daunelor morale acordate.

Considerând că daunele morale trebuie să fie acordate într-un cuantum adecvat şi suficient, a subliniat că scopul acordării acestora nu trebuia denaturat astfel încât să constituie o îmbogăţire fără justă cauză.

A făcut referire la prevederile art. 50 al Normei A.S.F. nr. 23/2014 ("La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale: "1. în caz de vătămare corporală: ... f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."), la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3357 din 30 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2012, care a stabilit că despăgubirile se acordă în conformitate cu practica judiciară în materie, neluarea în calcul a acestui criteriu reprezentând motiv de casare a deciziei pronunţate în apel şi la decizia nr. 298 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în cadrul căreia, alături de criteriul legal reprezentat de practica judiciară, se dă expresie şi criteriului de echitate în acordarea daunelor morale.

În acelaşi sens a invocat decizia nr. 736/2017 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţate în dosarul nr. x/2015:

"în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale, Curtea va avea în vedere atât principiul reparării integrale, cât şi principiul echităţii, precum şi prudenţa ce trebuie luată în considerare pentru ca reparaţia daunei să ofere victimei o satisfacţie cu caracter compensatoriu".

A precizat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie să se ţină cont şi de realităţile economico-sociale, pentru a se evita discrepanţele între sumele acordate şi realitatea economică din ţara noastră, sens în care a susţinut că suma acordată intimatului cu titlu de daune morale depăşeşte cu mult în cuantum despăgubirile stabilite prin hotărâri definitive şi irevocabile în speţe cu vătămări corporale, cu un număr de zile de îngrijiri medicale apropiate celor 150-155 zile din prezenta cauză.

Arătând că a depus, în faza de apel, practică cu cazuistică similară celei din prezenta speţă, din care rezultă că în alte speţe s-au acordat sume substanţial mai mici, cu o medie de circa 500 de RON pe zi, cu titlu de daune morale, a criticat instanţa de apel pentru acordarea de despăgubiri suplimentare, de aproximativ aceeaşi valoare, cu titlu de "pretium doloris".

A mai precizat, în final, că jurisprudenţa are un caracter de izvor de drept în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale victimelor din accidente rutiere.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului declarat de S.C. B. S.A. Totodată, intimatul-pârât a susţinut neîncadrarea motivelor invocate de către recurenta-pârâtă în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit în cauză.

Prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 21 octombrie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-reclamantă cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat probele (înscrisurile) în stabilirea daunelor morale şi cele referitoare la situaţia de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă nu invocă niciun argument pertinent în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 din C. proc. civ., din analiza considerentelor deciziei atacate reieşind faptul că instanţa de control judiciar a răspuns punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel, în aprecierea atât asupra daunelor materiale cât şi a daunelor morale, luându-se în considerare probatoriul administrat în cauză şi avându-se în vedere, la cuantificarea daunelor morale, consecinţele negative suferite de persona vătămată pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Recurenta, de altfel, nu a precizat, în concret, de ce apreciază că decizia dată de curtea de apel, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, ce vizează aplicarea greşită a legii în privinţa daunelor morale, ce în opinia recurentei au fost acordate într-un cuantum exagerat, cu referire şi la faptul că "daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România", Înalta Curte reţine că şi acest motiv de recurs este nefondat.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor, care ar presupune reevaluarea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac a recursului.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă aşadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Referitor la susţinerile recurentei, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 în vigoare la data producerii accidentului, prevăd că daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, însă noţiunea de jurisprudenţă nu se poate rezuma la decizii izolate de speţă.

Totodată, Norma ASF menţionată nu poate avea caracter de normă legală specială, cu prevalenţă în aplicarea ei faţă de normele C. civ., întrucât ea are doar caracterul unei norme explicative, date în aplicarea unei legi, fără a putea limita sau modifica aplicarea regulilor impuse de C. civ.

Legislaţia din România nu cuprinde criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire, iar jurisprudenţa naţională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium doloris, în raport de importanţa valorii morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În speţă se constată că instanţa de control judiciar a soluţionat apelul pârâtei şi a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Examinând decizia atacată se observă că instanţa de apel, atunci când a menţinut cuantumul daunelor morale acordate intimatului-reclamant, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, apreciind consecinţele negative suferite de acesta, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Se constată, astfel, că instanţa de apel a precizat clar şi neechivoc criteriile avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, criterii ce au fost adaptate situaţiei concrete a reclamantului.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, contrar susţinerilor recurentei, soluţia criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în speţe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligaţi să plătească victimelor accidentelor rutiere, atât prin hotărâri ale instanţelor civile, cât şi ale instanţelor penale, sume comparabile cu cele acordate în cauza de faţă.

Or, atâta vreme cât nu există o soluţie legislativă, respectiv un act cu forţă normativă care să stabilească criterii şi plafoane de acordare a acestor despăgubiri, instanţele sunt abilitate a aprecia în echitate pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii europene, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de vătămarea corporală a reclamantului şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 387/A din 17 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 387/A din 17 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2020.