Peremption barred after suspension for preliminary ruling: ex officio resumption obligation precludes procedural sanction

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a-VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, anularea deciziei nr. 79108 din data de 5 ianuarie 2016 privind încetarea plăţii prevăzute de Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare şi obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi, în continuare, pentru viitor.

Prin sentinţa civilă nr. 354 din 23 ianuarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE şi a anulat decizia nr. 79108 din data de 5 ianuarie 2016 emisa de pârâtă.

A obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizaţia acordată în baza deciziei nr. 79108 din data de 2 aprilie 2012 emisă de pârâtă începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi, în continuare, pentru viitor.

La data de 24 martie 2017, pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 354 din 23 ianuarie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, calea de atac fiind înregistrată, la aceeaşi dată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII - a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin încheierea din data de 25 septembrie 2017, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., instanţa de apel a suspendat judecarea apelului declarat de apelanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE împotriva sentinţei civile anterior menţionate, până la soluţionarea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2016.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 3564/2019 din 2 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, s-a constatat perimat apelul formulat de apelanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE împotriva sentinţei civile nr. 354 din 23 ianuarie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul A..

Recurenta-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 3564/2019 din 2 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a Civila pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

În cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

A apreciat soluţia instanţei ca netemeinică şi nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor legale ale art. 415 pct. 3 din C. proc. civ., care impun reluarea judecăţii cauzei, din oficiu, după pronunţarea hotărârii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul în care suspendarea cauzei a fost dispusă în temeiul prevăzut de art. 520 alin. (4) din C. proc. civ.

A susţinut că, potrivit principiului reglementat de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.: judecătorul are îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice si legale", iar textul art. 519 din C. proc. civ. statuează că:

"dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă si asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

A considerat că interesul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu unei chestiunii de drept aparţine, în mod exclusiv, completelor de judecată, care totodată, sunt şi titularii demersului judiciar.

Precizând că, în considerentele încheierii de suspendare din data de 25 septembrie 2017, instanţa a apreciat că:

"este oportună suspendarea judecăţii prezentului apel în raport de dispoziţiile art. 520 alin. (4) din C. proc. civ..", recurenta-pârâtă a apreciat că, în temeiul dispoziţiilor art. 415 pct. 3 din C. proc. civ., instanţa de apel trebuia sa repună cauza pe rol, din oficiu.

A mai arătat că, în sarcina părţilor nu poate fi reţinută culpa prevăzută de dispoziţiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., necesară pentru a se putea constata perimarea apelului, deoarece suspendarea cauzei nu a fost dispusă în interesul părţilor, ci în interesul înfăptuirii justiţiei.

Prin prisma acestor considerente, a apreciat că instanţa de apel a pronunţat hotătârea recurată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente dispoziţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fapt ce atrage casarea în tot a hotărârii criticate.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat; a invocat neconstituţionalitatea textului art. 415 pct. 3 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 februarie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi.

Prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune a se arăta că deşi recurenta-pârâtă a indicat drept temei juridic al criticilor formulate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea acestora rezultă că se critică interpretarea şi aplicarea unor norme de procedură, motiv pentru care este posibilă analizarea lor exclusiv din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii în nelucrare, din vina părţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În raport cu dispoziţiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părţii.

În speţă, se reţine că prin încheierea de şedinţă din 25 septembrie 2017, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., instanţa de apel a suspendat judecarea apelului declarat de apelanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE împotriva sentinţei civile anterior menţionate, până la soluţionarea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2016, apreciind că hotărârea prealabilă ce urma să se pronunţe de instanţa supremă avea incidenţă în cauza ce i-a fost dedusă judecăţii în apel.

Hotărârea prealabilă a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi face obiectul Deciziei nr. 10/19.02.2018, fiind publicată în M. Of. nr. 464 din 5 iunie 2018.

Potrivit acestei decizii: "Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, se interpretează în sensul că în categoria pensionarilor sistemului public de pensii (în accepţiunea acestei prevederi legale) nu intră şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare)."

Conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ.: "Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Spre deosebire de suspendarea dispusă în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţa care sesizează Înalta Curte cu solicitarea de pronunţare a unei hotărâri prealabile care este o suspendare legală de drept, obligatorie, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzelor similare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, prevăzută de art. 520 alin. (4) C. proc. civ., reprezintă o suspendare facultativă, în sensul celor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Ca atare, în acest ultim caz, instanţa de judecată are doar posibilitatea, iar nu obligaţia de a suspenda judecata, măsura putând fi dispusă din oficiu sau la solicitarea părţilor, dacă se apreciază că aceasta este utilă, oportună ori chiar indispensabilă pentru soluţionarea pricinii.

Art. 520 alin. (4) C. proc. civ. nu prevede momentul până la care durează suspendarea, însă, având în vedere dispoziţiile generale referitoare la incidentul procedural al suspendării judecăţii, rezultă că suspendarea durează până la repunerea cauzei pe rol în condiţiile art. 415 C. proc. civ.

Din cercetarea ipotezelor descrise de această normă prin care se prevăd modalităţile de reluare a judecării procesului, se constată că nu este reglementată o ipoteză distinctă cu privire la situaţia suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. [de altfel, nici pentru cea obligatorie prevăzută de art. 520 alin. (2)], precum în cazul hotărârii prealabile solicitate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - art. 415 pct. 3 -, astfel că, în această situaţie, pentru identificarea unei norme aplicabile, trebuie a se recurge la aplicarea prin analogie a textului anterior menţionat, soluţie permisă de dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., pricina se soluţionează "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţia asemănătoare reglementată expres de C. proc. civ. este cea de la art. 415 pct. 3: "Judecata cauzei suspendate se reia: 3. În cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene."

Art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este în sensul că: "(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept: 7. în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană."

Se constată, pe de altă parte, că art. 415 pct. 3 C. proc. civ. prevede că judecata cauzei se reia după pronunţarea hotărârii preliminare de către CJUE, iar în cazul ce interesează în speţă, prin analogie, se poate stabili că reluarea judecăţii are loc după pronunţarea hotărârii prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Textul invocat nu precizează însă dacă judecata se reia din oficiu sau la cererea uneia dintre părţi.

Mai mult decât atât, judecata se poate relua după pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ., întrucât de la data pronunţării dezlegarea de drept devine obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, astfel cum prevede art. 521 alin. (3) C. proc. civ., în timp pentru celelalte instanţe [(indiferent dacă au dispus sau nu suspendarea facultativă prevăzută de art. 520 alin. (4)], dezlegarea dată chestiunii de drept devine obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Cu privire la această chestiune de drept - "interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu", a existat o altă sesizare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 57/3.07.2017, publicată în M. Of. nr. 764 din 26.09.2017, pentru motivul neîndeplinirii nivelului de dificultate a chestiunii de drept, de natură a reclama intervenţia instanţei supreme pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

Cu toate acestea, în considerentele acestei decizii (par. 25), s-a arătat astfel:

"25. Ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 415 din C. proc. civ., şi cu înţelegerea faptului că procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părţilor interpretarea unui text de lege."

În consecinţă, Înalta Curte apreciază dacă mecanismul întrebării prealabile este de natură a fi util în primul rând instanţei în interpretarea unui text de lege sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin urmare, repunerea cauzei pe rol după suspendarea facultativă dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. şi, cu atât mai mult, după suspendarea obligatorie dispusă în baza art. 520 alin. (2) C. proc. civ., trebuie să fie dispusă din oficiu, fie după data pronunţării hotărârii prealabile (în cazul suspendării de drept), fie după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei date pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (în ipoteza suspendării facultative), fiecare dintre aceste momente echivalând cu încetarea cauzei de suspendare.

În acest context, trebuie precizat că obligaţia instanţei de a dispune repunerea cauzei pe rol din oficiu nu înlătură dreptul oricăreia dintre părţi de a solicita redeschiderea procesului prin formularea unei cereri de reluare a judecăţii.

Însă, stabilirea obligaţiei instanţei de a repune cauza pe rol are o importantă semnificaţie în aprecierea eventualei conduite a părţilor care nu au formulat ele însele cererea de repunere pe rol înăuntrul termenului de perimare (6 luni de la pronunţarea hotărârii prealabile pentru suspendarea de drept ori de la publicarea în Monitorul Oficial, pentru cazul suspendării facultative), întrucât dacă un act de procedură trebuia a fi efectuat din oficiu nu poate opera perimare. În acest sens sunt dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive ce nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Prin urmare, ori de câte ori un act de procedură trebuie a se efectua din oficiu, părţilor nu li se poate reţine vreo culpă pentru rămânerea dosarului în nelucrare, astfel încât să fie posibilă aplicarea sancţiunii procedurale a perimării cererii.

În acord cu aceste clarificări, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel era ţinută a constata că motivul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. a încetat la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 10/19.02.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicare ce a operat la data de 5 iunie 2018 şi, în plus, chiar în situaţia în care s-ar fi formulat de către părţi cerere de reluare a judecăţii după un interval de 6 luni de la data publicării, deci după 5 iunie 2018, că sancţiunea perimării nu era operantă, date fiind dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., anterior citate, având în vedere că însăşi instanţa, din oficiu, avea obligaţia de repunere a cauzei pe rol pentru continuarea judecăţii, obligaţie ce putea fi îndeplinită după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Or, curtea de apel a reţinut în mod greşit ca fiind exclusiv obligaţia părţilor de a formula cererea de repunere pe rol şi a constatat în mod nelegal perimarea cererii de apel.

Având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de apel pentru continuarea judecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE împotriva deciziei civile nr. 3564/2019 din 02 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Casează decizia recurată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2020.