Pension recalculation dispute where appeal to Supreme Court barred due to finality of Court of Appeal judgment under Law 263/2010
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on the merits as inadmissible, leaving the Court of Appeal's decision, which had dismissed the plaintiff's claim, as final and definitive. The dispute concerned a pension insurance conflict where the plaintiff challenged a local pension authority's decision regarding the recalculation of his pension based on gross income certificates issued by a former employer, alleging that the Court of Appeal had failed to analyze the merits and violated the prohibition against double valuation of income under specific judicial decisions. The decisive legal basis for the inadmissibility was Article 155 of Law No. 263/2010, which provides that judgments in pension rights cases involving the National House of Public Pensions or territorial pension houses are subject only to appeal and are definitive once issued by the Court of Appeal, thereby precluding a further appeal to the Supreme Court, as further reinforced by the principle of the legality of legal remedies under Article 457 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 165 din Legea nr. 263/2010, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 96 din Legea nr. 263/2010, art. 155 din Legea nr. 263/2010, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ; Pension recalculation dispute where appeal to Supreme Court barred due to finality of Court of Appeal judgment under Law 263/2010: Intimatele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Neamţ au formulat întâmpinare, prin care au invocat, în temeiul art. 155 din Legea nr. 263/2010, coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, în argumentarea căreia au susţinut că hotărârea atacată este definitivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17.07.2018 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, solicitând anularea deciziei nr. 237826/06.06.2018 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ şi obligarea aceleiaşi pârâte la emiterea unei noi decizii de pensionare cu valorificarea veniturilor brute evidenţiate în adeverinţele nr. 173/1, nr. 173/2 şi nr. 173/3 din 15.02.2018, emise de B. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1196/C/06.11.2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 237826/06.06.2018 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Neamţ şi a obligat-o să emită contestatorului o nouă decizie prin care să soluţioneze cererea de recalculare a drepturilor de pensie formulată la data de 23.04.2018, cu valorificarea adeverinţelor nr. 173/1, nr. 173/2 şi nr. 173/3 din 15.02.2018, emise de B. S.R.L.; a respins ca nedovedită cererea de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Neamţ au declarat apel.
Prin decizia nr. 678/09.10.2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea.
Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.
În motivare, a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
În acest sens, a arătat că instanţa de apel nu a analizat fondul cauzei, întreaga motivare vizând doar prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010, fără a fi arătate considerentele pentru care a fost admis apelul.
Astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
A mai susţinut recurentul că instanţa de apel a încălcat cele statuate prin decizia nr. 19/2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, reţinând în mod eronat că se face o valorificare dublă, întrucât veniturile înregistrate în adeverinţe vizau inclusiv diferitele sporuri de care beneficiase în activitatea desfăşurată.
Or, ceea ce s-a solicitat a fost recalcularea pensiei conform adeverinţelor şi nu adăugarea veniturilor la drepturile deja stabilite, pentru a se crea o dublă valorificare.
Recurentul a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 263/2010, care prevăd că drepturile de pensie, respectiv punctajul lunar, se calculează prin raportare la câştigul salarial brut/solda brută sau, după caz, la venitul lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale. Aceeaşi prevedere este preluată şi de art. 71 alin. (1) din H.G. nr. 257/2011.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimatele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Neamţ au formulat întâmpinare, prin care au invocat, în temeiul art. 155 din Legea nr. 263/2010, coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, în argumentarea căreia au susţinut că hotărârea atacată este definitivă.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.
În speţă, reclamantul A. a învestit Tribunalul Neamţ, la data de 17.07.2018, cu o cerere privind un conflict de asigurări sociale, în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Neamţ.
Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "(...)în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) conflictele de muncă şi de asigurări sociale, (…). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".
Aşadar, raportat la dispoziţiile legale evocate, decizia nr. 678/09.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 678/09.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2020.