Traffic accident damages: cassation appeal nullified for failure to frame illegality grounds under CPC art. 488

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31.07.2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu intervenientul-forţat C., să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 70.000 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 2.262.200 RON, echivalentul a 500.000 euro, cu titlu de daune morale; reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie obligată să îi achite diferenţa dintre veniturile nete, ca urmare a vătămării integrităţii corporale şi sănătăţii sale şi indemnizaţia primită din fondurile angajatorului şi din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, calculată de la data de 20.02.2017 până la data încetării stării de incapacitate de muncă (2.100 RON pentru perioada februarie- iulie 2017 şi în continuare); contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, în cuantum de 4.261,68 RON, pentru perioada 20.02.2017-02.03.2017 în care a fost internată la secţia Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova; la plata, în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, a penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţilor efective, cu cheltuieli de judecată.

La 15.01.2018 reclamanta A. a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înţelege să solicite obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 70.000 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 2.262.200 RON, echivalentul a 500.000 euro la data evenimentului rutier, cu titlu de daune morale, la plata diferenţei dintre veniturile sale nete, ca urmare a vătămării integrităţii corporale şi sănătăţii şi indemnizaţia primită din fondurile angajatorului şi din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, de la data producerii evenimentului rutier până la data acordării pensiei de invaliditate - 3.546 RON, pentru perioada 20.02.2017-25.09.2017; a solicitat plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri de la data la care pârâta a primit hotărârea judecătorească definitivă în prezenta cauză până la data plăţii efective, în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, dar şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 11/01.02.2019, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.225,36 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 142.500 RON, cu titlu de daune morale, precum şi la plata penalităţilor de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului principal; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă şi a sumei de 2.855,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, A. şi S.C. B. S.A. au declarat apel, căile de atac astfel exercitate fiind respinse ca nefondate prin decizia nr. 655/17.09.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. şi S.C. B. S.A. au declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, recurenta-reclamantă A. a solicitat casarea în parte a deciziei recurate şi a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii precizate şi acordării daunelor materiale şi morale la valoarea solicitată.

O primă critică, încadrată de această recurentă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a art. 1.499 C. civ., raportat la art. 22 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 39/2016, având în vedere că prima instanţă în mod eronat a reţinut ca şi petit al acţiunii cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de spitalizare, deşi reclamanta a înţeles să renunţe la acesta prin precizarea la acţiune, chestiune ce a fost pusă în discuţie, dar ignorată, în apel.

Cu privire la suma solicitată cu titlu de daune materiale, recurenta a arătat că a prezentat dovada cheltuielilor efectuate după accident şi că a învederat instanţei imposibilitatea de preconstituire a tuturor înscrisurilor referitoare la cheltuieli, cu atât mai mult cu cât în privinţa unora este imposibilă preconstituirea de probe, date fiind stările de încordare psihică şi tensiune emoţională de la acel moment.

A mai susţinut că dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. a) pct. IV şi V din Norma A.S.F. nr. 39/2016 nu sunt limitative pentru instanţă, acestea fiind aplicabile în ceea ce priveşte despăgubirea în baza învoielii părţilor, în situaţia în care asigurătorul înţelege să despăgubească persoanele păgubite, pe cei îndreptăţiţi la astfel de daune, la cererea lor, pe cale amiabilă. Această normă legală se coroborează cu art. 1.499 C. civ. şi art. 249 C. proc. civ., iar raportat la art. 1.381 şi urm. C. civ., prejudiciul trebuie reparat integral.

A mai subliniat recurenta-reclamantă că a solicitat încuviinţarea administrării probei testimoniale şi pentru dovedirea prejudiciului material actual şi neacoperit solicitat cu titlu de daune materiale, pentru cheltuielile efectuate şi pentru care nu au fost eliberate documente justificative, însă instanţa de fond, deşi a încuviinţat administrarea acestor probe, a ignorat declaraţiile martorilor.

În opinia autoarei acestei căi de atac, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale mai sus amintite, întrucât, sub aparenţa acordării unei sume globale în care se include în mod eronat şi valoarea câştigului nerealizat, respectiv suma de 3.930 RON, recurenta a fost păgubită de o parte însemnată a daunelor materiale solicitate şi dovedite, iar suma globală reţinută de instanţe este eronat calculată şi apreciată în contextul probelor administrate şi nu este de natură a acoperi sumele solicitate cu titlu de daune materiale, potrivit art. 22 alin. (1) pct. IV şi V din Norma A.S.F. nr. 39/2016.

Pe cale de consecinţă, recurenta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 70.000 RON.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de apel este contradictorie şi străină de natura cauzei, cu privire la dispoziţia dată cererii de acordare a daunelor morale.

Sub acest aspect, a dezvoltat argumentele care au stat la baza solicitării daunelor morale, susţinând că nu sunt exagerate, iar cuantumul lor nu reprezintă o îmbogăţire fără just temei, fiind în acord cu prevederile Normei A.S.F. nr. 39/2016, O.U.G. nr. 54/2016 şi cu jurisprudenţa instanţelor naţionale. Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

A mai susţinut că daunele morale solicitate se situează mult sub limitele plafonului maxim al despăgubirilor datorate de către asigurătorul R.C.A. şi că mecanismul de angajare a răspunderii se întemeiază pe existenţa unui contract de asigurare de răspundere, în vigoare la data producerii accidentului.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel în mod nelegal i-a respins apelul în motivarea căruia a reţinut că în cauză cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit de instanţa de fond, proporţional cu prejudiciul moral suferit.

Cea de-a treia critică vizează aplicarea greşită a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a menţinerii dispoziţiei primei instanţe de diminuare a cheltuielilor de judecată acordate.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond nu a justificat în niciun fel suma totală de 2.855,85 RON, acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, iar instanţa de apel a preluat în mod nelegal sarcina primei instanţe în motivarea dispoziţiei de diminuare a cheltuielilor de judecată, apreciind că sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cererea sa de recurs, S.C. B. S.A. a susţinut că daunele morale acordate în cuantum de 142.500 RON sunt exagerate, astfel că se impune reducerea acestora în conformitate cu jurisprudenţa din România.

Potrivit acestei recurente, suma corectă ce ar putea fi acordată este cea de 10.000 euro.

În continuare, recurenta-pârâtă a relevat argumente de ordin teoretic cu privire la prejudiciul moral şi cuantificarea acestuia, aspecte privind determinarea cuantumului daunelor şi jurisprudenţa relevantă sub acest aspect.

A arătat că împrejurarea că despăgubirile morale urmează să fie preluate de asiguratorul R.C.A., în baza unui contract de asigurare, nu poate constitui un motiv de amplificare a nivelului acestora, întrucât o astfel de abordare, lipsită de suport legal, creează grave inechităţi şi discrepanţe între diversele categorii de persoane prejudiciate, deşi nu se poate considera că suferinţa pricinuită este mai mică în cazul infracţiunilor pentru care nu există un asigurător care să preia plata despăgubirilor morale. De aceea, a apreciat că la soluţionarea unor asemenea cereri de despăgubire, trebuie să se ţină seama şi de faptul că fapta a fost săvârşită din culpă, iar nu cu intenţie.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A..

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin care s-a propus completului de filtru soluţia de admitere în principiu a recursului declarat de recurenta-reclamantă, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi anularea recursului declarat de recurenta-pârâtă, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea din 29.07.2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

La 20.08.2020 S.C. B. S.A. a formulat punct de vedere la raport, prin care a susţinut că motivele invocate pot fi circumscrise celor de casare indicate în mod expres prin memoriul de recurs.

Având în vedere că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. nu poate fi soluţionat în procedura prevăzută la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va disjunge judecata acestuia şi va dispune formarea unui nou dosar, în vederea soluţionării lui.

Analizând recursul declarat de S.C. B. S.A., din perspectiva măsurii în care motivele de casare invocate de această recurentă se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii şi încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi a indicat motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea părţii faţă de cuantumul daunelor morale acordate reclamantei.

Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, solicitând, în baza dispoziţiilor art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma A.S.F. nr. 39/2016, diminuarea cuantumului daunelor morale, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanţei de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, recurenta a arătat că daunele morale acordate în cuantum de 142.500 RON sunt exagerate, astfel că se impune reducerea acestora în conformitate cu jurisprudenţa din România, a prezentat o serie de considerente teoretice cu privire la definirea prejudiciilor morale şi la modalităţile de reparare a acestora şi a susţinut că la soluţionarea unor asemenea cereri de despăgubire, trebuie să se ţină seama şi de faptul că fapta a fost săvârşită din culpă, iar nu cu intenţie; toate aceste susţineri reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestită cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă prin motivele de recurs hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, susţinerile recurentei, circumscrise de aceasta motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Pe de altă parte, deşi a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac nu a indicat criticile sau apărările părţilor care nu ar fi fost luate în analiză şi nici eventualele motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

De asemenea, recurenta a invocat art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma A.S.F. nr. 39/2016 fără a argumenta aplicarea greşită a acestuia, fiind, în realitate, nemulţumită de modul în care, statuând asupra faptelor, instanţa a stabilit cuantumul daunelor morale.

Aşa fiind, nu sunt întrunite nici exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

De aceea, contrar celor susţinute de autoarea căii de atac prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii recursului, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

De aceea, recursul declarat recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. urmează să fie anulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 655/17.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi dispune formarea unui nou dosar în vederea soluţionării acestuia.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2020.