Unpaid stamp duty on civil appeal triggers annulment of cassation under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 01.09.2016 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor inserate la pct. 6.1 lit.

b) din contractul de credit nr. x/06.03.2008 pentru nevoi personale, garantat cu ipotecă, privind perceperea unui comision de acordare în cuantum de 2% din valoarea creditului acordat; să oblige pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei plătite cu titlu de comision de acordare, actualizată cu dobânda legală aferentă, de la data încasării acestuia până la data achitării integrale; reclamanţii au mai solicitat să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. 9.2 din contractul de credit, privind plata ratelor de credit în franci elveţieni şi obligarea pârâtei la continuarea contractului de credit prin stabilirea ratei de schimb la cursul de schimb franc elveţian/leu de la data acordării creditului; să oblige pârâta la restituirea către reclamanţi a diferenţelor de curs valutar achitate în plus, actualizate cu dobânda legală aferentă de la data încasării acestor sume până la achitarea integrală; de asemenea, au solicitat să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. 5.2 şi 5.3 din contract privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda, în conformitate cu politica băncii, fără a exista consimţământul clientului şi să oblige pârâta la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate cu acest titlu de la data achitării sumelor, până la restituirea efectivă; reclamanţii au mai solicitat să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse la pct. 6.1 1it.

c) din contract, privind comisionul de rambursare anticipată, a clauzei de la pct. 6.2 din contract, referitor la posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor şi taxelor, fără consimţământul clientului, cu posibilitatea publicării nivelului comisioanelor în tariful de taxe şi comisioane afişate la sediul băncii, precum şi a clauzei de la pct. 6.3 din contract, privind posibilitatea băncii de a încasa de la client, corelativ cu datoria acestuia din urmă de a le achita băncii, speze, taxe şi comisioane, pentru orice alte servicii prestate; să oblige pârâta la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate cu titlu de comisioane, astfel cum se regăsesc acestea în scadenţarele emise de bancă (12,03 franci elveţieni/lună, conform scadenţarului generat la 20.10.2009, 19,81 franci elveţieni/lună conform scadenţarului generat la 15.10.2010; 21,79 franci elveţieni/lună conform scadenţarului generat la 11.04.2011; 23,47 franci elveţieni/lună, conform scadenţarului generat la 17.10.2011, a scadenţarelor generate la 24.09.2015 şi la 30.05.2016), actualizate cu dobânda legală, de la data plăţii sumelor până la restituirea efectivă.

Reclamanţii au solicitat să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută şi a clauzei cuprinse la art. 1 din Actul adiţional nr. x/09.10.2009 încheiat la contract, privind obligarea clientului de a achita lunar suma de 200 franci elveţieni, pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare parţială a ratelor de credit; să oblige pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 1.200 franci elveţieni, reprezentând plăţi efectuate în perioada 26.10.2009-26.03.2010, cu titlu de diferenţă lunară, actualizată cu dobânda legală, de la data plăţii sumelor până la restituirea efectivă; a clauzei cuprinse la art. 1 din Actul adiţional nr. x/15.10.2010 încheiat la contract, privind obligaţia de a achita lunar suma de 518 franci elveţieni, pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare parţială a ratelor de credit; să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3.108 franci elveţieni, reprezentând plăţi efectuate în perioada 26.10.2010-26.03.2011, cu titlu de diferenţă lunară, actualizată cu dobânda legală, de la data plăţii sumelor până la restituirea efectivă; a clauzei inserate la art. 1 din Actul adiţional nr. x/11.04.2011 încheiat la contract, privind obligarea clientului de a achita lunar suma de 790 franci elveţieni, pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare parţială a ratelor de credit şi să oblige pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 4.740 franci elveţieni, reprezentând plăţi efectuate în perioada 26.04.2011-26.09.2011, cu titlu de diferenţă lunară, actualizată cu dobânda legală, de la data plăţii sumelor, până la restituirea efectivă; precum şi a clauzei inserate la art. 1 din Actul adiţional nr. x/17.10.2011 încheiat la contract, privind obligarea clientului de achita lunar suma de 800 franci elveţieni, pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare parţială a ratelor de credit şi să oblige pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 4.800 franci elveţieni, reprezentând plăţi efectuate în perioada 26.10.2011-26.03.2012, cu titlu de diferenţă lunară, actualizată cu dobânda legală, de la data plăţii sumelor până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 866/01.02.2017, Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a respins excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 2146/21.12.2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea, a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în contractul de credit pentru persoane fizice pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. x/06.03.2008, prevăzute la art. 5.2 şi art. 5.3, referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda curentă şi modalitatea de înştiinţare a împrumutaţilor cu privire la noua dobândă, la art. 6.1 lit. b), privind comisionul de acordare de 2% din valoarea creditului acordat, la art. 6.1 lit. c), privind comisionul de rambursare anticipată, la art. 6.2, referitor la posibilitatea băncii de modificare unilaterală a nivelului comisioanelor şi taxelor, fără consimţământul clientului, la art. 6.3 referitoare la posibilitatea băncii de a percepe speze, taxe şi comisioane, la art. 9.2, referitoare la obligarea reclamanţilor de a plăti ratele în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul, a obligat pârâta să continue contractul de credit ipotecar prin stabilirea ratei de schimb la cursul de schimb franc elveţian/leu, de la data acordării creditului, respectiv 06.03.2008 şi să restituie reclamanţilor suma de 3.060 franci elveţieni, la cursul oficial de schimb din ziua plăţii, 11.03.2008, reprezentând comisionul de acordare de 2% din valoarea creditului acordat, suma de 2.595,08 franci elveţieni, la cursul oficial de schimb din ziua plăţii, 11.03.2008, reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată de la data achitării comisionului de acordare, până la 18.05.2017, precum şi dobânda penalizatoare legală calculată de la 19.05.2017, până la achitarea efectivă a debitului, suma de 24.655,65 RON, reprezentând diferenţa de curs valutar dintre cursul francului elveţian de la data achitării ratelor şi cel de la data acordării creditului, suma de 8.984,63 RON, reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data achitării ratelor până la 18.05.2017, precum şi dobânda penalizatoare legală, calculată de la 19.05.2017 până la achitarea efectivă a debitului, suma de 15.183,37 franci elveţieni, la cursul oficial din ziua plăţii fiecărui comision, reprezentând diferenţe lunare şi comisioane, suma de 6.480,21 franci elveţieni, la cursul oficial din ziua plăţii fiecărui comision, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată de la data achitării comisionului de acordare până la 18.05.2017, precum şi dobânda penalizatoare legală, calculată de la 19.05.2017 până la data achitării efective a debitului, suma de 1.079,76 franci elveţieni, reprezentând dobânda achitată în plus faţă de cea stabilită iniţial în contractul de credit, precum şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data achitării ratelor de dobândă până la achitarea efectivă a debitului; a respins ca nefondate celelalte capete de cerere şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 4.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 457/26.09.2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul a admis în parte acţiunea, a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 6.1 lit. b) din contractul de credit, privind comisionul de acordare, precum şi capătul de cerere referitor la restituirea sumei plătite cu titlu de comision de acordare, actualizată cu dobânda legală aferentă; a respins ca nefondat şi capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a clauzelor de la art. 6.1 lit. c), privind comisionul de rambursare anticipată, la art. 6.3, referitor la posibilitatea pârâtei de a percepe speze, taxe şi comisioane, la art. 9.2, privind obligarea reclamanţilor de a plăti ratele în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul, precum şi capătul de cerere vizând restituirea sumei plătite cu titlu diferenţă curs valutar, actualizată cu dobânda legală aferentă; a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

Prin decizia nr. 449/30.09.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de petenta C. S.A. şi a dispus completarea hotărârii din apel, în sensul că a obligat intimaţii-reclamanţi la plat către apelanta-pârâtă a sumei de 1.998 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 457/26.09.2018, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei parţială şi trimiterea cauzei la curtea de apel, spre o nouă judecată a dispoziţiilor menţinute în apel.

În motivare, recurenta a susţinut că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând prevederile art. 22 C. proc. civ., deoarece reclamanţii au solicitat acordarea dobânzilor legale, iar instanţa a dispus acordarea dobânzii legale penalizatoare, inclusiv pentru perioada anterioară intrării în vigoare a O.G. nr. 13/2011.

O altă critică vizează aplicarea eronată a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000.

Potrivit recurentei, în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, pentru calificarea ca fiind abuzive a clauzelor reţinute în dispozitivul deciziei contestate şi pentru restituirea sumei de 1.079 franci elveţieni, cu titlu de dobândă nedatorată.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că instanţa de apel în mod eronat a reţinut că respectivele clauze nu au fost negociate şi că acestea fac parte dintr-un contract de adeziune, având în vedere că reclamanţii au încheiat anterior trei contracte similare cu alte bănci, că au solicitat refinanţarea acestora, fapt ce conduce spre concluzia că aceştia aveau cunoştinţe solide în ceea ce priveşte dreptul şi posibilitatea de a negocia.

Referitor la clauzele de la art. 5.2 şi art. 5.3 din contract, recurenta a susţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, astfel că nu se poate reţine existenţa vreunui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, deoarece nivelul dobânzii, posibilitatea modificării acesteia, precum şi motivele care ar justifica din punct de vedere economic această modificare au fost fundamentate contractual şi erau permise de Legea nr. 193/2000.

Recurenta a mai susţinut că a fost în imposibilitate de a exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractele de credit, întrucât, începând cu luna decembrie 2008, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci şi a celor legate de dobândă, nu a mai fost posibilă decât prin semnarea unui act adiţional la contractul de credit, cu excepţia modificărilor impuse prin lege.

O astfel de modificare a fost impusă prin art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010.

În continuare, recurenta a arătat că Legea nr. 193/2000 nu interzice inserarea în contracte a unor clauze în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibilă de către consumator. Astfel, modificarea ratei dobânzii se face sub condiţia informării împrumutatului şi acordării unui termen în care acesta să îşi manifeste voinţa în raport cu propunerea înaintată de bancă.

În aceste condiţii, a apreciat că exigenţele bunei-credinţe sunt respectate şi clauza nu poate fi considerată abuzivă.

Aşadar, a susţinut că părţile contractului au acţionat de pe poziţii de egalitate, neexistând niciun dezechilibru sau tratament preferenţial în favoarea vreunei părţi semnatare a contractelor de credit.

Cea de-a treia critică vizează aplicarea eronată a dispoziţiilor O.G. nr. 9/2000 şi ale O.G. nr. 13/2011, recurenta susţinând că în mod nelegal a fost obligată la plata către reclamanţi a unor dobânzi penalizatoare la anumite sume de bani.

În opinia recurentei, ambele instanţe de fond au omis faptul că în perioada în care a produs efecte O.G. nr. 9/2000 nu exista vreo dispoziţie legală care să prevadă dobânda legală penalizatoare, iar clienţii nu au solicitat acordarea acestei dobânzii penalizatoare.

Prin urmare, pentru perioada 2008-2011, până la apariţia O.G. nr. 13/2011, nu a existat o bază legală pentru acordarea de dobânzi legale penalizatoare.

În acest context, a subliniat că ar putea fi obligată la achitarea dobânzii legale penalizatoare doar din momentul rămânerii definitive a hotărârii, deoarece doar la acel moment a devenit scadentă obligaţia de a restitui suma de bani stabilită prin hotărâre judecătorească.

Cea de-a patra critică vizează aplicarea eronată a prevederilor art. 969 C. civ. şi art. 6 şi 7 din Legea nr. 193/2000, instanţa de apel menţionând în mod nelegal obligaţia de restituire a sumei de 15.183,37 franci elveţieni şi a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 6.480,21 franci elveţieni.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că sumele au fost reţinute în baza actelor adiţionale nr. 1-4, care au fost încheiate prin acordul părţilor.

Ultima critică vizează acordarea cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond.

În acest sens, autoarea căii de atac a apreciat că suma de 4.900 RON, acordată cu acest titlu, este una exagerat de mare, dar şi că, respingându-i cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul nu a fost timbrat.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La 17.06.2020, recurenta a formulat o cerere de renunţare la judecata recursului.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a pus în vedere recurentei, sub sancţiunea anulării cererii, să depună la dosar, în termen de 10 de zile de la comunicarea adresei, dovada achitării taxei de timbru de 1.536,88 de RON.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată stabilit în cauză - 21.10.2020, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 pct. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 457/26.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2020.