Nullity of service contract for lack of object and illegal cause; annulment of appeal for failure to articulate illegality grounds

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 07.12.2015 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, astfel cum a fost completată la 15.01.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de prestări servicii încheiat de părţi la 01.06.2008 şi să oblige pârâta să îi restituie reclamantei suma de 319.047,52 RON, reprezentând plăţi efectuate în baza contractului de prestări servicii în discuţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data fiecărei plăţi până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1435/16.10.2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată atât acţiunea, cât şi cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, reprezentată prin lichidator judiciar C.., a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 524/24.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, reprezentată prin lichidator judiciar C.., a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, instanţei de apel.

Recurenta a precizat că înţelege să atace cu recurs şi încheierea din 12.09.2019, prin care instanţa de apel a respins, ca nefiind utilă cauzei, proba cu suplimentul la raportul de expertiză contabilă.

În motivare, a susţinut că, menţinând contractul de prestări servicii încheiat la 01.06.2008, deşi acesta nu are un obiect clar determinat, real şi licit, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 948, 962 şi 964 din C. civ. de la 1864, aplicabil speţei în considerarea datei încheierii contractului.

În acest sens, a arătat că, raportat la dispoziţiile legale sus-menţionate, lipsa obiectului unei convenţii atrage nulitatea absolută a acesteia. Astfel, pentru a fi valabil, obiectul actului juridic trebuie să existe, să se afle în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil, licit şi moral.

Or, potrivit art. 2.1. şi 2.2 din contractul de prestări servicii încheiat la 01.06.2008, obiectul aparent al convenţiei constă în punerea la dispoziţia beneficiarului (S.C. A. S.R.L.) de clienţi şi piaţă de desfacere pentru produsele pe care le comercializa, informarea beneficiarului cu privire la formalităţile vamale interne, intracomunitare şi pentru export, în funcţie de cerinţele acestuia şi în efectuarea de servicii necesare bunei desfăşurări a activităţii de livrări intercomunitare sau export.

În opinia recurentei, din formularea clauzelor inserate la art. 2.1 şi 2.2 din contract rezultă lipsa unui obiect determinat, dar şi faptul că încheierea acestuia nu a dat naştere niciunui raport juridic real între părţi, care să creeze drepturi si obligaţii reciproce între acestea, cu încălcarea dispoziţiilor art. 942 C. civ.

A mai arătat că intimata nu a dovedit în ce a constat în mod efectiv activitatea de consultanţă pe care pretinde că a prestat-o şi a susţinut că, în realitate, plăţile efectuate în baza acestui contract ascund sumele pe care trebuia să le plătească periodic intimatei, pentru a-i fi asigurat accesul la serviciile portuare.

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a reţinut aceste aspecte şi, mai mult, deşi la clauza inserată la art. 4.1 din contract se menţionează că preţul prestaţiei este variabil şi se calculează în conformitate cu anexa la contract, anexă care nu a fost niciodată redactată şi semnată (tocmai pentru că preţul prestaţiilor furnizate nu a putut fi estimat la momentul perfectării înţelegerii, întrucât, în fapt, intimata urma să primească o cotă-parte din tranzacţiile efectuate), a apreciat în mod greşit că inexistenţa anexei în care ar fi trebuit să se detalieze modul de stabilire a preţului serviciilor nu poate fi avută în vedere pentru a constata nulitatea contractului pentru lipsa obiectului, dat fiind că plata preţului reprezintă doar o parte din obiectul contractului.

A arătat recurenta că obiectul contractului este format din prestaţii şi din preţul acestora, preţ care trebuia sa fie determinat sau cel puţin determinabil prin clauzele contractuale, aşa cum impune art. 964 C. civ. Or, din această perspectivă, contractul nu prevede în mod clar determinate sau cel puţin determinabile nici prestaţiile intimatei-pârâte, nici preţul pe care ar fi trebuit să îl achite.

În continuare, a susţinut că instanţa de apel nu a reţinut că, potrivit înţelegerii părţilor, pe lângă contractul-cadru trebuia să se încheie contracte separate, pentru fiecare prestaţie şi a prezentat pe larg argumentele, elementele de fapt şi probele din care, în opinia recurentei, rezultă că intimata nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de prestări servicii.

A subliniat recurenta că în mod greşit s-a reţinut prin decizia atacată că dispoziţiile Legii nr. 571/2003, ale H.G. nr. 44/2004, ale noului C. civ. şi ale Legii nr. 207/2015 sunt străine de obiectul litigiului prin care se invocă nulitatea unei convenţii încheiate sub imperiul C. civ. anterior.

Aceasta întrucât, chiar dacă aceste norme sunt ulterioare încheierii contractului de prestări servicii, ele sunt aplicabile în ceea ce priveşte analiza realităţii unor operaţiuni comerciale, nu numai din perspectiva fiscalizării lor, (fiind în vigoare la data emiterii facturilor, deci a presupusei realizări a prestaţiilor), ci şi din perspectiva aprecierii valabilităţii juridice a acestora, inclusiv a obiectului contractului în baza căruia se pretinde că au fost executate.

Tot în contextul dezvoltării argumentelor în sensul neîndeplinirii obligaţiilor asumate de intimată prin contractul de prestări servicii, a susţinut că documentele D. nu fac dovada prestării serviciilor şi că facturile emise de intimată nu evocă servicii pe care aceasta nu le putea efectua, nefiind incluse în obiectul său de activitate.

În opinia recurentei, curtea de apel a apreciat în mod greşit că prima instanţă a constatat în mod judicios că apărările sale vizează în realitate modul de executare a convenţiei dintre părţi, nefiind în discuţie o situaţie concomitentă încheierii contractului, prin care să se dovedească astfel existenţa unei cauze de nulitate, ci aspecte care ţin de modul în care obligaţiile părţilor au fost aduse la îndeplinire, care pot fi invocate doar în cadrul unei cereri de reziliere ori de rezoluţiune sau pe calea excepţiei de neexecutare.

În acest sens, a susţinut că nu a invocat ca motiv de nulitate neexecutarea contractului şi a subliniat că aspectele ulterioare perfectării contractului, invocate prin cererea de chemare în judecată şi dovedite prin probele administrate, îi confirmă susţinerile cu privire la adevăratele relaţii dintre părţi, relevând adevărata voinţă a părţilor şi caracterul ilicit al obiectului convenţiei.

Or, instanţa de apel avea obligaţia legală de a valorifica aceste fapte conexe, chiar dacă ele reprezintă împrejurări ulterioare semnării contractului, deoarece din ele se poate deduce intenţia părţilor şi se poate aprecia dacă convenţia a avut un obiect real, determinat şi licit sau a fost perfectată cu încălcarea legii, ceea ce atrage nulitatea ei absolută.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 966 şi 968 C. civ., în condiţiile în care contractul de prestări servicii din 01.06.2008 a avut o cauză ilicită şi imorală. Aceasta, întrucât cauza contractului nu a fost reprezentată de desfăşurarea unor relaţii comerciale între părţi, ci mascarea plăţilor pe care era forţată să le efectueze intimatei pentru a putea să îşi continue activitatea în portul Constanţa.

În continuare, a reiterat neîndeplinirea obligaţiilor asumate de intimată prin contractul de prestări servicii, sens în care a prezentat pe larg probele administrate în cauză care relevă acest aspect şi a susţinut că instanţa de apel nu a interpretat corect declaraţiile martorilor şi raportul de expertiză efectuat în cauză, subliniind, totodată, că nu i se poate pretinde să facă dovada unui fapt negativ, respectiv imposibilitatea continuării activităţii în Portul Constanta, acest aspect rezultând în mod implicit din modul de semnare a contractului din 01.06.2008.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că instituţia nulităţii absolute dublată de cea a simulaţiei nu operează în prezenta cauză, deşi cauzele de nulitate absolută invocate afectează atât actul public, cât şi pe cel secret, iar consecinţa o reprezintă constatarea nulităţii absolute a actului public.

Potrivit recurentei, nu era necesar să învestească instanţa cu o solicitare de constatare a caracterului simulat a contractului de prestări servicii din data de 01.06.2008, din moment ce nu a urmărit prin această acţiune validarea actului secret, chiar nematerializat în formă scrisă, ci a vizat constatarea nulităţii absolute a actului public, întocmit în scris, în considerarea inclusiv a caracterului ilicit al actului secret dintre părţile contractante.

În acest context, a arătat că a accepta teza instanţei de apel, potrivit căreia acţiunea în simulaţie se introduce de terţul pe care contractul aparent îl prejudiciază, iar nu de una dintre părţile care au încheiat actul public, ar însemna că obiectul ilicit al unui act juridic ar trebui consemnat expres în cuprinsul acestuia şi a subliniat că, în realitate, obiectul ilicit sau cauza ilicită a unei înţelegeri secrete se răsfrânge şi asupra actului aparent întocmit de părţi, determinând nulitatea absolută a acestuia. În niciun caz nu se poate solicita instanţei să constate caracterul simulat al actului public şi să valideze actul juridic secret nelegal, căci s-ar ajunge astfel ca însăşi instanţa de judecată să confere legalitate, prin constatarea simulaţiei, unei ilegalităţi comise prin perfectarea actului secret. Singura soluţie legală pentru a înceta efectele juridice ale actului secret nelegal, chiar neconstatat printr-un înscris, este declararea nulităţii absolute a actului juridic public, respectiv a contractului de prestări servicii din data de 01.06.2008. Frauda la lege afectează atât actul public, prin constatarea nulităţii absolute a acestuia, cât şi actul secret, în sensul că acesta nu mai produce efecte juridice între părţile contractante şi nici nu mai poate fi invocat de terţi în raporturile acestora cu părţile semnatare ale actului public.

În acest sens, a susţinut că nu există un contraînscris care să ateste înţelegerea secretă a părţilor, însă are posibilitatea de a dovedi care a fost intenţia reală la semnarea contractului prin orice mijloc de probă.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod corect că excepţia este că proba existenţei actului secret se poate face prin orice mijloc de probă chiar şi între părţi, dacă cel care invocă simulaţia reclamă şi caracterul ilicit al acesteia, dar a apreciat în mod greşit că nu a făcut dovada că în realitate actul a fost încheiat pentru a ascunde adevăratele raporturi juridice dintre părţi, nici chiar prin proba cu martori; or, prin probele administrate în cauză a dovedit că sunt incidente dispoziţiile art. 948, 962 şi 966-968 C. civ., contractul ascunzând, în realitate, o înţelegere ocultă impusă de intimată.

A susţinut recurenta că instanţa de apel trebuia să dispună restituirea sumei de 319.047,52 RON, ca efect al principiului de drept restitutio in integrum şi al repunerii părţilor în situaţia anterioară.

În acest context, a arătat că, întrucât a învestit instanţa cu acţiunea în constatarea nulităţii absolute, instanţa trebuia să dispună restituirea tuturor sumelor pe care le-a plătit în baza contractului, atât în perioada 2008-2010, când acesta a fost in vigoare, cât şi ulterior, iar nu să se raporteze la suma reţinută de expert ca fiind achitată, care se referă exclusiv la perioada în care acest contract a produs efecte.

Totodată, instanţa de apel trebuia să dispună şi acordarea dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data plăţii lor până la restituirea efectivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1088 C. civ. de la 1864, având în vedere că intimata a beneficiat de suma în cauză în toată această perioadă, iar regimul plăţilor efectuate în temeiul unui act juridic nul este acela al plăţii nedatorate.

În final, a susţinut că instanţa de apel trebuia să încuviinţeze şi să dispună administrarea unui supliment de expertiză contabilă, pentru a se calcula toate sumele pe care le-a plătit, atât timp cât prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a procedat la calcularea sumelor achitate în perioada în care contractul de prestări servicii era în vigoare, deşi a solicitat restituirea tuturor sumelor achitate în baza acestuia.

A arătat recurenta că acesta este motivul pentru care a atacat cu recurs şi încheierea din 12.09.2019, prin care instanţa de apel a respins, ca nefiind utilă cauzei, proba cu suplimentul la raportul de expertiză contabilă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

La 30.03.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, iar la 30.04.2020 recurenta a răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La 21.08.2020, C.., lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, a declarat că îşi însuşeşte recursul.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, iar potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte."

Potrivit actelor dosarului, decizia atacată a fost comunicată recurentei la 09.12.2019, astfel că recursul depus la 20.12.2019, a fost declarat în cadrul termenului legal de 30 de zile, care, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la 09.01.2020.

În aceste condiţii, recursul nu a fost formulat ulterior împlinirii termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât excepţia tardivităţii urmează să fie respinsă.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea că dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci doar motive de netemeinicie, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevând, în realitate, nemulţumirea recurentei faţă de modul de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Autoarea căii de atac nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanţei de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege mai sus evocat.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt.

Înalta Curte notează că instanţa de prim control judiciar a validat raţionamentul tribunalului, reţinând că susţinerile apelantei-reclamante şi probele administrate nu relevă lipsa obiectului contractului de prestări servicii, ori cauza ilicită a acestuia, ci vizează în realitate modul de executare a convenţiei dintre părţi.

De asemenea, a reţinut că, deşi a afirmat că, în realitate, contractul de prestări servicii a fost încheiat pentru a ascunde adevăratele raporturi juridice dintre părţi, apelanta-reclamantă nu a făcut vreo dovadă în acest sens, nici chiar prin proba cu martori, în condiţiile în care prin afirmaţiile sale sugera caracterul nelegal al înţelegerii secrete.

Astfel, instanţa de apel a analizat susţinerile părţilor prin prisma probelor administrate şi a constatat că autoarea căii de atac nu a făcut dovada existenţei vreunei cauze de nulitate absolută, nici chiar din perspectiva unei înţelegeri oculte simulate într-un contract de prestări servicii sau a fraudei la lege.

Prin memoriul său, recurenta, sub aparenţa încălcării dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile de valabilitate ale actului juridic civil, a dezvoltat consideraţii teoretice cu privire la obiectul şi cauza actului juridic şi a simulaţiei. De asemenea, reluând practic criticile din apel, a reiterat argumentele şi probele din care apreciază că rezultă neîndeplinirea obligaţiilor asumate de intimată prin contractul de prestări servicii, aspect care, în opinia sa, nu ţine de etapa executării contractului, ci reprezintă un fapt conex, din care rezultă lipsa obiectului şi cauza ilicită şi a criticat, din această perspectivă, modul în care instanţele de fond au interpretat şi valorificat aceste probe.

Or, criticile legate de modul de administrare sau interpretare a probelor ori faţă de modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

În ceea ce priveşte criticile vizând restituirea sumelor plătite în baza contractului de prestări servicii, la care se adaugă dobânda legală, în virtutea principiului restitutio in integrum şi repunerii părţilor în situaţia anterioară, precum şi criticile vizând necesitatea întocmirii unui supliment la raportul de expertiză care să le stabilească, instanţa supremă constată că acestea au fost formulate strict formal, de vreme ce instanţele de fond nu au analizat capătul de cerere accesoriu vizând restituirea preţului, în condiţiile în care au apreciat că este neîntemeiat capătul principal de cerere.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, reprezentată prin lichidator judiciar C.., împotriva încheierii din 12.09.2019 şi deciziei civile nr. 524/24.10.2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2020.