Judge incompatibility in annulment complaint: non-identity of grounds for revision and annulment defeats recusal request

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28.08.2018 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj Napoca, solicitând următoarele:

- anularea dispoziţiei colective nr. 112A/30.03.2018, respectiv a dispoziţiei colective nr. 207A/29.05.2018, în ceea ce priveşte reducerea sporurilor aferente salariului, prin care s-a dispus reducerea sporului grupa I de la 75% la 55%, (fiind retribuiţi ulterior 10% spor grupa I) şi obligarea pârâtului la acordarea sporului salarial grupa I în procent de 85%. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului la plata sporului grupa I în procent de 75% şi a sporului grupa II în procent de 15%, aferente salariului de bază, cele maxime avute iniţial, cu consecinţa revenirii la cele existente iniţial;

- anularea actului adiţional nr. x/30.03.2018, respectiv a actului adiţional nr. x/29.05.2018 la contractele individuale de muncă, prin care s-a dispus reducerea sporurilor grupa I - de la 75% la 55%, (fiind retribuiţi ulterior 10%) şi s-a eliminat sporul grupa II - 15%, în sensul menţinerii salariilor de bază avute anterior reducerii acestora;

- obligarea pârâtului la plata diferenţei de drepturi salariale dintre salariul cuvenit, indexat, majorat şi reactualizat cu dobânda legală şi cel acordat efectiv, calculată de la data emiterii deciziei până la acordarea efectivă;

- obligarea pârâtului la calcularea acestor sporuri prin raportare la salariul de bază şi nu la salariul de încadrare;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 461/27.02.2019, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 859/A/12.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C. proc. civ., care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2019.

La 13.09.2019, A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au formulat o cerere de recuzare împotriva unui membru al completului de judecată.

Prin încheierea din 19.09.2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de recuzare, iar prin decizia civilă nr. 1301/A/18.10.2019 a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare.

Împotriva încheierii din 19.09.2019, A., B., C., D., E., F., G., H. şi J. au declarat recurs, solicitând casarea ei şi constatarea stării de incompatibilitate relativă invocată, precum şi casarea hotărârii pronunţate în contestaţia în anulare.

În motivarea recursului, au susţinut că instanţa a respins cererea de recuzare, rezumându-se la a reţine doar că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără a arăta argumentele de fapt şi de drept care au condus la această concluzie.

Potrivit recurenţilor, au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., încheierea nefiind motivată, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, autorii căii de atac au reiterat situaţia de fapt, au prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi au susţinut că, urmare a greşelilor de procedură efectuate de instanţa de apel, au formulat două căi extraordinare de atac, contestaţie în anulare şi revizuire, ambele vizând acelaşi motiv, şi anume discriminarea salarială a angajaţilor raportat la alte instituţii similare, critică ce nu a fost analizată de instanţe.

Au arătat recurenţii că judecătorul recuzat în cadrul contestaţiei în anulare este acelaşi care a soluţionat cererea de revizuire, acesta exprimându-şi anterior părerea cu privire la omisiunea instanţelor de a cerceta motivul discriminării salariale, aflându-se astfel în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Prin încheierea din 29.07.2020, completul de filtru a admis în principiu recursul, acordând termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestuia.

Se cuvine menţionat, cu prioritate, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.(...)".

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod expres, recurenţii au invocat ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Au susţinut autorii căii de atac că instanţa, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a respins cererea de recuzare, rezumându-se la a reţine doar că nu sunt îndeplinite cerinţele de la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără a arăta argumentele de fapt şi de drept care au condus la această concluzie.

Garantarea dreptului la un proces echitabil include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv şi consistent al argumentelor părţilor.

Aşadar, obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei şi de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Examinarea încheierii atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanţa a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, reţinând că, prin faptul că a soluţionat cererea de revizuire, judecătorul recuzat nu a devenit incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., să judece contestaţia în anulare, căci nu există identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi cel de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile recurenţilor vizând nemotivarea hotărârii nu sunt întemeiate.

Nici critica potrivit căreia, contrar celor reţinute de instanţă, judecătorul recuzat era incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este aptă să conducă la casarea încheierii atacate.

Conform art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 998/A/2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. x (de completul de judecată din care a făcut parte şi judecătorul recuzat), a fost respinsă revizuirea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva deciziei civile nr. 859/A/12.06.2019 a aceleiaşi curţi de apel.

Cererea de revizuire fusese întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, autorii căii de atac reclamând nerespectarea de către instanţă a principiului disponibilităţii, din perspectiva faptului că nu s-a pronunţat asupra aspectului discriminării salariaţilor reclamanţi.

Instanţa de revizuire a apreciat că, în condiţiile în care curtea de apel a reţinut prin decizia atacată că este inadmisibilă schimbarea cauzei juridice în apel, cu referire la motivele din cererea de apel vizând constatarea discriminării, nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că respectiva critică fusese evaluată şi înlăturată.

Obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în cadrul căruia s-a formulat cererea de recuzare respinsă prin încheierea atacată cu recurs, îl constituie contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 859/A/12.06.2019 a aceleiaşi instanţe.

Prin contestaţia în anulare, autorii acesteia au criticat decizia atacată din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C. proc. civ., susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de apel vizând discriminarea salariaţilor comparativ cu salariaţii din alte instituţii similare.

Aşadar, având în vedere obiectul celor două dosare, prin prisma cărora judecătorul recuzat a avut a se pronunţa, în cadrul revizuirii, asupra motivului ce viza lipsa pronunţării asupra unui lucru cerut, iar în contestaţia în anulare, cu privire la lipsa analizei unui motiv de apel, în mod judicios s-a reţinut prin încheierea atacată că nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de vreme ce nu există identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi cel al contestaţiei în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 coroborat cu art. 503 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte subliniază că ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are în vedere cererea concretă dedusă judecăţii, obiectul ei, pe când ipoteza cuprinsă în art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. vizează omisiunea de cercetare a unui motiv de casare.

Mai mult decât atât, nu se poate susţine cu temei că judecătorul care s-a pronunţat asupra unei revizuiri este incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a se pronunţa într-o contestaţie în anulare, în condiţiile în care, raportat la textele de lege care le reglementează, motivele pentru care cele două căi de atac extraordinare de retractare pot fi declarate diferă, astfel că o hotărâre nu poate fi atacată, invocând acelaşi motiv, atât cu revizuire, cât şi cu contestaţie în anulare.

Judecătorul învestit cu soluţionarea unei cereri de revizuire se va pronunţa în limitele dispoziţiilor art. 509 C. proc. civ., care reglementează obiectul şi motivele de revizuire, iar în ipoteza contestaţiei în anulare, în limitele art. 503 C. proc. civ., care stabileşte obiectul şi motivele contestaţiei.

Aşadar, astfel cum sunt configurate de lege, căile extraordinare de atac ale revizuirii şi contestaţiei în anulare nu pot fi declarate pentru acelaşi motiv.

De altfel, prin decizia civilă nr. 1301/A/2019, pronunţată în dosarul în cadrul căruia s-a formulat cererea de recuzare respinsă prin încheierea atacată, Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare, reţinând că o decizie a unei instanţe de apel nu poate face obiectul căii extraordinare de atac de retractare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborate cu cele ale art. 503 alin. (3) C. proc. civ., care, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, vizau doar hotărârile instanţelor de recurs.

Examinarea deciziilor pronunţate în dosarul având ca obiect revizuirea şi în cel vizând contestaţia în anulare relevă perspectiva diferită din care este analizată aceeaşi hotărâre, odată prin prisma dispoziţiilor art. 509 C. proc. civ., în cadrul revizuirii, iar în contestaţia în anulare, prin raportare la art. 503 C. proc. civ.

Aşa fiind, este neîntemeiată critica recurenţilor potrivit căreia judecătorul recuzat în cadrul contestaţiei în anulare se afla în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, criticile invocate de recurenţi nu justifică măsura casării încheierii atacate, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva încheierii din 19.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2020.