Timber sales debt enforcement: Cassation dismissed, upholding payment order and penalties.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10.12.2018 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "A." a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 412.938,55 RON, din care 228.856,95 RON reprezintă plăţi restante pentru achiziţionarea de masă lemnoasă pe picior, iar 184.081,60 RON reprezintă penalităţi de întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. 132/27.03.2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis acţiunea şi obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 228.856,95 RON, reprezentând diferenţă de preţ şi a sumei de 184.081,60 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 460/A-com/23.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei din apel, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În motivare, a susţinut că a invocat prin memoriul de apel faptul că masa lemnoasă era deja parţial exploatată la momentul predării şi era diferită din punct de vedere calitativ, invocând practic, în cadrul apelului, excepţia de neexecutare a contractului.

Cu toate acestea, deşi potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. trebuia să analizeze motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate atât în faţa primei instanţe, cât şi în apel, instanţa de prim control judiciar nu a analizat această apărare.

În opinia recurentei, hotărârea atacată este nelegală, atât timp cât excepţia de neexecutare este o veritabilă apărare de fond, care a fost invocată în mod legal şi era esenţială pentru evaluarea temeiniciei pretenţiilor afirmate prin cererea de chemare în judecată, iar lipsa examinării acesteia a lipsit-o de principalul mijloc de apărare.

Recurenta a încadrat această critică motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma încălcării dreptului la apărare şi la un proces echitabil, dar şi celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., subliniind că lipseşte orice motivare cu privire la înlăturarea apărării de fond privind neexecutarea contractului de către vânzătoare care, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, nu i-a predat masa lemnoasă stabilită prin contractat.

Subsumat aceloraşi motive de nelegalitate, a susţinut că, în dovedirea neexecutării contractului, a solicitat încuviinţarea probei cu expertiză silvică, care să stabilească masa lemnoasă deja exploatată, în condiţiile în care aceasta purta o altă marcă silvică decât cea aplicată pe arborii exploataţi, dar şi a probei testimoniale, pentru a face dovada situaţiei de fapt privind existenţa unor arbori exploataţi anterior.

A arătat recurenta că instanţa de apel nu a încuviinţat aceste probe, deşi erau utile cauzei, lipsind-o astfel de posibilitatea de a-şi dovedi susţinerile şi încălcându-i dreptul la un proces echitabil.

În opinia recurentei, hotărârea instanţei de apel, prin care s-a reţinut că aceste probe nu sunt utile cauzei, fără a arăta, în concret, care sunt argumentele care susţin o asemenea concluzie, este nemotivată, nefiind satisfăcute exigenţele unei motivări clare şi pertinente.

La 13.01.2020 intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 03.02.2020, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 29.07.2020, completul de filtru a respins excepţia nulităţii şi a admis în principiu recursul, acordând termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestuia.

Se cuvine menţionat, cu prioritate, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.(...)".

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă critică decizia atacată, pornind de la faptul că, deşi a invocat prin memoriul de apel faptul că masa lemnoasă era deja parţial exploatată la momentul predării şi era diferită din punct de vedere calitativ faţă de cea contractată, invocând practic, în cadrul apelului, excepţia de neexecutare a contractului, instanţa de prim control judiciar, cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., nu a analizat această apărare.

Autoarea căii de atac a încadrat această critică motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma încălcării dreptului la apărare şi la un proces echitabil, dar şi celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., subliniind că lipseşte orice motivare cu privire la înlăturarea apărării de fond privind neexecutarea contractului de către vânzătoare care, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, nu i-a predat masa lemnoasă stabilită prin contract.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile oferite de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv şi consistent al argumentelor şi probelor administrate, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Aşadar, obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei şi de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Or, instanţa de apel a reţinut şi a înlăturat susţinerile părţilor şi a explicat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, aşa încât hotărârea sa creează transparenţa asupra silogismului judiciar.

Astfel, în concret, intimatul-reclamant a solicitat, pe calea cererii de chemare în judecată, obligarea recurentei-pârâte la plata sumelor restante reprezentând preţului masei lemnoase cumpărate de aceasta din urmă în temeiul contractelor de vânzare de masă lemnoasă pe picior nr. 45/18.01.2017, nr. 46/18.01.2017, nr. 235/03.11.2016 şi nr. 129/1.06.2016, precum şi la plata penalităţilor calculate conform art. 9.4.1. comun celor patru contracte.

Prin întâmpinarea depusă în faţa tribunalului, S.C. B. S.R.L. a invocat impreviziunea, apărare care a fost înlăturată.

Prin memoriul de apel, S.C. B. S.R.L. a susţinut că, în contra celor reţinute de prima instanţă, sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii şi a solicitat să i se acorde posibilitatea de a o dovedi, prin încuviinţarea probei cu expertiză. În acest context, a subliniat că propune această probă cu scopul de a demonstra că masa lemnoasă era, din punct de vedere calitativ, mult inferioară celei stabilite prin contracte, dar şi că mare parte din aceasta era deja exploatată.

Dincolo de faptul că, din ceea ce s-a arătat în cele ce preced, recurenta-pârâtă a invocat în faţa instanţelor de fond impreviziunea, iar nu excepţia de neexecutare a contractului, cum pretinde prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel a examinat criticile vizând predarea unei mase lemnoase neconforme din punct de vedere calitativ şi cantitativ şi din această din urmă perspectivă.

Excepţia de neexecutare a contactului, reglementată de art. 1.556 C. civ., este un mijloc de apărare specific, întemeiat pe interdependenţa obligaţiilor reciproce, aflat la îndemâna părţii căreia i se pretinde executarea obligaţiei ce-i revine, fără ca cealaltă parte să-şi fi executat propria obligaţie sau să ofere executarea.

Principalele obligaţii ale vânzătorului vizează transmiterea proprietăţii, predarea bunului şi răspunderea contra evicţiunii şi viciilor ascunse.

Privite prin prisma excepţiei de neexecutare a contractului, criticile dezvoltate prin memoriul de apel vizau neîndeplinirea obligaţiei de predare, ca urmare a neconformităţii bunurilor predate.

Din această perspectivă, sunt relevante dispoziţiile art. 1.690 C. civ., potrivit cărora bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul încheierii contractului, iar cumpărătorul are obligaţia ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanţelor. Dacă în urma verificării se constată existenţa unor vicii aparente, cumpărătorul trebuie să îl informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. În lipsa informării, se consideră că vânzătorul şi-a executat obligaţia de predare.

Conform art. 1.691 alin. (1) C. civ., "în cazul în care cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe care vânzătorul i l-a pus la dispoziţie, preşedintele judecătoriei de la locul prevăzut pentru executarea obligaţiei de predare, la cererea oricăreia dintre părţi, va desemna de îndată un expert în vederea constatării."

Analiza deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanţa de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat şi a răspuns criticilor invocate în calea ordinară de atac, reţinând că "prin urmare cumpărătorul are obligaţia legală de a verifica starea bunului achiziţionat imediat după preluare, iar în cazul în care constată că acesta nu corespunde calităţilor convenite atunci are obligaţia de a constata acest aspect pe calea procedurii prevăzute de art. 1.691 C. civ., iar în lipsa unei asemenea verificări se presupune că vânzătorul şi-a îndeplinit, în mod corespunzător, obligaţia de predare. În speţă deşi apelanta-reclamantă a susţinut că masa lemnoasă achiziţionată nu a corespuns calităţilor convenite nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale stabilite prin art. 1.690-1.691 C. civ. (...)."

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de apel a analizat criticile vizând predarea unor bunuri neconforme şi a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 1.690 şi 1.691 C. civ., S.C. B. S.R.L. nu mai este în măsură să reclame neexecutarea obligaţiei de predare, alegaţiile acesteia din urmă, în sensul că nu i-au fost analizate apărările formulate din perspectiva excepţiei de neexecutare, sunt lipsite de suport, şi, ca atare, neîntemeiate.

Subsumat aceloraşi motive de nelegalitate, recurenta a susţinut că, în dovedirea neexecutării contractului, a solicitat încuviinţarea probei cu expertiză silvică, care să stabilească masa lemnoasă deja exploatată, în condiţiile în care aceasta purta o altă marcă silvică decât cea aplicată pe arborii exploataţi, dar şi a probei testimoniale, pentru a face dovada situaţiei de fapt privind existenţa unor arbori exploataţi anterior.

În opinia recurentei, hotărârea instanţei de apel, prin care s-a reţinut că aceste probe nu sunt utile cauzei, fără a arăta, în concret, care sunt argumentele care susţin o asemenea concluzie, dincolo de faptul că a lipsit-o de posibilitatea de a-şi dovedi susţinerile şi i-a încălcat astfel dreptul la un proces echitabil, este şi nemotivată, nefiind satisfăcute exigenţele unei motivări clare şi pertinente.

Înalta Curte subliniază că o astfel de critică ar fi fost aptă să conducă la casarea deciziei atacate doar în măsura în care susţinerile din apel ar fi fost respinse ca nedovedite.

Or, curtea de apel a înlăturat criticile privind neexecutarea contractului, nu ca urmare a nedovedirii deficienţelor calitative şi cantitative ale masei lemnoase puse la dispoziţie, ci ca o consecinţă a faptului că, raportat la dispoziţiile art. 1.690 şi 1.691 C. civ., S.C. B. S.R.L. nu mai era îndreptăţită să invoce neîndeplinirea obligaţiei de predare; tocmai de aceea, instanţa de apel a apreciat, motivat, că probele propuse nu sunt utile cauzei.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, criticile invocate de recurentă nu justifică măsura casării deciziei atacate, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 460/A-com/23.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2020.