Revision petition dismissed as time-barred due to missed deadlines for res judicata conflict and EU law breach

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1700/18.12.2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei nr. 378/03.04.2019, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat o cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care a transmis-o prin poştă Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.02.2020.

În motivare, revizuentul a susţinut că decizia atacată, prin care recursul pe care l-a declarat împotriva sentinţei nr. 378/3.04.2019 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins, este potrivnică deciziei nr. 140/27.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în ambele litigii dezbătându-se aceeaşi sumă, pretinsă în baza aceloraşi acte administrative.

În opinia revizuentului, în mod nelegal, cu încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenţie, a art. 47 şi 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi cu nesocotirea principiului securităţii raporturilor juridice din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O., Curtea de Apel Ploieşti a respins prin decizia atacată excepţia puterii de lucru judecat, cu motivarea că în cauză sunt incidente două instituţii juridice distincte.

La 09.04.2020, intimata a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucât hotărârile pretins potrivnice au fost pronunţate în cauze având obiect diferit, iar în subsidiar, ca nefondată.

Prin decizia nr. 487/07.07.2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 22.07.2020.

La 18.10.2020 revizuentul a depus prin poşta electronică note scrise, prin care a arătat că înţelege să invoce ca motiv de revizuire şi art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004 şi a susţinut că nu secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona cauza, ci secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte, reţinând că, raportat la dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., este competentă să soluţioneze cererea de revizuire, a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii, asupra căreia, cu prioritate, reţine următoarele:

Revizuentul şi-a întemeiat cererea formulată la 24.02.2020 pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar ulterior, la 18.10.2020, a invocat şi motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004.

Din ambele perspective cererea de revizuire este tardivă.

Astfel, pentru ipoteza prevăzută de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, aşa cum rezultă din art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentul a pretins anularea deciziei atacate, pe motiv că aceasta ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 140/27.03.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Din dispoziţiile legale evocate mai sus şi reţinând că decizia ce formează obiect al căii de atac de faţă a fost pronunţată la 18.12.2019, fiind definitivă de la acel moment, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că termenul de o lună a început să curgă de la acea dată.

În ceea ce priveşte cererea expediată prin poştă electronică la 18.10.2020, prin care revizuentul a arătat că înţelege să invoce ca temei al căii extraordinare de atac şi ipoteza reglementată de art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine următoarele:

Aceste dispoziţii introduse în corpul Legii nr. 554/2004, ca efect al Legii nr. 262/2007, permit retractarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile, care au fost pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.

Conform art. 21 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în varianta iniţială, "cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare."

Acest text a fost declarat neconstituţional prin decizia nr. 1609/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27.01.2011, Curtea Constituţională reţinând neclaritatea reglementării, care afectează dreptul de acces la justiţie, de vreme ce, potrivit C. proc. civ. de la 1865, hotărârile judecătoreşti irevocabile nu se comunicau părţilor.

Ulterior, dispoziţiile în discuţie au fost abrogate, alături de celelalte două teze ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 299/2011, declarată la rândul ei neconstituţională prin decizia nr. 1039/2012 a Curţii Constituţionale a României.

Ca efect al acestei din urmă decizii, prevederile art. 21 alin. (2) tezele I şi III au reintrat în fondul activ al legislaţiei, singurul interval în care ele nu au produs efecte situându-se între 25.12.2011, data intrării în vigoare a legii de abrogare şi 29.01.2013, data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 1039/2012 a Curţii Constituţionale.

În schimb, efectele prevederilor art. 21 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară pronunţării deciziei nr. 1609/2010 a Curţii Constituţionale, au încetat în condiţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, în condiţiile omisiunii legiuitorului de a interveni pentru a pune în acord dispoziţiile neconstituţionale cu cele ale Constituţiei.

Cum celelalte două teze ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au continuat să facă parte din dreptul pozitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, chemată să preîntâmpine apariţia unei jurisprudenţe neunitare, a pronunţat decizia nr. 45/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 23.05.2017, prin care a decis că termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supuse revizuirii. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că o atare interpretare, în contextul intrării în vigoare a noului C. proc. civ., care prevede comunicarea din oficiu a hotărârilor judecătoreşti definitive, valorifică intenţia originară a legiuitorului şi se armonizează cu decizia Curţii Constituţionale evocată mai sus.

Ulterior, prin art. I pct. 20 din Legea nr. 212/2018, art. 21 din Legea nr. 554/2004 s-a modificat, în sensul interpretat prin decizia de unificare a jurisprudenţei.

Succesiunea normelor legale prezentate mai sus, interpretate în sensul avut în vedere de decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, relevă că pentru ipoteza prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul de revizuire a început să curgă de la data comunicării deciziei atacate.

După cum rezultă din procesul-verbal de înmânare regăsit la dosarul nr. x/105/2017 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia atacată a fost comunicată revizuentului, atunci recurent, la 21.01.2020.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni", iar potrivit alin. (2), "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează."

Calculând termenul de revizuire cu respectarea dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că pentru ipoteza prevăzută la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul s-a împlinit la data de 20.01.2020, iar pentru ipoteza prevăzută de art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, termenul s-a împlinit la 21.02.2020.

Revizuentul a promovat calea de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. la 24.02.2020, cu depăşirea termenului şi abia la 18.10.2020 a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, tot în afara termenului.

Neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului legal, aşa încât, în temeiul art. 513 alin. (1) C. proc. civ., o va respinge ca tardiv introdusă.

Văzând şi dispoziţiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., sub aspectul cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1700/18.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2020.