Nullity of cassation appeal for failure to substantiate legal grounds in leasehold equipment recovery dispute

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate prescris dreptul material al acesteia la a fi repusă în posesia bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing nr. x/16.05.2007, nr. y/16.05.2007 şi nr. z/26.06.2007 şi, pe cale de consecinţă, să confirme îmbogăţirea sa justificată, în temeiul art. 1346 C. civ., ca urmare a abandonului bunurilor:

"agregat pentru preparare apă rece; Grup generator x, Utilaje alimentaţie publică', de către pârâtă în favoarea sa.

La 1 noiembrie 2016 reclamanta şi-a precizat acţiunea introductivă, în sensul că a indicat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu C. S.R.L. prin administrator judiciar D..

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Pe calea întâmpinării, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare in judecată şi prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pe calea cererii reconvenţionale, a arătat că este proprietara bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing financiar invocate şi a solicitat obligarea reclamantei să i le predea în deplină şi liniştită posesie.

Pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea cauzei şi lăsarea bunurilor în posesia sa.

Prin sentinţa civilă nr. 16432 din 13 decembrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia propriei necompetenţe materiale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Urmare a declinării, la 20 iulie 2017 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017.

La termenul de judecată din 8 noiembrie 2017, tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii cererii principale formulate în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., prin administrator judiciar D.., pentru lipsa obiectului, excepţie pe care a admis-o prin încheierea din aceeaşi dată şi a anulat cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.

Prin aceeaşi încheiere, prima instanţă a anulat întâmpinarea formulată de pârâta C. S.R.L. pentru lipsa semnăturii reprezentantului autoarei, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca neîntemeiată, a calificat excepţia inadmisibilităţii cererii introductive ca fiind apărare de fond, a calificat obiectul cererii reconvenţionale drept revendicare.

De asemenea, a luat act de împrejurarea că reclamanta şi-a însuşit excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, invocată de pârâta C. S.R.L. şi a unit această excepţie cu fondul.

Prin sentinţa civilă nr. 4380 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a anulat cererea principală, astfel cum a fost formulată în raport cu pârâta C. S.R.L., prin administrator judiciar D.., a respins în rest cererea principală privind-o pe reclamanta-pârâtă A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.A., ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, a admis cererea reconvenţională şi a obligat-o pe reclamanta-pârâtă să lase pârâtei - reclamante în deplină proprietate şi liniştită posesie următoarele bunuri: Grup Generator x având seria x şi serie motor x; Chiler x - serie x; Chiler x - serie x; echipamentele de bucătărie descrise în Anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.07.2007.

Împotriva acestei sentinţe pârâta C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., a declarat apel, care a fost respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, prin decizia civilă nr. 993 din 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantei.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În memoriul depus la dosar, recurenta a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., susţinând astfel că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Detaliind, recurenta a menţionat că toate cele trei contractele de leasing financiar, încheiate cu intimata-pârâtă B. S.A., respectiv nr. x/16.05.2007, nr. y/16.05.2007 şi nr. z/26.06.2007, având ca obiecte: agregat pentru preparare apa rece - chiller, grup generator x şi respectiv, utilaje de alimentaţie publică, au fost reziliate de pârâtă în mod unilateral prin hotărârile directoratului acesteia nr. 840, nr. 841 şi nr. 842, toate din 25 martie 2009, nr. 840 din 25 martie 2009 şi nr. 842 (având ca obiect agregat pentru preparare apa rece - chiller).

În acelaşi timp, recurenta a subliniat că B. S.A. a optat pentru valorificarea dreptului său prin înscrierea la masa sa credală cu toate sumele, inclusiv cele vizând contravaloarea echipamentelor, astfel că potrivit principiului "electa una via non datur recursus ad alteram", nu mai poate uza şi de calea alternativă a recuperării şi valorificării bunurilor.

De asemenea, a arătat că derularea contractelor de leasing financiar menţionate a fost garantată de E. şi F. conform contractelor accesorii de garantare a contractelor de leasing, autentificate sub nr. x/16.05.2007 şi nr. y/09.07.2008 la B.N.P. G. şi a subliniat că F. a fost executată în dosarul execuţional nr. x/2012 al B.E.J.A. "H.", B. S.A., realizându-şi creanţa faţă de aceasta.

În continuare, recurenta a subliniat că a purtat mai multe litigii cu B. S.A., toate având aceeaşi finalitate juridică, respectiv constatarea prescripţiei dreptului acesteia de a-i solicita predarea silită a bunurilor şi, ca atare inexistenţa obligaţiei sale de a-i preda acesteia bunurile ce fac obiectul contractelor de leasing evocate anterior.

În acest sens, recurenta a enumerat sentinţa civilă nr. 2718 din 3 martie 2015, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare, sentinţa civilă nr. 2681 din 2 martie 2015, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare, sentinţa civilă nr. 2914 din 6 martie 2015, pronunţată Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare, şi sentinţa civilă nr. 528 din 27 ianuarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin respingerea recursului B. S.A. Ia 11 aprilie 2016.

Prin întâmpinarea transmisă prin poşta electronică la data de 6 iulie 2018, intimata S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului motivat de faptul că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bucureşti Sector 3 la data de 1 aprilie 2016, demersul judiciar astfel iniţiat fiind promovat anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, împrejurare în raport cu care este aplicabilă decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu întocmit în cauză.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, invocată de intimată S.C. A. S.R.L. prin întâmpinare, urmează să o respingă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 993 din 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, într-un litigiu evaluabil în bani.

Pentru verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului, urmează a se avea în vedere obiectul hotărârii atacate, care în speţă vizează constatarea prescripţiei dreptului material al pârâtei B. S.A. la revendicarea unor bunuri mobile obiect al unor contracte de leasing încheiate cu reclamanta-pârâta şi, pe cale de consecinţă, confirmarea îmbogăţirii justificate a acesteia din urmă, în temeiul art. 1346 C. civ., ca urmare a abandonului bunurilor de către pârâtă în favoarea sa. Cererea reconvenţională are ca obiect revendicarea aceloraşi bunuri ce constituie obiectul contractelor de leasing.

Aşadar, atât reclamanta, cât şi pârâta-reclamantă au învestit instanţa cu cereri având fiecare câte 2 petite, dintre care unul principal şi altul accesoriu.

Astfel, ambele cereri, atât acţiunea introductivă cât şi cererea reconvenţională, au caracter patrimonial, sunt evaluabile în bani, în sensul art. 3 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, valoarea pretenţiilor fiind peste pragul de 200.000 RON, astfel cum rezultă din valoarea creanţei cu care pârâta B. S.A. s-a înscris la masa credală a pârâtei C. S.R.L., prin lichidator judiciar D..

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătate în capătul principal de cerere".

Potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii"

De asemenea, potrivit art. 101 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 500.000 RON inclusiv."

Totodată, în conformitate cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 şi O.U.G. nr. 95/2016, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (...), precum şi in alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Având în vedere deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 582 din 20 iulie 2017 şi nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2017, care deschid părţilor calea de atac a recursului în litigiile patrimoniale având ca obiect pretenţii băneşti de peste 200.000 RON, cu condiţia ca decizia atacată, chiar pronunţată într-un litigiu pornit anterior, să fie ulterioară datei de 20 iulie 2017 (data publicării deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României), precum şi împrejurarea că decizia ce formează obiectul recursului de faţă a fost pronunţată la 3 mai 2018, magistratul-asistent raportor apreciază că recursul este în speţă admisibil.

Prin urmare, decizia civilă nr. 993 din 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Examinând, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al titularului căii de atac cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Faţă de dezvoltarea criticilor formulate de recurentă în memoriul depus la dosar, se constată că acestea nu vizează decizia atacată şi rezidă doar în expunerea parcursului litigios dintre recurenta-pârâtă şi intimata-pârâtă reclamantă, în contextul în care prin hotărârea instanţei de apel, calea ordinară de atac exercitată de pârâta C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură este invocat în mod formal.

În speţă, nu se poate considera că alegaţiile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate în raport cu cele statuate prin decizia atacată cu recurs, aceasta fiind situaţia proprie speţei.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul recurentei-pârâte nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A. iar, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să admită excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi să constate nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., împotriva deciziei civile nr. 993 din 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A..

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., împotriva deciziei civile nr. 993 din 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.