Inadmissibility of cassation for ancillary claims attached to corporate nullity actions governed by exclusive appellate jurisdiction

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 mai 2016 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI -A.A.A.S. a chemat-o în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate, în principal:

- nulitatea absolută parţială a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social, precum şi a actelor subsecvente, să repună părţile în situaţia anterioară, să constate dreptul său de proprietate, în calitate de reprezentant al statului, asupra a 102.098 titluri (părţi sociale), fiecare cu valoare nominală 10 RON, dintre care 2.391 de titluri atribuite şi 99.707 titluri neatribuite şi să dispună înregistrarea în registrele publice a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social al A. S.R.L.;

- anularea actelor şi lucrărilor A.G.A. A. S.R.L. din 9/10 mai 2016, precum şi a actelor subsecvente, să dispună obligarea administratorului asociat la convocarea unei A.G.A. prin care să se supună aprobării corectarea actelor şi operaţiunilor de majorare de capital social, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii;

- obligarea pârâtei la plata sumei ce se va stabili cu titlu de daune prin expertiza tehnică contabilă ce se va administra în cauză.

Prin întâmpinarea depusă, la 21 octombrie 2016 pârâta a invocat, în baza art. 39 din Legea nr. 137/2002, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru primul capăt de cerere, solicitând în principal, respingerea acţiunii ca fiind prescrisă şi în subsidiar, ca neîntemeiată.

La termenul din 6 decembrie 2016, tribunalul a rămas în pronunţare asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi asupra cererii de probatorii formulată de reclamantă şi a amânat pronunţarea la 9 decembrie 2016 când, prin încheierea din aceeaşi dată, a admis excepţia prescripţiei dreptului reclamantei la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere principal referitor la constatarea nulităţii absolute parţiale a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social şi a actelor subsecvente, precum şi în ceea ce priveşte capetele de cerere accesorii având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară, constatarea dreptului de proprietate al statului asupra a 102.098 titluri şi înregistrarea, în registrele publice, a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social.

A respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte restul capetelor de cerere deduse judecăţii şi a repus cauza pe rol.

A încuviinţat ambelor părţi administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar şi a respins, ca nefiind utilă soluţionării cauzei, cererea reclamantei de efectuare a unor expertize tehnice imobiliare şi contabile, precum şi administrarea probei testimoniale.

A constatat decăderea reclamantei din dreptul de a administra proba cu interogatoriul pârâtei şi a fixat termen la 17 ianuarie 2017 pentru continuarea judecăţii, cu citarea părţilor.

Prin sentinţa nr. 90/2017/CIV din 18 ianuarie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca fiind prescrise, capătul de cerere principal vizând constatarea nulităţii absolute parţiale a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social şi a actelor subsecvente şi capetele de cerere accesorii referitoare la repunerea părţilor în situaţia anterioară, constatarea dreptului de proprietate al statului asupra a 102.098 titluri şi la înregistrarea în registrele publice a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social al pârâtei A. S.R.L.

Totodată, tribunalul a respins ca neîntemeiate restul capetelor de cerere din acţiunea introductivă.

La 21 martie 2017, reclamanta A.A.A.S. a formulat cerere de completare a sentinţei nr. 90/2017/CIV din 18 ianuarie 2017 şi a încheierii din 9 decembrie 2016, ambele pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, susţinând că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii referitoare la constatarea dreptului său de proprietate asupra părţilor sociale ale pârâtei, capăt de cerere pe care 1-a apreciat ca fiind principal şi nu accesoriu.

Prin sentinţa civilă nr. 429/2017/CIV din 11 aprilie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a sentinţei nr. 90/2017/CIV din 18 ianuarie 2017, ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat apel împotriva încheierii din 9 decembrie 2016 şi a sentinţelor nr. 90/2017/CIV din 18 ianuarie 2017 şi nr. 429/2017/CIV din 11 aprilie 2017, toate pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 875/2017 din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă - a respins apelul declarat împotriva încheierii din 9 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2016, a admis apelul declarat împotriva sentinţei nr. 90/CIV din 18 ianuarie 2017, a aceluiaşi tribunal, pe care a anulat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea; a constatat nulitatea parţială a procesului-verbal al şedinţei A.G.A. a pârâtei A. S.R.L. din 9/10 mai 2016 cu privire la pct. 3 referitor la vânzarea părţilor sociale şi a trimis cauza spre rejudecarea petitelor privind constatarea nulităţii absolute parţiale a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social şi a actelor subsecvente, repunerea părţilor în situaţia anterioară, constatarea dreptului de proprietate al Statului Român asupra a 102.098 titluri, înregistrarea în registrele publice a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social al pârâtei, în vederea analizării motivului de nulitate privind frauda la lege, cât şi spre rejudecarea petitului referitor la constatarea nulităţii parţiale a procesului-verbal al şedinţei adunării generale a asociaţilor pârâtei cu privire la pct. 1 vizând situaţia financiară şi repartizarea profitului.

A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei ce nu contravin deciziei. A respins apelul declarat împotriva sentinţei nr. 429/11 aprilie 2017 pronunţată de acelaşi tribunalul.

La 22 ianuarie 2018, reclamanta a formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în considerentele deciziei mai sus indicate.

Prin încheierea din 15 februarie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis în parte cererea, menţionând că denumirea corectă este S.C. B. S.A. şi a respins cererea de îndreptare constând în menţionarea sintagmei "devenită C. S.R.L."

Împotriva deciziei evocate, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia în parte, cu consecinţa anulării sentinţei nr. 90/CIV din 18 ianuarie 2017 şi încheierii din 9 decembrie 2016, ambele date de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, în eventualitatea casării cu reţinere, a cerut admiterea acţiunii, constatarea nulităţii absolute parţiale a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social al pârâtei, în baza art. 282 din O.G. nr. 25/2002, constatarea existenţei dreptului de proprietate asupra a 102.098 părţi sociale corespondente valorii juste a terenului cu care s-a majorat de drept capitalul social al intimatei-pârâte şi obligarea acesteia la plata despăgubirilor solicitate prin cererea introductivă.

În memoriul depus la dosar, recurenta a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând astfel că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prima dintre critici vizează faptul că decizia recurată a fost pronunţată încălcarea art. 282 din O.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 506/2002 referitoare la monitorizarea postprivatizare.

Din această perspectivă, a susţinut că norma specială evocată este incidentă în cauză, intimata-pârâtă fiind obligată să o respecte, deşi reclamanta nu a fost implicată în procesul de privatizare al pârâtei.

În continuare, a citat textul legal pretins nesocotit de instanţa de prim control judiciar şi a susţinut că normele din legile speciale referitoare la terenuri aportate de stat la capitalul social al societăţilor privatizate se referă la toate societăţile care dobândesc terenuri, astfel că acestea au obligaţia de atribuire către Autoritate a acţiunilor ce revin de drept statului, sub sancţiunea nulităţii absolute.

A mai susţinut că, prin preluarea dreptului de proprietate asupra terenului şi asumarea obligaţiei de atribuire a acţiunilor suplimentare, intimata-pârâtă s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile societăţilor ce i-au încredinţat iniţial, folosinţa şi ulterior, proprietatea terenurilor, iar societatea care i-a transmis certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost privatizată de recurenta.

În final, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că O.G. nr. 25/2002 ar guverna exclusiv contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, în contextul în care chiar actul normativ invocat, la art. 3 alin. (1) lit. c) statuează că derularea contractului subzistă până la îndeplinirea de către părţi a obligaţiilor asumate contractual şi legal.

Ca atare, având în vedere că legiuitorul a instituit în sarcina părţilor nu numai respectarea obligaţiilor asumate convenţional, ci şi a celor reglementate de O.G. nr. 25/2002, recurenta a conchis, motivat de faptul că între obligaţiile legale se regăseşte şi aceea de atribuire a acţiunilor în urma majorării capitalului social, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 282 din O.G. nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 506/2002 referitoare la monitorizarea postprivatizare.

Cea de-a doua critică dezvoltată de recurentă priveşte pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea art. 12 alin. (5) teza a III-a din Legea nr. 137/2002 şi cu greşita aplicare a art. 39 din aceeaşi lege.

Din această perspectivă, recurenta a susţinut că în mod eronat curtea de apel a reţinut că majorarea capitalului s-a făcut prin actul adiţional autentificat sub numărul x din 27 mai 2004 de B.N.P. D., aspectul fiind irelevant în condiţiile în care, art. 12 alin. (5) teza a III - a din Legea nr. 137/2002 statuează că majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor se face de drept.

În ceea ce priveşte articolul 39 din Legea nr. 137/2002, care reglementează prescripţia actelor şi operaţiunilor din procedura privatizării, recurenta a notat că a fost greşit aplicat de instanţele de fond, întrucât în speţă verificarea calităţii de acţionar este irelevantă, în condiţiile în care acţiunea introductivă se circumscrie ipotezei eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate după privatizare, iar intimata-pârâtă s-a substituit societăţii care i-a predat certificatul, încadrându-se în categoria "toate societăţile independent de structura capitalului social instituită de legiuitor prin art. 12 din aceeaşi lege".

A treia critică formulată de recurentă vizează tot greşita aplicare a prevederilor art. 39 din Legea nr. 137/2002, de astă dată din perspectiva inaplicabilităţii în cauză a celor două excepţii instituite de norma legală.

În concret, recurenta a arătat că a fost implicată în procesul de privatizare al societăţii E. potrivit contractului nr. x din 19 aprilie 2002), care, ulterior privatizării a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria x nr. x/2004, pe care 1-a predat intimatei-pârâte prin protocolul din 20 mai 2004, aceasta subrogându-se astfel în drepturile şi obligaţiile societăţii privatizate şi asumându-şi astfel şi respectarea legii speciale.

În continuare, după ce a reprodus textul legal invocat, recurenta a susţinut că în speţă nu a contestat vreo operaţiune sau act de privatizare şi nici nu tinde la valorificarea vreunui drept prevăzut de legile privatizării, întrucât dreptul său decurge ope legis, ci ca prin acţiunea promovată tinde la anularea actelor şi operaţiunilor de la momentul majorării capitalului social, lovite de nulitate absolută potrivit art. 282 din O.G. nr. 25/2002.

Din perspectiva celor anterior expuse, autoarea recursului a susţinut că primul act a cărui nulitate a solicitat a fi constatată este chiar raportul de evaluare a terenului, care a stat la baza înregistrării majorării, despre care intimata-pârâtă a făcut vorbire şi s-a consemnat în încheierea din 21 septembrie 2017, subliniind că actele şi operaţiunile a căror nulitate solicită a se constata sunt cele ce au stat la baza demersurilor de publicitate şi opozabilitate faţă de terţi a majorării de capital, iar nu de privatizare, cum greşit au interpretat cele doua instanţe.

Următoarea critică dezvoltată de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958 devenite art. 2502 alin. (2) pct. 2 şi 3 din Noul C. civ. care statuează imprescriptibilitatea dreptului la acţiunea în constatarea nulităţii absolute şi imprescriptibilitatea dreptului la acţiunea în constarea existenţei unui drept.

Detaliind, a subliniat că, în opinia sa, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, în speţă prevalează art. 2 din Decretul nr. 167/1958, prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002, întrucât majorarea capitalului a operat de drept, iar obiectul acţiunii rezidă în constatarea nulităţii absolute a unor acte şi operaţiuni efectuate în cadrul procedurii de publicitate imobiliară şi de opozabilitate a majorării de capital faţă de terţi, guvernate de normele generale de prescripţie extinctivă.

Penultima dintre criticile formulate de recurentă se referă la faptul că instanţa de apel nu a analizat calea ordinară de atac cu care a fost învestită sub aspectul incidenţei art. 968 din C. civ. de la 1864, care reglementează nulitatea pentru cauza ilicită, deşi cererea de chemare în judecată a fost fundamentată în drept şi pe acest temei legal. Astfel, a arătat că instanţa de prim control judiciar s-a limitat să cenzureze sentinţa atacată doar sub aspectul fraudei la lege, nu şi din perspectiva cauzei ilicite.

Ultima critică pe care a invocat-o recurenta vizează concluzia instanţei de apel potrivit căreia acţiunea în constatarea existenţei dreptului este accesorie cererii în constatarea nulităţii absolute, concluzie pe care recurenta a apreciat-o ca fiind consecinţa greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 30 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea celor expuse, recurenta-reclamantă a solicitat în principal, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, iar în subsidiar, în caz de casare cu reţinere, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

La 4 iunie 2018 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările intimatei-pârâte.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Ambele părţi au formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu întocmit în cauză.

În cadrul punctului de vedere exprimat, recurenta a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului propusă de raportor şi a reiterat criticile formulate, iar intimata B. S.R.L. a achiesat la concluziile raportului.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect decizia nr. 875/2017 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Pentru verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului, urmează a se avea în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii, care în speţă rezidă în constatarea nulităţii absolute parţiale a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social al A. S.R.L., precum şi a actelor subsecvente, în repunerea părţilor în situaţia anterioară, în constatarea dreptului reclamantei de proprietate asupra a 102.098 titluri (părţi sociale), în îndeplinirea formalităţilor de publicitate a actelor şi operaţiunilor de majorare a capitalului social al pârâtei, precum şi în anularea actelor şi lucrărilor A.G.A. A. S.R.L. din 9/10 mai 2016 şi a actelor subsecvente, în obligaţie de a face sub sancţiune de daune cominatorii şi în daune materiale pentru prejudiciul cauzat.

Dat fiind că acţiunea introductivă de instanţă cuprinde atât capete de cerere vizând pretenţii distincte, a căror soluţie dată fiecăruia dintre acestea nu depinde de soluţia dată celorlalte capete de cerere, precum şi petite a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal, rezultă că acestea au atât natura unor capete de cerere principale, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., cât şi natura unor capete de cerere accesorii, potrivit art. 30 alin. (4) din acelaşi cod.

Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune având două petite principale, respectiv cel referitor la constatarea nulităţii absolute a unor acte şi operaţiuni de majorare a capitalului social al A. S.R.L. şi cel privind anularea A.G.A. a aceleiaşi societăţi din 9/10 mai 2016, şi cu mai multe capete de cerere accesorii, astfel cum au fost mai sus enumerate.

Ambele petite principale sunt guvernate de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 31/1990.

Astfel, cum primul petit priveşte în realitate nulitatea actului adiţional nr. autentificat sub nr. x din 26 mai 2004 la B.N.P. F., prin care asociatul unic G. al pârâtei A. S.R.L. a hotărât modificarea actului constitutiv prin includerea asociatului A.V.A.S. cu 2.931 de părţi sociale şi majorarea capitalului social al societăţii prin aport în natură şi în numerar, rezultă că cererea în constatarea nulităţii actului adiţional impune cu prioritate constatarea nulităţii hotărârii asociatului unic G. al pârâtei A. S.R.L., conform art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care statuează că "actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale adoptată în condiţiile legii sau printr-un act adiţional la actul constitutiv sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, în condiţiile art. 223 alin. (3) şi art. 226 alin. (2)"

Prin urmare, acest capăt de cerere vizează în concret anularea hotărârii generale a asociaţilor A. S.R.L. consemnată prin actul adiţional evocat, prin care s-a majorat capitalul social al acestei societăţi.

Obiectul celui de-al doilea petit principal vizează expres anularea Hotărârii A.G.A. A. S.R.L. din 9/10 mai 2016.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei", iar conform art. 132 alin. (9) teza finală din acelaşi act normativ, "hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului".

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect constatarea nulităţii absolute sau anularea hotărârilor adunării generale, în temeiul Legii nr. 31/1990, sunt supuse numai apelului.

Calificarea celui de-al doilea capăt al cererii, privind constatarea existentei dreptului de proprietate al statului asupra a 102.098 părţi sociale, ca având caracter accesoriu primului capăt, cel referitor la constatarea nulităţii absolute parţiale a actelor şi operaţiunilor de la momentul majorării capitalului social şi a actelor subsecvente, rezultă din condiţionarea analizării celui de-al doilea capăt de cerere de soluţia dată primului capăt de cerere.

Cererea în constatarea existenţei dreptului de proprietate al statului asupra a 102.098 părţi sociale este în legătură cu majorarea de drept a capitalului social, chiar recurenta precizând prin recurs şi prin punctul de vedere la raport că expresia valorică a acţiunilor suplimentare corespunde expresiei valorice a terenului, reactualizate cu coeficientul de reevaluare. Raportul de evaluarea a terenului a cărui nulitate a fost invocată de recurentă este unul dintre actele care a stat la baza operaţiunii de majorare a capitalului social.

În acest cadru, instanţa de recurs reţine că soluţionarea cererii în constatarea nulităţii absolute parţiale a actelor şi operaţiunilor care au stat la baza majorării capitalului social are caracter principal şi imprimă caracter accesoriu cererii în constatarea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale care se cuvin statului în urma procedurii de majorare a capitalului social.

Art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 reglementează faptul că hotărârea pronunţată în acţiunea în anulare a hotărârii adunării generale este supusă numai apelului, iar art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

În acest context devine aplicabil principiul unicităţii căii de atac reglementat pentru ipoteza prevăzută de art. 460 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, în cazul în care prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute pentru cererea principală.

Din interpretarea coroborată a normelor legale precitate rezultă că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, decizia nr. 875/2017 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să admită excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. împotriva deciziei nr. 875/2017 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.