Inopposability of property sales to secured creditor; nullity of appeal for non-payment of judicial stamp tax

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii B. S.R.L., C., D. şi E., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate în ceea ce o priveşte inopozabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/14.07.2011 la B.N.P. F. şi respectiv sub nr. x/29.11.2013 la B.N.P. G..

De asemenea, reclamanta a solicitat să fie indisponibilizat bunul ce formează obiectul contractelor anterior menţionate până la executarea creanţei pe care o deţine împotriva pârâţilor, comunicarea hotărârii ce se va pronunţa către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova şi notarea acesteia în Cartea Funciară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 611 din 6 martie 2015, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a admis excepţia propriei necompetenţe funcţionale şi a declinat competenţa funcţională de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal.

La 26 mai 2015, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova ~ secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*.

Prin sentinţa civilă nr. 675/2017 din 12 aprilie 2017, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a declarat inopozabile reclamantei contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 14 iulie 2011 la B.N.P. F. şi sub nr. x din 29 noiembrie 2013 la B.N.P. G., având ca obiect imobilul apartament situat în mun. Ploieşti, str. x, jud. Prahova, până la concurenţa sumei de 100.000 euro recunoscută în favoarea reclamantei prin sentinţa nr. 10042 din 4 iunie 2013, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin decizia nr. 13 din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului Prahova; a hotărât comunicarea prezentei sentinţei, după rămânerea definitivă a acesteia, către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova în vederea indisponibilizării imobilului menţionat şi notării acestuia în Cartea Funciară până la executarea creanţei stabilite în favoarea reclamantei prin hotărârile mai sus menţionate. De asemenea, tribunalul i-a obligat pe pârâţi în favoarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 16.788 RON şi a respins ca neîntemeiată cererea formulată de traducătorul prezent la termenul din 3 aprilie 2017.

Împotriva acestei sentinţe pârâţii C., D. şi E. au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 28 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Prin aceeaşi hotărâre, apelanţii-pârâţi au fost obligaţi către intimata-reclamantă la plata sumei de 5.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 21 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul deciziei sale nr. 28 din 22 ianuarie 2018, în sensul că termenul de declarare a căii de atac este 30 de zile de la comunicare, în loc de 15 zile, cum din eroare s-a menţionat.

Împotriva acestei decizii, pârâtul C. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi a sentinţei tribunalului şi, în rejudecare, a cerut să fie respinsă acţiunea.

În memoriul depus la dosar, recurentul a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând astfel că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi respectiv, că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de nelegalitate statuat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autorul prezentului demers judiciar a susţinut că decizia recurată are considerente contradictorii ori motive străine de natura cauzei, faţă de faptul că instanţa de apel nu a cenzurat afirmaţia reclamantei potrivit căreia aceasta ar fi luat cunoştinţă despre radierea B. S.R.L., prin răspunsul la cererea de furnizare de informaţii nr. 10462 din 19 februarie 2014, eliberată de O.R.C. Prahova, în sensul că această societate a fost radiată.

În continuare, recurentul a făcut o expunere amplă a situaţiei de fapt în cauză, a parcursului litigios în prezentul dosar şi a detaliat aprecierile proprii asupra probelor administrate, între care înscrisuri şi declaraţii de martori.

A mai susţinut recurentul, în raport cu acelaşi motiv de casare invocat, că întrucât, în opinia sa, reclamanta avea cunoştinţă la 22 august 2012 că imobilul fusese înstrăinat către apelanta-pârâtă E., tribunalul trebuia să constate intervenită prescripţia dreptului material la acţiune, conform termenului special de un an introdus de Noul C. civ., aplicabil în funcţie de data promisiunii de vânzare-cumpărare - 23 august 2010, iar cererea de chemare în judecată trebuia respinsă, ca atare.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a cenzurat modul în care s-a analizat critica sa privind încălcarea de către instanţa de fond a principiului disponibilităţii, pe care a calificat-o ca eroare materială, fără consecinţe juridice.

Sub acest aspect recurentul a apreciat că hotărârea atacată conţine o contradicţie evidentă între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia şi a conchis că, în considerarea acestei critici se impunea admiterea apelului, desfiinţarea în tot a hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Intimata-reclamantă A.. a depus întâmpinare şi chitanţa de plată a onorariului acesteia în sumă 3.570 RON.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport cu valoarea valoarea litigiului situată sub pragul de 1.000.000 RON şi în considerarea promovării acţiunii introductive anterior datei de 20 iulie 2017, cu referire la statuările din decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că efectele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale se produc ulterior datei publicării sale în Monitorul Oficial (20 iulie 2017).

Astfel, a solicitat respingerea recursului în principal, ca inadmisibil şi în subsidiar, ca nefondat. De asemenea, a cerut obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate, constând în onorariu de avocat în sumă de 3.570 RON, conform chitanţei depuse în original la dosar.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, intimata S.C.A. S.R.L. a precizat că este de acord cu propunerea raportorului, de anulare a recursului, în principal, ca netimbrat raportat la art. 486 alin. (2) C. proc. civ. şi, în subsidiar de constatare a nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (2) C. proc. civ. şi la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului recurentului-reclamant, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, " În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că, prin rezoluţia de primire din 22 mai 2018,în baza dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât obligaţia de a achita o taxă de timbru în sumă de 4.233,35 RON.

Prin adresa emisă la 22 mai 2018, recurentului i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursului, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.233,35 RON, sub sancţiunea anulării recursului, înştiinţarea de plată fiind primită de recurent la domiciliul procesual ales, la data de 29 mai 2018, sub semnătură.

Prin cererea transmisă prin poştă la data de 6 iunie 2018, petentul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, solicitând scutirea de la plata taxei de timbru. Această cerere a fost respinsă prin încheierea din 9 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, comunicată petentului la 26 octombrie 2018, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, fără să fie atacată cu cerere de reexaminare.

Deşi la data de 6 iulie 2020 recurentul - pârât face cunoscut instanţei că taxa judiciară de timbru a fost achitată şi transmisă în original prin scrisoare recomandată (fără însă a depune o copie a acestui înscris), dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost înregistrată la dosarul cauzei nici până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate, împrejurare faţă de care nu sunt incidente dispoziţiile art. 177 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2018 şi a deciziei civile nr. 28 din 22 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, împrejurare în raport cu care nu se mai impune examinarea excepţiei nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatei S.C.A. S.R.L. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul să plătească intimatei S.C.A. S.R.L. suma de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2018 şi a deciziei civile nr. 28 din 22 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul să plătească intimatei S.C.A. S.R.L. suma de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.