Accrual of late-payment penalties under debt installment agreements: suspensive terms vs. fiscal debt enforcement
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's appeal in principle, upholding the Court of Appeal's decision to reject the claim, thereby confirming the defendant's victory in the dispute. The case concerned the water administration authority's attempt to recover approximately 4.6 million RON in late payment penalties and interest from a debtor, which had been paid under a payment commitment agreement (installment plan) established in 2010. The central legal issue was whether the debtor was in default during the installment period, with the appellant arguing that penalties should accrue on all outstanding amounts, while the courts below held that the agreement created a suspensive term for the debts, delaying exigibility until each specific installment date. The Court ruled that the appellate decision was legally sound because it correctly interpreted the payment commitment as delaying the due date of specific installments under the Civil Code provisions on suspensive terms (formerly art. 1023 and 1024), meaning the debtor was not in default for amounts falling due under the installment schedule, and thus the statutory provisions regarding fiscal payment delays (O.U.G. 29/2011) and the taxpayer's request for continuous interest on the entire debt were not applicable or were improperly applied by the claimant.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 501 C. proc. civ, art. 1024 C. civ, art. 1023 C. civ; Accrual of late-payment penalties under debt installment agreements: suspensive terms vs. fiscal debt enforcement: Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 13/2018 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiovaa declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 4.601.906,20 RON, sumă ce reprezintă penalităţi şi dobânzi de întârziere calculate conform clauzelor contractuale prevăzute în abonamentele încheiate şi însuşite de către pârâta debitoare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2019
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub număr de dosar x/2013, reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., succesoare în drepturi şi obligaţii a B., obligarea pârâtei la plata sumei de 4.601.906,20 RON, reprezentând penalităţi şi dobânzi de întârziere calculate conform contractelor abonament încheiate între părţi, în temeiul O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin sentinţa nr. 392/CA/2015 din 31 martie 2015 a Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe,reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova a declarat apel, care, prin decizia nr. 641/2015 din 16 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a fost respins.
Prin decizia nr. 884 din 16 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova împotriva deciziei nr. 641/2015 din 16 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, pe care a casat-o şi a dispus trimiterea cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, prin decizia nr. 13/2018 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova.
Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 13/2018 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiovaa declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 4.601.906,20 RON, sumă ce reprezintă penalităţi şi dobânzi de întârziere calculate conform clauzelor contractuale prevăzute în abonamentele încheiate şi însuşite de către pârâta debitoare.
În argumentarea cererii de recurs, Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a respectat îndrumările deciziei de casare şi nu a lămurit, nici de această dată, dacă, prin angajamentul de plată nr. x/2010, s-au acordat înlesniri la plată sau eşalonări în înţelesul O.U.G. nr. 29/2011, decizia recurată reluând în mare parte motivarea din decizia instanţei de apel din primul ciclu procesual.
În opinia recurentei, instanţei de apel a pronunţat decizia atacată cu interpretarea eronată a angajamentului de plată în sensul că accesoriile au fost calculate neîntemeiat pe motiv că există clauze care prevăd că nu se stabilesc accesorii pe durata acordării înlesnirilor la plată.
Recurenta precizează că angajamentul de plată încheiat între părţi reprezintă o facilitate acordată debitoarei care se afla în imposibilitate de plată a debitului încă din anul 2004, iar un alt avantaj ar fi faptul că pentru sumele care fac obiectul acestuia se suspendă procedura de executare silită începând cu data încheierii angajamentului, că suspendarea executării silite are, de asemenea, ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice (în conturile în RON şi valută), începând cu momentul încheierii angajamentului astfel că debitoarea să nu se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitate financiară de plată pe perioada angajamentului.
În acest sens, recurenta face trimitere la dispoziţiile O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 22 martie 2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare (inclusiv Ordonanţa de Urgenţă nr. 12 din 6 martie 2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi prorogarea unor termene), unde se prevede că eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale administrate de ANAF, înscrise în certificatul de atestare fiscală.
Arată că cea mai importantă limitare a accesului societăţilor cu probleme la eşalonarea datoriilor o constituie obligativitatea garantării acestora, că modalităţile clasice de garantare, fie prin cash colateral, scrisoare de garanţie bancară sau chiar ipotecă/gaj acordate de o terţă parte în favoarea debitorului, sunt virtual imposibil de realizat în contextul unei firme cu probleme financiare.
Se arată că în cazul de faţă nu s-a avut în vedere acordarea unei înlesniri la plată, ci prin angajamentul încheiat între părţi s-a eşalonat debitul restant la acea dată, având în vedere faptul că debitoarea nu şi-a respectat obligaţiile de plată asumate prin abonamentele încheiate între părţi, cu atât mai mult cu cât nu a fost constituită nicio garanţie din partea debitoarei.
Recurenta indică temeiurile care fundamentează raporturile contractuale dintre părţile în litigiu, respectiv Ordinul MMDD nr. 798/2005, O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală şi O.U.G. nr. 107/2002 cu modificările şi completările ulterioare, redând în detaliu contractele abonament astfel încheiate.
Recurenta consideră că intimata debitoare nu şi-a executat obligaţiile din abonamentele încheiate, în sensul că nu a achitat la termenul scadent contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, astfel că au fost calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere conform clauzelor contractuale încheiate între părţi în sumă de 4.601.906,20 RON, conform facturilor indicate în temeiul art. 14,15,16 din abonamentul nr. x, precum si art. 13,14,15 din contractul abonament nr. x, Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova a calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform Codului de procedură fiscală, dobânzi care sunt în suma de 3.573.418,60 RON, precum şi penalităţi de întârziere la plata in valoare totala de 1.028.487,60 RON.
Apreciază recurenta că, în aceste condiţii, dobânzile şi penalităţile calculate sunt fondate şi legal calculate respectând prevederile contractuale si legislaţia fiscală în vigoare (O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedura fiscală precum şi O.U.G. nr. 107/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinul MMDD nr. 798/2005), că legislaţia în domeniu la momentul încheierii angajamentului de plată nr. x/19.01.2010, respectiv Ordinul MMDD nr. 798/2005, Codul de procedură fiscală, etc. nu prevedea nicăieri că în situaţia acordării de înlesniri la plată, la debitele existente nu se mai calculează accesorii, această procedură fiind reglementată abia în luna martie a anului 2011, prin O.G. nr. 29/20.03.2011.
Arată recurenta că, în perioada cuprinsă între data încheierii angajamentului de plată nr. x/19.01.2010 şi data de 31.03.2011, debitoarea nu şi-a respectat efectiv obligaţia de plată a tranşelor lunare de plată în sumă de 153.890 RON fiecare, plus contravaloarea facturilor curente, astfel că soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, abia din luna mai 2011 debitoarea respectându-şi efectiv obligaţia menţionată în angajamentul de plată nr. x/2010 în sensul că a achitat lunar atât tranşa de plată din eşalonare, cât şi facturile curente, dovada fiind faptul că din 01.04.2011 nu au mai fost calculate accesorii la plata debitelor restante.
Susţine că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată pe baza angajamentului de plată încheiat la 19.01.2010, prin care s-a eşalonat debitul restant la acea dată, fără să ţină cont de faptul că debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin angajament, aceasta neachitând ratele lunare care erau menţionate în anexa angajamentului, motiv pentru care a fost necesară încheierea procesului-verbal din 03.05.2011 prin care debitoarea şi-a luat angajamentul de a respecta graficul de eşalonare la plată a datoriilor restante, cât şi contravaloarea facturilor curente.
De asemenea, susţine recurenta, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că debitoarea a început să îşi achite debitul restant după data de 03.05.2011, şi astfel, chiar dacă angajamentul de plată ar modifica scadenţa facturilor, Administraţia Bazinală de Apă Jiu tot ar fi trebuit să calculeze dobânzi şi penalităţi de întârziere la plată până la data achitării debitului restant. În motivarea deciziei atacate, instanţa nu a luat în considerare raportul de expertiză efectuat în cauză care a concluzionat că Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova a calculat în mod legal dobânzile şi penalităţile de întârziere conform prevederile legale.
Totodată, concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză dovedesc faptul că soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică şi că în mod legal şi temeinic Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova a calculat dobânzile şi penalităţile de întârziere cu respectarea clauzelor contractuale prevăzute în abonamentele încheiate şi însuşite de către debitoare şi a legislaţiei aplicabile.
Intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a susţinut, în esenţă, că prin recursul declarat în cauză recurenta a criticat faptul că instanţa de apel nu a lămurit aspectele reţinute prin decizia de casare şi faptul că în decizia atacată ar exista pasaje preluate din precedenta decizie casată, or, contrar celor susţinute de aceasta, instanţa de apel a explicat aceeaşi stare de fapt ce subzistă între părţi şi a motivat soluţia sa ţinând cont şi de aspectele reţinute în decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A mai precizat intimata că recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţii legale din domeniul reglementărilor financiar-fiscale, or, după rejudecare, instanţa de apel a reţinut în mod corect că sumele solicitate în litigiu nu sunt creanţe fiscale, astfel că litigiului nu îi sunt aplicabile procedurile ce privesc eşalonarea la plată a creanţelor fiscale şi nici dispoziţiile O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată.
Intimata-pârâtă a mai susţinut că,în mod corect a reţinut instanţa de apel că în baza angajamentului de plată, respectiv de eşalonare a datoriilor încheiat între părţi, accesoriile solicitate de recurentă au fost calculate şi facturate în perioada în care eşalonarea la plată producea efecte, întrucât angajamentul de plată nu încetase să-şi producă efectele.
Pentru considerentele arătate, intimata a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta S.C. A. S.A.,ca neîntemeiat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ JIU CRAIOVA este admisibil în principiu.
Prin încheierea din 16 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit în cauză.
Prin încheierea din 20 septembrie 2019, constatându-se că recursul reclamantei este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului declarat de reclamantaADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ JIU CRAIOVA, la 8 noiembrie 2019, cu citarea părţilor.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările intimatei formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin decizia de casare nr. 884 din 16 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a constatat că, în speţă, chestiunea litigioasă poartă asupra dreptului reclamantei de a calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, în raport cu calificarea dată angajamentului de plată, respectiv dacă prin acesta s-au acordat înlesniri la plată sau eşalonări în înţelesul O.U.G. nr. 29/2011.
S-a reţinut că divergenţa poartă asupra calificării date drepturilor şi obligaţiilor asumate prin angajamentul de plată încheiat între părţi, calificare ce prezintă relevanţă din perspectiva dreptului reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, ca atare, interpretarea clauzelor din convenţie coroborate cu normele legale incidente cauzei, precum şi împrejurările speţei, revine instanţei de fond.
S-a constatat că această chestiune nu a fost pe deplin analizată de către instanţa de apel, aspect ce a condus la pronunţarea unei hotărâri cu nesocotirea prevederilor convenţionale încheiate între părţi privind obligaţia de plată a majorărilor de întârziere astfel cum a fost convenită prin contracte, precum şi a dispoziţiilor legale invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În speţă, recurenta consideră că nici în rejudecare, prin decizia ce formează obiectul prezentului recurs, instanţa de apel nu a lămurit dacă prin angajamentul de plată nr. x/2010 s-au acordat înlesniri la plată sau eşalonări în înţelesul O.U.G. nr. 29/2011.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel, pornind de la îndrumările date prin decizia de casare nr. 884 din 16 mai 2017, s-a pronunţat cu respectarea dispoziţiilor imperative ale art. 501 C. proc. civ., reţinând în mod expres că sumele solicitate în litigiu nu sunt creanţe fiscale, astfel că nu sunt aplicabile proceduri care privesc eşalonarea la plată a creanţelor fiscale, nici dispoziţiile O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, fiind lipsite de relevanţă susţinerile recurentei vizând modificarea în timp a prevederilor fiscale.
Se constată că în niciun moment recurenta nu a contestat calificarea juridică dată de instanţa de apel înţelegerii dintre părţi şi, respectiv a sumelor solicitate în litigiu şi nu a contrazis reţinerea instanţei sub aspectul calificării.
Recurenta susţine că în angajamentul de plată nr. x/19.01.2010 nu s-a prevăzut că de la data încheierii acestui act nu se mai calculează accesorii la debitele înregistrate de către debitoare, sau la acele rate care nu au fost achitate la scadenţa stabilită. Totodată, apreciază că instanţa de apel nu motivează în drept interpretarea sa, şi anume nu arată care este temeiul legal care stabileşte că de la data încheierii angajamentului de plată şi eşalonării plăţii debitului restant nu mai pot fi calculate majorări şi dobânzi de întârziere, numai pentru acele rate care nu au fost achitate la scadenţa stabilită.
Or, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că în angajamentul de plată nu trebuie să fie prevăzut că nu se mai calculează majorări, întrucât de esenţă, obligaţia de plată afectată de un termen suspensiv este o obligaţie care devine exigibilă la împlinirea acestui termen.
Condiţia ca obligaţia să fie ajunsă la scadenţă, nu este îndeplinită întrucât, prin stabilirea, pe cale convenţională, a unor termene pentru executare, obligaţiile de plată a facturilor cuprinse în graficul de eşalonare sunt afectate de termene suspensive. De esenţa termenului suspensiv legal este faptul că acesta este întotdeauna stabilit în favoarea debitorului, concluzie care se desprinde şi din interpretarea prevederilor art. 1024 C. civ. din 1864, conform cărora:
"termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulaţie sau din circumstanţe că este primit şi în favoarea creditorului".
Efect al convenţiei părţilor, conform dispoziţiilor art. 1023 C. civ. din 1864 ("aceea ce se datoreşte cu termen nu se poate cere înaintea termenului"), se amână exigibilitatea obligaţiei.
Astfel, pendente termine, debitorul nu poate fi considerat în întârziere, întrucât datoria sa, deşi există, nu este ajunsă la scadenţă, aspect reţinut în mod legal de instanţa de control judiciar.
Este de necontestat că între părţi a fost încheiată o eşalonare a datoriilor, această convenţie de plată nr. x/29.01.2010 fiind valabilă şi respectată de intimată, accesoriile solicitate fiind calculate şi facturate în perioada în care eşalonarea la plată producea efecte.
Este de amintit că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că simpla nemulţumire a recurentei cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei de apel, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă, sunt aspecte care nu justifică incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de care se prevalează aceasta.
Aşa fiind, se impune respingerea criticilor de netemeinicie (relevanţa raportului de expertiză, facturi etc.), care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ., ce instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că decizia atacată este la adăpost de orice critică, Curtea de Apel Alba Iulia dând o corectă eficienţă textelor legale incidente în speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ JIU CRAIOVA împotriva deciziei nr. 13/2018 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, menţinând hotărârea recurată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ JIU CRAIOVA împotriva deciziei nr. 13/2018 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2019.