Revizuire inadmissible for untimely filing despite alleged res judicata conflict over advance payments' legal nature

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 670 din 25 iunie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 66/2019 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. x/2018.

A schimbat în parte sentinţa atacată, sub aspectul cuantumului sumei pe care a fost obligat pârâtul să o restituie reclamantei, pe care îl stabileşte ca fiind 1.264.830 RON, precum şi sub aspectul cheltuielilor de judecată.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10948 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în fata instanţei de fond.

A menţinut în rest sentinţa atacată.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 11.333,22 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, B. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea ei pe motiv că încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat stabilit prin decizia civilă nr. 603 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă cu privire la următoarele aspecte: a) natura juridică a sumelor de care a beneficiat cu titlu de avansuri în contul salariilor viitoare - calificate ca fiind veritabile împrumuturi - cu autoritate de lucru judecat in cazul deciziei civile nr. 603/24.06.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia versus avansuri salariale în cazul deciziei civile nr. 670/25.06.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia; b) calitatea de titlu executoriu a angajamentului de restituire a sumelor cu titlu de avans nr. 22/13.10.2017 cu dată certă în faţa notarului public şi calitatea de titlu executoriu a contractului de ipotecă nr. x/13.10.2017 autentificat la acelaşi notar public BNP C..

Prin decizia civilă nr. 603 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul B. împotriva sentinţei civile nr. 2055/04.12.2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2018, apelantul B. fiind obligat să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 11.315 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În cadrul primei părţi a cererii de revizuire revizuentul a solicitat, în principal, în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, argumentată de faptul că depunerea cu întârziere a cererii de revizuire a fost cauzată de motivarea tardivă a deciziei civile nr. 603 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă (14 august 2020) şi de momentul la care i-a parvenit această decizie (18 august 2020).

Astfel, revizuentul arată că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a valorifica considerentele deciziei nr. 603/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, data de 24 august 2020 fiind momentul la care a luat cunoştinţă de încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, neputând astfel anticipa considerentele ce au stat la baza motivării evocatei decizii şi care, în opinia revizuentului, se bucură de autoritate de lucru judecat.

Pe fondul cererii de revizuire au fost evidenţiate următoarele aspecte:

Un prim motiv de contradictorialitate, dintre cele doua hotărâri definitive emise de Curtea de Apel Alba Iulia, relevat de revizuent, este cel legat de calificarea juridică a naturii avansurilor băneşti de care a beneficiat în perioada 30.06.2016-15.09.2017 de la S.C. A. S.R.L. în contul remuneraţiilor viitoare de care urma să beneficieze de la angajator şi de la asociatul ei unic D..

Se arată că, pe de-o parte, în cadrul deciziei civile nr. 603/2020 din data de 24.06.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, rezultă calificarea juridică de împrumuturi a avansurilor băneşti de care a beneficiat revizuentul iar, pe de altă parte, în cadrul deciziei civile nr. 670/2020 din data de 25.06.2020 a aceleiaşi instanţe, rezultă o altă calificare juridică a sumelor în avans de care a beneficiat, de avansuri salariale.

Revizuentul precizează că interesul său în calificarea juridică corectă a naturii juridice a acestor avansuri băneşti este derivat din apărările sale din dosarul de fond şi apel nr. 383/97/2018 unde a susţinut că, având în vedere obiectul litigiului, acţiunea trebuia să se poarte pe tărâmul dreptului civil ori pe tărâmul dreptului specializat conform art. 226 lit. d) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009.

În susţinerea necesitaţii admiterii motivului de contradictorialitate al calificării naturii juridice a avansurilor băneşti, ca fiind împrumuturi, cu toate consecinţele juridice procedurale aferente, revizuentul invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Al doilea motiv de contradictorialitate existentă între cele două hotărâri definitive ale Curţii de Apel Alba Iulia, invocat de revizuent, este legat de durata perioadei de prescripţie specială de 6 luni.

Astfel, se arată că în cadrul deciziei civile nr. 603/2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, perioada de prescripţie e limitată la ultimele 6 luni anterioare momentului concedierii iar, în cadrul deciziei civile nr. 670/2020 a aceleiaşi instanţe, Curtea nu a analizat această excepţie, reţinând că excepţia prescripţiei este de ordine privată ce poate fi opusă numai în prima instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecata la care părţile sunt legal citate, dar nu în apel.

În susţinere revizuentul invocă şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Al treilea motiv de contradictorialitate invocat este legat de caracterul executoriu al titlului de creanţă reprezentat de angajamentul de plată, precum şi de contractul de împrumut cu ipotecă. Cu titlu prealabil, se arată că în cadrul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390/2020, publicată în M. Of., Partea I, nr. 789 din 28 august 2020, paragraful 23 se statuează faptul că "recunoaşterea creanţelor pe bază voluntară de către debitor complineşte lipsa caracterului executoriu al titlului care face posibilă executarea creanţei prin distribuirea sumei rezultate din urmărire." Sub aspectul contradictorialităţii revizuentul relevă faptul că în cadrul deciziei nr. 603/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia se reţine următorul aspect:

"caracterul transparent al plăţilor făcute în folosul contestatorului nu poate justifica totuşi aceste plăţi, iar faptul că martorii cunoşteau de existenţa acelor sume de bani transferate contestatorului cu titlul de avansuri salariate sau lipsa unui prejudiciu cauzat societăţii, nu sunt argumente care pot invalida soluţia primei instanţe." iar, pe de alta parte, în cadrul deciziei civile nr. 670/2020 a aceleiaşi instanţe, considerentele sunt contradictorii:

"cum în mod corect a reţinut instanţa de fond angajamentul de plată semnat de pârât nu este un titlu executoriu şi nu prezintă valoare juridică decât in ipoteza executării voluntare din partea pârâtului, având în vedere natura juridică specială a raporturilor de muncă, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti."

La de 8 octombrie 2020, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termen precum şi respingerea cererii de revizuire ca tardivă, inadmisibilă, lipsită de interes şi, în subsidiar, ca nefondată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire şi, subsecvent, excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de intimata S.C. A. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Decizia atacată cu revizuire a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de apel, astfel încât ea are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. (…)".

Calculând termenul de revizuire cu respectarea acestor dispoziţii, Înalta Curte constată că, în speţă, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, s-a împlinit la 27 iulie 2020.

Revizuentul a promovat calea de atac la 3 septembrie 2020 (data comunicării prin poştă a cererii de revizuire - dosar), după împlinirea acestui termen.

Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele invocate de revizuent în susţinerea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac nu se circumscriu sintagmei "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.. Aceasta deoarece ele nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea unei căi de atac, mai ales în condiţiile în care art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, calculul termenului fiind efectuat exclusiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, care în cazul de faţă, reprezintă data pronunţării acesteia.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Prin calcularea termenului de revizuire de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care coincide cu data pronunţării acesteia, nu este încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie, întrucât instanţa de revizuire nu are competenţe să examineze pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat a unei hotărâri pronunţate anterior. Chiar dacă autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul hotărârii judecătoreşti, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, în cazul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este protejat numai efectul negativ, nu şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, aspect ce rezultă din dispoziţiile art. 513 alin. (4) teza I din C. proc. civ., în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018, incidentă în cauză potrivit art. 25 alin. (1) şi art. 27 C. proc. civ.

În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională, prin decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020 şi prin decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva momentului de la care se calculează termenul procedural de exercitare a acestei căi extraordinare de atac în situaţia în care nerespectarea autorităţii de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menţionat.

A statuat instanţa de contencios constituţional că "faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nu contravine prevederilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Curtea a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil".

Aserţiunea revizuentului, privind faptul că i se aplică noua concepţie a C. proc. civ. din perspectiva sensului pe care legiuitorul îl conferă, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în M. Of. nr. 1074 din 18 decembrie 2018, efectelor autorităţii de lucru judecat la care se referă art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită deoarece dispoziţiile procedurale ale Legii nr. 310/2018 se aplică, de regulă, numai proceselor şi executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare, raportat la art. 24 C. proc. civ., potrivit căruia dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

În continuare, ţinând cont de prevederile art. 25 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acestei legi, rezultă că art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 nu se aplică procesului de faţă care, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, era deja început prin introducerea cererii de chemare în judecată la data de 2 februarie 2018, ci exclusiv celor demarate din data de 21 decembrie 2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formulată cu depăşirea termenului legal de o lună prevăzut de 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că devine incidentă sancţiunea decăderii reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., împrejurare în raport cu care nu se mai impune examinarea excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei de interes a cauzei, invocate de intimată.

În baza art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de revizuent, de repunere în termenul de exercitarea a căii extraordinare de atac şi va respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 670 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Referitor la cererea intimatei S.C. A. S.R.L. privind obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea revizuentului la plata sumei de 7000 RON cu titlu de onorariu avocaţial, depunând în dovedire factura Seria AB din 22 septembrie 2020 în care se evidenţiază suma de 11.562 RON .

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Înalt Curte va da curs cererii formulate de revizuent, de cenzurare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimată cu luarea în considerare a următoarelor aspecte:

Conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., " Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Exercitându-şi prerogativa conferită de evocatul text legal, Înalta Curte constată că se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimată pentru următoarele motive: cererea supusă judecăţii este formulată în calea de atac a revizuirii şi examinată exclusiv pe aspectul tardivităţii formulării acesteia, pricina având astfel un grad redus de complexitate; în cauză au fost acordate două termene: cel din 6 octombrie 2020, stabilit pentru soluţionarea cererii de suspendare, formulată de revizuentă, respectiv 20 octombrie 2020, când a fost soluţionată cererea de revizuire.

În baza acestor considerente Înalta Curtea, prin prisma proporţionalităţii cheltuielilor de judecată solicitate, raportat la circumstanţele cauzei, la amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse de avocatul intimatei, constată că acestea sunt vădit disproporţionate, împrejurare în raport cu care va reduce suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată la 7000 RON.

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în revizuire, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., apreciind asupra faptului că onorariul avocaţial este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga revizuentul să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 670 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă revizuentul să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.