Validity of local council preemption over historic monument and compliance with 15-day statutory deadline

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 18 octombrie 2017, sub nr. x/2016, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., C. S.A. şi D. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să o oblige pe pârâta D. S.A. să îşi dea acordul în vederea dezlipirii din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având numere cadastrale 318038, 318038-C1 şi 318038-C2, compus din teren şi construcţii, a imobilului având număr cadastral x, compus din construcţia având suprafaţa de 158 mp şi terenul având suprafaţa de 500 mp, iar în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de acord; să o oblige pe pârâta B.

S.A. să semneze actul autentic de dezlipire a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având numere cadastrale 318038, 318038-C1 şi 318038-C2, prin care acesta este dezmembrat prin formarea a doua imobile noi compuse din: imobil înscris în CF x, având suprafaţa de 37.339 mp şi imobilul înscris în CF x, având suprafaţa de 500 mp, iar în caz de refuz, hotărârea să ţină locul actului autentic de dezlipire; să o oblige pe pârâta B. S.A. să încheie cu pârâta C. S.A. un contract de vânzare-cumpărare prin care să transfere acesteia din urmă dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, înscris în CF x, imobil compus din construcţie în suprafaţă de 158 mp, având număr cadastral x şi teren în suprafaţă de 500 mp, incluzând cei 158 mp de sub construcţie, având număr cadastral x, iar în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de act autentic; să o oblige pe pârâta C.

S.A. să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare, prin care să-i transfere acesteia din urmă dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, înscris în CF x, compus din construcţie în suprafaţă de 158 mp, având număr cadastral x şi terenul având suprafaţa de 500 mp, incluzând cei 158 mp de sub construcţie, având număr cadastral x, iar în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de act autentic, sub condiţia achitării de către reclamantă a diferenţei de preţ în cuantum de 90.000 euro plus TVA; să dispună instituirea asupra imobilului ce va rezulta din dezmembrare, înscris în CF x, având suprafaţa de 500 mp, compus din construcţia având suprafaţa de 158 mp şi terenul având suprafaţa de 500 mp, incluzând cei 158 mp de sub construcţie, o servitute de trecere, prin folosirea terenului înscris în CF nr. x, care va rezulta din dezmembrare, propus să primească număr cadastral x Cluj-Napoca, având suprafaţa de 37.339 mp, conform schiţei anexate antecontractului de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2015; să le oblige, în solidar, pe pârâtele B.

S.A. şi C. S.A. la plata despăgubirilor în cuantum de 650 Euro, pentru fiecare lună de întârziere în executarea obligaţiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2015, începând cu 21 septembrie 2016 şi până la efectuarea transferului dreptului de proprietate în favoarea reclamantei; să le oblige pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 şi art. 1669 C. civ.

Prin cererea formulată la 16 ianuarie 2017, reclamanta a solicitat să se ia act de renunţarea la judecata primelor două capete de cerere.

Prin încheierea din 7 aprilie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a luat act de renunţarea reclamantei la judecata primelor două capete de cerere; a anulat ca netimbrat capătul de cerere nr. x; a constatat că a rămas fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.A. şi că aceasta nu mai are calitatea de parte, ca urmare a renunţării reclamantei la primele două capete de cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 1086/2017 din 20 iunie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca, invocată de reclamanta A. S.R.L.; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.A.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar, în subsidiar, schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi a excepţiei de nelegalitate.

Prin încheierea nr. 3122 din 21 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea de strămutare formulată de petenta A. S.R.L. şi a strămutat judecata cauzei la Curtea de Apel Oradea.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Curţii de Apel Oradea, prin încheierea din 27 septembrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 304/C/2018 - A din 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a anulat-o şi a fixat termen pentru evocarea fondului la 15 ianuarie 2019.

Prin decizia civilă nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca, invocată de reclamantă; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.A.; a obligat-o pe pârâta C. S.A. să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, str. x, înscris în CF nr. x, A1 nr. cadastral x, compus din terenul intravilan având suprafaţa de 500 mp şi construcţia cu suprafaţa construită la sol de 158 mp, pavilion I, la parter, cu o cameră, având număr cadastral x, A1.1, sub condiţia achitării de către reclamantă a diferenţei de preţ de 90.000 euro plus TVA, în caz de refuz hotărârea urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei B. S.A. să încheie cu pârâta C. S.A. un contract de vânzare-cumpărare; a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri; le-a obligat pe pârâtele B. S.A. şi C. S.A. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 18.797 RON, pentru ambele etape procesuale; l-a obligat pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 10.000 RON, pentru ambele etape procesuale.

Împotriva deciziilor instanţei de apel au declarat recurs recurenta -reclamantă A. S.R.L. şi recurentul - pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

I. Recurenta - reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, A. S.R.L., prin care a solicitat casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel în privinţa capătului de cerere nr. 6.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a relatat istoricul litigiului, după care a susţinut că soluţia dată capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea chiriei a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În concret, autoarea recursului a subliniat că instanţa de apel a reţinut caracterul nefondat al acestor pretenţii cu motivarea că actul administrativ, reprezentat de Hotărârea nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca, se bucură de prezumţia de legalitate.

Aceeaşi parte a susţinut că instanţa de apel a aplicat această prezumţie în mod absolut.

După evocarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c)1 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a învederat că prezumţia de legalitate a actelor administrative are caracter relativ, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 4 din acelaşi act normativ.

Autoarea recursului a arătat că a făcut dovada caracterului nelegal al Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca, prin adresa din 30 mai 2016, din care rezultă că Municipiul Cluj-Napoca a luat cunoştinţă de decizia Ministerului Culturii şi Cultelor de neexercitare a dreptului de preempţiune la 30 mai 2016.

În aceste condiţii, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea anterior evocată a fost adoptată cu nerespectarea termenului de preempţiune de 15 zile reglementat de art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001.

Aceeaşi parte a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1350 C. civ., când a reţinut că nu este îndeplinită condiţia culpei debitorului şi că refuzul încheierii contractului de vânzare-cumpărare este justificat de adoptarea Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca.

În acest sens, recurenta-reclamantă a învederat că neexercitarea dreptului de preempţiune în termenul legal nu constituie un motiv care să justifice neexecutarea antecontractului, astfel încât poate fi reţinută culpa intimatelor-pârâte.

De altfel, aceeaşi parte a subliniat că, în materie contractuală, culpa debitorului este prezumată prin simplul fapt al neexecutării.

În aceste condiţii, recurenta-reclamantă a conchis că refuzul intimatelor-pârâte de încheia contractul de vânzare-cumpărare atrage răspunderea contractuală a acestora.

II. Împotriva ambelor decizii ale instanţei de apel, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea, în tot, a deciziei de admitere a apelului şi, în parte, a deciziei de evocare a fondului şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului împotriva deciziei intermediare, de admitere a apelului, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că hotărârea consiliului local are natura unui act administrativ şi că numai consiliul local poate exercita dreptul de preempţiune la cumpărarea unui imobil ce intră sub incidenţa Legii nr. 422/2001.

După evocarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât a arătat că Hotărârea nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca nu este un act administrativ, nefiind emis în regim de putere publică.

În acest sens, autoarea recursului a subliniat că hotărârea respectivă reprezintă o simplă confirmare a adresei nr. x din 8 iunie 2016, cu privire la achiziţionarea unui monument istoric.

În plus, aceeaşi parte a subliniat că sunt asimilate actelor administrative contractele încheiate de autorităţile publice având ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Or, se arată, Hotărârea nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca nu pune în valoare un bun aflat în proprietatea publică, ci a unui bun aflat în proprietatea privată a societăţii C. S.A., care va intra ulterior tot în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale.

Astfel, recurentul-pârât a învederat că hotărârea anterior evocată reprezintă o autorizare a actului, pe care primarul este mandatat să-l emită, în calitatea sa de reprezentant al autorităţii publice, în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu titlu oneros.

Aceeaşi parte a subliniat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. b) - c) din Legea nr. 215/2001, întrucât Consiliul Local nu are ca atribuţie exercitarea dreptului de preempţiune la cumpărarea unui imobil prin emiterea unei hotărâri de consiliu local.

În acest sens, a arătat că numai unităţile administrativ-teritoriale au un patrimoniu propriu şi sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi celui privat, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, recurenta-pârâtă a subliniat că autorităţile administraţiei publice doar administrează şi dispun de bunurile aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale.

Aceeaşi parte a criticat considerentul prin care instanţa de apel a reţinut că primarul nu are atribuţii cu privire la patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale.

În combaterea acestui considerent, recurentul-pârât a învederat că primarul a acţionat, pe de o parte, în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi, pe de altă parte, în calitate de ordonator de credite.

Aceeaşi parte a menţionat că exprimarea voinţei primarului, concretizată în adresa din 8 iunie 2016, prin care a fost exercitat dreptul de preempţiune, a avut ca efect împiedicarea vânzării către un terţ.

Împrejurarea că voinţa exprimată de primar trebuie să fie urmată de o hotărâre a consiliului local este irelevantă în cauză, întrucât această din urmă hotărâre este emisă de o autoritate deliberativă.

În acest sens, a arătat că prezintă relevanţă în cauză doar înştiinţarea vânzătorului cu privire la exercitarea dreptului de preempţiune în termenul prevăzut de lege, finalitatea legii fiind aceea de a împiedica încheierea unui contract de vânzare-cumpărare nul absolut, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001.

Cu privire la decizia de evocare a fondului, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal că autoritatea locală a exercitat un drept pe care nu-l mai deţinea la momentul adoptării Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca.

În combaterea acestui considerent, autorul recursului a subliniat că instituirea unui termen în care trebuie exercitat dreptul de preempţiune nu poate afecta valabilitatea hotărârii consiliului local.

În acest sens, a subliniat că oportunitatea sau momentul la care este adoptată o hotărâre nu produce efecte asupra valabilităţii acesteia.

În acest context, recurentul-pârât a subliniat că este greşită concluzia instanţei de apel, în sensul că Hotărârea nr. 372 din 16 iunie 2016 a Consiliului Local Cluj-Napoca este nelegală ca urmare a adoptării sale la o zi după expirarea termenului de 15 zile.

Aceeaşi parte a precizat că, dacă se va constata legalitatea hotărârii consiliului local, se impune anularea dispoziţiilor de obligare a intimatei-pârâte C. S.A. la încheierea cu recurenta-reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În final, recurentul-pârât a solicitat ca, în situaţia în care se va aprecia că este în culpă procesuală, să fie redus cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare la 11 iulie 2019, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu mai are calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare la 12 iulie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului recurentei-pârâte pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare la 12 iulie 2019, prin care a menţionat că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce va fi pronunţată asupra recursului.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

Prin încheierea din 10 martie 2020, Înalta Curte, în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare şi a admis în principiu recursurile stabilindu-se termen de judecată la 20 octombrie 2020, în vederea soluţionării acestora în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru motivele ce se vor arăta.

Finalitatea prezentului demers judiciar constă în obligarea B. S.A. să încheie cu C. S.A. contractul de vânzare cumpărare, prin care să transfere acesteia proprietatea asupra imobilului situat in Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca; obligarea C. S.A. să încheie cu S.C. A. S.R.L. contract de vânzare cumpărare prin care să transfere reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului indicat, sub condiţia achitării de către aceasta din urmă a diferenţei de preţ de 90.000 eur + TVA; obligarea B. S.A. să plătească despăgubiri în sumă de 650 euro pentru fiecare lună de întârziere în executarea obligaţiilor asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la 21.01.2015, începând cu 21.09.2016 şi până la transferul dreptului de proprietate către reclamantă.

Înscrisurile depuse de S.C. B. S.A. în apel(filele x; 118 - 126) relevă următoarele:

La data de 15.12.2011, între B. S.A., în calitate de finanţator şi C. S.A., în calitate de utilizator s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. x/2011, prin care B. S.A. i-a acordat posesia şi folosinţa asupra imobilului în litigiu.

Contractul de leasing financiar a fost încheiat în temeiul dispoziţiilor art. 22 din Ordonanţa Guvernului 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, având caracteristicile unui contract de lease back financiar, părţile având obligaţia contractuală de a perfecta Contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în formă autentică cu Finanţatorul (B.) şi de plată a preţului contractului.

La data de 23.12.2011 s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2171/23.12.2011 emisă de Societatea Profesională Notarială "E." prin care C. S.A. a transferat dreptul de proprietate asupra imobilelor care au făcut obiectul Contractului de leasing financiar cumpărătoarei B. S.A.

La data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.12.2011 autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2171/23.12.2011 emisă de Societatea Profesională Notarială "E." s-au efectuat şi formalităţile de publicitate imobiliară necesare intabulării, respectiv s-au achitat şi virat către OCPI taxele de publicitate imobiliară în cuantum de 70.000 de RON.

La data de 12.10.2017, S.C. C. S.A., în calitate de utilizator-cumpărător a încheiat cu B. S.A., în calitate de finanţator Convenţia de răscumpărare autentificată prin încheierea de autentificare nr. 2176/12.10.2017 emisă de Societatea Profesională Notarială "E.", S.C. C. redevenind astfel, prin emiterea facturii de valoare reziduală nr. 1670/2017, proprietarul imobilului ce a format obiectul contractului de leasing x/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 6558/16.10.2018, Judecătoria Cluj Napoca, secţia Civilă a judecat plângerea formulată de C. S.A. împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare x/18.10.2017, prin aceasta hotărâre soluţionându-se în mod favorabil aspectele privind taxa de intabulare a imobilului ce a format obiectul contractului de leasing x/2011, modificările privind proprietatea fiind operate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj la data de 22 ianuarie 2019, în sensul că C. S.A. este proprietarul imobilului.

În considerarea celor ce preced, având în vedere finalitatea prezentului demers judiciar şi dinamica raporturilor contractuale, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B. S.A.

Înalta Curte, în raport cu cererea de renunţare la judecata recursului formulat de recurenta - reclamantă A. S.R.L., constată următoarele:

La termenul de astăzi, recurenta - reclamantă A. S.R.L. a depus cerere de renunţare la cererea de recurs la care a fost ataşată şi împuternicirea avocaţială cu această menţiune.

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri".

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

In conformitate cu art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Reprezentantul convenţional al recurentei - reclamante a făcut dovada mandatării sale de a formula cerere de renunţare la judecarea căii de atac, acest fapt fiind evidenţiat în împuternicirea avocaţială depusă astăzi la dosarul cauzei.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

In considerarea dispoziţiilor legale anterior menţionate şi având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei - reclamante de renunţare la judecata recursului.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL CLUJ-NAPOCA este nefondat.

Chestiunea dedusă judecăţii vizează stabilirea autorităţii care poate exercita dreptul de preemţiune în situaţia de excepţie reglementată de art. 4 alin. (7) din Legea nr. 422/2001 din perspectiva caracterului determinant şi efectelor actelor administrative emise în exercitarea acestui drept .

Potrivit art. 4 alin. (6) Legea nr. 422/2001 "Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune al statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării". Totodată, conform art. 4 alin. (8) din aceeaşi lege. "În cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor nu îşi exercită dreptul de preemţiune în termenul prevăzut la alin. (7), acest drept se transferă autorităţilor publice locale, care îl pot exercita în maximum 15 zile."

Întrucât, în cauză, Ministerul Culturii nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune, acest drept a fost transferat autorităţilor publice locale, respectiv către municipiul Cluj Napoca.

Prin adresa nr. x/08.06.2016, Primarul Municipiului Cluj Napoca a comunicat intimatei pârâte B. S.A., că "Municipiul Cluj Napoca, prin primar, va iniţia un proiect de hotărâre prin care se va propune exercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea imobilului identificat mai sus, proiect ce va fi promovat în proxima şedinţă a Consiliului Local, care va decide în calitate de putere deliberativă investită de lege pentru a se pronunţa cu privire la patrimoniu".

Ulterior, la data de 16.06.2016 a fost adoptată HCL nr. 372, cu privire la care s-a invocat excepţia de nelegalitate, prin care CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Cluj Napoca a aprobat exercitarea dreptului de preemţiune de către Municipiul Cluj Napoca pentru cumpărarea imobilului ce face obiectul cauzei.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de apel, prin decizia civilă intermediară nr. 304 din 20 noiembrie 2018, a apreciat în mod eronat că HCL nr. 372 din 16 iunie 2016 este un act administrativ în raport cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este de relevat faptul că Legea nr. 215/2001 stabileşte prin prevederi cu caracter imperativ, nesusceptibile de interpretare, rolul de organ deliberativ al consiliului local, distinct de rolul executiv al primarului.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001, consiliul local este autoritatea deliberativă, iar primarul autoritatea executivă, iar în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 215/2001, consiliul local exercită atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului şi atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului.

În conformitate cu art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 215/2001, primarul este autoritatea executivă, atribuţiile sale fiind enumerate în art. 63, însă, printre acestea nu se regăsesc atribuţii referitoare la patrimoniu, aspect evidenţiat în adresa din 08.06.2016 a Primarului Municipiului Cluj Napoca, în care se precizează că se va propune consiliului local exercitarea dreptului de preemţiune, care va decide în calitate de putere deliberativă investită de lege pentru a se pronunţa cu privire la patrimoniu".

Conform dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, "în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri; [...] hotărârile privind patrimoniul se adopta cu votul a doua treimi din numărul total al consilierilor locali in funcţie."

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă cu evidenţă că deciziile privind exercitarea dreptului de preemţiune de către unitatea administrativ-teritorială nu pot fi luate decât prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile prevăzute de lege.

Aşadar, singurul act juridic ce are vocaţia de a cuprinde manifestarea de voinţă a autorităţii locale privind exercitarea dreptului de preemţiune este reprezentat de HCL nr. 372/16.06.2016 a CONSILIULUI LOCAL al MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, aceasta reprezentând, în concret, decizia exercitării dreptului de preemţiune, aspect corect reţinut de instanţa de apel.

Din această perspectivă, aserţiunea recurentului, potrivit căreia adoptarea HCL nr. 372/16.06.2016 este doar o confirmare a actului prin care primarul este mandatat să îl emită, în calitatea sa de reprezentant al autorităţii publice locale, apare ca fiind lipsită de fundament.

În condiţiile în care primarul nu putea fi mandatat să emită un act juridic prin care să exprime voinţa unităţii administrativ-teritoriale cu privire la exercitarea dreptului de preemţiune, Legea nr. 215/2001 neprevăzând această posibilitate, rezultă că singura autoritate abilitată să exercite acest drept este consiliul local.

De asemenea, este nefondată critica recurentului-pârât ce vizează natura actului reprezentat de Hotărârea Consiliului Local nr. 372/16.06.2016 este, de asemenea, nefondată.

Hotărârile Consiliului Local reprezintă manifestări unilaterale de voinţă adoptate în scopul producerii de efecte juridice în cadrul activităţii de executare sau organizare a executării în concret a legilor, adică acte administrative emise în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute de lege. În calitatea lor de acte administrative, hotărârile consiliului local se bucură de prezumţia de legalitate, actele administrative normative fiind opozabile tuturor, iar actele administrative individuale numai părţilor.

Hotărârea Consiliului Local nr. 372/16.06.2016 răspunde unei triple cerinţe ce caracterizează un act administrativ: organică - adică actul emană de la o autoritate publică determinată, formală - este elaborată în conformitate cu anumite proceduri şi forme şi materială - are un scop determinat.

În ceea ce priveşte decizia de evocare a fondului, recurentul-pârât a susţinut, într-o primă critică, nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva faptului că instanţa de apel a reţinut că autoritatea locală a exercitat un drept pe care nu-l mai deţinea la momentul adoptării Hotărârii nr. 372 din 16 iunie 2016 a CONSILIULUI LOCAL CLUJ - NAPOCA.

Statuând în mod legal asupra caracterului determinant al HCL nr. 372/16.06.2016 în exercitarea dreptului de preemţiune, instanţa de a apel, în soluţionarea excepţiei de nelegalitate a acestei hotărâri, a analizat termenul în care acesta a fost exercitat, calculat conform dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001 potrivit căruia "În cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor nu îşi exercită dreptul de preemţiune în termenul prevăzut la alin. (7), acest drept se transferă autorităţilor publice locale, care îl pot exercita în maximum 15 zile".

Probatoriul administrat a relevat faptul că Municipiul Cluj Napoca a luat cunoştinţă de neexercitarea dreptului de preemţiune la data de 30.05.2016, termenul de 15 zile pentru exercitarea acestui drept, împlinindu-se la data de 15.06.2016, împrejurare în raport cu care rezultă că HCL nr. 372/2016 a fost adoptată la data de 16.06.2016, după împlinirea termenului de 15 zile.

În aplicarea art. 2545 alin. (2) C. civ., neexercitarea dreptului de preemţiune în termenul prevăzut de lege are ca efect pierderea dreptului subiectiv însuşi, prin nerespectarea termenului defipt de lege. Hotărârea Consiliului Local nr. 372/16.06.2016 apare ca nelegală întrucât, prin această hotărâre, autoritatea locală şi-a exercitat un drept pe care nu-l mai avea, excepţia de nelegalitate primind astfel o corectă dezlegare.

Cu alte cuvinte, exercitarea tardivă a dreptului de preempţiune se transpune în pierderea dreptului de preempţiune, cu consecinţa ineficacităţii exercitării acestui drept.

Aserţiunea recurentului-pârât, potrivit căreia legalitatea unui act administrativ poate fi analizată doar prin prisma îndeplinirii condiţiilor formale prevăzute de Legea nr. 215/2001 nu poate fi primită, întrucât, astfel cum a reţinut instanţa de apel, printre condiţiile de validitate ale acestuia sunt şi acelea ca actul administrativ să aibă un conţinut în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi să îşi producă efectele în termenul prevăzut de lege.

Criticile referitoare la caracterul disproporţionat al cheltuielilor de judecată la care recurentul-pârât a fost obligat în apel, prin raportare la complexitatea cauzei şi activitatea prestată de avocat, vizează temeinicia deciziei recurate, întrucât evaluarea acestor criterii intră în marja de apreciere a instanţelor devolutive. În acest sens poate fi evocată decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, prin care s-a statuat că "motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 28.906,29 RON, cu titlu de onorariu avocaţial, depunând în dovedire factura nr. x Seria CIAN din 21 septembrie .

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său".

Exercitându-şi prerogativa conferită de evocatul text legal, Înalta Curte constată că se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta - reclamantă motivat de faptul că aceasta a formulat cerere de renunţare la judecata propriului recurs şi că în cauză a fost acordat un singur termen la care a şi fost soluţionată pricina.

În baza acestor considerente Înalta Curtea, prin prisma proporţionalităţii cheltuielilor de judecată solicitate, raportat la circumstanţele cauzei, la amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse de avocatul recurentei-reclamante, constată că acestea sunt vădit disproporţionate, împrejurare în raport cu care va reduce suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată la 5000 RON.

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., apreciind asupra faptului că onorariul avocaţial este disproporţionat în raport cu activitatea desfăşurată de avocat, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurentul - pârât să plătească recurentei - reclamante suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B. S.A. Va lua act de renunţarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la judecata recursului declarat de împotriva deciziei civile nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, prin Primar, împotriva deciziei nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019 şi a deciziei nr. 304/C/2018 - A din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, va obliga recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA să plătească recurentei-reclamante A. S.R.L. suma de 5000 RON reprezentând plata parţială a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B. S.A.

Ia act de renunţarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la judecata recursului declarat de împotriva deciziei civile nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, prin Primar, împotriva deciziei nr. 52/C/2019 - A din 28 februarie 2019 şi a deciziei nr. 304/C/2018 - A din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA să plătească recurentei -reclamante A. S.R.L. suma de 5000 RON reprezentând plata parţială a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.