Contractor's claim dismissed as time-barred after incidental appeal upheld; cassation rejected.

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal la 8 iulie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă "B.", a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata a sumei de 2.664.780,79 RON, reprezentând debit datorat şi neachitat în temeiul contractului de antrepriză generală nr. 75 din 15 octombrie 2007, în forma modificată prin actul adiţional din 15 octombrie 2008, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. l) şi art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 1350, art. 1516, art. 1518 şi art. 1874-1880 C. civ. şi art. 192-200 C. proc. civ.

Prin întâmpinare pârâta C. S.R.L. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 271/2018 din 10 iulie 2018, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă "B.", în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.; a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva hotărârii primei instanţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, pârâta C. S.R.L. a declarat apel incident, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin decizia civilă nr. 375/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul principal declarat de apelanta - reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă D. - Filiala Bacău, împotriva hotărârii primei instanţe; a admis apelul incident declarat de apelantul-pârât C. S.R.L. împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca prescrisă.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat, în principal, admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată pentru ca instanţa de apel să se pronunţe asupra excepţiei inadmisibilităţii apelului incident, iar, în subsidiar, casarea deciziei atacate şi, în urma rejudecării, admiterea acţiunii.

Recurenta - reclamantă a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi a formulat trei critici distincte.

În cadrul primei critici, autoarea căii de atac a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a soluţionat excepţia inadmisibilităţii apelului incident, pe care a invocat-o la termenul din 10 aprilie 2019, context în care a învederat că instanţa de control judiciar a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (6), art. 249 şi art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., ca urmare a nesoluţionării acestei excepţii.

În cadrul celei de-a doua critici, autoarea căii de atac a evocat dispoziţiile art. 456 alin. (1) şi pe cele ale art. 472 C. proc. civ., după care a susţinut că apelul său principal a vizat fondul cauzei deduse judecăţii, iar apelul incident a vizat numai excepţia prescripţiei extinctive.

Recurenta-reclamantă a criticat considerentul prin care instanţa de apel a reţinut că admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune face de prisos analizarea motivelor din apelul principal, întrucât aceste motive vizează fondul cauzei.

În combaterea acestui considerent, autoarea recursului a subliniat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 472 alin. (2) C. proc. civ. din analiza cărora rezultă că, în ipoteza în care apelul principal este respins pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, cum ar fi excepţia prescripţiei extinctive, apelul incident rămâne fără efect.

Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza ca şi cum intimata-pârâtă ar fi formulat apel principal, situaţie în care soluţia de admitere a apelului intimatei-pârâte şi de respingere a acţiunii ca prescrise ar fi fost legală.

În continuare recurenta a arătat că, în lipsa declarării de către intimata-pârâtă a unui apel principal, apelul său incident putea fi admis numai dacă apelul recurentei-reclamante ar fi fost respins pentru motive care implicau cercetarea fondului. Or, instanţa de apel nu a analizat apelul principal, nici pe fond, nici pe excepţie, astfel încât nu putea să admită apelul incident, ci doar să constate că a rămas fără efect.

Ca atare, recurenta-reclamantă a subliniat că instanţa de apel putea respinge ca prescrisă acţiunea numai dacă intimata-pârâtă ar fi declarat apel principal.

În cadrul ultimei critici, autoarea căii de atac a susţinut că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea a fost în mod greşit admisă.

În concret, s-a arătat că în cuprinsul clauzelor stipulate la art. 4.1 şi 4.2 din contractul de antrepriză se prevede că, prin semnarea proceselor-verbale de recepţie se atestă că antreprenorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi, concomitent, se naşte dreptul său la plata integrală a lucrărilor contractate şi executate.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta-reclamantă a subliniat că data naşterii dreptului la acţiune nu coincide cu data realizării construcţiilor, ci cu data întocmirii proceselor-verbale de recepţie finală.

Aceeaşi parte a susţinut că lucrările de construcţii nu au făcut obiectul unor procese-verbale de recepţie finală.

Recurenta-reclamantă a susţinut că termenul de prescripţie nu a început să curgă nici la data realizării lucrărilor şi nici la 27 decembrie 2010, când a fost întocmit procesul-verbal de recepţie, întrucât în cuprinsul acestui proces-verbal nu au fost consemnate lucrările a căror contravaloare se solicită.

Prin urmare, autoarea recursului a conchis că nu s-a prescris dreptul la acţiune, întrucât nu a fost încheiat un proces-verbal de recepţie finală pentru lucrările anterior menţionate.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 10 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar, prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 16 iunie 2020, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ D. - Filiala Bacău, împotriva deciziei nr. 375/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Cu titlu prealabil, faţă de faptul că recurenta nu şi-a încadrat punctual criticile în motivele de casare indicate, din perspectiva argumentaţiei adusă în susţinere, Înalta Curte apreciază că pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. criticile referitoare la nesoluţionarea excepţiei inadmisibilităţii apelului incident şi încălcarea dispoziţiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite pentru motivele ce se vor arăta.

În ceea ce priveşte prima critică invocată în raport cu acest motiv de casare, este de evidenţiat faptul că inadmisibilitatea apelului incident a fost invocată de recurenta-reclamantă în cadrul dezbaterilor în apel care au avut loc la 10 aprilie 2019.

Fiind invocată în cadrul dezbaterilor purtate asupra apelului principal şi apelului incident, deci nu pe calea întâmpinării faţă de apelul incident, rezultă că această excepţie are natura unei apărări în raport cu apelul incident, pe care instanţa de apel a înlăturat-o câtă vreme a analizat pe fond apelul incident.

Însăşi atitudinea procesuală a recurentei susţine acest raţionament în condiţiile în care aceasta nu a invocat excepţia nici prin întâmpinare şi nici ulterior, pe parcursul judecării apelului, ci abia după deschiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, în condiţiile reglementate de art. 392 C. proc. civ., după ce părţile au declarat că nu mai au cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat.

În acest stadiu procesual apelanta din apelul principal era decăzută din dreptul de a invoca excepţii pe care nu le-a prezentat prin intermediul întâmpinării la apelul incident.

Referitor la limitele judecăţii şi la soluţiile pronunţate în apel, acestea au fost determinate de aspectele criticate prin apelul incident, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune - excepţie supusă analizei prin apelul incident - făcând de prisos examinarea motivelor din apelul principal, care priveau fondul cauzei. Aceasta întrucât regula generală consacrată de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. este ca instanţa să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la cea de-a doua critică subsumată de recurentă aceluiaşi motiv de casare, este de relevat faptul că art. 472 alin. (1) C. proc. civ. prevede că intimatul din cadrul unui apel principal poate promova apelul incident faţă de acesta, prin care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Din interpretarea logico-gramaticală şi literală a art. 472 C. proc. civ. se desprinde concluzia că nu există o limitare a apelului incident în raport de obiectul apelului principal. Dimpotrivă, legiuitorul a reglementat prin această normă posibilitatea intimatului din apelul principal de a formula, la rândul său, o cerere de apel prin care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe, fără a restrânge devoluţiunea doar la acea parte din hotărârea primei instanţe care a fost atacată prin apelul principal.

Aşadar, finalitatea urmărită de legiuitor prin crearea acestei căi de atac vizează punerea la dispoziţia intimatului din cadrul unui apel principal a unui mijloc procesual prin care să solicite şi el reformarea hotărârii primei instanţe dacă aceasta e atacată cu apel de cealaltă parte.

În interpretarea doctrinară şi jurisprudenţială relevantă s-a arătat astfel că instituţia apelului incident este chemată să rezolve o problemă de natură procedurală în care se află partea intimată al cărei interes de a declara apel s-a născut după ce reclamanta a declarat apel principal, întrucât soluţia finală pronunţată în primă instanţă i-a fost favorabilă. Din această perspectivă, interesul părţii intimate de a exercita apel incident ia naştere abia din momentul în care ia cunoştinţă de apelul şi limitele apelului principal, existând astfel posibilitatea să declare apel incident prin care să obţină schimbarea soluţiei primei instanţe, în mod evident, tot într-o soluţie favorabilă.

În speţă, prin întâmpinare pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat excepţia prescripţiei, însă instanţa de fond i-a respins-o şi a respins pe fond acţiunea, context în care pârâta nu a avut interes în a formula apel principal împotriva hotărârii primei instanţe.

Dat fiind însă faptul că reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat apel principal urmărind admiterea pe fond a acţiunii, atunci s-a născut interesul pârâtei de a formula apel incident, criticând respingerea excepţiei prescripţiei şi urmărind astfel a se admite această excepţie, cu consecinţa respingerii acţiunii ca prescrisă (deci altă soluţie decât cea pronunţată de prima instanţă). Aşadar, se constată astfel că interesul intimatului de a ataca soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune a luat naştere la momentul luării la cunoştinţă a motivelor din apelul principal.

Considerentele mai sus prezentate relevă admisibilitatea apelului incident în condiţiile în care intimata, prin demersul judiciar iniţiat a tins la schimbarea hotărârii primei instanţe, conform dispoziţiilor art. 472 alin. (1) C. proc. civ., analiza speţei neputându-se astfel realiza din perspectiva reglementărilor cu caracter de excepţie cuprinse în art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

Nici criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite din considerentele ce succed.

În cadrul acestui motiv de recurs recurenta susţine că dreptul la acţiune nu este prescris întrucât părţile nu au încheiat un veritabil act de recepţie finală a tuturor lucrărilor, deşi potrivit expertizei E. lucrările au fost executate, procesul-verbal din 27 decembrie 2010 neputând fi luat ca reper în calcularea termenului de prescripţie. Recurenta consideră că prescripţia nu a început să curgă nici la data executării lucrărilor la care instanţa a făcut referire, nici la data de 27 octombrie 2010 şi arată că nu s-a prescris dreptul material la acţiune. Raportat la argumentele aduse în susţinerea criticii de nelegalitate, instanţa de recurs reţine că nu se invocă reale critici de nelegalitate relative la încălcarea sau aplicarea greşită a normei de drept material invocate, respectiv la art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta tinde la reinterpretarea probatoriului pe baza căreia să se stabilească o altă situaţie de fapt decât cea stabilită de instanţele devolutive şi, pe cale de consecinţă, să demonstreze că prescripţia nu a început să curgă şi că data finalizării lucrărilor, ca moment care se repercutează asupra datei care marchează începutul prescripţiei nu este cel stabilit de instanţele devolutive.

Prin urmare, critica recurentei referitoare la stabilirea de către instanţa de apel a datei de la care începe să curgă prescripţia este susţinută de argumente care repun în discuţie reevaluarea probatoriului administrat şi care vizează netemeinicia deciziei atacate, aspect nepermis de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ D. - Filiala Bacău, împotriva deciziei nr. 375/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ D. - Filiala Bacău, împotriva deciziei nr. 375/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.