Lease-dispute forum-selection clause upheld; jurisdiction fixed with Sector 3 Court.

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 octombrie 2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - SUCURSALA RÂUL MARE, obligarea acesteia la plata sumei de 1.259,04 RON, reprezentând contravaloare chirie.

La data de 21 noiembrie 2019, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu este de acord cu pretenţiile reclamantului. În susţinere, a arătat că nu este valabil încheiat contractul de locaţiune nr. 456 din data de 24 iunie 2019, întrucât nu este semnat de directorul societăţii, nefiind asumat de aceasta.

Totodată, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., în raport cu locul situării sediului său social, respectiv Deva, judeţul Hunedoara.

În drept, a invocat textul art. 1166 şi 1179 C. civ. şi dispoziţiile legale menţionate în întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 1807 din 3 martie 2019, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. S.R.L.. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - SUCURSALA RÂUL MARE, către Judecătoria Deva.

În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a reţinut că, prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că nu este valabil contractul de locaţiune nr. 456 din data de 24 iunie 2019, nefiind semnat de directorul societăţii.

În consecinţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a considerat că revine Judecătoriei Deva competenţa de soluţionare a cauzei.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva în data de 8 iunie 20202, sub numărul x/2019.

La termenul de judecată din data de 21 iulie 2020, instanţa a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale în raport cu dispoziţiile art. 126 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2184/CC/2020 din data de 31 iulie 2020, Judecătoria Deva, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că instanţa învestită prin declinarea competenţei poate invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, apreciindu-se că aceasta este una de ordine publică.

A arătat că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică, în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad, pe care părţile nu o pot înlătura.

Judecătoria Deva şi-a întemeiat această concluzie pe dispoziţiile art. 126 din C. proc. civ., care stabilesc că alegerea de competenţă se poate utiliza de părţi în orice domeniu, mai puţin în cel unde legea stabileşte o competenţă teritorială exclusivă.

A considerat că, prin alegerea de competenţă făcută în temeiul art. 10.1 din contractul nr. x/2019, nu s-a încălcat o normă de competenţă exclusivă, astfel că stabilirea competenţei prin acordul părţilor este una exclusivă.

Precizând că, din modul de reglementare al alegerii de competenţă, rezultă că reclamantul este cel care are beneficiul de a opta, în sensul de a urma calea stabilită prin contract, sau cea stabilită de legiuitor, instanţa a considerat că, odată alegerea făcută, instanţa învestită conform contractului, devine competentă exclusiv, şi nu poate declina judecata cauzei.

În aceste condiţii, a apreciat că această competenţă, stabilită prin acordul părţilor, este o competenţă teritorială exclusivă, deci de ordine publică, astfel că, în temeiul art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa o poate invoca din oficiu.

Analizând excepţia necompetenţei, Judecătoria Deva a constatat că, prin art. 10.1 din contractul nr. x/2019, care stă la baza pretenţiilor reclamantului, s-a stabilit că orice litigiu născut din contract este supus soluţionării instanţei de la sediul locatorului, respectiv al reclamantului, care se află în Bucureşti.

Împrejurarea că pârâtul invocă nevalabilitatea contractului nu poate fi luată în calcul la momentul stabilirii competenţei instanţei, ci doar la momentul cercetării pe fond a cauzei, etapă care poate avea loc doar după stabilirea instanţei competente.

Faţă de toate aceste considerente, s-a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Deva este întemeiată.

Chiar şi în situaţia în care s-ar apreciază că, în cazul de faţă, necompetenţa teritorială este de ordine privată, instanţa a considerat că are posibilitatea invocării acestei excepţii, în raport cu textul art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., deoarece, în speţă, reclamantul nu poate invoca excepţia necompetenţei de ordine privată (art. 130 alin. (4) din C. proc. civ.), rezultând că doar pârâtul are deschisă această posibilitate, ceea ce este în acord cu intenţia legiuitorului de a accelera judecarea cauzelor.

A apreciat instanţa că dispoziţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. ar putea fi aplicate doar în faţa primei instanţe sesizate cu cererea de chemare în judecată, iar nu şi în faţa instanţei învestite prin declinare, căci în faţa acestei instanţe pârâtul nu ar mai avea interesul de a invoca excepţia necompetentei teritoriale, din moment ce cauza se află pe rolul judecătoriei la care s-a solicitat declinarea. Dacă s-ar accepta altă interpretare, s-ar ajunge la situaţia ca multe judecătorii, care sunt necompetente teritorial să judece, să fie învestite cu cereri de chemare în judecată datorită unor erori cu privire la stabilirea competenţei de către alte instanţe din ţară.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 septembrie 2020, sub numărul x/2019/a1.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Deva - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, prin emiterea regulatorului de competenţă.

În prezenta cauză, potrivit clauzei atributive de competenţă prevăzută de art. 10.1 din contractul de locaţiune nr. 456 din data de 24 iunie 2019, reclamanta A. S.R.L., în calitate de locator, şi pârâta B. S.A. - SUCURSALA RÂUL MARE, în calitate de locatar, au convenit că orice litigii survenite între părţi, izvorâte din contract, vor fi soluţionate de instanţa de la sediul locatorului, în speţă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Această clauză a fost prevăzută în contractul de locaţiune în aplicarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., text de lege ce instituie prorogarea voluntară de competenţă, în temeiul căreia părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Sub acest aspect, în raport cu obiectul litigiului - acţiune în pretenţii - se constată că în speţă nu îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 117-121 din C. proc. civ., nefiind atrasă competenţa exclusivă a unei anumite instanţe.

În raport cu obiectul cauzei, clauza atributivă de competenţă din contract vizează stabilirea unei competenţe teritoriale de ordin privat, nefiind vorba despre o competenţă de ordin public.

Concret, competenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti este atrasă, în speţă, de existenţa clauzei atributive de competenţă, inserată la art. 10.1. din contractul părţilor, nefiind relevant, sub acest aspect, argumentul pârâtei, în sensul că acest contract nu este valabil semnat, deoarece aceasta este o chestiune de fond, ce va fi decisă de instanţă.

Aşadar, prin înregistrarea iniţială a acţiunii pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, în temeiul clauzei atributive de competenţă de ordin privat, şi în considerarea faptului că, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 117-121 din C. proc. civ., nefiind atrasă competenţa exclusivă a unei alte instanţe, Înalta Curte constată că a devenit competentă să soluţioneze cauza instanţa astfel învestită, respectiv Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

În consecinţă, în raport cu considerentele anterior expuse, se constată că revine Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti competenţa de a judeca litigiul, aşa încât, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.