Rescission of supply contract for hidden defects in integrated access control system under latent defect warranty

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 22 septembrie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei rezoluţiunea contractului de furnizare şi asistenţă sisteme nr. 826 din data de 23 septembrie 2013 şi a contractului de furnizare şi asistenţă sistem control acces nr. 1204 din 2 aprilie 2014.

A mai solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii celor două contracte, prin restituirea integrală a prestaţiilor, obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune interese, şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 23.851,84 RON, reprezentând diferenţa de preţ neachitat, conform facturilor emise în temeiul contractelor încheiate.

Prin sentinţa nr. 175 din data de 16 iunie 2016, Tribunalul Bihor a respins cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect rezoluţiune contract.

A admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. B. S.R.L şi, în consecinţă, a obligat pe reclamanta-pârâtă reconvenţională S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 23.851,84 RON în favoarea pârâtei-reclamante reconvenţionale S.C. B. S.R.L., cu titlu de diferenţă de preţ contractual.

A obligat pe reclamanta-pârâtă reconvenţională S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 11.217,59 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei-reclamante reconvenţionale S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei hotărârii a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii introductive, astfel cum a fost formulată şi respingerii, ca neîntemeiate, a cererii reconvenţionale.

Prin decizia civilă nr. 154/C/2019-A din 25 aprilie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. şi a dispus rezoluţiunea contractului nr. x din data de 23 septembrie 2013, încheiat între cele două părţi.

A obligat pârâta la plata sumei de 42.748,38 RON reprezentând daune, în favoarea reclamantei.

A respins cererea de rezoluţiune a contractului nr. x din data de 2 aprilie 2014 şi restul pretenţiilor solicitate de către reclamantă.

A respins, ca rămasă fără obiect, cererea reclamantei reconvenţionale S.C. B. S.R.L. de obligare a pârâtei reconvenţionale S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.627,39 RON.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. B. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 iunie 2019.

În cadrul recursului formulat, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit normele materiale prevăzute de art. 1707-1718 C. civ., respectiv art. 1254 C. civ., întrucât, deşi a reţinut că turnichetul este elementul lipsă care determină o funcţionalitate degradată a sistemului, a apreciat, totuşi, că se impune rezoluţiunea contractului, fără a dispune şi restituirea sistemului livrat către recurentă.

A considerat că instanţa de apel a greşit reţinând că sistemul achiziţionat nu putea fi utilizat, în aceleaşi condiţii, fără turnichet, deoarece terminalul de rezervă doar scanează cartela de acces, pe când terminalul principal, având în componenţă şi turnichetul, are, în plus, componenta mecanică de permitere a accesului persoanelor.

Recurenta a arătat că viciul invocat, constând în unele blocaje ale turnichetului, nu poate fi apreciat ca fiind atât de grav, încât să impună aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzute de legiuitor, rezoluţiunea.

Astfel, în măsura în care sistemul este funcţional şi este utilizat şi în prezent, chiar în lipsa turnichetului, a apreciat că nu se poate reţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pentru vicii, prevăzută de art. 1714 din C. civ.

A considerat eronat argumentul instanţei de apel, în sensul că gravitatea viciilor trebuie să facă bunul de neîntrebuinţat ori să-i micşoreze în mod substanţial utilitatea, aprecierea îndeplinirii condiţiei gravităţii fiind raportată la folosinţa prevăzută de cumpărător.

În speţă, destinaţia sistemului achiziţionat a fost stabilită prin contract, recurenta precizând că, ceea ce s-a prezentat şi vândut nu a fost un sistem perfect, ci un sistem care presupunea atât intervenţia umană, cât şi utilizarea terminalului de rezervă.

O altă critică de nelegalitate subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este cea prin care s-a susţinut încălcarea de către instanţă a principiului restabilirii situaţiei anterioare, consacrat de art. 1254 alin. (3) din C. civ., care prevede că, în cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647 C. civ., chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu.

A precizat că, în cauză, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare, obligând recurenta să restituie contravaloarea sistemului, însă nu a dispus şi restituirea prestaţiei executate de aceasta, lăsând nesoluţionată aceasta chestiune, în ciuda faptului că societatea A. S.R.L. exploatează sistemul şi în prezent, potrivit destinaţiei pentru care l-a achiziţionat.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac formulate de recurentă, ca nefondată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, magistratul-asistent raportor considerând recursul declarat ca fiind admisibil.

Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 14 mai 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat recurenta-reclamantă şi a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 din Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României - Partea I nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, Înalta Curte, constatând încetarea efectelor Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 privind instituirea şi, respectiv, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, a dispus repunerea cauzei pe rol şi a fixat termen în şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020, pentru reluarea judecăţii.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

În cauza de faţă, intimata-reclamantă a formulat o acţiune întemeiată pe dispoziţiile referitoare la răspunderea pentru viciile ascunse ale bunurilor vândute, solicitând instanţei să dispună rezoluţiunea a două contracte încheiate cu recurenta-pârâtă, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii celor două contracte, prin restituirea integrală a contravalorii bunurilor achiziţionate, şi obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune interese.

Prin cererea reconvenţională formulată în cauză, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 23.851,84 RON, reprezentând diferenţa de preţ neachitat, conform facturilor din Anexa 1, emise în temeiul contractelor încheiate.

Motivele de recurs formulate de recurentă, circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează, exclusiv, soluţia pronunţată de instanţa de apel cu referire la contractul de furnizare şi asistenţă sisteme nr. 826 din data de 23 septembrie 2013, având ca obiect achiziţia, de către intimata-reclamantă, a două programe de calculator, respectiv o aplicaţie de salarizare şi o aplicaţie de pontaj, precum şi a patru echipamente, respectiv un terminal de prezenţe proximitate, un turnichet cu terminal control acces, un terminal prezenţe palmar şi un card proximitate personalizat.

Prin contractul menţionat, recurenta, în calitate de furnizor s-a angajat să instaleze şi să pună în funcţiune sistemele, precum şi să asigure garanţia echipamentelor timp de 12 luni de la data expedierii (instalării).

Potrivit situaţiei de fapt, lămurită de instanţele de fond în baza probelor administrate în ambele faze procesuale, problemele de funcţionare ale sistemului au fost, în esenţă, generate de mecanica şi electronica turnichetului, deoarece acesta nu funcţiona în permanenţă corect (furniza unele date în mod eronat), astfel că, pontajele introduse în mod automat în sistem produceau consecinţe negative în cascadă, calculul numărului de ore de muncă prestate de fiecare salariat era eronat, calculul salariilor datorate salariaţilor era eronat, inclusiv declaraţiile aferente prevăzute de legislaţia fiscală.

Datorită incendiului produs, expertul nu a putut stabili, procentual, în ce măsură sistemul a funcţionat la parametrii conveniţi şi în ce măsură sistemul a funcţionat defectuos, însă, deoarece terminalul de rezervă nu este identic cu cel principal, respectiv cu turnichetul, lipsindu-i componenta mecanică de permitere succesivă a accesului câte unei persoane, instanţa de apel a apreciat că sistemul achiziţionat nu putea fi utilizat în aceleaşi condiţii de către reclamantă, fără turnichet, deoarece terminalul de rezervă doar scanează cartela de acces, pe când turnichetul are, suplimentar, componenta mecanică de permitere a accesului persoanelor.

A considerat instanţa de apel, în analiza situaţiei de fapt, că sistemul achiziţionat îndeplinea scopul pentru care a fost cumpărat doar prin utilizarea turnichetului, întrucât, fără acesta, accesul şi ieşirea persoanelor putea interveni, înăuntrul, respectiv în afara fabricii, în mod necontrolat, aspect care determina un calcul eronat al orelor de muncă şi al salariilor ori generarea declaraţiilor fiscale în mod greşit.

Fiind vorba despre un echipament care a provocat disfuncţionalităţile invocate de către apelantă, respectiv turnichetul, viciile acestuia nu puteau fi descoperite la data predării de către un cumpărător prudent şi diligent, fără asistenţă de specialitate.

Urmare interpretării ansamblului probator, în raport cu dispoziţiile art. 329 C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat că viciile sistemului existau la momentul achiziţionării acestuia.

În concluzie, a stabilit că sistemul vândut prin contractul de furnizare şi asistenţă sisteme nr. 826 din data de 23 septembrie 2013 oferă o funcţionare degradată, raportat la scopul pentru care a fost achiziţionat de către intimata-reclamantă, datorită viciilor ascunse ale unui echipament integrat în sistem (turnichetul), vicii de o gravitate suficient de mare cât să atragă răspunderea intimatei şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 1710 C. civ.

Recurenta-pârâtă susţine, sub un prim aspect, că instanţa de apel a aplicat în mod greşit şi nelegal prevederile art. 1707-1718 C. civ., deoarece, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine răspunderea pentru vicii a recurentei, a aplicat, în mod greşit, sancţiunea cea mai gravă, constând în rezoluţiunea contractului, cu toate că, natura şi gravitatea viciului constatat nu justifica aplicarea acestei sancţiuni.

Pe de o parte, Înalta Curte subliniază faptul că elementele referitoare la întrunirea condiţiilor răspunderii civile pentru vicii ascunse şi, respectiv, natura şi gravitatea viciului ascuns fac parte din starea de fapt incidentă în speţă, configurată de instanţa de apel, în baza probelor administrate.

Ca atare, Înalta Curte, învestită fiind cu examinarea căii de atac a recursului, nu poate proceda la o reanalizare a acestor elemente de temeinicie ale deciziei recurate, deoarece judecata în recurs este limitată strict la verificarea aspectelor de legalitate ale judecăţii din apel.

Astfel, se pune problema dacă, în raport cu aspectele ce compun situaţia de fapt incidentă în cauză, instanţa de apel putea să aplice oricare dintre sancţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 1710 C. civ.

Referitor la efectele garanţiei pentru vicii ascunse, prevederile art. 1710 alin. (1) C. civ. stabilesc că, în temeiul obligaţiei de garanţie contra viciilor, cumpărătorul poate obţine, după caz: a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia; b) înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii; c) reducerea corespunzătoare a preţului; d) rezoluţiunea vânzării.

În condiţiile în care, prin acţiunea introductivă, intimata-reclamantă a solicitat, în mod expres, pronunţarea rezoluţiunii întregului contract, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel este corectă, fiind dată cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor şi a limitelor judecăţii în apel.

În acest sens, consecutiv reţinerii de către instanţa de apel că:

"sistemul vândut prin contractul de furnizare şi asistenţă sisteme nr. 826 din data de 23 septembrie 2013 este unul care oferă o funcţionare degradată raportat la scopul pentru care a fost achiziţionat de către apelantă datorită viciilor ascunse grave ale unui echipament integrat în sistem", este corectă soluţia pronunţată, prin care s-a dat curs cererii de rezoluţiune a intimatei-reclamante.

În raport cu limitele învestirii, apreciind asupra naturii şi gravităţii viciului ascuns, ca element de fapt ce caracterizează speţa, instanţa de apel a considerat că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1711 C. civ. (care prevede că, în situaţia în care doar unele dintre bunurile vândute sunt afectate de vicii, şi acestea pot fi separate de celelalte fără pagubă pentru cumpărător, contractul se desfiinţează numai în parte, potrivit dispoziţiilor art. 1710), ci a pronunţat rezoluţiunea întregului contract, reţinând că echipamentul afectat de vicii ascunse:

"este integrat în întregul sistem achiziţionat, fiind un bun principal al acestuia.".

În consecinţă, Înalta Curte va respinge critica mai sus analizată, apreciind că este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte critica privind neaplicarea sau greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1254 C. civ., care reglementează principiul restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum), se constată că, astfel cum a observat şi instanţa de apel, prin cererea reconvenţională, recurenta-pârâtă a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 23.851,84 RON, reprezentând diferenţa de preţ neachitat, conform facturilor emise în temeiul contractelor încheiate.

În acest condiţii, instanţa de apel era ţinută de respectarea principiului disponibilităţii în procesul civil, a limitelor învestirii şi a limitelor judecăţii în apel, sens în care, contrar argumentelor recurentei, nu putea pronunţa o soluţie prin care să dispună altceva decât s-a solicitat de către recurentă, prin cererea reconvenţională.

Cu alte cuvinte, în măsura în care a apreciat necesară aplicarea sancţiunii rezoluţiunii întregului contract, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 1714 C. civ., instanţa de apel nu putea dispune, fără a fi învestită, restituirea de către reclamantă a echipamentelor primite de la recurentă, în temeiul contractului rezolvit, critica fiind neîntemeiată.

În consecinţă, în baza considerentelor anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 154/C/2019 - A din 25 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 154/C/2019 - A din 25 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.