Mortgage nullity for alleged forged spousal signatures; limits of cassation review on factual evidence and forensic interpretation

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial sub nr. x/2013, pe rolul Judecătoriei Bistriţa, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta CEC Bank S.A. - Sucursala Bistriţa, solicitând:

- să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. 1545 din data de 8 august 2007 autentificat sub nr. x din data de 9 august 2007 de către notarul public B., pentru lipsa totală a consimţământului reclamantei la încheierea acestui contract de ipotecă, lipsă ce rezultă din falsificarea semnăturii reclamantei şi a soţului său, C., ca efect al constatării nulităţii absolute a Contractului de ipotecă nr. 1545 din data de 8 august 2007, autentificat sub nr. x din data de 9 august 2007 de către notar public B.;

- să se dispună radierea dreptului de ipotecă înscris în favoarea pârâtei S.C CEC BANK S.A - Sucursala Bistriţa, sub CI din CF nr. x-C1-U8 Bistriţa, provenită din conversia de pe hârtie a C.F nr. x cu nr. top. xl/d/44,

- înscrierea în fals cu privire la contractul de ipotecă nr. 1545 din data de 8 august 2007, autentificat sub nr. x din data de 9 august 2007 de către notar public B.

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 953 din C. civ. din 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 7384 din data de 3 octombrie 2014, Judecătoria Bistriţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 11 noiembrie 2014.

La 28 ianuarie 2015, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Biroului Executorului Judecătoresc Manchevici Marin, a Biroului Notarului Public B. şi a numitei D..

Prin sentinţa civilă nr. 386 din data de 12 iulie 2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă, ulterior modificată, având ca obiect constatare nulitate act şi a respins celelalte capete de cerere ale acţiunii precizate.

Împotriva acestei hotărâri, A. a declarat o cale de atac, pe care a intitulat-o "recurs", solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la secţia Civilă a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Prin decizia civilă nr. 105 din 11 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 4990 din 20 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac declarate de A. împotriva sentinţei civile nr. 386 din data de 12 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Ulterior, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2013*, fiind recalificată calea de atac iniţială, formulată de reclamanta A., ca apel.

Prin decizia civilă nr. 349/2019 din 10 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 386 pronunţată la data de 12 iulie 2017 în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionate a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu îndrumarea de a face corecta aplicare a dispoziţiilor art. 946 C. civ. din 1864 şi ale art. 35. alin. (2) din Codul familiei, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu dispoziţia de a completa proba cu expertiza grafoscopică, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

După prezentarea parcursului procesual al cauzei şi a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Codul familiei, deoarece, grevarea cu sarcini reale a unui bun constituie un act de dispoziţie, care putea fi încheiat numai cu acordul ambilor soţi, iar în lipsa consimţământului pretinsului garant, C., actul astfel încheiat este lovit de nulitate absolută.

A arătat că prima instanţă a înlăturat concluziile raportului de expertiză nr. x din data de 10 februarie 2017, apreciind că scriptele de comparaţie utilizate la realizarea lucrării de expertiză nu sunt contemporane cu înscrisul criticat, ceea ce ar conduce la neconcludenţa probei. Ca urmare, prima instanţă a conturat o stare de fapt diferită de cea reală, ajungând la o reprezentare eronată a contextului factual al cauzei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii netemeinice.

A precizat că instanţa de apel a pus în discuţie, din oficiu, oportunitatea refacerii expertizei grafoscopice privind semnătura garantului C., sub condiţia prezentării altor înscrisuri ce poartă semnătura acestuia, mai recente decât cele avute în vedere la efectuarea primei expertize.

Astfel, reclamanta a identificat şi depus spre expertizare paşaportul garantului C. cu nr. x şi cu valabilitate 7 iulie 1998 - 7 iulie 2003, susţinând că este greşită afirmaţia instanţei de apel cum că apelanta "nu a putut pune la dispoziţia instanţei înscrisuri despre care să poată susţine motivat că poartă semnătura defunctului", deoarece este de notorietate faptul că semnătura de pe paşaport este dată de titularul actului în faţa funcţionarului care emite paşaportul, nefiind posibilă aplicarea semnăturii de către o altă persoană.

În aceeaşi ordine de idei, recurenta-reclamantă a susţinut că este eronată soluţia primei instanţe, potrivit căreia, concluzia raportului de expertiză, în ceea ce priveşte semnătura lui C., trebuie înlăturată, întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

Totodată, a considerat greşită soluţia instanţei de apel potrivit căreia, noul înscris prezentat nu ar justifica refacerea sau completarea probei cu expertiza grafoscopică, din moment ce, pe lângă înscrisurile evident contemporane cu actul defăimat (care au fost avute în vedere la expertiza efectuată în cadrul judecăţii în primă instanţă), reclamanta a pus la dispoziţie un înscris a cărui autenticitate este imposibil de contestat, conţinând o semnătură aparţinând aceluiaşi autor, lucru observabil la o simplă examinare vizuală.

Recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de apel, similar primei instanţe, a aplicat greşit atât dispoziţiile art. 946 C. civ. din 1864, potrivit cărora existenţa consimţământului constituie o condiţie de valabilitate a convenţiei, cât şi prevederile ale art. 35 alin. (2) din Codul familiei, care sancţionează cu nulitatea absolută actul prin care se grevează cu sarcini reale bunul aflat în proprietatea comună a soţilor, fără a exista consimţământul ambilor soţi.

În temeiul celor mai sus arătate, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi să se caseze hotărârea recurată.

De asemenea, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa de recurs să statueze, cu forţă obligatorie pentru instanţa de apel, în sensul că, pe baza probatoriului administrat în cauză, se constată lipsa consimţământului lui C. la încheierea contractului de ipotecă nr. 1545 din data de 8 august 2007 (cu privire la art. 946 C. civ. din 1864) şi existenţa motivului de nulitate absolută a aceluiaşi contract (cu referire la art. 35 alin. (2) din Codul familiei).

În ceea ce priveşte petitul principal al prezentului recurs, recurenta-reclamantă a apreciat că proba ştiinţifică administrată în faţa primei instanţe este cu totul îndestulătoare pentru a se constata, cu certitudine, lipsa consimţământului defunctului C. la încheierea contractului de ipotecă.

A precizat că la efectuarea expertizei au fost avute în vedere înscrisuri contemporane cu actul a cărui anulare se solicită, respectiv înscrisuri semnate de C. în anii 2005, 2006 şi 2008, aşadar, în perioade imediat anterioare şi imediat ulterioare datei la care s-a semnat actul contestat.

În opinia recurentei, validitatea şi corectitudinea concluziilor unei expertize grafoscopice nu sunt condiţionate de utilizarea unor scripte de comparaţie redactate sau semnate în aceeaşi zi cu înscrisul expertizat, ci trebuie avute în vedere scripte emise într-o perioadă de timp suficient de apropiată cronologic de data emiterii înscrisului contestat, încât să se poată presupune, în mod rezonabil, că între timp nu a intervenit o modificare a caracterelor scrisului sau a semnăturii persoanei care le-a realizat.

Or, recurenta-reclamantă a considerat evident că o persoană adultă nu îşi modifică scrisul şi semnătura în mod dramatic, pe parcursul unui interval de timp de 3 ani, astfel încât scriptele de comparaţie din intervalul 2005-2008 să nu fi fost apte a susţine o concluzie corectă a raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât, aceste scripte datează atât din perioada anterioară, cât şi din perioada de după data înscrisului contestat.

Recurenta-reclamantă a opinat că la data de 8 august 2007, C. nu putea avea o semnătură diferită de cele aplicate pe scriptele de comparaţie.

A susţinut că nu este întemeiată nici aserţiunea potrivit căreia concluziile expertizei nu se coroborează cu alte probe aflate la dosar, deoarece, instanţa de judecată a încuviinţat administrarea probei în condiţiile art. 330 C. proc. civ., statuând astfel asupra necesităţii, pertinenţei şi utilităţii probei, în aceste condiţii nemaifiind posibil (şi nici permis de dispoziţiile procedurale) a se trece peste concluziile expertizei, cât timp dezlegarea cauzei nu este posibilă fără a se ţine seama de acestea.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat ca, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de apel, instanţa de recurs să dea eficienţă concluziilor raportului de expertiză criminalistică nr. 23 din data de 10 februarie 2017 realizat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj în cursul judecăţii de primă instanţă, să constate că la încheierea contractului de ipotecă a lipsit consimţământului soţului coproprietar C., şi să dispună soluţionarea cauzei în baza probatoriului deja administrat, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 946 C. civ. din 1864 şi art. 35 alin. (2) din Codul familiei.

În ceea ce priveşte petitul subsidiar al prezentului recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a pus în discuţie, din oficiu, refacerea sau completarea probei ştiinţifice, sub condiţia identificării altor înscrisuri semnate de C., faţă de cele avute în vedere de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj la realizarea raportului de expertiză criminalistică nr. 23/10.02.2017.

Cu toate acestea, după înfăţişarea paşaportului lui C., instanţa de apel a statuat că înscrisul "nu oferă elemente suficiente de comparaţie a semnăturilor pentru a putea face o nouă analiză asupra semnăturii .defunctului", soluţie pe care recurenta o consideră greşită, pentru motivele arătate mai sus.

În cazul în care instanţa de recurs ar aprecia, asemenea instanţei de apel, că, pentru a fundamenta o soluţie legală în cauză, temeinicia concluziilor raportului de expertiză criminalistică trebuie întărită prin examinarea altor înscrisuri, recurenta-reclamantă a solicitat luarea în considerare, de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, a paşaportului lui C., în scopul de a se verifica faptul că, nici într-o perioadă mai îndelungată de timp (1998 - 2008) semnătura lui C. nu a suferit modificări, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că semnătura din data de 8 august 2007, diferită de toate celelalte examinate, nu îi aparţine acestuia, contractul de ipotecă nr. 1545 din 8 august 2007 fiind încheiat fără consimţământul său.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 25 septembrie 2019, intimatul-pârât Biroul Individual Notarial B. a solicitat, în esenţă, respingerea recursului formulat de recurenta A. împotriva decizii civile nr. 349/2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, pe care intimatul-pârât a considerat-o temeinică şi legală.

A solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, magistratul-asistent raportor considerând recursul declarat ca fiind admisibil.

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 30 aprilie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat recurenta-reclamantă şi a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 din Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României - Partea I nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, Înalta Curte, constatând încetarea efectelor Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 privind instituirea şi, respectiv, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, a dispus repunerea cauzei pe rol şi a fixat termen în şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020, pentru reluarea judecăţii.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Litigiul de faţă are ca obiect acţiunea formulată de recurenta-reclamantă, prin care, în esenţă, se solicită constatarea nulităţii unui contract de ipotecă, motivat de lipsa consimţământului semnatarilor la încheierea acestui contract, sens în care s-a susţinut că semnăturile aplicate pe act nu aparţin recurentei-reclamante A. şi soţului său, C., în prezent decedat.

În cauză, situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, potrivit probelor administrate şi interpretării acestora, este contrară susţinerilor recurentei-reclamante, întrucât s-a reţinut că aceasta şi soţul ei, defunctul C., au semnat, în calitate de garanţi ipotecari, contractul de ipotecă încheiat la data de 8 august 2007 în faţa notarului public B. autentificat sub nr. x având ca obiect imobilul apartament cu 4 camere situat în Bistriţa, str. x ap. 44, pentru garantarea împrumutului acordat debitorului S.C. E. S.R.L. prin contractul de credit nr. x din aceeaşi dată.

Concomitent, s-a stabilit că recurenta deţinea, la data semnării contractelor de credit şi, respectiv, ipotecă, calitatea de asociat al împrumutatei S.C. E. S.R.L, contractul de credit fiind semnat de fosta noră a recurentei, D., în baza unei procuri speciale de reprezentare, autentificată, semnată de recurentă. În baza aceleiaşi procuri, mandatara împrumutatei S.C. E. S.R.L. a semnat şi un alt contract de ipotecă, nr. 1544 din data de 8 august 2007, autentificat de acelaşi notar public mai sus menţionat, având ca obiect un imobil teren aparţinând societăţii împrumutate.

Instanţele de fond au mai reţinut, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, că prin raportul de expertiză criminalistică nr. 135 din data de18 iulie 2016 emis de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj s-a concluzionat că recurenta-reclamantă a semnat actul contractul de ipotecă.

În ceea ce priveşte soţul recurentei, C., deşi raportul de expertiză nr. x din data de 10 februarie 2017, emis de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, a stabilit că semnătura de pe contractul de ipotecă în discuţie nu este executată de acesta, prima instanţă a înlăturat concluziile acestui raport, apreciind că acesta nu poate fi coroborat cu nicio altă probă.

Concluzia instanţei de fond a fost menţinută de instanţa de apel, care a arătat că: "în fapt scriptele de comparaţie puse la dispoziţie pentru efectuarea expertizei nu prezintă garanţii cu privire la veridicitatea semnăturii defunctului iar în lipsa acestuia, doar alte înscrisuri care să prezinte astfel de garanţii ar fi putut modifica cele reţinute de prima instanţă. Întrucât, însă, părţile nu au putut pune la dispoziţia instanţei înscrisuri despre care să poată susţine motivat că poartă semnătura defunctului, refacerea probei sau completarea acesteia nu a fost posibilă.".

Criticile recurentei-reclamante vizează o aplicare greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 946 C. civ. din 1864 şi ale art. 35. alin. (2) din Codul familiei, însă, din argumentele aduse în susţinerea acestui motiv de recurs rezultă, cu evidenţă, că ceea ce solicită recurenta este, în realitate, schimbarea modului în care instanţele de fond au interpretat probatoriul administrat în cauză şi, de asemenea, o readministrare a probei cu expertiza grafoscopică, prin raportare la alte scripte de comparaţie faţă de cele avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză nr. x din data de 10 februarie 2017, emis de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj.

Concret, Înalta Curte constată că, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat o serie de critici referitoare, pe de o parte, la faptul că, în contradicţie cu interpretarea instanţei de apel, ansamblul probator administrat în cauză ar susţine concluzia că recurenta a dovedit că semnătura executată pe contractual de ipotecă nu aparţine soţului său, C., iar pe de altă parte, la modul pretins eronat în care instanţa de apel a apreciat necesitatea, pertinenţa şi utilitatea probelor solicitate de recurentă.

Dincolo de împrejurarea că, astfel cum s-a reţinut prin decizia atacată, recurenta, prin apărător, a renunţat, odată cu promovarea apelului, la administrarea oricăror probe solicitate, Înalta Curte constată că aceasta nu invocă critici de nelegalitate ale deciziei recurate, ci o presupusă stabilire greşită a situaţiei de fapt, aspectele reclamate ţinând de netemeinicia, şi nu de nelegalitatea deciziei instanţa de apel.

Nemulţumirea recurentei cu privire la modalitatea în care au fost administrate, analizate şi interpretate probele de către instanţele de fond nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs, în raport cu dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, atribuţiile Înaltei Curţi fiind limitate strict la aspectele de nelegalitate ale judecăţii din apel.

Aşadar, argumentele recurentei nu pot face obiect de analiză în recurs, pentru că ar presupune reaprecierea probatoriului şi o nouă judecată pe fond a cauzei, acţiune ce excedează limitele judecăţii desfăşurate în faţa Înaltei Curţi.

Se mai constată, totodată, că în cauză nu este incident textul art. 946 din C. civ. din 1864, indicat de recurentă (text care se referă la contractual "gratuit sau de binefacere"), iar, în raport cu situaţia de fapt stabilită potrivit propriilor convingeri ale instanţei, constând în semnarea actului de ipotecă de recurentă şi de soţul său, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 948 şi 953 din actul normativ menţionat, apreciind că: "nu există nicio cauză de nulitate a contractului de ipotecă a garanţilor ipotecari care să justifice desfiinţarea acestuia cu efect retroactiv".

Pentru identitate de raţiune, aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte susţinerea, neconfirmată în recurs, că instanţa de apel ar fi aplicat greşit prevederile art. 35 alin. (2) din Codul familiei, contractul de ipotecă în discuţie fiind socotit a fi fost semnat de ambii soţi menţionaţi ca garanţi ipotecari.

În consecinţă, în baza considerentelor anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 349/2019 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 349/2019 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.