Waiver of civil action on appeal and annulment of prior judgments under Art. 406 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor privind plata ratelor în CHF din contractul de credit nr. x din 18 august 2008, încheiat cu pârâta B. S.A., şi să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia creditului urmând a se face la data contractării creditului.

A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin cea din urmă menţionată solicitând ca, în ipoteza admiterii solicitării reclamanţilor, conversia creditului sa se realizeze la cursul CHF-RON de la data acordării creditului, cu luarea în considerare a condiţiilor de cost/rambursare a creditului în RON astfel cum acestea existau în oferta băncii la data acordării fiecărui credit.

La data de 6 octombrie 2015, pârâta a depus cerere de renunţare la judecata cererii reconvenţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 7329 din data de 22 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea pârâtei la cererea reconvenţională şi a respins cererea principală, ca neîntemeiată, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 498,4 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea, în tot, a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 907 din 7 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 7329 din 22 decembrie 2015, pronunţată în dosar de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

La data de 11 iunie 2018, recurenta-reclamantă A. a formulat recurs împotriva deciziei civile anterior menţionate, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă la data de 15 iunie 2018.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând instanţei de recurs să admită recursul, să caseze hotărârea recurată şi să trimită cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, sub un prim aspect, că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., deoarece, din motivarea instanţei de apel nu rezultă care sunt argumentele de fapt şi de drept ce au stat la baza soluţiei de respingere a motivelor de apel formulate, astfel încât, în decizia atacată nu se regăseşte raţionamentul care a condus la soluţia instanţei de apel.

A mai considerat că instanţa de apel a realizat o sumară prezentare a principiului nominalismului, pe care l-a reţinut a fi aplicabil în cauză, însă nu a analizat argumentele recurentei, care a susţinut că acest principiu nu poate fi incident în cauză, având prioritate legislaţia specială.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat, sub un al doilea aspect, că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, în privinţa clauzelor contestate.

A susţinut că sunt întrunite cumulativ condiţiile cerute de lege pentru ca respectivele clauze să fie considerate abuzive şi că aceste clauze nu fac parte din categoria celor care se referă la preţul şi obiectul contractului.

Totodată, a precizat că nu există dovezi care să evidenţieze faptul că, la momentul încheierii contractului, intimata-pârâtă şi-ar fi îndeplinit obligaţia de informare, aceasta neprezentându-i recurentei-reclamante riscul de creştere semnificativă sau de scădere a cursului de schimb valutar.

Intimata-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, la data de 25 iulie 2018, solicitând, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil, a fost promovat în termenul legal, iar motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu la data de 6 decembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 28 februarie 2019, prin încheiere, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 907 din 7 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a pronunţat încheierea din data de 18 aprilie 2019, prin care a suspendat judecata recursului declarat de reclamanta A., până la soluţionarea cauzei C- 81/19, aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cauza a fost repusă pe rol, urmare rezoluţiei din data de 22 iulie 2020, fiind fixat termen de judecată în şedinţă publică, la data de 15 octombrie 2020.

La data de 28 septembrie 2020, la dosar a fost înregistrată o cerere prin care recurenta-reclamantă a precizat că renunţă la judecata cererii de chemare în judecată, recurenta solicitând, în temeiul art. 406 din C. proc. civ., ca instanţa de recurs să ia act de manifestarea sa de voinţă şi să anuleze atât sentinţa civilă nr. 7329 din 22 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cât şi decizia civilă nr. 907 din 7 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Analizând recursul formulat, în considerarea dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Conform prevederilor art. 406 alin. (1) din C. proc. civ.:

"reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă", iar potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (2) din acelaşi act normativ, "cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială".

Dispoziţiile art. 406 alin. (4) din C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi.

În speţă, se constată, pe de o parte, că cererea de renunţare a fost formulată personal de către recurenta-reclamantă, în formă scrisă, sub semnătura acesteia.

Totodată, se constată că recurenta-reclamantă a formulat solicitarea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată la data de 28 septembrie 2020, ulterior primului termen la care părţile au fost legal citate (18 aprilie 2019), astfel că textul art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., anterior evocat, este pe deplin incident.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, fiind prezentă la acest termen de judecată, intimata-pârâtă a precizat că nu se opune cererii de renunţare formulată de către recurenta-reclamantă A., astfel că, în cauză este îndeplinită cerinţa acordului intimatei-pârâte, impusă de textul art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., dispoziţia legală citată fiind aplicabilă şi în situaţia în care manifestarea de voinţă, în sensul renunţării la judecata cererii introductive, are loc în căile de atac.

Se mai reţine că dispoziţiile art. 406 alin. (5) din C. proc. civ. prevăd soluţia ce se va pronunţa de către instanţă, în situaţia renunţării la judecată în recurs:

"când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză".

În concluzie, în aplicarea textelor de lege menţionate anterior, având în vedere împrejurarea că, la acest termen de judecată, intimata-pârâtă, prin consilier juridic, nu s-a opus cererii de renunţare la judecată formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că această poziţie procesuală constituie acord al intimatei în privinţa actului de dispoziţie al recurentei-reclamante, condiţia impusă de textul art. 406 alin. (4) teza finală din C. proc. civ. fiind îndeplinită.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 406 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea recurentei reclamante A. la judecata cererii de chemare în judecată şi va anula atât sentinţa primei instanţe, cât şi decizia instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurentei reclamante A. la judecata cererii de chemare în judecată.

Anulează sentinţa civilă nr. 7329 din 22 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi decizia civilă nr. 907 din 7 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2020.