Borrowers Fail to Freeze CHF/Leu Rate; Bank Charges Annulment and Partial Refund Upheld

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 3 lit. d) din Condiţii Speciale, pct. 5 lit. a) şi c) teza a II-a din Condiţii Speciale, pct. 6 din Condiţii Speciale, pct. 3.5 şi 3.6 din secţiunea "Costuri" din Condiţii Generale, referitoare la comisionul de risc şi comisionul de administrare, pct. 8.1 lit. a) liniuţa a doua şi a treia, lit. c) şi d) din Condiţiile Generale, pct. 10.1 şi 10.2 din secţiunea "Costuri suplimentare" din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. x din 21 aprilie 2008 şi a clauzelor de la art. 3 pct. 5.1 lit. a) din Actul adiţional nr. x din 21 octombrie 2010 la Convenţia de credit 0147408 din 21 aprilie 2008, referitoare la comisionul de administrare credit şi art. 2 pct. 5.1 lit. a) şi b) din Actul adiţional nr. x din 21 octombrie 2010, referitoare la comisionul de rambursare anticipată şi comisionul de administrare credit, să se constate nulitatea absolută a acestora şi eliminarea acestora din convenţiile menţionate;

- să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate în plus cu titlu de dobândă, precum şi la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc şi comision de administrare credit, actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data încheierii contractului de credit până în prezent;

- să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului sau la un alt curs majorat cu 10% faţă de valoarea acestuia, cu recalcularea ratelor datorate de reclamanţi;

- să se dispună denominarea în moneda naţională a plăţilor;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 583 din 4 iulie 2016, Tribunalul Călăraşi a respins excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere formulat de reclamanţi prin care au solicitat obligarea pârâtei la restituirea dobânzii încasată în plus; a respins excepţia lipsei de interes a capătului de cerere formulat de reclamanţi prin care au solicitat stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU la momentul încheierii contractului, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei D. S.A.; a constatat caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x din 21 aprilie 2008: art. 3 lit.

d) din condiţiile speciale cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente, pct. 5 lit. a) şi c) teza a II-a din condiţii speciale cu privire la comisionul de risc şi comisionul de rambursare în avans, pct. 3.5 şi 3.6 din secţiunea costuri din condiţii generale cu privire la comisionul de risc şi comisionul de administrare pct. 8.1 lit.

a) liniuţa a 2-a şi a 3-a lit. c) şi d) din condiţiile generale cu privire la scadenţa anticipată, pct. 10.1 şi 10.2 din secţiunea costuri suplimentare din condiţiile generale cu privire la creşterea costurilor pârâtei pentru creditele acordate; a constatat caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă nulitatea absolută a următoarelor clauze din actele adiţionale la contractul de credit x/2008: art. 3 pct. 5.1 lit.

a) din actul adiţional nr. x din 21 octombrie 2010 cu privire la comisionul de administrare, art. 2 pct. 5.1 lit. a) şi b) din actul adiţional nr. x din 21 octombrie 2010 cu privire la comisionul de rambursare anticipată şi comision de administrare credit; a obligat pârâta D. S.A. către reclamanţii A. şi B. la restituirea sumei de 6.427,31 CHF reprezentând comision de risc şi comision de administrare şi a respins capetele de cerere formulate de reclamanţi prin care au solicitat constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei de la pct. 6 din condiţiile speciale din contractul de credit, restituirea sumei ce a fost plătită în plus cu titlu de dobândă, actualizată în raport de indicele de inflaţie, stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU la data semnării contractului de credit sau la un curs majorat cu 10% faţă de valoarea acestuia cu recalcularea ratelor datorate, denominarea în moneda naţională a plăţilor şi actualizarea în moneda naţională a plăţilor şi actualizarea în raport de indicele de inflaţie a sumei cu privire la care pârâta a fost obligată să o restituie.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate cu privire la capătul de cerere privind îngheţarea cursului de schimb CHF/LEU la momentul semnării Convenţiei de credit 0147408 din 21 aprilie 2008, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului sau la un curs majorat cu 10% faţă de cel existent la data încheierii contractului de credit, cu cheltuieli de judecată.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 990 din 3 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B..

E.Considerentele instanţei de apel.

Prevederile contractuale ce au format obiectul cererii reclamanţilor transpun în contract principiul nominalismului monetar consacrat în art. 1578 C. civ. de la 1864.

Art. 1 alin. (2) al Directivei 93/13 prevede că dispoziţiile sale nu se aplică clauzelor contractuale ce reflectă acte cu putere de lege, iar în considerentul al treisprezecelea al Directivei se arată că excluderea prevăzută la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13 cuprinde clauze care reflectă dispoziţii din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante independent de alegerea acestora sau care sunt aplicabile din oficiu, cu alte cuvinte, în lipsa unei convenţii diferite a părţilor în această privinţă.

Din jurisprudenţa CJUE se poate reţine că sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 atât normele imperative cât şi cele supletive, care se aplică ope legis, în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă.

În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia. Clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează să se realizeze în moneda în care a fost acordat creditul, chiar şi în condiţiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda naţională, reprezintă deci o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar, nici un act normativ neinterzicând acordarea şi rambursarea în moneda străină.

Având în vedere considerentul 13 al Directivei 93/13, hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-186/16 în cauza Andriciuc, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, Curtea a constatat că prevederile contractuale contestate - clauza de risc valutar - reflectă transpunerea în contract a unei dispoziţii legale obligatorii, iar respectivele clauze sunt excluse din domeniul de aplicare al normelor de protecţie, cu consecinţa că nu poate fi analizat pe fond caracterul abuziv al acestora.

Este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb la cursul din momentul încheierii contractului. Nu este abuzivă clauza contractuală inserată la art. 6 care prevede efectuarea plăţilor în moneda în care a fost acordat creditul, respectiv CHF, iar raportat la principiul accesorium sequitur principale, este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilizarea cursului de schimb la cursul din momentul încheierii contractului.

S-a constatat că nu există o normă naţională care să permită înlocuirea clauzei care prevede efectuarea plăţilor în moneda în care a fost acordat creditul cu o dispoziţie supletivă de drept naţional şi care să aibă un conţinut similar cu cele al clauzei contestate.

Singura dispoziţie legală aplicabilă în speţă este tocmai art. 1578 C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului de credit, care consacră principiul nominalismului monetar şi are un conţinut similar cu cel al clauzei contestate.

Dispoziţiile O.U.G. nr. 99/2006 permit acordarea de credite în valută şi efectuarea plăţilor asumate prin convenţii de credit în valută din moment ce activitatea de acordare a creditelor include orice operaţiuni/tranzacţii/produse/servicii care se pot înscrie în sfera acestui tip de activitate prestată de instituţiile de credit, fără a exista vreo distincţie cu privire la moneda în care se efectuează acestea.

Curtea a apreciat că nu sunt aplicabile în speţă efectele teoriei impreviziunii. Aceasta ar veni în contradicţie cu principiul nominalismului monetar prevăzut de art. 1578 C. civ. de la 1864, care stabileşte că:

"Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii".

Curtea a reţinut că nu există nicio dispoziţie legală sau vreo prevedere în Norma BNR nr. 17/2003 din care să rezulte că băncile ar suporta toate riscurile legate de acordarea unui credit, inclusiv riscul valutar, iar prin Regulamentul BNR nr. 4/2005 nu s-a stabilit obligativitatea efectuării plăţilor între rezidenţi în moneda naţională.

Nu se poate aplica teoria impreviziunii în modalitatea solicitată de reclamanţi, respectiv stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/LEU la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

F.Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raporturile contractuale dintre un profesionist şi un consumator se aplică cu prevalenţă normele speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale reglementate de Legea nr. 193/2000, completată cu prevederile Codului consumului.

Principiul nominalismului reglementat la art. 1578 C. civ. de la 1864 este o normă cu valoare supletivă, textul nefiind de ordine publică.

Câtă vreme prevederile art. 1578 C. civ. nu sunt de ordine publică, nu suntem în prezenţa unui acord reglementat de lege în sensul definit de prima teză din art. 1 alin. (2) din Directiva nr. 93/13 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, clauza nefiind expresia unei norme imperative.

Pe de altă parte, nu se poate susţine că echilibrul avut în vedere la adoptarea prevederilor art. 1578 C. civ. de la 1864 mai fiinţează în prezent, întrucât textul are în vedere moneda metalică cu acoperire în metale preţioase, iar în prezent vorbim de o monedă discreţionară.

În cauză trebuie să se stabilească dacă o clauză de risc valutar care vizează moneda de plată a fost cu adevărat negociată, dacă are caracter clar şi inteligibil prin raportare la dispoziţiile legii speciale.

Banca nu a acţionat cu bună-credinţă, aceasta având obligaţia de a explica reclamanţilor riscurile, de a pune la dispoziţia acestora informaţiile necesare, astfel încât să aibă posibilitatea obiectivă de a evalua consecinţele economice ale contractării creditului pe termen mediu şi lung.

Consumatorul trebuie să cunoască şi să accepte valoarea maximă rambursabilă în moneda de plată în care obţine veniturile curente. Numai în aceste condiţii o clauză privind riscul valutar în ce priveşte moneda de plată ar putea fi calificată drept clară şi inteligibil.

Deprecierile valutare ale cursului leului au înregistrat, într-un interval de aproape 10 ani, prin raportare la data încheierii contractului de credit, niveluri de 135% în cazul francului elveţian, cu efecte grave asupra obligaţiei de rambursare din partea recurenţilor-reclamanţi.

Un remediu plenar apt să înlăture toate consecinţele negative care derivă din instituirea clauzelor abuzive referitoare la riscul valutar îl constituie stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului analizat, la cursul de schimb valabil la data semnării contractului de credit.

Libertatea contractuală îşi găseşte limita în legătura de solidaritate dintre părţile contractuale, în temeiul căreia fiecare parte trebuie să-şi asume sarcina de a realiza interesul din contract al celeilalte părţi.

Împrumutătorul are şi trebuie să aibă interesul ca debitorul său să fie solvabil pentru a rambursa creditul.

Referitor la fluctuaţia cursului valutar, orice consumator obişnuit, prudent şi diligent, cunoaşte că există o variaţie a cursului monedă naţională - monedă străină. Chiar dacă este de notorietate fluctuaţia cursului de schimb, nicio parte contractantă nu poate să prevadă cu exactitate care vor fi diferenţele, acestea putând fi atât pozitive, cât şi negative.

Condiţiile impreviziunii sunt dovedite, aceasta existând chiar şi în situaţia în care partea ar fi capabilă să-şi execute obligaţiile, dar executarea ar presupune un efort nerezonabil, exorbitant, în condiţii de inechitate flagrantă, obligaţia fiind exclusiv de oneroasă. Intervenţia instanţei pentru adaptarea contractului de credit este necesară, în vederea reechilibrării acestuia, fiind îndeplinite şi dovedite toate condiţiile impreviziunii, prin aplicarea art. 969 - 970 C. civ.

G.Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la clauza de risc valutar sunt nefondate.

Contractul de credit încheiat între părţi a avut ca obiect o sumă exprimată în franci elveţieni. Deoarece contractul de credit reprezintă o specie a contractului de împrumut de consumaţie, se aplică principiului nominalismului monetar, instituit de art. 1578 din C. civ. de la 1864, potrivit căruia, obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut de bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract.

Principiul nominalismului având o reglementare legală, clauza privind riscul valutar nu poate fi considerată ilicită.

Recurenţii-reclamanţi invocă faptul că riscul valutar este suportat numai de către împrumutat, raportându-se la situaţia intervenită după încheierea contractului, când a avut loc o apreciere a monedei CHF în raport de moneda naţională.

În situaţia în care ar fi intervenit o depreciere a CHF în raport de leu, este evident că riscul valutar ar fi fost suportat de bancă.

Având în vedere principiul nominalismului monetar, chiar şi în lipsa acestei clauze contractuale, pârâta-intimată ar fi avut dreptul de a solicita rambursarea creditului în moneda acordată.

Pe de altă parte, faptul că pârâta este un profesionist în domeniul financiar-bancar nu implică în mod necesar cunoaşterea de către aceasta a modului cum va evalua cursul valutar. Aceasta cu atât mai mult cu cât perioada contractuală este una îndelungată.

În cauză nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că, la momentul încheierii contractului de credit, pârâta-intimată avea cunoştinţă că în viitor moneda CHF se va aprecia considerabil faţă de moneda naţională şi a acţionat în consecinţă pentru a-şi procura câştigurile necuvenite.

Obligaţia de informare a profesionistului pentru asigurarea contractării de către consumator în condiţii de transparenţă care să-i permită evaluarea consecinţelor economice ale mecanismului contractual trebuie interpretată în condiţii de responsabilitate calificată pentru profesionist conform exigenţelor europene şi naţionale. Nu se poate impune băncii în condiţii de responsabilitate, furnizarea unei estimări precise asupra evoluţiei pe termen lung a cursului CHF-LEU în cadrul obligaţiei generale de informare corectă aparţinând profesionistului deoarece, acest curs nu este rezultatul serviciilor financiare acordate sau a activităţii specifice ce o desfăşoară.

Împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, împrumutatul şi-a asumat implicit şi riscul fluctuaţiilor monedei contractului, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.

Normele care reglementează principiului nominalismului monetar sunt dispoziţii supletive, de la care părţile pot deroga, însă o asemenea derogare nu reiese din convenţia încheiată.

Este de reţinut soluţia pronunţată de CJUE la 9 iulie 2020 în cauza C-81/19 în care s-a statuat:

"Articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante în lipsa unui acord diferit în această privinţă, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive".

Curtea Europeană de Justiţie a reţinut că în această privinţă, pe de parte, împrejurarea că se poate deroga de la o dispoziţie de drept naţional supletivă este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte verificarea aspectului dacă o clauză contractuală care reflectă o asemenea dispoziţie este exclusă, în temeiul articolului 1 alin. (2) din Directiva 93/13, din domeniul de aplicare al acestei directive.

Pe de altă parte, faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispoziţiile vizate la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are nici un efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive. Astfel, conform articolului 3 alin. (1) din Directiva 93/13, lipsa unei negocieri individuale este o condiţie legată de declanşarea verificării caracterului abuziv al unei clauze care nu poate interveni în cazul în care clauza contractuală nu intră în domeniul său de aplicare.

Este evident că excluderea clauzelor de la controlul jurisdicţional al caracterului abuziv, respectiv din domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000, face inutilă trecerea la etapele ulterioare acestui mecanism, respectiv verificarea excluderii prevăzute de art. 4 alin. (6) din lege sau îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 4 alin. (1).

În cauză nu este aplicabil art. 1271 din noul C. civ. care reglementează nu previziunea având în vedere data la care a fost încheiat contractul de credit, respectiv anul 2008, anterior intrării în vigoare a noului C. civ.. Referitor la stabilizarea cursului de schimb valutar CHF-LEU la momentul încheierii contractului, s-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel faptul că nu există nici un temei de drept care să susţină o astfel de măsură.

Cursul de schimb al monedei în care a fost acordat creditul nu este stabilit de banca pârâtă, acesta se stabileşte pe piaţa financiară ca urmare a tranzacţiilor în baza cererii şi a ofertei. Având în vedere mecanismul de stabilire a cursului de schimb, instanţa nu poate stabili un curs de schimb fix, valabil o anumită perioadă de timp.

Pe de altă parte, nu există nicio dispoziţie legală sau vreo prevedere în Norma BNR nr. 17/2003 din care să rezulte că băncile ar suporta toate riscurile legate de acordarea unui credit, inclusiv riscul valutar, astfel încât să se poată dispune stabilizarea cursului de schimb la valoarea de la data încheierii convenţiei de credit.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază criticile de nelegalitate aduse deciziei recurate ca nefondate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 990 din 3 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 15 octombrie 2020.