Extraordinary appeal annulled for failing to substantiate cassation grounds and attempting to re-litigate factual assessment of moral damages

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.12.2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2018, reclamantul A., prin mandatar B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. - SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi terţul intervenient D., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 44 din 15 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin mandatar B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. - SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi cu terţul intervenient D. şi a fost obligată pârâta C. - SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE S.A. la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale către reclamant şi la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 902 din 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 44 din 15 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-intervenientă D.. A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurentul-reclamant susţine că decizia atacată conţine o motivare sumară, fără ca instanţa de apel să se fi aplecat asupra tipicităţii speţei, încălcând dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi neprocedând la o nouă judecată a cauzei, astfel cum dispune caracterul devolutiv al apelului.

Arată recurentul-reclamant că instanţele de fond trebuia şi erau datoare să se aplece cu o mai mare însemnătate asupra situaţiei sale particulare, să aprecieze cuantumul daunelor morale prin prisma criteriilor statuate de către doctrină şi practică şi nu în ultimul rând să se raporteze şi la dispoziţiile legale în materia acordării daunelor morale şi anume dispoziţiile art. 49 alin. (2) lit. d), care prevăd că daunele morale se acordă conform legii şi jurisprudenţei în materie.

Recurentul-reclamant expune istoricul accidentului din data de 18.08.2017, precum şi leziunile produse de acesta, susţinând că suferinţele fizice suportate imediat, dar şi vreme de câteva luni după eveniment au fost de intensitate ridicată şi că a fost nevoit să treacă printr-o intervenţie chirurgicală, să urmeze tratament cu antibiotic, antialgice, anticoagulante, antisecretorii gastrice, acuzând durere ce persistă şi la acest moment.

Arată, de asemenea, că în perioada în care s-a aflat sub tratament, în perioada îndelungă de recuperare, a fost în imposibilitate de a-şi asigura cele necesare, a avut nevoie de ajutorul unor terţe persoane/membrii familiei sale, fapt ce i-a produs un sentiment de inutilitate şi frustrare, neputând să se bucure de viaţă, astfel cum se întâmpla înaintea accidentului.

Potrivit recurentului-reclamant, din succinta motivare a deciziei criticate nu reiese ce criterii a au fost avute în vedere la evaluarea prejudiciului nepatrimonial şi deşi s-a depus la instanţa de fond jurisprudenţă, conform dispoziţiilor art. 49 alin. (2) lit. d), aceasta nu a fost avută în vedere, despăgubirile acordate situându-se mult sub pragul jurisprudenţei şi cu încălcarea deciziei nr. 130 din 23.01.2019, pronunţată de secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul-reclamant arată că instanţa a reţinut în considerente aspecte medicale reluate din certificatele medico-legale, nu a procedat la analizarea prejudiciului în integralitatea sa, respectiv atât în ceea ce priveşte suferinţa fizică concretizată în numărul semnificativ de zile de îngrijiri medicale şi numărul de intervenţii chirurgicale suportate, cât şi raportat la prejudiciul social, familial şi estetic.

Astfel, potrivit recurentului-reclamant, criteriul numărului zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru refacere nu constituie în sine un element de calcul al prejudiciului moral, căci alături de acest element trebuie avute în vedere şi suferinţele încercate de persoana vătămată, de constrângerile impuse de refacerea sa, raportat la modul de viaţă avut anterior producerii faptei ilicite, de modul în care aceasta s-a refăcut şi dacă aceasta continuă să aibă infirmităţi permanente sau temporare, precum şi de suferinţele fizice şi psihice pe care victima le-a suferit.

Arată că în legătură cu cuantumul daunelor morale, jurisprudenţa în materie a reţinut că, la stabilirea acestora, trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul nepatrimonial ireparabil cauzat pe plan psihic, dar şi consecinţele pe plan social, profesional şi familial şi că, în acest sens, a depus la dosarul cauzei, încă din faza fondului, raportul de evaluare psihologică din data de 18.11.2017, fiind diagnosticat cu stres posttraumatic, fiind constatate şi tulburări ale memoriei, gândirii şi dispoziţiei.

Potrivit recurentului-reclamant, accidentul a determinat o modificare a nivelului calităţii vieţii sale, astfel cum rezultă din expertiza medico-legală, consecinţele de ordin medical pe care trebuie să le suporte în viitor fiind permanente şi calitatea vieţii diminuată.

Astfel, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, afecţiunile suferite şi faptul că nu este recuperat nici la acest moment, consideră că instanţa nu a apreciat în mod corect asupra cuantumului despăgubirilor morale.

Un al doilea motiv de recurs îl constituie cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Arată, în acest sens recurentul-reclamant susţine că instanţa a reţinut incidenţa instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, fără a menţiona în ce măsură această instituţie este aplicabilă în cauză, pe cale de consecinţă, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1387 C. civ., ale art. 49 alin. (1) şi ale art. 74 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.

Instanţa de apel şi prima instanţă au acordat, în opinia recurentului-reclamant, o despăgubire redusă, raportat la prejudiciul suferit de către victima accidentului, încălcând normele care reglementează repararea integrală a prejudiciului, ori o reparare parţială, fapt ce determină o încălcare a legii în această materie.

În ceea ce priveşte susţinerea că suma solicitată cu titlu de daune morale ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză, nu îşi găseşte, potrivit recurentului-reclamant, suport legal, pretenţiile sale având o cauză justă, izvorând din necesitatea reparării prejudiciului cauzat acestuia de către terţul intervenient.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Argumentele recurentului-reclamant în susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. vizează aspecte de netemeinicie, acesta expunând situaţia de fapt şi făcând trimitere la mijloacele de probă administrate şi la modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu toate că se afirmă că hotărârea instanţei de apel este lipsită de motivare efectivă sau că are o motivare străină de natura cauzei, aceste afirmaţii sunt pur formale, recurentul-reclamant readucând în discuţie modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul şi exprimându-şi nemulţumirea faţă de cuantumul despăgubirilor morale.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu precizează de ce este greşit raţionamentul instanţei de apel, invocarea încălcării dispoziţiilor art. 1387 C. civ., ale art. 49 alin. (1) şi ale art. 74 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 fiind formală.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurentu-reclamant tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 902 din 27 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 902 din 27 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.