Nullity of cassation appeal for unstructured grounds: merit review prohibited under extraordinary remedy constraints
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as null, thereby leaving in force the appellate decision that had previously dismissed the municipality's damages claim. The case involved a civil action brought by a municipality against a private operator for 351,000 RON in damages arising from the operator's alleged failure to close a waste landfill as required by contract and applicable environmental regulations. The lower courts had found the operator exonerated from liability, ruling that the operator's non-performance was caused by the municipality's own failure to issue a required urban planning certificate and that the contractual deadline for closure was extinctive. The supreme court annulled the appeal because the appellant failed to structure the grounds of appeal under the specific legal basis of Article 488(1) point 8 of the Code of Civil Procedure, instead merely re-litigating factual matters and challenging the lower courts' evaluation of evidence, which constitutes a prohibited review of the merits rather than a review of legality.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for unstructured grounds: merit review prohibited under extraordinary remedy constraints: În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 30 iulie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC, prin Primar, a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 351.000 RON, cu titlu de despăgubiri; totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1455 din 24 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC, împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L.
Prin decizia nr. 62/A din 5 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul declarat de reclamantul MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC împotriva sentinţei civile nr. 1455 din 24 octombrie 2018, pronunţate de către Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2018.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:
În opinia recurentului, instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor 1082 din C. civ. de la 1864.
În acest sens, recurentul arată că s-a reţinut, în mod greşit, că neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către societatea A. S.R.L. s-ar fi datorat faptei recurentului.
Potrivit recurentului, conform H.G. nr. 349/2005, fondul pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere se alimentează dintr-o cotă parte din tarifele de depozitare care se stabileşte iniţial prin proiect şi se recalculează la cel mult 3 ani în vederea asigurării sumei stabilite prin proiect. Astfel, dacă se constată că sumele din fondul de închidere a depozitului şi urmărirea acestuia postînchidere nu acoperă costurile efective ale acestor activităţi, aşa cum s-a întâmplat şi în situaţia de faţă, operatorul trebuia să aibă iniţiativa modificării tarifelor, astfel încât acestea să fie suficiente pentru desfăşurarea activităţilor de gestionare a deşeurilor (printre care închiderea depozitului de deşeuri).
Recurentul arată că existenţa/inexistenţa certificatului de urbanism nu influenţează îndeplinirea acestei obligaţii de către operator, fiind în mod greşit reţinută incidenţa unei cauze străine care nu-i poate fi imputată, şi anume fapta sa.
Pe de altă parte, recurentul consideră că instanţa de apel a aplicat în mod greşit şi dispoziţiile privitoare la obligaţiile afectate de modalităţi, atunci când a reţinut că obligaţia intimatei era afectată de un termen extinctiv. Chiar dacă nu se precizează în mod expres, acest aspect poate fi dedus din raţionamentul judecătorilor, potrivit căruia intimata este exonerată de răspundere, deoarece obligaţia acesteia nu putea fi îndeplinită din culpa recurentului până la sfârşitul anului 2008, acesta fiind termenul de închidere a depozitului. Nu s-a verificat îndeplinirea obligaţiei după această dată, termenul prevăzut pentru închiderea depozitului fiind considerat unul extinctiv, la îndeplinirea căruia obligaţia intimatei s-a stins.
Recurentul consideră că termenul indicat în contract nu este unul extinctiv, întrucât intimata putea şi trebuia să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale chiar şi după împlinirea acestui termen. Fapta recurentului - acea de emitere cu întârziere a certificatului de urbanism - ar putea constitui cauză exoneratoare de răspundere pentru intimată în situaţia în care ar fi solicitat tragerea la răspundere contractuală pentru executarea cu întârziere a obligaţiei, nu şi în situaţia neexecutării obligaţiei, având în vedere că neemiterea certificatului de urbanism ar fi putut împiedica doar executarea în timp a obligaţiei, dar nu şi executarea în sine, chiar şi cu întârziere a obligaţiei,
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.
Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.
Recurentul a depus punct de vedere cu privire la raport.
Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurent.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.
Înalta Curte constată că argumentele expuse de către recurentul-reclamant nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8.
Argumentele recurentului-reclamant vizează aspecte de netemeinicie, acesta expunând situaţia de fapt.
Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
Recurentul-reclamant tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC, prin Primar, împotriva deciziei nr. 62/A din 5 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC, prin Primar, împotriva deciziei nr. 62/A din 5 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.