Insurer's liability for fortuitous accident in RCA insurance: special regulatory exemption prevails over general civil code exoneration

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 25 septembrie 2017 sub nr. de dosar x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. S.A. şi cu intervenientul forţat E., obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile după cum urmează: 61.811,40 RON, reprezentând despăgubiri materiale către reclamantul A., 3.528,06 RON/lună, reprezentând prestaţie periodică şi 9.000.000 RON, reprezentând despăgubiri morale pentru A., 1.000.000 RON, reprezentând despăgubiri morale pentru B. şi 1.000.000 RON, reprezentând despăgubiri morale pentru C..

Reclamanta F. a formulat cerere de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 03 octombrie 2017 sub nr. de dosar x/2017, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. S.A. şi cu intervenientul forţat E., obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile constând în daune materiale în cuantum de 2.394,86 RON şi daune morale în cuantum de 495.940,14 RON, la plata sumei de 1.665 RON, reprezentând beneficiu nerealizat de la data producerii accidentului până în luna mai 2017, precum şi la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%, calculate pentru fiecare zi de întârziere, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

Cele două cereri de chemare în judecată au fost conexate prin încheierea din 15 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1336 din 02 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, s-au respins cererea formulată de către reclamanţii A., B., C. şi cererea conexă formulată de către reclamanta F., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. şi cu intervenientul forţat E., ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 2672 din 20 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost admise apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi F., A., B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 1336 din 02 mai 2018, în contradictoriu cu intimatul-intervenient E. şi cu intimata - pârâtă D. S.A. A fost anulată în tot sentinţa apelată. A fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

Recursul vizează aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arătând că, din actele depuse de către reclamanţi, rezultă că în dosarul penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti - dosarul nr. x/2016 - s-a pronunţat ordonanţa de clasare privind pe intervenientul forţat E., ordonanţă din care rezultă că acesta a produs accidentul din data de 02.09.2016 pe fondul apariţiei unui caz fortuit - depresurizarea roţii din stânga a autoturismului.

Potrivit recurentei-pârâte, în mod corect prima instanţă a stabilit că nu sunt îndeplinite în cauză prevederile art. 1.349 C. civ., chiar reclamanţii arătând, în cererea de chemare în judecată, că accidentul s-a produs, conform concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauza penală, ca urmare a exploziei unui cauciuc.

Astfel, în mod corect prima instanţă a apreciat că sunt incidente prevederile art. 1.351 C. civ., conform cărora:

"(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.

(2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.

(3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

(4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz, de forţă majoră".

În cazul de faţă, potrivit recurentei-pârâte, incident este textul de lege general care exclude de la răspundere asiguratorul.

Totodată, se arată că instanţa de apel a apreciat în sensul în care textul de lege general este înlăturat, fiind aplicabile prevederile art. 26 şi 27 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 - dispoziţii care stabilesc prevederi speciale în cazul asigurărilor de tip R.C.A.

Astfel, recurenta-pârâtă arată că asiguratorul este exonerat de răspundere, cazul fortuit fiind un element de natură exterioară, neimputabil părţii. Neexistând culpa asiguratului, nu există nici obligaţia de reparare a prejudiciului, nefiind astfel îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale.

Faptul ilicit, ca element al răspunderii, implică o acţiune/inacţiune de natură a cauza un prejudiciu persoanei vătămate. Or, cazul fortuit este un element imprevizibil, de natură a înlătura răspunderea atât a asiguratului, cât şi a asigurătorului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intervenientul forţat E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. au depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 14 octombrie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, aspecte care nu pot fi reţinute în cauză.

Recurenta-pârâtă critică greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.351 C. civ., respectiv a art. 26 şi art. 27 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 1.351 alin. (1) C. civ.:

"Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit", alin. (3) al aceluiaşi articol definind cazul fortuit ca "(...) un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs".

Articolul 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 reglementează cazurile în care asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, iar situaţiile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri sunt expres şi limitativ prevăzute în art. 27, printre acestea fiind şi cazurile în care accidentul a fost produs într-un caz de forţă majoră, din culpa exclusivă a persoanei păgubite, din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5, etc.

Analiza criticilor expuse în cererea de recurs impune efectuarea unei interpretări sistematice, care constă în lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale, tinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziţii, din acelaşi act ori din alt act normativ.

Interpretarea sistematică a legii civile, în ceea ce priveşte determinarea domeniului de aplicare a unei dispoziţii, în raport de calificarea ei ca normă generală sau ca normă specială, presupune respectarea următoarelor reguli: norma generală nu derogă de la norma specială (generalia specialibus non derogant) şi, respectiv: norma specială derogă de la norma generală (specialia generalibus derogant).

În raport de aceste consideraţii teoretice, reiese pe de o parte faptul că norma generală, respectiv dispoziţia art. 1.351 alin. (1) C. civ. statuează că, dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit, însă una din excepţiile de la această dispoziţie se regăseşte în norma specială: art. 27 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Înalta Curte reţine faptul că printre situaţiile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, conform art. 27 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, nu se regăseşte şi cazul fortuit, or excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, iar norma specială derogă de la cea generală.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2672 din 20 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. Raportat la prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2672 din 20 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.