Cassation inadmissible in insolvency civil proceedings due to exclusive appellate remedy under Law 85/2014

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă-Faliment, reclamanta A., prin C.I.I. B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă S.C. C. S.R.L., repunerea în termenul de prescripţie cu privire la sumele încasate de pârâtă în baza acordului de stingere a datoriei din 02.04.2014, să se constate/declare nulitatea absolută a prevederilor acordului de stingere a datoriei, în principal pentru încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii iar, în subsidiar, pentru încălcarea unor norme sancţionate cu nulitatea relativă şi să fie repuse părţile în situaţia anterioară, respectiv să fie obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 828.548,99 RON, la care se adaugă dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei, calculate de la data indisponibilizării sumei şi până la data plăţii efective.

La data de 29.01.2018, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare a acţiunii iniţiale, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute totale a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.01.2012, iar, în subsidiar, constatarea nulităţii absolute a clauzei penale stipulate la art. 9 alin. (2) din acest contract.

Prin încheierea din 04.07.2018, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, instanţa a respins excepţiile invocate de pârâta S.C. C. S.R.L. prin întâmpinare, respectiv excepţia tardivităţii cererii de repunere în termen, a inadmisibilităţii cererii de repunere în termen, a inadmisibilităţii acţiunii în constatare, a prescripţiei dreptului material la acţiune şi a autorităţii de lucru judecat.

Prin încheierea din 18.07.2018, pronunţată în cadrul aceluiaşi dosar, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, având în vedere că interdicţia prevăzută de art. 122 din Legea nr. 85/2014, text potrivit căruia anularea unor acte încheiate de debitor în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii de insolvenţă pentru motivul fraudei în dauna creditorilor se poate face exclusiv în temeiul art. 117, are în vedere acele acţiuni în care se invocă frauda în dauna creditorilor, iar în prezenta acţiune se invocă alt temei de drept.

Prin sentinţa civilă nr. 105 din 27 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, instanţa a respins acţiunea, aşa cum a fost completată, formulată de reclamanta A., reprezentată de Cabinet de Insolvenţă B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2353/A din 22 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul principal declarat de apelanta-reclamantă A., PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. B., împotriva sentinţei civile nr. 105 din 27 iulie 2018, pronunţate de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017. A fost admis apelul incident declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva încheierilor din 04.07.2018 şi 18.07.2018 şi împotriva sentinţei civile nr. 105 din 27 iulie 2018, pronunţate de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă.

Au fost anulate în parte încheierea din data de 04.07.2018 şi sentinţa civilă nr. 105 din 27 iulie 2018 şi, rejudecând, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în nulitate relativă; a fost respinsă ca prescrisă acţiunea în nulitate relativă.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii şi sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs invocat de către recurenta-reclamantă vizează faptul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti - art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă arată că instanţa este ţinută să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi că instanţa de apel a procedat la cenzurarea - cu înlăturarea din probatoriu - a unor înscrisuri depuse la primul termen de apel în probarea aspectelor învederate în cererea de apel şi ca răspuns la susţinerile intimatei, a procedat la înlăturarea de la dosar a unor înscrisuri relevante, considerându-le opinii şi omiţând să se pronunţe asupra lor sau să ordone adminstrarea de probe care să confirme sau să infirme utilitatea şi concludenta lor, a refuzat administrarea unor probe utile, pertinente şi concludente pentru soluţionarea cauzei.

Totodată, recurenta-reclamantă invocă faptul că instanţa de apel a nesocotit dreptul său la un proces echitabil, conform art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care indiciile de fraudă, prin pretinsa punere în aplicare a unei clauze penale, nu au fost contrazise de dovezile depuse la dosar de intimată. Ca tare, recurenta susţine că a fost practic lipsită de posibilitatea de a administra alte dovezi, din cauza lipsei oricăror altor documente decât cele depuse sau utilizate de către intimată, că instanţa de apel nu se putea baza pe concluziile unui raport de expertiză administrat într-o alta cauză, lacunar şi eronat şi că a dat o calificarea eronată probelor administrate în cauză.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a nesocotit dreptul său de a administra probe care se aflau în posesia intimatei sau la care nu a avut acces.

Un alt argument expus de către recurenta-reclamantă vizează faptul că instanţa de apel a interpretat greşit caracterul devolutiv al apelului, principiul disponibilităţii şi rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a respins acţiunea în nulitate relativă ca fiind prescrisă, fără a lua în considerare faptul că cererea de apel formulată a vizat reformarea hotărârii de fond în întregul ei, cu alte cuvinte atât în privinţa soluţiei instanţei de fond cu privire la motivele care se circumscriu nulităţii absolute, cât şi a celor care se circumscriu nulităţii relative; un capăt de cerere distinct în fata instanţei de fond a fost cel privind repunerea în termen. Or, faţă de excepţia prescripţiei invocată prin apelul incident, instanţa de apel a omis de asemenea să se pronunţe cu privire la solicitarea de repunere în termen şi motivele subsumate repunerii în termen detaliate în întâmpinarea la apelul incident.

Mai mult, recurenta-reclamantă susţine că, în raport de art. 477 C. proc. civ., instanţa de apel era ţinută să procedeze la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătandu-se atât motivele pentru care s-au admis cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

În susţinerea acestor critici, recurenta-reclamantă arată că, deşi instanţa de apel şi-a însuşit aparent motivarea instanţei de fond cu privire la motivele de nulitate absolută, a precizat că în cadrul apelului reclamantei nu vor mai fi analizate criticile acesteia care privesc cazurile de nulitate relativă invocate, întrucât acestea se referă la fond, dar în acelaşi timp a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. Or, cererea de apel a vizat, in extenso, atât motive care se subsumează nulităţii absolute a actelor deduse judecăţii, cât şi nulităţii relative.

Mai mult, instanţa de apel s-a prevalat, în examinarea sa, de raportul de expertiză administrat într-o altă cauză.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, că prin cererea introductivă, cât şi prin cererea de apel a adus argumente care susţin concluzia că atât clauza penală inserată în contractul nr. x, cât şi în acordul de stingere a datoriei se impun a fi anulate, astfel că instanţa era datoare să le dezbată.

Recurenta-reclamantă apreciază că sunt contradictorii argumentele instanţei de apel care subsumează modalităţii de executare a contractului, aspecte care ţin de aprecierea caracterului nelegal al clauzei penale şi acordului de stingere a datoriilor.

Recurenta-reclamantă invocă şi motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, fiind învestită cu analiza valabilităţii unui contract din punct de vedere al unei dintre condiţiile sale de fond (cauza), instanţa trebuie să se raporteze la existenţa elementelor esenţiale ale actului juridic la momentul încheierii sale, fiind exclusă din această perspectivă aprecierea intenţiei şi fraudei prin prisma unui raport de expertiză contabilă întocmit la peste 4 ani de la încheierea acordului de iertare a datoriei şi la peste 5 ani de la consumarea integrală a furajelor livrate.

Recurenta-reclamantă invocă prevederile art. 1237 C. civ., apreciind că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material atunci când a dat eficienţă principiului nemo auditor propriam turpitudem allegans în detrimentul principiului fraus omnia corrumpit.

Porivit recurentei-reclamante, din probatoriul administrat (inclusiv înscrisurile depuse de aceasta şi din constatările din raportul de expertiză) reiese nu doar că intimata nu a probat existenţa unui prejudiciu care să permită invocarea clauzei penale, dar clauza penală ca atare nu a fost decât instrumentul prin care din patrimoniul său a fost practic redus la zero.

Recurenta-reclamantă invocă, de asemenea, prevederile art. 12, art. 13 şi art. 15 din Legea 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, apreciind că, deşi Legea nr. 72/2013 a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului nr. x, este incidentă în cauză, în raport de prevederile art. 1 din acest act normativ.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că, în mod greşit, a interpretat instanţa noţiunea de uzanţe profesionale şi că a refuzat ca nerelevante argumentele şi înscrisurile invocate, limitându-se la a dezbate disparat doar anumite aspecte invocate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Intimata a depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020, a fost prorogată discutarea excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă şi s-a constatat suspendarea judecării de plin drept a cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020, precum şi faţă de art. 63 alin. (11) al Anexei nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Judecarea cauzei a fost reluată la 14 octombrie 2020.

Analizând recursul, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2353/A din 22 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Potrivit art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., " (…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Pe de altă parte, conform dipoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, " Hotărârile preşedintelui tribunalului sau ale judecătorului sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenţi, şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi".

Prevederile Legii nr. 85/2014 sunt incidente în cauză.

Înalta Curte reţine că reclamanta A. se află în procedura insolvenţei, cererea dedusă judecăţii fiind formulată prin lichidatorul judiciar, în temeiul atribuţiilor conferite de prevederile art. 64 lit. b) din Legea nr. 85/2014 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă-Faliment, care a soluţionat cauza în primă instanţă.

Astfel, chiar dacă acţiunea dedusă judecăţii a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile C. civ., aceasta nu poate fi disociată de preverile legii speciale, iar în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, împotriva hotărârilor preşedintelui tribunalului sau ale judecătorului sindic se poate exercita numai calea de atac a apelului.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 2353/A din 22 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 2353/A din 22 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.