Insolvency Liability Recourse Inadmissible: Exclusion of Supreme Court Jurisdiction Over Final Appellate Decisions in Bankruptcy Proceedings

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Specializat Cluj, în data de 7 noiembrie 2017, lichidatorul judiciar A. desemnat să administreze procedura insolvenţei DEBITOAREI B. S.R.L., a solicitat instanţei angajarea răspunderii pârâţilor C. şi D. şi obligarea acestora la plata pasivului debitoarei în sumă de 164.954 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 2075 din 20 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar A.., desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei S.C. B. S.R.L. Au fost obligaţi pârâţii C. şi D., să plătească suma de 164.954 RON, pasiv al debitoarei.

Prin decizia civilă nr. 591 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanţii C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 2075 din 20 decembrie 2017 în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Specializat Cluj.

Împotriva acestei decizii, pârâţii au declarat recurs.

Recurenţii-pârâţi expun un istoric al litigiului, arătând că au dovedit atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel că toate bunurile societăţii B. S.R.L. există, fiind sigilate în spaţiul închiriat în Cluj-Napoca, str. x.

Totodată, recurenţii-pârâţi susţin că lichidatorul judiciar al societăţii B. S.R.L. a refuzat să desigileze depozitul, să inventarieze marfa şi să o primească pe bază de proces-verbal, solicitând numai predarea cheilor, astfel că susţinerea instanţei de apel în sensul că au folosit bunurile societăţii este nelegală.

Arată, de asemenea, recurenţii-pârâţi că instanţa de apel a avut în vedere exclusiv susţinerile lichidatorului judiciar, care nu corespund realităţii, deoarece nu au refuzat predarea mărfii şi nu au semnat procesul-verbal din 02.05.2018, la finalul acestui act făcând menţiune în limba chineză că nu înţeleg conţinutul procesului-verbal şi că solicită traducerea acestui act în limba chineză.

Recurenţii-pârâţi mai arată că nu au fost asistaţi de un traducător în faţa instanţei de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenţii-pârâţi au depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 4 martie 2020 a fost fixat termen la data de 10 iunie 2020, în vederea discutării excepţiei inadmisibilităţii recursului.

La 20 mai 2020, recurenţii-pârâţi au depus note scrise cu privire la excepţia inadmisibilităţii, însoţite de înscrisuri. Au arătat că, în raport de prevederile art. 11 şi 17 din Constituţie, recursul este admisibil, întrucât nu au beneficiat de un proces echitabil.

La 25 mai 2020 şi respectiv 28 mai 2020, recurenţii-pârâţi au solicitat prezenţa unui traducător autorizat de limba chineză.

Prin încheierea din 10 iunie 2020, instanţa a desemnat prin alegere aleatorie, ca traducător în cauză pe dna. E. şi a dispus efectuarea unei adrese către traducător şi amânarea cauzei pentru data de 14 octombrie 2020.

La 12 octombrie 2020, recurenţii-reclamanţi au solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare în contextul pandemiei cu COVID19.

Analizând recursul, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 2075 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj şi decizia civilă nr. 591 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Ca atare, nu poate face obiect al recursului hotărârea pronunţată de prima instanţă, respectiv sentinţa civilă nr. 2075 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., " (…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Conform dipoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, " Hotărârile preşedintelui tribunalului sau ale judecătorului sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenţi, şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi", iar art. 43 alin. (1) statuează:" (1) Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

Aceste prevederi se aplică şi în cazul cererii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă.

Aşadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care sunt regăsite şi cele vizând litigii care se supun dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2075 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj şi împotriva deciziei civile nr. 591 din 12 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2075 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj şi împotriva deciziei civile nr. 591 din 12 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.