Automatic stay inapplicable to insurer's pre-bankruptcy appeal quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 06 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii S.C. A. S.A., B., C., D., E. şi F. au solicitat obligarea pârâtei G. S.A. la plata unor daune morale (17.000 Euro şi 29.316,57 RON) şi materiale (50.000 Euro pentru reclamanţii persoane fizice). Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului, de la data de 02.04.2015 şi până la data achitării efective a sumei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8038 din 16 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a civilă, s-a admis în parte acţiunea. A fost obligată pârâta la plata sumei de 41.760 RON, reprezentând contravaloare autoutilitară x cu nr de înmatriculare x şi 14.427,61 RON contravaloare lipsă de folosinţă a autoutilitarei către reclamanta S.C. A. S.A. A fost obligată pârâta la daune morale astfel: 5.000 euro către reclamantul B.; 3.000 euro către reclamantul C.; 1.500 euro către reclamantul D.; 1.500 euro către reclamantul E. şi 1.500 euro către reclamantul F.. Au fost respinse celelalte cereri ca neîntemeiate. A fost obligată pârâta la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanta S.C. A. S.A.

La data de 16 februarie 2017, Tribunalul Sibiu a dispus deschiderea procedurii falimentului pârâtei - dosar nr. x/2016.

Pârâta G. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei nr. 8038 din 16 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea din 8 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 262 din Legea nr. 85/2014 s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de apelanta - pârâtă S.C. G. S.A., prin lichidator judiciar H., împotriva sentinţei civile nr. 8038 din 16 decembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs.

În susţinerea cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel, în mod netemeinic a suspendat judecarea apelului, reţinând că în cauză se aplică dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii falimentului unei societăţi de asigurări conducând la suspendarea tuturor acţiunilor în care este parte acea societate, dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 85/2014 nefiind aplicabile în cazul falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare.

Consideră recurenţii-reclamanţi că soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât instanţa de apel ar fi trebuit să reţină că, raportat la prezenta cauză, prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate izolat, ci trebuie avut în vedere întreg cadrul legislativ in materie, respectiv art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

În acest sens sunt şi considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 36/30.01.2018, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 431 din 22.05.2018.

Astfel, recurenţii-reclamanţi susţin că, fiind în calea de atac a apelului promovat de debitor, soluţia legală este aceea de respingere a cererii de suspendare a judecării apelului, conform dispoziţiilor art. 242 din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii (…)".

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, aceasta a fost voinţa legiuitorului şi atunci când a prevăzut în art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014: "Creanţele de asigurări, constatate prin titluri executorii obţinute ulterior momentului pronunţării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancţiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obţinerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice şi, dacă este cazul, să înscrie aceste creanţe în tabelul creanţelor, cu respectarea ordinii de preferinţă şi/sau a cauzelor de preferinţă legale ale acestora. în toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanţe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanţelor, potrivit prezentei legi".

Recurenţii-reclamanţi consideră că, fiind înscrişi la masa credală a debitoarei cu o creanţă sub condiţia suspensivă a constatării caracterului cert al acesteia de către instanţa de judecata şi fiind în calea de atac a societăţii debitoare, societate de asigurare/reasigurare, soluţia referitoare la suspendarea judecării apelului este de respingere, în conformitate cu prevederile art. 242 din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) teza I din aceeaşi lege.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi nu au depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 6 noiembrie 2019, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020, precum şi faţă de 63 alin. (11) al Anexei nr. 1 la Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 240/14.04.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 14 octombrie 2020.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi este fondat, pentru considerentele care urmează:

Înalta Curte reţine că, dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevăd că: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. (...) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 prevăd că "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului".

Articolul 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 statuează că hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, iar creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit legii speciale.

Se reţine, deci, că obiectul acestei norme vizează stabilirea efectelor hotărârii de deschidere a procedurii falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare în ceea ce priveşte soarta juridică a acţiunilor judiciare, a celor extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 262 alin. (4) se completează cu art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Astfel, falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare este reglementat într-un capitol distinct al legii, anume în Capitolului IV din Titlul II din actul normativ de referinţă.

În Secţiunea I din Capitolul IV al legii speciale se dispune, prin art. 242, că "prevederile cap. I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol".

Această normă, fiind plasată în Capitolul IV din Titlul II, trimiterea, din conţinutul ei, la dispoziţiile Capitolului I nu poate privi decât prevederile Capitolului I din acelaşi Titlu II al Legii.

Or, Capitolul I din Titlul II este constituit din prevederile art. 38 - art. 182 ale Legii şi este divizat în 9 Secţiuni, iar singura dintre aceste secţiuni pe care legiuitorul - prin dispoziţiile art. 242, anterior citate, - o exclude, în mod expres, de la aplicare în ceea ce priveşte falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare este Secţiunea a 6-a, secţiune care este constituită din segmentul de texte de la art. 132-144 din Legea nr. 85/2014.

Ca atare, prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, fiind plasate în cuprinsul Capitolului I din Titlul II, rezultă că sunt aplicabile în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte falimentul societăţilor de asigurare sau de reasigurare, date fiind dispoziţiile art. 242 din Legea nr. 85/2014.

Totodată, este de menţionat că, în considerentele deciziei nr. 36 din 30 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, publicate în M.O., Partea I, nr. 431 din 22 mai 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în raport cu art. 21 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, s-a reţinut că Legea nr. 85/2014 introduce, în mod expres, şi excepţii de la această suspendare de plano a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepţii care sunt cuprinse, spre exemplu, la art. 75 alin. (2) lit. a) - (paragraful 19) şi că prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol - (paragraful 21).

În concluzie, susţinerile recurenţilor-reclamanţi sunt fondate, Legea nr. 85/2014 introducând, în mod expres, şi excepţii de la această suspendare de plano a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepţii care sunt cuprinse şi la art. 75 alin. (2) lit. a) din lege.

Se constată, aşadar, că dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 au fost aplicate în mod greşit de instanţa de apel, deoarece legiuitorul a înţeles să excepteze de la suspendarea de drept căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unor creditori începute înaintea deschiderii procedurii, precum şi acţiunile civile din procesele penale.

Întrucât art. 75 din Legea nr. 85/2014 instituie un caz de excepţie, iar dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu pot produce efecte, în speţă dedusă judecăţii, în ceea ce priveşte calea de atac promovată de către societatea debitoare, Curtea constată că nu se impunea suspendarea prezentei cauze.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţii S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. I., E., C., D., B. şi F. împotriva încheierii de la 8 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţii S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. I., E., C., D., B. şi F. împotriva încheierii de la 8 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează încheierea de la 8 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Trimite cauza pentru continuarea judecăţii instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.