Leasing ownership transfer claim dismissed in cassation due to impermissible factual challenges and lack of substantive legal error

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 29 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu B. S.A., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru autovehiculul x cu an de fabricaţie 28.10.2008, număr de înmatriculare x şi având seria de identificare x, ce a făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. x, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 16874 din 24 septembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 476 din 13 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi s-a dispus anularea cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1296 din 20 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 476 din 13 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 885 din 26 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1896/A din 9 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin C. S.P.R.L. Craiova, împotriva sentinţei civile nr. 885 din 26 martie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat. A fost respinsă cererea intimatei-pârâte de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, câtă vreme nu se precizează care au fost ratele de asigurare cu privire la care se afirmă că nu au fost achitate de către recurentă pe perioada de executare a planului de reorganizare judiciară, care sunt documentele din care rezultă acest fapt şi care este cuantumul total al ratelor de asigurare pe care intimata-pârâtă le-a refacturat în perioada reorganizării şi care nu au fost achitate.

Potrivit recurentei-reclamante, menţionarea generică a faptului că reclamanta nu a achitat ratele de asigurare conform contractului de leasing financiar nr. x nu reprezintă o motivare temeinică a hotărârii, ci echivalează cu nemotivarea acesteia.

Mai mult, potrivit recurentei-reclamante, ratele de leasing cuprind în structura lor atât rata de leasing şi dobânda aferentă, cât şi cota-parte din costul asigurării avansate de societatea de leasing, plus dobânda aferentă ratei de asigurări.

Astfel, recurenta-reclamantă arată că, în mod greşit instanţa de apel a făcut referiri la datorii acumulate din asigurări pe perioada 07.10.2011-18.08.2018, ce excedează perioada de derulare a plăţilor leasingului, respectiv 07.10.2011-18.08.2014.

Costurile cu asigurarea refacturate şi pretinse de intimată prin notificarea din 10 februarie 2015 pentru suma de 39.095 RON, despre care se face vorbire în hotărârea instanţei de apel vizează perioada de după terminarea plăţii ratelor de leasing, deci după 18.08.2014 - asigurarea CASCO şi RCA referindu-se la anul 2015.

În susţinerea celui de al doilea motiv de recurs, ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă invocă stabilirea unei situaţii de fapt eronate, cu privire la executarea contractului de leasing.

Astfel, potrivit recurentei-reclamante, formulând ipoteza greşită cum că nu şi-a executat în totalitate obligaţiile de plată din contractul de leasing, ipoteză care nu se sprijină pe probe concludente, ci numai pe afirmaţiile intimatei, instanţa de apel a reţinut, fără temei, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru transferul proprietăţii asupra obiectului contractului de leasing şi, făcând o greşită aplicare a legii, a respins în mod netemeinic acţiunea.

Totodată, recurenta-reclamantă invocă şi faptul că dreptul său la apărare a fost afectat prin respingerea nejustificată a probei cu expertiza contabilă, în condiţiile în care recurenta a solicitat proba cu expertiza contabilă atât la fond, cât şi în apel, în termenele şi condiţiile prevăzute de C. proc. civ.

Pentru aceste argumente, solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru completarea probatoriului cu expertiza contabilă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020, precum şi faţă de art. 63 alin. (11) al Anexei nr. 1 la Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 240/14.04.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 14 octombrie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Un prim motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţinând că instanţa de apel nu a precizat care au fost ratele de asigurare cu privire la care se afirmă că nu au fost achitate pe perioada de executare a planului de reorganizare judiciară, care sunt documentele din care rezultă acest fapt şi care este cuantumul total al ratelor de asigurare pe care intimata-pârâtă le-a refacturat în perioada reorganizării şi care nu au fost achitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că argumentele recurentei-reclamante nu pot fi reţinute, instanţa de apel făcînd o analiză detaliată a cauzei, astfel cum reiese din argumentele expuse la pag. 5-8 ale hotărârii recurate.

Mai mult decât atât, criticile recurentei-reclamante referitoare la structura ratelor de leasing, precum şi cele ce vizează faptul ca în mod greşit instanţa de apel a făcut referiri la datorii acumulate din asigurări pe perioada 07.10.2011-18.08.2018, ce excedează perioada de derulare a plăţilor leasingului, respectiv 07.10.2011-18.08.2014 şi că sumele pretinse de intimată prin notificarea din 10 februarie 2015 în cuantum de 39.095 RON, vizează perioada de după terminarea plăţii ratelor de leasing, deci după 18.08.2014 - asigurarea CASCO şi RCA referindu-se la anul 2015, reprezintă critici de netemeinicie, care excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în calea de atac a recursului.

Recurenta-reclamantă a invocat, de asemenea, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurenta, în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel a stabilit o situaţie de fapt eronată, cu privire la executarea contractului de leasing.

Recurenta-reclamantă tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

De altfel, recurenta-reclamantă nu indică nicio normă de drept material ce a fost încălcată sau aplicată greşit de către instanţa de apel, în susţinerea acestor critici.

Nici argumentul ce vizează respingerea nejustificată a probei cu expertiza contabilă nu poate fi reţinut din perspectiva motivului de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1896/A din 9 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1896/A din 9 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.